Întoarcere executare. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 26/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 13032/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința Publică din data de 26.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. A. P.

Grefier: D. O.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect întoarcere executare formulată de reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu pârâții C. M. și C. E..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată, conform Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, la sfârșitul ședinței.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, după care:

Instanța, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către reclamantă, în temeiul art. 167 C., încuviințează în cauză proba cu înscrisuri, considerând că această probă este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 02.07.2015, sub nr._/299/2015, reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a chemat în judecată pe pârâții C. M. și C. E., solicitând întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare executării silite dispuse în dosarul de executare nr. 678/2012 aflat pe rolul B.E.J. D. D. Crenguța, în care s-a înființat poprire asupra sumei de 327.036,64 lei, pentru suma de 8500 lei.

La data de 11.08.2015 pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând în esență că nu sunt îndeplinite condițiile întoarcerii executării silite, întrucât nu s-au desființat toate actele de executare silită sau titlul executoriu. De asemenea, a precizat că prezenta cerere se judecă după disp. vechiului cod de procedură civilă.

În drept, a invocat disp. 205 C.proc.civ., art.24 N.C.proc.civ., art.372, 371, 404 ind.1 C.proc.civ., art.3 Legea 76/2012.

La termenul din data de 29.09.2015, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr._/29.09.2015 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 București și s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 12.10.2015 sub nr._ .

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin decizia civilă nr.602/28.02.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/300/2012, s-a admis recursul formulat de reclamanta ANRP împotriva intimaților pârâți C. M. și C. E. A., a fost modificată în parte sentința civilă nr.3931/12.03.2013, sens în care a fost admisă în parte contestația la executare și au fost anulate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 678/2012 pentru suma de 8500 lei reprezentând onorariu de avocat în cadrul executării silite.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului C.proc.civ., potrivit art.25 alin.(1) din noul C.proc.civ. (executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi).

Conform disp. art. 404 ind.1 C.pr.civ. În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit. În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcție de rata inflației, cu excepția situației când își găsește aplicare art. 449.

Potrivit art.404 ind.2 din C.proc.civ., în cazul în care instanța judecătorească a desființat actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul. Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin.1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.

Rezultă, așadar, că întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare executării poate fi cerută de cel interesat nu numai în cazul desființării titlului executoriu, dar și în cazul desființării executării silite însăși ori în cazul anulării actelor de executare.

Astfel, având în vedere că actele efectuate în dosarul de executare nr. 678/2012 aflat pe rolul B.E.J. D. D. Crenguța au fost anulate pentru suma de 8500 lei reprezentând onorariu de avocat, reclamanta este îndreptățită să solicite pârâților restituirea sumei de 8500 lei care a constituit obiectul executării silite.

Apărarea pârâților referitoare la faptul că nu sunt îndeplinite condițiile întoarcerii executării silite, întrucât nu s-au desființat toate actele de executare silită sau titlul executoriu, instanța o consideră neîntemeiată întrucât prin decizia civilă nr.602/28.02.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/300/2012 au fost anulate toate actele de executare din cadrul dosarului de executare nr. 678/2012 și nu doar un act de executare. Este adevărat că actele de executare au fost anulate pentru suma de 8500 lei, dar această situație nu este exclusă de disp. art. 404 ind.1 și 2 C.proc.civ., atâta timp cât toate actele au fost anulate pentru această sumă.

În consecință, în temeiul art.404 ind.2 alin.(1) din C.proc.civ., instanța va admite cererea privind întoarcerea executării silite efectuate în dosarul nr. 678/2012 aflat pe rolul B.E.J. D. D. Crenguța, sens în care va dispune restabilirea situației anterioare executării, prin restituirea de către pârâți a sumei de 8.500 lei rezultată din executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea având ca obiect întoarcere executare formulată de reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București, Calea Floreasca 202, sector 1, în contradictoriu cu pârâții C. M. și C. E. ambii cu domiciliul în B., ., ., ..

Dispune restabilirea situației anterioare executării, prin restituirea de către pârâții a sumei de 8500 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. A. P. D. O.

Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 5 ex/18.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI