Întoarcere executare. Sentința nr. 1337/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1337/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1337/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.1337
Ședința publică din data de: 06.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. N. C.
Grefier: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect întoarcere executare privind pe reclamanta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. M. C. și pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pârâtul-reclamant personal și asistat de avocat H. E., cu împuternicire avocațială la dosar, la fila 48 și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin consilier juridic F. I. L. cu delegație ce se depune în ședință publică la dosar, lipsind reclamanta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Prin serviciul de registratură, la data de 29.12.2014, pârâtul-reclamant a formulat și depus la dosar o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice; la data de 29.01.2015, respectiv la data de 02.02.2015 pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat și comunicat la dosar, întâmpinare, filele 86-110.
În ședință publică, față de cererea reconvențională formulată împotriva reclamantei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și pentru introducerea unei noi părți în judecată, instanța invocă din oficiu excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, atât față de specificul procedurii, „întoarcerii executării”, aceasta fiind o regresare din contestația la executare, cât și față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, față de ipoteza civilă, că în aparență nu ar reglementa lărgirea cadrului procesual, pe calea cererii reconvenționale, prin introducerea altor părți, decât cele inițiale.
Pârâtul-reclamant prin avocat învederează că nu se poate invoca o asemenea excepție a inadmisibilității într-o cerere reconvențională. Menționează că cererea reconvențională nu se admite în principiu. Judecătorul nu poate respinge cererea, pe motivul că legea permite sau nu permite, Judecătorul poate să judece orice fel de cerere, iar cererea reconvențională nu se admite în principiu. Aceasta se poate respinge ca nefondată.
Arată că cererea reconvențională nu prevede decât o cerere de compensare, care este prevăzută de lege și care operează de la lege.
La interpelarea instanței, de ce s-a formulat cererea reconvențională, pârâtul-reclamant prin avocat învederează că a fost formulată, ca instanța să constate că cererea de chemare în judecată introductivă devine nefondată pe compensarea legală.
Arată că excepția invocată de instanță o poate folosi ca apărare de fond, numai că a dorit mai mult de atât. Menționează că o poate invoca și ca apărare de fond.
Pârâta Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea excepției, motivând că în cadrul unei proceduri de întoarcere de executare silită formulată între reclamantă și pârât, nu se poate formula o cerere reconvențională prin care se dorește o compensare, practic presupune constatarea unui nou titlu. A fost un titlu care are un alt obiect. Completează că a dezvoltat motivele prin întâmpinare.
Precizează că solicită admiterea excepției și față de M. Finanțelor, întrucât prin cererea reconvențională se încearcă atragerea în litigiu a unei terțe persoane. Ori potrivit art.119 c.pr.civ., cererea reconvențională se poate formula strict împotriva reclamantului, nu prin atragerea unui terț. Mai mult între pârâtul-reclamant și Ministerul Finanțelor Publice nu există niciun fel de raport de creanță, întrucât nu a emis titlu de plată.
Pârâtul-reclamant prin avocat, în replică, arată că, în primul rând, prin cererea reconvențională nu încearcă obținerea unor despăgubiri, așa cum se arată prin întâmpinare; în al doilea rând, prin cererea reconvențională nu urmărește decât compensația care operează. Iar din acest punct de vedere, introducerea în cauză, în calitate de intervenient forțat, poate să o facă orice parte, atât reclamantul, cât și pârâtul. Se poate atrage orice persoană în judecată pe calea cererii de intervenție forțată. Arată că a fost calea juridică de care s-a folosit, pentru a atrage în cauză, M. și nu a fost voința inițială a pârâtului, ci a fost determinată de reclamantă, care invocă faptul că nu mai face plățile, ci se fac de M. Finanțelor. Dacă ar opera compensația și ar trebui să dea banii înapoi, reclamanta nu ar putea să îi dea, întrucât M. este cel care dă banii. Menționează că acesta este motivul pentru care a fost introdus M. Finanțelor, pentru că reclamanta a opus lipsa calității procesuale pasive în cererea reconvențională, întrucât M. este cel care face plățile.
Instanța deliberând, admite excepția inadmisibilității cererii reconvenționale sub ambele aspecte, cadrul procesual rămânând între reclamanta ANRP și pârâtul B. M., urmând ca M. Finanțelor să fie scos din această procedură; cererea reconvențională va fi valorificată ca apărare de fond, pentru motivele ce vor fi relevate în încheiere.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Pârâtul prin avocat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Constatând că proba cu înscrisuri este concludentă, utilă, putând duce la soluționarea pricinii, instanța, potrivit art.167 c.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească închisă și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Pârâtul prin avocat solicită instanței să observe că rămân câteva chestiuni în picioare, în vigoare, deși a fost respinsă în principiu, cererea reconvențională, dar care a fost luată în considerare sub formă de apărări, ce pot fi opuse de către pârât, prin întâmpinare, față de cererea inițială formulată de ANRP.
Arată că a existat o executare silită, pe baza unui titlu executoriu. Titlu executoriu a fost Decizia Tribunalului G., în care se arată o despăgubire de 430.842,64 lei. S-a constatat că sunt trei moștenitori B. M., B. R. și B. Victorița. Pe baza aceluiași titlu executoriu s-au format trei dosare de executare silită și s-a purces la încuviințarea executării silite. Completează că s-a dat o încheiere de încuviințare a executării silite de Judecătoria Sectorului 2, din data de 13.04.2012, prin care s-a arătat că titlu executoriu pentru începerea executării silite este Decizia, s-a arătat care este creanța de executat și s-a arătat că s-au respectat condițiile legale prevăzute de art.662 c.pr.civ., în sensul că creanța este certă, lichidă și exigibilă. Ulterior s-au făcut actele de executare.
Reclamanta a formulat contestație la executare, în care s-au anulat aceste acte de executare și s-a menționat că există titlu de despăgubire, respectiv decizia 5962/23.07.2009, că acesta este actul administrativ care este susceptibil de executare.
Precizează că la baza executării silite se află un titlu executoriu pe care nimeni nu îl poate desființa, pentru că este o hotărâre definitivă și irevocabilă a unui Tribunal și pentru că toate căile extraordinare au fost utilizate. Dacă ar fi fost la baza executării silite Decizia Comisiei Centrale 5962/2009 s-ar fi putut invoca faptul că aceasta a urmat calea prevăzută de contenciosul administrativ, dar și această apărare poate fi respinsă, pentru că nu a fost desființată. Nu s-a folosit procedura.
Solicită instanței să observe că dacă s-au urmat toate actele de executare silită, reclamantei ia venit ideea de a face întoarcere de executare silită. Prin urmare, din aceea creanță mare, s-a dat corect fiecărui moștenitor. „Este neplăcut pentru tine ca cetățean”, să vezi că sunt trei contestații la executare silită, pornind din același titlu. Că sunt trei rude: mamă, fiu, soră. Că mamei i se dau banii și rămâne definitivă, contestația ANRP fiind respinsă. Că fiicei i se dau bani pentru contestația formulată de aceasta, și contestația este respinsă, însă se admite contestația împotriva fiului și se desființează actele de executare. Învederează că această practică neunitară este de natură să nemulțumească pe oricine.
Acum vine reclamanta și spune „s-au anulat actele de executare silită, întoarce suma, dă suma înapoi”. După ce suma a fost dată, ca și celorlalte două persoane.
Arată că nu știe cum să se apere, în fața executării silite, pentru că s-au anulat actele de executare silită. Precizează că pârâtul are doar anularea actelor de executare silită, nu are desființarea titlului de executare silită. Sens în care a ridicat mai multe excepții. Astfel, a spus că este inadmisibilă cererea de întoarcere a executării silite, atâta vreme cât mâine, poate să ceară din nou executarea silită împotriva reclamantei, în baza aceluiași titlu, pentru că una din dispozițiile legii prevede că întoarcerea executării silite are loc cu pași inverși, până se ajunge iarăși la titlu executoriu, care iarăși se pune în executare. Se pornesc pașii de o asemenea manieră, astfel ca executarea să fie legală, iar actele de executare începute să fie cele legale.
Mai învederează că, în primul rând, are încuviințarea executării silite, care nu a fost desființată. Art.399 c.pr.civ., spune că „dacă vrei să faci o contestație, o faci împotriva actelor, o faci împotriva titlului, dar și împotriva încheierii de încuviințare a executării silite” și în mod expres, dacă judecătorul admite contestația la executare, admite sau respinge și încheierea de încuviințare. Menționează că în prezenta cauză, nu s-a cerut desființarea încheierii, care este perfect validă. Încheierea de încuviințare din 13.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, a constatat că la momentul la care s-a admis, creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Arată că a făcut acest comentariu, pentru că i s-a opus faptul că, apărarea de fond, compensația nu ar putea opera, pentru că creanța nu este exigibilă. Motiv pentru care, arată instanței de judecată, că în primul rând are o încheiere care spune că creanța este exigibilă; în al doilea rând nu a fost desființată această încheiere. Dacă se raportează la dispozițiile ulterioare ale Legii nr.165/2013, care prevede că se vor acorda despăgubirile în tranșe timp de 5 ani, reclamanta spune „dă înapoi suma de bani, pe care ai luat ca debitor, și ți-o dau în 5 ani, sau când vreau eu sau nu ți-o mai dau”. Arată că compensația operează, potrivit art.1616-1619 c.civ., când creanțele sunt reciproce; și spune că sunt reciproce, sunt certe, lichide și exigibile. Este certă pentru că provine din titlu executoriu, este lichidă pentru că este determinată și este exigibilă pentru că o instanță a constatat că este exigibilă.
Învederează că apărându-se pe compensare, art.1619 c.civ. spune că, chiar dacă există un termen, acel termen nu desființează compensarea. Judecătorul poate reține compensarea, chiar dacă una din creanțe este afectată de un termen. Învederează că acceptă compensarea la momentul actual, și dacă în momentul în care una dintre părți va vrea suma de bani, se apără întrucât a intervenit compensarea. Și operează și de la lege, fiind constatată ca și apărare de fond și de către judecător. Când reclamanta o să vrea suma de bani, o să opună compensarea, ca incident de executare.
Precizează că compensarea este apărarea forte pe care o poate face, pentru a solicita respingerea acestei întoarceri a executării silite de către reclamantă. Depune la dosar, concluzii scrise, filele 113-114.
Instanța, conform art. 150 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 13.05.2014, sub dosarul nr._ /300/2014, reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu pârâtul B. M. C., a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 60/2012, prin care s-a înființat poprire asupra sumei de 226.924,93 lei, în temeiul titlului executoriu constând în Decizia nr. 5962/23.07.2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că în fapt, prin contestația la executarea formulată împotriva executării silite dispuse în dosarul nr. 60/2012 întocmit de către B. P. C. G. a solicitat admiterea contestației, precum și suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse, inclusiv a popririi asupra sumelor dispuse asupra conturilor deschise la terțul poprit Trezoreria Sector 1 București, până la concurența creanței creditorului B. M. C., în valoare totală de 226.924,93 lei și a procesului verbal de cheltuieli încheiat în data de 25.04.2012 de B. P. C. Gabriale ce prevede cheltuieli de executare în cuantum de 9.265 lei.
La data de 23.04.2013 din conturile ANRP, deschise la Trezoreria Sector 1 București, a fost retrasă suma de 226.924,93 lei consemnată anterior la dispoziția B. P. C. G., executorul judecătoresc ales de creditori pentru înființarea popririi.
Prin Sentința Civilă nr. 2742/21.02.2013, pronunțată în dosarul nr._/300/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, instanța a admis contestația formulată și a anulat executarea silită efectuată de B. P. C. G. în dosarul de executare nr.60/2012, iar prin Decizia nr.729/2014 Tribunalul București, a respins ca nefondat recursul formulat de către recurenții debitori, Decizia civilă fiind irevocabilă.
Prin urmare, raportat la dispozițiile art.722 alin.1 și 2 c.pr.civ., a solicitat instanței restabilirea situației anterioare punerii în executare a Deciziei nr.5962/23.07.2009 emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor, respectiv obligarea pârâtului la plata sumei de 226.924,93 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 722 și 723 c.pr.civ.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă invocând dispozițiile art. 223 c.pr.civ.
La dosar, reclamanta a anexat un set de înscrisuri în dovedire, respectiv copie adresă nr. 60/2012 emisă de B. P. C. G., sentința civilă nr. 2742/21.02.2013 pronunțată de către Judecătoria sectorului 2 București, extras de pe portalul instanțelor de judecată, extras de cont ANRP din data de 14.05.2012 (filele 5-19).
Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.30 alin.1 din OUG nr.80/2013.
La solicitarea instanței, au fost atașate toate actele din dosarul de executare nr. 60/2012 de către B. P. C. G..
Pârâții au formulat și depus la dosar, întâmpinare și cerere reconvențională prin care au solicitat instanței respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă; admiterea cererii reconvenționale, în sensul aplicării în cauză a dispozițiilor legale privitoare la compensație.
În motivarea întâmpinării a arătat că reclamanta nu se află în cauză în ipoteza desființării titlului executoriu, nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 642 din c.pr.civ. care permit întoarcerea executării.
Pârâtul a arătat că ANRP se bazează pe existența sentinței civile nr. 2742/21.02.2013 a Judecătoriei sectorului 2 București prin care a fost anulată executarea silită. Cu toate acestea, titlul executoriu în baza căruia creditorul pârât are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva ANRP este în vigoare. Acesta este beneficiarul restituirii proprietăților moștenite de la autorii sai și a încasat despăgubirile ce i se cuveneau pentru reparația datorată de Statul Român pentru proprietățile luate abuziv. Prin sentința civilă nr. 1298/17.10.2008 a Tribunalului G. s-a dispus acordarea de despăgubiri în ceea ce-l privește pe B. M. în cuantum de 435.969,80 lei. Pe baza sentinței a fost emisă decizia 5962/23.07.2009 a Comisiei centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizie ce reprezintă titlu executoriu conform art. 2 alin. 1 lit. c din legea 554/2004.
Prin sentința pronunțată în contestația la executare a fost anulată executarea silită. Decizia menționată a constituit motiv pentru formularea altor două contestații la executare de către ANRP, împotriva mamei și surorii pârâtului prin care se invocau aceleași motive de contestație. Din cele 3 contestații singura admisă a fost cea pe care se bazează cererea de față de întoarcere a executării.
Sentința civilă nr. 2742/21.02.213 a anulat executarea silită dar nu a dispus repunerea în situație anterioară, iar reclamanta se află încă în ipoteza de a respecta hotărârea judecătorească prin care pârâtului i s-au acordat despăgubiri reparatorii.
Pârâtul a solicitat și lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 2742/21.02.2013 în sensul precizării titlului executoriu care a stat la baza executării silite anulate și dacă acest dispozitiv se referă și la desființarea titlului respectiv.
O întoarcere a executării silite în cauză nu poate fi dispusă urmare a faptului că titlul executoriu ce a stat la baza executării nu a fost desființat.
Pârâtul a făcut referire Convenția Europeană a Drepturilor Omului în materie arătând că pârâtul, urmare a sentinței Tribunalului G. și a deciziei 5962/2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, deține un bun în sensul Convenției, iar admiterea prezentei cereri de întoarcere a executării silite ar însemna o a doua încălcare a dreptului său de proprietate după încălcarea realizată prin preluarea în mod abuziv a proprietății de către stat.
De asemenea, prin cererea reconvențională a solicitat aplicarea dispozițiilor privind compensația, arătând că devin aplicabile dispozițiile art. 1617 Cod civil. Astfel, chiar dacă în virtutea Legiii 165/_ plata despăgubirilor se face în tranșe, termenele menționate reprezintă termene de grație acordate statului și, potrivit dispozițiilor art. 1619 Cod civil, termenul de grație nu împiedică realizarea compensației.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 642, 702, 704, 722 c.proc.civ.
Reclamanta a formulat răspuns la întîmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a ANRP cu privire la solicitarea debitorului de aplicare a compensației legale.
În susținerea celor menționate, reclamanta a arătat că prin Legea 165/2013 a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul legilor din domeniul restituirii proprietăților. În cuprinsul legii există dispoziții tranzitorii care reglementează modalitatea de punere în executare a hotărârilor judecătorești precum și modalitattea de ducere la îndeplinire a obligațiilor CCSD stabilite ca urmare a aprobării de către acestea a anumitor dosare de despăgubire până la . noii legi. Confrom art. 41 alin. 1 „plata sumelor de bani reprezentînd despăgubiri în dosarele aprobate de căte Comisia centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile înainte de . prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.” De asemenea conform art. 41 alin. 4 titlul de plată se emite și de plătește de către Ministerul Finanțelor Publice.
În consecință, sarcina plății revine exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, ANRP nemaiavând obligații în ceea ce privește plata despăgubirilor.
În raport cu solicitarea de a se constata compensate de drept creanțele părților, reclamanta a învederat că, titularul unei despăgubiri emise de către CCSD anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va beneficia de dispozițiilr art. 41 din Lege, titlul său de plată urmând a deveni scadent după data de 01.01.2014, plata sumelor de bani fiind eșalonată pe o perioadă de 5 ani, dar nu înainte de realizarea procedurilor prevăzute de lege, emiterea titlurilor de plată făcându-se cu respectarea criteriului ordinii depunerii dosarelor de opțiune.
Obligația stabilită în sarcina ANRP prin emiterea deciziei Comisiei Centrale concretizează în fapt o obligație de a face, respectiv emiterea titlului de plată, nicidecum o obligație directă de a plăti o sumă de bani. Astfel, creanța invocată de către pârât nu este una certă, lichidă și exigibilă și nu se poate vorbi în acest moment despre existența vreunei obligații de plată, în sensul dorit de lege.
În cauză nu sunt respectate dispozițiile art. 1617 cod civil care fac posibilă operarea compensației deoarece reclamanta și pârâtul nu au concomitent calitatea de creditoare și debitoare una în raport cu cealaltă.
Dată fiind modalitatea de acordare a despăgubirilor afarente titlurilor de plată, creanța invocată de către pârâtă nu este exigibilă.
Pentru toate aceste argumente, reclamnata a solicitat respingerea ca neîntemeiată a solicitării de constatare a intervenită în cauză a compensației legale, invocând în acest sens și Decizia nr. 754 din 22 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 165/2013, Legii nr. 247/2005, HG nr. 401/2013.
Pârâtul a formulat o cerere de introducere în cauză Ministerului Finanțelor Publice.
În motivarea cererii sale pârâtul a prin răspunsul la întâmpinare formulat reclamanta a învederat că nu este cea care are obligația de plată față de pârât și că această obligație revine potrivit dispozițiilor legale Ministerului Finanțelor Publice.
În consecință, pentru ca instanța să judece față de cine operează compensația de drept invocată de către pârât e necesară introducerea Ministerului Finanțelor Publice în cauză.
În continuare au fost reiterate aspectele invocate prin întâmpinare și cererea reconvențională.
Pârâtul-reclamant a arătat că excepțiile invocate de către reclamantă prin răspunsul la întâmpinare sunt neîntemeiate. S-a arătat că atât reclamantul-pârât cât și pârâtul-reclamant sunt subiecte ale raportului juridic care are drept conținut obligația de a plăti suma de bani de 226.924,93 lei de către reclamanta-pârât sau mai nou de a aproba dosarul de despăgubiri și a emite titlul de ddespăgubire sau titlul de plată beneficiarului B. M. C.. Pârâtul-reclamant a arătat că dacă reclamanta-pârâtă nu ar avea calitate procesuală-pasivă în cererea reconvențională ar însemna că nu există un raport juridic între ANRP și pârâtul-reclamant care să legitimeze prezenta cererea de chemare în judecată.
Raportat la lipsa de exigibilitate a creanței deținute de către pârâtul-reclamnat, creanța ce ar putea justifica aplicarea dispozițiilor privind compensația, pârâtul a solicitat respingerea susținerilor menționate. Astfel, acesta a invocat prevederile art. 1619 Cod civil, arătând că termenul de 5 ani în cadrul căruia se face plata tranșelor este un drept de grație care nu împiedică aplicarea dispozițiilor privind compensația. De asemenea, odată cu admiterea contestației la executare a ANRP instanța nu a desființat și încheierea de încuviințare a executării silite. Prin urmare, rămân valibile cele reținute de către instanța de judecată la momentul încuviințari executării silite, creanța pârâtului-reclamant împotriva reclamantei-pârâte fiind certă, lichidă și exigibilă.
Reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvențioanlă, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivare reclamanta a arătat că prin cererea reconvențioanlă pârâtul urmărește sancționarea ANRP prin obligarea la plata unor despăgubiri în cunatum de 226.924,93 lei pentru prejudiciile acuzate prin de refuzul ANRP de a emite în termen rezonabil titlul de plată prevăzut de Legea nr. 247/2005. Ori, o astfel de pretenție a pârâtului ar intra în competența instanței de contencios administrativ în baza Legii nr. 554/2004 așa cum prevede art. 8 al Legii. Procedura specială instituită de legea contenciosului administrativ este compatibilă cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO, reglementare de asemenea invocată de către pârât, și se aplică cu prioritate în virtutea principiului specialia generalibus derogant.
În continuare, au fost invocate condițiile speciale de exercitare a unei cereri reconvențioanale, care are o fizionomie proprie. Astfel, fiind considerată o veritabilă acțiune civilă, o cerere reconvențională trebuie să respecte toate condițiile de exercitare ale unei acțiuni principale. În afara acestora, o cerere reconvențională trebuie să respecte condiția legăturii cu cererea principală, având un caracter incident în raport cu aceasta.
În cauză, instanța a fost învestită prin cererea principală, cu judecarea unei cereri de întoarcere a executării silite, constând în repunerea părților în situație anterioară. Această procedură reprezintă una simetrică procedurii de executare silită, fiind incidente prevederile statutate în rivința acestei instituții. Prin urmare, procedura de întoarcere a excutării, reglementată subsecvent contestației la executare atrage incidența dispozițiilor legale aplicabile contestației la executare. Pretențiile pârâtului din cuprinsul cererii reconnvențioanale se circumscriu, așa cum s-a arătat materiei contenciosului administrativ, care presupune o procedurp distinctă, incompatibilă cu cea a executării silite și care nu ar putea fi aplicată de instanța de executare.
Prin urmare nu există între cererea de chemare în judecată și cererea reconvențioanlă o legătură suficient de strânsă pentru a putea fi judecate împreună pentru fiecare existând o procedură specială de soluționare dată în competența unei instanțe specifice și, în raport cu în raport cu procedura specială prevăzută pentru întoarcerea executării, cererea pentru recunoașterea unui drept subiectiv devine inadmisibilă.
S-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a statului romând prin Ministerul Finanțelor Publice. O cerere reconvențională se poate formula doar în contradictoriu cu reclamantul și noile pretenții pot fi invocate doar în raport cu acesta din urmă. M. Finanțelor nu are calitatea de reclamant în cauză, iar pârâtul nu a invocat motivele de fapt și de drept care să justifice cererea de chemare în judecată a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, simpla sa menționare nu poate conduce automat la conferirea calității procesuale pasive a acestuia. Chiar pârârul se referă pe tot parcursul cererii sale la ANRP ca instituția având atribuții de natură a celor ce fac obiectul litigiului.
Pârâtul a depus concluzii scrise în cuprinsul cărora a arătat că în cauză titlul său executoriu împotriva reclamantei nu a fost desființat în urma admiterii contestației la executare. În consecința, în cazul admiterii cererii de întoarcere a executării silite, creanța pe care pârâtul o are împotriva reclamantei ANRP renaște, ANRP devine debitor al despăgubirilor pentru imobilul retrocedat prin echivalent, ceea ce justifică aplicarea în cauză a dispozițiilor privitoare la compensație.
În temeiul art. 167 c.pr.civ., instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, pentru reclamantă și pentru pârât, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În temeiul art. 209, art. 711 și urm. și art. 722 c. pr. civ., instanța va respinge, ca inadmisibilă, cererea reconvențională, în considerarea faptului că întoarcerea executării este o procedură ce ține de executarea silită, iar în această etapă a procesului civil pot fi contestate numai aspectele ce țin de executarea silită, fără să fie formulate noi pretenții.
În acest sens, potrivit deciziei nr. 5/2012 pronunțată într-un recurs în interesul legii, ÎCCJ a stabilit că din însăși reglementarea instituției întoarcerii executării, constând în repunerea părților în situația anterioară, în cadrul executării silite, rezultă, fără posibilitate de echivoc, că legiuitorul a avut în vedere că acestei instituții juridice, ce reprezintă de fapt o situație simetric inversa executării săvârșite, să îi fie incidente reglementările statuate în privința contestației la executare.
În consecința, având în vedere caracterul cererii reconvenționale care apare ca o veritabilă cerere de chemare în judecată prin care pârâtul-reclamant urmărește valorificarea unor pretenții proprii față de reclamantul-pârât, instanța urmează a constata că instanța de executare nu poate fi învestită cu soluționarea acestora, prin ipoteză acestea apărând ca niște noi pretenții. Chiar dacă s-ar putea reține legătura strânsă a pretențiilor dintr-o cerere reconvențională față de cele din cererea principală, acest aspect nu este de natură a justifica posibilitatea instanței de executare de a se abate de la caracterul special al procedurii vizând întoarcerea executării silite și de la scopul specific pe care aceasta îl urmărește.
În fapt, în baza procedurii de executare silită începută în dosarul de executare nr. 60/2012 a fost înființată poprirea la data de 26.04.2012 pe conturile debitoarei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru suma de 26.924,93 lei, suma reprezentând debit și cheltuieli de executare. Sumă menționată a fost consemnată către terțul poprit Trezoreria Sectorului 1 București pe seama și la dispoziția executorului judecătoresc B. P. C. G. conform recipisei de consemnare nr. BREL_ (fila 42) și virată ulterior în contul pârâtului (suma de 217.238,93 lei) respectiv al executorului judecătoresc (suma de 9.686 lei reprezentând cheltuieli de executare), așa cum reiese din adresa comunicată către Libra Bank la 31.05.2012 (fila 43).
În baza Sentinței civile nr. 2742/21.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București (fila 10), instanța a admis contestația formulată și a anulat executarea silită efectuată de B. P. C. G. în dosarul de executare nr.60/2012, iar prin Decizia nr.729/2014 Tribunalul București, a respins ca nefondat recursul formulat de către recurenții debitori, Decizia civilă fiind irevocabilă.
În drept, conform art. 723 alin. 3 c. pr. civ., în cazul în care nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării, în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere pe cale separată. Potrivit art. 722 alin. 1 c. pr. civ. în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.
Constatând că actele în baza cărora a fost executată suma de 26.924,93 lei, suma reprezentând debit și cheltuieli de executare, nu mai au suport juridic, fiind îndeplinite condițiile art. 404 ind. 1 și 2 c. pr. civ., instanța va admite cererea și va dispune întoarcerea executării silite în dosarul de executare nr. 60/2012 al B. P. C. G., prin restabilirea situației anterioare, în sensul ca obliga pârâtul să restituie reclamantei suma de 26.924,93 lei.
Argumentele aduse de către pârât prin întâmpinare în sensul inaplicabilității în cauză a prevederilor referitoare la întoarcerea executării nu sunt valide. Astfel, conform dispozițiilor art. 722 c.proc.civ, întoarcerea executării se poate dispune în toate cazurile în care s-a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită. În consecință, textul legal nu leagă în mod obligatoriu posibilitatea instanței de a dispune întoarcerea executării de desființarea în prealabil a titlului executoriu, aceasta putând interveni, în mod alternativ și în ipoteza desființării executării silite însăși, chiar daca nu s-a desființat și titlul de la baza acesteia.
Referitor la cererea pârâtului de lămurire a dispozitivului Sentinței 2742/21.02.2013 instanța va aprecia că o astfel de operațiune nu poate fi soluționată prin prezenta hotărâre. Conform dispozițiilor art. 443 c.proc.civ, o procedură precum cea la care se referă pârâtul are un caracter special, norme speciale de competență și un mod specific de soluționare, toate acestea fiind incompatibile cu obiectul prezentei cauze.
În ceea ce privește incidența instituției compensației, așa cum apare descrisă în cuprinsul art. 1617-1623 Cod civil, urmează a se considera ca este inaplicabilă în cauză. Instanța va constata faptul că la baza mecanismului de funcționare a acestei instituției se află condiția existenței a două creanțe reciproce. În cauza de față creanța pe care reclamanta o are față de pârât provine chiar din constatarea ca nelegală a unei proceduri de executare a unei obligații pe care pârâtul a avut-o anterior față de ea. Prin urmare, numai aparent există în cauză două datorii distincte, cu izvoare diferite, legătura dintre cele două obligații fiind una extrem de strânsă, una dintre ele provenind chiar din plata nelegală a celeilalte.
Întoarcerea executării apare tocmai ca un mecanism prin care se urmărește repararea efectelor unei executări nelegale. Procedura privitoare la întoarcerea executării silite, urmând unei hotărâri prin care s-a anulat executarea silită sau chiar s-a desființat titlul executoriu, vine să repare un prejudiciu suferit de către debitorul din procedura de executare silită, urmare a nerespectării dispozițiilor legale prevăzute pentru această procedură. Prin întoarcerea executării se urmărește repunerea în situația anterioară necondiționată a părților înainte de începerea executării silite.
Mai mult, instanța reține că sentința civilă pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București ar rămâne fără efecte prin pronunțarea unei soluții de admitere a pretențiilor pârâților din acest dosar, ipoteză în care instituția contestației la executare – ca măsură de îndreptare a unei executări, respectiv unei plăți nelegale – și-ar dovedi inutilitatea. În sensul art. 1616 c. civ. și urm., scopul compensației este acela de a simplifica operațiunile juridice dintre părți, pentru evitarea plăților duble, însă își pierde rațiunea de a fi când ajunge să fie invocată în scopul înlăturării efectelor unei sancțiuni dispuse de judecătorul din contestația la executare.
În acest sens, instanța constată că sentința civilă pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București se bucură de putere de lucru judecat; unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminentei dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate și să își producă pe deplin efectele.
Având în vedere toate cele menționate urmează a se reține că aspectele legate de caracterul creanței pârâtului de a fi certă lichidă și exigibilă devin lipsite de relevanță pentru soluționarea prezentei cauze.
De asemenea, dispoziția privind întoarcerea executării silite nu se poate concretiza în cauză într-o încălcare a dreptului de proprietate al pârâtului, drept apărat de art. 1 al Protocolului 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Se va reține că nu este rolul instanței de executare la momentul actual de a face aprecieri cu privire la existența sau nu a unui bun, în sensul Convenției, în patrimoniul pârâtului. O procedură precum cea de întoarcere a executării silite intervine ca o urmare firească a unei decizii de anulare a executării silite urmărind, așa cum s-a arătat mai sus, să repare efectele unei executări silite despre care s-a hotărât printr-o sentință definitivă că a fost derulată cu nerespectarea prevederilor legale. Instanța va reține că, prin jurisprudența sa constantă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a lăsat la latitudinea statelor reglementarea procedurilor interne ce trebuie urmate în ceea ce privește modalitățile de restituire a unor categorii specifice de bunuri („Așa cum art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate [V. der Mussele împotriva Belgiei; Slivenko împotriva Letoniei). Prin urmare, o procedură precum cea din cauză nu ar putea în sine să conducă la o atingere nejustificată adusă dreptului de proprietate al pârâtului, atâta timp cât ingerința menționată este una prevăzută de legislația națională, legislație previzibilă și accesibilă pentru pârât, ce urmărește un scop legitim (constând în protejarea persoanele împotriva executărilor silite realizate cu încălcarea dispozițiilor legale și să repararea eventualele prejudicii suferite de către acestea), măsurile dispuse în mod concret respectând un just echilibru între mijloacele utilizate și scopul urmărit prin măsura ce urmează a fi aplicată. Modalitatea optimă de reparare a prejudiciului adus creditorului printr-o executare silită anulată constă în dispunerea întoarcerii respectivei executări.
Pentru toate aceste motive, instanța va admite cererea de întoarcere a executării formulată de către reclamantă și va dispune întoarcerea executării silite în dosarul de executare nr. 60/2013, prin restabilirea situației anterioare, în sensul ca obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de_,93 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea reconvențională, ca inadmisibilă.
Admite cererea, privind pe reclamanta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. M. C. cu domiciliul în G., ..5, ., ., județul G. și pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5.
Dispune întoarcerea executării silite în dosarul de executare nr. 60/2012 al B. P. C. G., prin restabilirea situației anterioare, în sensul ca obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de_,93 lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. N. C. M. C.
Red./tehred./A.N.C./M.C./5ex./05.03.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 553/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1363/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
