Contestaţie la executare. Încheierea nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 5362/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința Publică din data de 08.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
GREFIER: A. D. S.
S-a luat în examinare soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva intimatei V. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimată avocat C. C. R. în substituirea dl. avocat L. Ș. N., care depune delegație de substituire la dosar, lipsind contestatoarea.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în vederea formulării de probatorii.
Apărătorul intimatei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 167 C.proc.civ., instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și constată proba administrată.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Apărătorul contestatoarei solicită respingerea contestației la executare, având în vedere faptul că prin decizia de casare Tribunalul București a constatat că Hotărârea emisă de Comisia Județeană Constanță constituie titlu executoriu, ce poate fi pus în executare. Solicită să se observe că între cuprinsul OUG 22/2002 și art. 6 din Convenția CEDO există un conflict, iar în caz de conflict are prioritate CEDO. În ceea ce privește termenul rezonabil, arată că executarea silită face parte din procedura judiciară, astfel că nu se poate imputa intimatei că a apelat la instanța de judecată. În ceea ce privește onorariul de avocat, solicitat de către contestatoare a fi diminuat, arată că acesta a fost stabilit într-un cuantum rezonabil și echitabil față de munca prestată. Solicită cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat.
Instanța, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care,
DISPUNE
Amână pronunțarea la 15.05.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. C.A. D. S.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ NR.5362
Ședința Publică din data de 15.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
GREFIER: A. D. S.
S-a luat în examinare soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva intimatei V. M..
Dezbaterile pe fondul cauzei s-au desfășurat în ședința publică de la 08.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la 15.05.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.01.2013 sub nr._, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a chemat în judecată pe intimata V. M., solicitând suspendarea executării silite începute în dosarul nr. 178/2012, suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse sau care ar putea fi dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor acesteia deschide la Trezoreria sector 1 București, anularea procesului verbal încheiat la data de 24.12.2012 de B.E.J. AD REM și anularea executării silite dispuse în dosarul nr. 178/2012.
În motivare, a arătat că Hotărârea nr.6408/2010 emisă de Instituția Prefectului Județului C., nu reprezintă titlu executoriu și că, potrivit art. 372 C.proc.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
A mai arătat, în esență, că nu a fost respectat termenul de 6 luni de zile prevăzut de art. 2 al OG nr. 22/2002.
De asemenea, a criticat si procesul-verbal de actualizare a sumei de 107.869 lei, întrucât executorul a actualizat această sumă cu indicele de inflație pe perioada septembrie 2010-noiembrie 2012, invocând dispozițiile art. 38 din HG nr. 738/1998 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea acestei legi, care fac referire la modalitatea de plată de către ANRP.
În plus, contestatoarea a arătat că îi lipsesc disponibilitățile bănești, astfel că în sarcina sa există o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern, cât și în plan european.
A mai criticat contestatoarea și onorariul de avocat, în cuantum de 1240 lei, apreciind că acesta este nepotrivit raportat la munca depusă.
În dovedirea cererii, a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, a invocat prevederile art. 399 și urm. C.proc.civ., art. 403 C.proc.civ, cele ale Legii nr. 9/1998, cele ale HG nr. 1277/2007 și HG 286/2004.
Intimata V. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că Hotărârea nr. 6408/2010 emisă de Comisia Județeană C. pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 este titlu executoriu în baza Legii 554/2004.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 115 – art. 118 C.proc.civ., art. 373 alin. 2, art. 401 C.proc.civ.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța a dispus, din oficiu, atașarea tuturor actelor din dosarul de executare nr. 178/2012, în copii certificate ca fiind conforme cu originalul de către B.E.J. AD REM, în conformitate cu art. 402 alin. 1 C.proc.civ.
Instanța a încuviințat și administrat, la propunerea ambelor părți, proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Prin Sentința civilă nr.4640/22.03.2013, instanța a dispus respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de suspendare a executării silite, a admis contestația la executare și a dispus anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr.178/2012 al B.E.J. AD REM.
Prin Decizia Civilă nr.3152R/07.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, s-a admis recursul declarat de recurenta intimată V. M. împotriva Sentinței civile nr.4640/22.03.2013, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare.
Instanța de recurs a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că hotărârea 6408/2010 emisă de Comisia Județeană C. pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 nu constituie titlu executoriu. Totodată, întrucât prin contestația formulată contestatoarea a invocat și alte motive de contestație la executare, respectiv, emiterea somației cu încălcarea dispozițiilor OG nr.22/2002, greșita actualizare a debitului conform procesului verbal de actualizare, reducerea onorariului de avocat în cuantum de 1240 lei, asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:
Prin Hotărârea nr.6408/2010 emisă de Comisia Județeană C. pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 s-a stabilit cu titlu de despăgubire în favoarea intimatei suma de 107.869 lei (f.52).
Deși contestatoarea avea obligația de a achita benevol suma antemenționată, intimata a formulat în data de 10.12.2012 cerere de executare silită (f. 43), formându-se dosarul execuțional nr. 178/2012, al B.E.J. AD REM, în cadrul căruia a fost obținută, în data de 13.12.2012, încheierea de încuviințare a executării silite din partea Judecătoriei Sectorului 2 București (f. 40).
Prin somația emisă la data de 24.12.2012 (f. 36), de către B.E.J. AD REM, i s-a pus în vedere contestatoarei să achite suma de 107.869 lei, reprezentând despăgubiri.
De asemenea, prin adresa de înființare poprire din 24.12.2012 (f. 38), a fost înființată poprirea asupra conturilor debitoarei contestatoare deținute la terțul poprit Trezoreria Sectorului 1 București, până la concurența sumei totale de 128.339,78 lei, reprezentând despăgubiri, actualizare debit și cheltuieli de executare.
Conform art. 399, alin. 1, teza I și alin. 2 C.proc.civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
Referitor la nerespectarea termenului de 6 luni stabilit prin O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instanța constată că potrivit art.1 din O.G. nr.22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate în acest scop prin bugetele acestora, iar art.2 din același act normativ prevede că, în situația în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni să facă demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligației de plată.
Astfel, din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate, reiese că instituția publică debitoare beneficiază de termenul de 6 luni stabilit de art.2 din O.G. nr.22/2002 numai în ipoteza absenței fondurilor bugetare destinate stingerii creanțelor stabilite prin titluri executorii. Dacă instituția are la dispoziție astfel de fonduri, întârzierea îndeplinirii obligației de plată, respectiv suspendarea acesteia, nu au nicio justificare legală.
În cauză, deși contestatoarea a invocat beneficiul prevăzut de art.2 din O.G. nr.22/2002, nu a făcut dovada faptului că refuzul de executare a obligației de plată a despăgubirilor a fost determinat de lipsa fondurilor bugetare sau proba demersurilor întreprinse în vederea obținerii fondurilor necesare achitării despăgubirilor.
Dificultățile economice ale autorităților publice pot justifica amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului. Însă insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica absența totală a compensațiilor bănești și refuzul sine die al contestatoarei de a-și îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă nedeterminată de timp și fără o explicație rezonabilă, este de natură a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului și interesele particularilor.
Totodată, instanța reține că intimata este titularul unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției. Intimata au o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimaților, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției și implicit jurisprudența CEDO fac parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Or, din momentul în care legiuitorul a recunoscut în patrimoniul intimatei un drept de creanță, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv jurisprudența CEDO în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
Condiționarea efectuării plății, doar în condiții de solvabilitate, respectiv a existenței disponibilităților bănești, este considerată de judecătorul național ca neconformă cu dreptul de proprietate al intimaților și, prin urmare, neconformă cu prevederile Convenției și cu jurisprudența CEDO, motiv pentru care instanța înlătură această apărare, ca neîntemeiată. Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de intimați la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) și constituie prin aceasta o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimaților, ce impune o cenzură din partea judecătorului național, pentru împiedicarea constatării de către CEDO a unei noi încălcări de către Statul Român a art. 1 din Protocolul 1.
Totodată, instanța constată că Tribunalul București a statuat în Decizia civilă nr.3152R/07.10.2014 asupra calității de titlu executoriu a hotărârii nr.6408/2010 emisă de Comisia Județeană C. pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998.
Sub aspectul actualizării sumei de 107.869 lei, reprezentând totalul despăgubirilor acordate, cuvenite intimaților prin Hotărârea nr. 6408/2010, instanța constată că executorul judecătoresc a procedat în mod corect, intimata fiind îndreptățită la reactualizarea în discuție.
Pentru a aprecia în acest sens, instanța reține că, competența executorului judecătoresc de a proceda la actualizarea debitului principal este reglementată de art.371 ind.2 alin.(3) C.proc.civ., potrivit căruia „dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, și la actualizarea acestei sume”.
De asemenea, conform art. 38 alin. 6 din Normele de aplicare a Legii nr.9/1998, suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior, iar potrivit art. 38 alin. 5 lit. c din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, aprobate prin HG nr. 1277/2007, compensațiile bănești se plătesc eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, 40% în primul an și 60% în anul următor.
Raportând dispozițiile legale menționate mai sus la situația de fapt din prezenta cauză, instanța reține că, dată fiind valoarea totală a despăgubirilor cuvenite intimatei, respectiv 107.869 lei, devin incidente dispozițiile art. 38 alin. 5 lit. c din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, aprobate prin HG nr. 1277/2007, contestatoarea fiind obligată să plătească compensațiile bănești eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, 40% în primul an și 60% în anul următor.
Așadar, în baza Hotărârii nr. 6408/2010, contestatoarea avea obligația de a achita intimatei prima tranșă de 40% din cuantumul despăgubirilor în primul an, urmând ca tranșa a doua, de 60% din sumă, să fie achitată în anul următor. Acest termen de plată acordat contestatoarei poate fi considerat un termen moratoriu legal, care nu afectează caracterul cert, lichid și exigibil al sumei, caracter pe care aceasta îl are încă de la data emiterii hotărârii Comisiei Județene.
Totodată, instanța reține că existența unei dispoziții de actualizare a sumelor numai pentru cea de a doua tranșă din totalul compensațiilor stabilite prin Hotărârea nr. 6408/2010, conduce la concluzia că legiuitorul nu a socotit necesar să dea o reglementare similară și pentru prima tranșă, deoarece aceasta urma să fie achitată în primul an al emiterii hotărârii prin care s-au stabilit compensațiile bănești.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în Decizia în interesul legii nr. XXI din 19 martie 2007 privind aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, precum și ale art. 5 din HG nr. 286/2004.
Astfel, în cuprinsul acestui recurs în interesul legii s-a stabilit că data stabilirii compensațiilor prevăzute în Legea nr. 9/1998 este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene și, respectiv, a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, care este momentul în care obligația de a plăti suma devine certă, lichidă și exigibilă. De asemenea, s-a menționat că validarea de către Cancelaria Primului – Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut în art. 7 alin. 3 din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor, iar nu doar pentru cea de-a doua tranșă de 60%.
Având în vedere că prin intermediul Legii nr. 9/1998 se urmărește respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului, instanța apreciază că data stabilirii compensațiilor este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, astfel că depășirea termenului de plată de către contestatoare atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor.
În ceea ce privește onorariului avocațial în cuantum de 1240 lei, instanța reține că la dosar se regăsește chitanța de plată a acestei sume de către intimată (f.41), cerere de executare silită formulată prin avocat (f. 43) înscrisuri ce fac dovada reprezentării intimatei în fața executorului judecătoresc de către avocat și a cuantumului onorariului stabilit și achitat de către aceasta.
Față de aceste aspecte, instanța apreciază că s-a făcut de către intimată dovada achitării onorariului de avocat în sumă de 1240 lei, în cadrul dosarului de executare, iar cuantumul acestuia este apreciat ca fiind rezonabil în raport de munca depusă de avocat.
Pentru aceste motive, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată contestația la executare.
Față de soluția pronunțată asupra contestației la executare, în temeiul art.274 C.proc.civ., instanța va obliga contestatoarea la plata către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză, a sumei de 1240 lei reprezentând onorariu de avocat (f.8-9), cu privire la care constată caracterul real, necesar și rezonabil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, împotriva intimatei V. M. cu domiciliul ales în București, .. 2, ., ., sector 1, ca neîntemeiată.
Obligă contestatoarea la plata către intimată a sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Pt. judecător aflat în concediu dePt. grefier aflat în concediu de
odihnă, semnează președintele instanței odihnă,semnează gref. șef
Red./Dact./C.E./03.08.2015/4.ex.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 5239/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Încheierea nr. 27/2015. Judecătoria... → |
|---|
