Întoarcere executare. Sentința nr. 4176/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4176/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 4176/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4176
Ședința publică de la 17.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. O. E.
GREFIER: P. D.
Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect contestație la executare - suspendare executare silită, privind pe contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în contradictoriu cu intimații H. V. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata, prin avocat substituent, cu delegație de substituire a avocatului titular, Țirdei C., lipsind contestatoarea și intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și depunerea la dosar prin Serviciul Registratură, la data de 16.04.2015 și 17.04.2015, de către contestatoare, a notelor de ședință prin care invocă excepția netimbrării cererii reconvenționale, după care,
Nefiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Reprezentantul intimatei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, deliberând asupra cererilor de probe formulate de către intimată, prin reprezentant la acest termen de judecată, apreciind proba cu înscrisuri și anume cele aflate la dosar, ca fiind legală, utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, o încuviințează în condițiile dispozițiilor art. 167 C.pr.civ. și, nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepțiilor netimbrării cererii reconvenționale, inadmisibilitatea cererii reconvenționale, lipsa calității procesuale a Statului R., lipsa calității procesual active vizând întoarcerea executării silite și, de asemenea cu privire la fondului cauzei.
În ceea ce privește excepția netimbrării cererii reconvenționale, reprezentantul intimatei solicită respingerea acestei excepții, având în vedere că cererea reconvențională se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și, potrivit disp. art. 21 alin. 1 lit. l din OUG nr. 80/2013 coroborat cu art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 acțiunile și cererile n justiție legat de aplicarea Legii nr. 10/2001 sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru. Cu privire la inadmisibilitatea cererii reconvenționale, solicită unirea cu fondul a acestei excepții și respingerea excepției ca neîntemeiată, având în vedere că acțiunea de față este o acțiune cu caracter de sancțiune față de pasivitatea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice și a contestatoarei, care aveau obligația de a înființa un mecanism funcțional, în vederea respectării drepturilor omului.
Referitor la excepția lipsei calității de debitor a contestatoarei, solicită respingerea acestei excepții având în vedere faptul că prevederile Legii nr. 165/2013 nu sunt aplicabile cauzei de față. Arată că potrivit Deciziei nr. 88/2014 pronunțată de către Curtea Constituțională, s-a statuat faptul că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a legii.
Cu privire la fondul cauzei, reprezentantul intimatei solicită respingerea cererii având ac obiect întoarcerea executării silite formulată de contestatoare, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile unei plăți nedatorate. Pentru ca reclamanta să fie considerată persoană îndreptățită, potrivit art. 404 indice 2 alin. 3 din C.pr.civ., arată că cererea de întoarcere a executării silite ar fi trebuit formulată odată cu contestația la executare. Mai arată că prestația trebuie să fi avut semnificația operației juridice a unei plăți indiferent de obiectul și modalitatea de plată or, în cauză, plata a fost efectuată prin executare silită. Mai mult, precizează că datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic or, în cauză a existat o decizie încă din anul 2009, sau plata trebuia făcută din eroare. Susține că potrivit disp. art. 129 alin. 1 C.pr.civ., contestatoarea avea obligația de a răsturna prezumția bunei credințe care operează în cazul plății nedatorate.
În concluzie, solicită respingerea cererii de întoarcere a executării silite, iar în privința cererii reconvenționale, solicită admiterea acestei cereri și, în consecință, obligarea contestatoarei și a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata unei sume de bani egală în cuantum cu valoarea dreptului de creanță constatat prin decizia de despăgubire din anul 2009, cu titlul de despăgubire pentru refuzul contestatoarei de a soluționa și emite titlul de plată într-un termen rezonabil, precum și pentru incapacitatea Statului R. de a organiza, în calitatea sa de debitor al obligației pozitive un mecanism funcțional care să asigure respectarea tuturor obligațiilor internaționale asumate. Fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 15.11.2013 sub nr._, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în contradictoriu cu intimata H. V. în temeiul art. 722 și 723din Noul Cod de procedură civilă, solicită instanței să dispună întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 1624/2012 de B.E.J.A D. și D., prin care s-a înființat poprire asupra sumei de 204.689,32 lei, în temeiul titlului executoriu constând în Decizia nr._/FF/08.12.2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor
În fapt, arată că prin contestația la executare formulată împotriva executării silite dispuse în dosarul nr. 1624/2012 întocmit de către B. D. și D., A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat admiterea contestației, precum și suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse, inclusiv a popririi asupra sumelor în lei sau în valută datorate de terțul poprit Trezoreria Sector 1 București, până la concurența creanței creditoarei H. V., în valoare totală de 204.689,32 lei și a proceselor verbale de cheltuieli de executare și actualizare creanță încheiate în data de 20.08.2012 de B. D. și D., ce prevăd cheltuieli de executare în cuantum de 9.436,57 Lei.
În data de 23.04.2013 din conturile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, deschise la Trezoreria Sector 1 București a fost consemnată la dispoziția B. D. și D., executorul judecătoresc ales de creditor pentru înființarea popririi, suma de 204.689,32 lei așa cum reiese din extrasul de cont atașat dosarului.
Prin Sentința civilă nr. 3500/05.03.2013, pronunțată în dosarul nr._/300/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, instanța a admis contestația formulată și a anulat formele de executare silită realizate de B. D. și D. în dosarul de executare nr. 1624/2012, pe raza Sectorului 1 București.
În concluzie, raportat la dispozițiile art. 722 și 723 din N.C. proc. civ., solicită instanței să dispună întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare punerii în executare a Deciziei nr._/FF/08.12.2009 emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv obligarea pârâtei la restituirea sumei de 204.689,32 lei.
În drept, invocă dispozițiile art. 722 N.C. proc. civ.
În dovedire, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.
La data de 20.12.2013 intimata H. V., a formulat cerere de suspendare a judecății pana la soluționarea dosarelor nr._/300/2012 si nr._/300/2012, întrucât au fost formulate mai multe contestații la executare care nu au fost soluționate irevocabil.
Astfel, in dosarul nr._/300/2012, aflat pe rolul Tribunalul București, Secția a V-a civila, creditoarea a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 3500 pronunțata la data de 05.03.2013 de către Judecătoria Sectorului 2 București prin care a fost admisa contestația la executare formulata de contestatoarea A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților, dispunând anularea actelor de executare silita efectuate in dosarul de executare nr. 1624/2012 al B.E.J.A. D. si D., dosarul fiind acum in recurs, cu termen la data de 24.03.2014. In dosarul nr._/300/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, Secția civila, in temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod proc.cov., instanța a dispus suspendarea judecații cauzei pana la rămânerea irevocabila a sentinței civile nr. 3500 pronunțata la 05.03.2013 de Judecătoria Sector 2 București in dosarul nr._/300/2012.
In drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 413 Cod procedura civila.
In susținerea cererii înțelege sa solicite încuviințarea administrării probei cu înscrisuri.
In temeiul art. 223 alin. 3 C. procciv., solicită judecarea cauzei si in lipsa.
La termenul de judecată din data de 31.10.2014 intimata a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare solicita respingerea cererii de întoarcere a executării formulata de reclamanta ANRP, pentru următoarele:
•Arată că a fost indicat greșit de către reclamant a temeiului de drept pe care își întemeiază cererea de chemare in judecata, ca fiind dispozițiile legale din Noul Cod de Procedura Civila;
•Solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună respingerea cererii de chemare in judecata, urmând a constata lipsa calității de persoana îndreptățită a reclamantului de a pretinde întoarcerea executării;
•Solicită instanței sa constate compensate de drept creanțele dintre pârti, ca urmare a admiterii cererii reconvenționale.
In fapt, arată că prin Decizia nr._/FF/08.12.2009 emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor in aplicarea Legii nr. 247/2005 s-au acordat despăgubiri intiamtei H. V. in cuantum de 171.500,00 lei.
Deoarece creanța nu s-a realizat in temeiul acestei decizii, creditoarea H. V. a formulat cerere de executare silita in vederea recuperării creanței, fiind astfel format dosarul de executare silita nr. 1624/2012 de către Biroul Executorilor Judecătorești D. si D..
Cererea de încuviințare a executării silite a fost înaintată Judecătoriei Sectorului 2 București, iar prin "încheierea din 02.11.2012 pronunțata in Dosarul nr._/300/2012, instanța a admis cererea formulata de creditoare si a dispus încuviințarea executării silite a debitoarei A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților prin poprire asupra conturilor deschise la terțul poprit Trezoreria sector 1 București, pana la concurenta sumelor din titlul executoriu si a cheltuielilor de executare, a dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de Decizia nr._/FF/08.12.2009 emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru aplicarea Legii nr. 247/2005, considerând in mod corect ca decizia reprezintă titlu executoriu si sunt întrunite cerințele referitoare la caracterul cert, lichid si exigibil al creanței.
Prin încheierea din 02.11.2012 data de Judecătoria Sectorului 2 București in dosarul nr._/300/2012, instanța a analizat caracterul de titlu executoriu al Deciziei ce se executa, a admis cererea formulata de Biroul Executorilor Judecătorești D. si D. privind pe creditoarea H. V. si pe debitorul ANRP si a fost încuviințată executarea silita a dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de Decizia nr._/FF/08.12.2009, pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu si recuperarea cheltuielilor de executare.
Precizează că A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 247/2005 a formulat contestație la executare.
Prin sentința civila nr. 3500 din data de 05.03.2013 pronunțata de Judecătoria Sectorului 2 București in Dosarul nr. 3285_ a fost admisa contestația la executare formulata de ANRP si a fost dispusa anularea executării silite întocmita in cadrul dosarului de executare nr. 1624/2012 al B. A D. si D..
Solicită instanței sa facă aplicarea art. 84 si art. 129 C.pr.civ. si sa dea cererii de întoarcere a executării silite calificarea juridica conforma prevederilor legale aplicabile. Reclamantul greșit indica in cererea de întoarcere a executării silite temeiul de drept pe care isi întemeiază cererea, ca fiind dispozițiile legale din Noul Cod de Procedura Civila.
Potrivit art. 24 NCPC, dispozițiile legii noi de procedura se aplica numai proceselor si executărilor silite "începute după ..
Potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura civila, dispozițiile Codului de Procedura civila se aplica numai proceselor si executărilor silite "începute după ..
Rezulta ca, fata de faptul ca dosarul de executare silita a fost întocmit de către B. D. si D. in anul 2012, dispozițiile Noului Cod de Procedura Civila nu sunt aplicabile in cauza de fata.
Or, având in vedere momentul începerii executării silite, urmează a se aplica dispozițiile Vechiului Cod de Procedura Civila, respectiv art. 404 ind.l alin. 1 Cod procedură civilă in vigoare la acel moment, iar nu art. 722 alin. 1 si 2 Noul Cod de Procedura Civila, așa cum greșit indica reclamantul.
b) Potrivit art. 404 ind. 1 alin. 1 Cod procedură civilă, „în țoale cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia".
Potrivit art. art. 404 ind. 2 alin. (1) si (2) Cod Procedura Civila fac referire la cazul in care instanța care a dispus anularea executării silite, la cererea celui interes, dispune si asupra restabilirii situației anterioare, prin întoarcerea executării silite.
Art. 404 ind. 2 alin. (3) Cod Procedura Civila este o dispoziție introdusa de legiuitor tocmai pentru a califica situația in care cel interesat nu a solicitat, odată cu cererea de desființare a executării silite si restabilirea situației anterioare. Astfel, potrivit art. 404 ind. 2 alin. (3) prevede faptul ca "daca nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării in condițiile alin. (1) si (2), cel îndreptățit o va putea cere instanței de judecata competente potrivit legii. "
Or, in cauza, în situația în care este formulată pe cale principală o cerere de întoarcere a executării, instanța este obligată să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii, respectiv dacă persoana care formulează cererea este îndreptățită la restabilirea situației anterioare, adică plata efectuata in cadrul executării silite sa nu fi fost datorata.
Condițiile care trebuie sa fie îndeplinite pentru a ne afla in prezenta unei plați nedatorate, sunt următoarele:
Se observa ca in prezenta cauza nu sunt îndeplinite condițiile unei plați nedatorate, pentru ca reclamanta ANRP sa solicite restabilirea situației anterioare, prin obligarea accipiensului de a restitui suma de bani.
În baza intenției de plata manifestata de reclamanta ANRP, in baza Deciziei de despăgubire nr._/FF/08.12.2009, s-a efectuat plata cuprinsa in aceasta Decizie.
Referitor la cea de-a doua condiție a plații nedatorate, învederam instanței faptul ca datoria solvensului către accipiens a existat, fiind constatata prin Decizia de despăgubire nr._/FF/08.12.2009.
Susține că plata nu a fost făcuta din eroare, ci din contra, in baza încheierii de încuviințare a executării silite, decizie irevocabila, a fost executata creanța pe care intimata-reclamanta din prezenta cauza o avea împotriva reclamantei ANRP, in cazul plații nedatorate operand prezumția bunei-credințe, prezumție pe care reclamanta ANRP nu a răsturnat-o, neindicând nicio proba in acest sens, potrivit art. 129 alin. (1) C.pr.civ.
Astfel, prin faptul ca reclamanta ANRP solicita restabilirea situației anterioare nu face altceva decât sa invoce propria sa turpitudine. Solvensul nu poate cere restituirea plații, chiar daca ar fi fost desființat titlul in baza căruia s-a efectuat executarea silita si părțile ar fi trebuit sa fie repuse in situația anterioara, deoarece el ar urma sa invoce ca temei al restituirii caracterul imoral al propriei sale atitudini. Or, nemo auditorpropriam turpitudinem allegans.
In concluzie, întoarcerea executării silite este o măsura de reparație pentru executări silite abuzive, efectuate in lipsa unui raport juridic obligațional intre părți, iar nu o "arma" Ia indemna debitorului de rea-credința, care profitând de practica neunitara in materie, solicita recuperarea unor sume de bani pe care de fapt le datorează creditorului sau.
În concluzie, solicită respingerea cererii de întoarcere a executării silite.
Cererea reconvenționala formulată de către intimată este în contradictoriu cu A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) si S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care solicita obligarea reclamantei ANRP la plata unei sume de bani egala in cuantum cu valoarea dreptului de creanța constatat prin decizia de despăgubire nr._/FF/08.12.2009, cu titlu de despăgubire pentru refuzul ANRP de a soluționa si de a emite titlu de plata ., precum si S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, ca debitor al obligației pozitive de a organiza un mecanism funcțional care să asigure respectarea tuturor obligațiilor internaționale asumate, printre care și aceea a respectării dreptului de proprietate garantat de Convenție, astfel încât, acesta poate fi obligat la acordarea de despăgubiri. Mai mult, aceste titluri de despăgubiri si de plata sunt certificate care constata drepturi de creanța in numele si pe seama Statului R. ce se emit de către ANRP.
In fapt, intimata arată că prin decizia conținând titlul de despăgubire_/FF/08.12.2009, s-a constatat faptul ca intimata are un drept de creanța in numele si pe seama Statului R. in cuantum de 204.689,32 lei.
Deși a executat acest titlu de despăgubire, prin admiterea contestației la executare formulata de ANRP a fost admisa contestația, au fost anulate actele de executare cu motivarea in esența ca titlul de despăgubire, deși constata un drept de creanța al persoanei îndreptățite, nu este executoriu, fiind necesara eliberarea titlului de plata.
Apreciază ca fata de dispozițiile art. 3 lit. a) si lit. h) din Titlul VII din Legea 247/2005 (din aceste prevederi legale nu reiese vreo diferența făcuta de legiuitor in ceea ce privește conferirea titlului de plata, iar nu celui de despăgubire, caracter executoriu), intimata are un titlu de creanța in numele si pe seama Statului R., acest lucru nu a fost suficient pentru a se respinge contestația ANRP.
Or, este evident ca ANRP, instituție care avea atribuția acordării de despăgubiri in numerar persoanelor îndreptățite, evita in mod nejustificat emiterea acestor titluri de plata in scopul împiedicării intimatei de a incasa sumele de bani la care avem dreptul.
Mai mult, invocând in realitate propria sa turpitudine, recurge la aceste contestații la executare urmate de întoarcerea executării, pentru a recupera sume de bani la care in realitate noi avem dreptul, in condițiile in care titlul de despăgubire constata un drept de creanța in numele si pe seama Statului R., la fel ca si titlul de plata.
Nu a existat niciun impediment pentru ANRP de a emite pe parcursul a 5 ani si titlul de plata după emiterea titlului de despăgubire si fata de art. 18 ind. 2 din legea 247/2005, plata trebuia sa fie făcuta in 15 zile de la existenta disponibilităților financiare.
Refuzul nejustificat al ANRP-ului de a emite titlul de plata . justifica admiterea cererii reconvenționale, deoarece doar aceasta formalitate a împiedicat intimata pana in prezent sa valorifice acest drept de creanța pe care-l are in numele si pe seama Statului R..
Așa cum se poate observa din analiza situației publicate pe site-ul ANRP, acesta a început sa emită titluri de plata, astfel incat nu mai exista nicio motivație pentru a refuza plata acestui drept si către noi si cu atât mai mult nu se justifica obligarea intimatei la restituirea unei sume de bani pe care oricum ANRP-ul o datorează.
Cererea reconvențională se întemeiază pe disp. art. 11, 20 si 21 din Constituție, pe art. 6 alin. 1 CEDO privitor la dreptul la un proces echitabil, pe art.l alin.l din Primul Protocol adițional la Convenție.
Prin urmare, raportul juridic dedus judecății este stabilit intre parata și ANRP ca reprezentant legal fiind procedura Legii 247/2005 al Statului R., precum si S. R. ca debitor al obligației pozitive de a organiza un mecanism funcțional care să asigure respectarea tuturor obligațiilor internaționale asumate, printre care și aceea a respectării dreptului de proprietate garantat de Convenție, astfel încât acesta poate fi obligat la acordarea de despăgubiri. Mai mult, aceste titluri de despăgubire si de plata sunt certificate care constata drepturi de creanța in numele si pe seama Statului R. ce se emit de către ANRP.
•In acest context in care legislația existenta, de care se prevalează ANRP este dovedita ca fiind ineficienta, depășita de realitatea faptica si chiar juridica, acțiunea intimatei apare ca fiind o sancționare a statului - prin ANRP - pentru neputința sa legislativa, administrativa si bugetara.
•Prin soluționarea cererii de către instanța de judecata, judecătorul nu face altceva decât creează drept . care exista o lacuna a legii (si deci o poate face), pentru ipoteza in care un cetățean este lipsit de un drept prevăzut de art. I din Protocolul 1 la Convenția Europeana.
In aceste condiții, doar jurisprudența naționala cu privire la acordarea unor despăgubiri pentru încălcarea unui drept constituțional, despăgubiri egale cu valoarea cuprinsa in titlul de despăgubire, este cea care poate determina ieșirea din impas, mai ales ca in speța exista decizia de despăgubire care stabilește cuantumul despăgubirilor.
Prin Recursul in interesul legii XX/2007 s-a permis fără tăgada soluționarea notificărilor de către instanța de judecata, in lipsa unui răspuns al unității deținătoare.
In concluzie, susține că parata-reclamanta nu a putut beneficia de despăgubiri pentru o perioadă mare de timp si atunci când a încercat executarea, aceasta a fost anulata nu din vina paratei-reclamanta, ci din vina ANRP, care nu a emis titlul de plata.
Precizează faptul ca in temeiul art. 15 lit. p) din Legea 146/1997 (Sunt scutite de la plata laxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la: [...] p) orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru), coroborat cu art. 50 alin. (1) din Legea 10/2001, actualizata prin Legea 247/2005, Titlul I, art. 1 („ Cererile sau acțiunile in justiție, precum si transcrierea sau Intabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi si de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru"), suntem scutiți de la plata taxelor judiciare de timbru.
In temeiul art. 223 alin. 3 C. proc.civ., solicită judecarea cauzei si in lipsa.
In drept, invocă disp. art. 57, 115, 119, 244 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ., disp. art. 6 CEDO, art.l Protocol 1 adițional la Convenție, art. 11, 20, 21 Constituția României.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prin răspunsul la întâmpinare, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, arată că prin cererea introductivă de instanță, cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, creditoarea A.N.R.P., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța instanța, să se dispună:
- întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare punerii în executare a Deciziei nr._/FF/08.12.2009 emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv întoarcerea executării silite efectuate în cauza împotriva subscrisei și recuperarea sumei de 204.689,32 lei;
Arată că pârâții au formulat cerere de executare silită în vederea recuperării despăgubirilor în sumă de 204.689,32 lei, stabilite prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr._/FF/08.12.2009, fiind astfel înregistrat dosarul de executare silită nr. 1624/2012 de către B. D. și D..
B. D. și D. a procedat la emiterea somației în dosarul de executare nr. 1624/2012. De asemenea, prin procesul-verbal încheiat în dosarul în cauză, s-a stabilit în sarcina subscrisei, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligația de plată a sumei de 9.436,57, reprezentând cheltuieli de executare și 23.752,75 lei actualizare creanță.
Precizează, de asemenea, că prin adresa emisă de B. D. și D., înregistrată la ANRP cu DFARU/4691/08.11.2012, s-a comunicat înființarea popririi asupra sumelor, în lei, datorate de terțul poprit Trezoreria Sectorului 1 București, cu sediul în . Gerota, nr.13, sector 2, în temeiul titlului executoriu constând în Decizia CCSD nr._/FF/08.12.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în favoarea pârâtelor, până la concurența creanței creditorilor în valoare totală de 204.689,32 Lei reprezentând creanță, actualizare creanță și cheltuieli de executare, conform procesului-verbal de cheltuieli de executare întocmit la data de 20.08.2012 în dosarul de executare nr. 1624/2012 instrumentat de către B. D. și D..
La data de 23.04.2013, suma urmărită în cuantum de 204.689,32 lei a fost consemnată de către Trezoreria Statului Sector 1 București la dispoziția B. D. și D..
Prin Sentința civilă nr. 3500/2013 pronunțată în data de 05.03.2013, Judecătoria Sectorului 2 București, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea A.N.R.P în contradictoriu cu pârâții, anulând executarea silită și toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 1624/2012 de către B. D. și D..
Prin Decizia civilă nr. 995/07.04.2014 instanța de judecată a respins recursul pârâiților anulând mod irevocabil actele de executare efectuare de B. D. si D. în dosarul nr. 1624/2012.
În ceea ce privește solicitarea pârâților privind întrunirea cerințelor pentru a opera compensarea legală a sumei, precizează următoarele:
Compensația reprezintă un mod de stingere a două obligații reciproce, până la concurența celei mai mici dintre ele.
Potrivit art. 1617 alin. 1 N. Cod civ., „compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungi bile de aceeași natură".
Cerințele legale pentru a opera compensația legală, prevăzută de art. 1615 din Codul civil sunt următoarele:
1)reciprocitatea creanțelor ( aceleași persoane având, concomitent, calitate de creditor și de debitor una față de cealaltă);
2)creanțele să aibă ca obiect bunuri fungibile de aceeași natură;
3)creanțele să fie certe, lichide și exigibile;
în cauza de fată, nu poate opera compensația legală, deoarece reclamanta și pârâta nu au concomitent calitate de creditoare și debitoare, una în raport cu cealaltă.
În aceste condiții, apreciază că în cazul de față nu se poate vorbi de reciprocitatea obligațiilor, din moment ce creanțele trebuie să aibă ca obiect bunuri fungibile și trebuie să fie certe, lichide și exigibile (a se vedea, totodată, în acest sens, C. S., C./u B., D. civil, Teoria generală a obligațiilor, Editura ALL B., București, 2002, p. 396 - 397).
Dată fiind modalitatea de acordare a despăgubirilor aferente titlurilor de plată, respectiv în 5 ani, în tranșe anuale egale, creanța invocată de pârâți nu este exigibilă.
Mai mult decât atât, plata sumelor de bani ce vor fi stabilite prin titlurile de plată emise de ANRP, se realizează, potrivit Legii nr. 165/2013, în mod exclusiv, de către Ministerului Finanțelor Publice, A. neavând atribuții în acest sens.
Cu privire la netemeinicia cererii reconvenționale a pârâților, prin care solicită instanței de judecată să constate ca fiind compensate de drept creanțele dintre părți, vă învederăm următoarele:
- La data la care pârâții au formulat cererea de executare silită, procedura de emitere a titlurilor de plată era suspendată în temeiul O.U.G. nr. 62/2010 (publicată în data de 30.06.2010).
Acest interval de timp a fost necesar pentru a da posibilitatea statului român să realizeze o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirii propriu-zise, cât și a mecanismului de acordare a acesteia pentru a ajunge la situația în care legislația internă prevede o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită.
Prin această suspendare s-a urmărit implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza - pilot M. A. și alții împotriva României, dar și blocarea operațiunilor mai sus amintite, pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății despăgubirilor.
2. La această dată, procedura de emitere a titlurilor de plată, precum și plata acestora se află sub incidența Legii nr. 165/2013 ce fost publicată în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013.
Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) - (4) din noua lege, aplicabile în prezenta cauză și la care am făcut referire mai sus, în vederea efectuării plății de către Ministerul Finanțelor Publice, ANRP emite titluri de plată „în ordinea de înregistrare a dosarelor de opțiune constituite la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și a titlurilor de despăgubire emise în condițiile art. 41 din aceeași lege", (a se vedea art. 22 alin. (1) din Hotărârea nr. 401/19.06.2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013)
Cu alte cuvinte, titularul unei decizii de despăgubire emise de către CCSD anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va beneficia de dispozițiile art. 41 din această lege, care prevăd că A. Națională pentru Restituirea Proprietăților emite titluri de plată ce vor deveni scadente după data de 01.01.2014, plata sumelor de bani fiind eșalonată pe o perioadă de 5 ani, dar nu înainte de realizarea procedurilor prevăzute de lege.
Prin urmare, emiterea titlurilor de plată se va face cu respectarea criteriului ordinii depunerii dosarelor de opțiune.
La alin. (3) al aceluiași articol 22 din Hotărârea nr. 401/19.06.2013 este prevăzut faptul că: „procedura de plată a titlurilor prevăzute la alin. (1) se stabilește de Ministerul Finanțelor Publice, până la data de 31 decembrie " 2013 și se aprobă prin ordin ".
Obligația stabilită în sarcina A.N.R.P., prin emiterea deciziei Comisiei Centrale, concretizează în fapt o obligație de a face, respectiv emiterea titlului de plată, iar nicidecum o obligație directă de a plăti o sumă de bani.
Punerea în executare a unei decizii a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de emiterea titlului de plată în condițiile legii s-a făcut cu eludarea dispozițiilor exprese ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și ale Legii nr. 165/2013, coroborate cu prevederile art. 632 alin. (1) NCPC privind titlurile executorii, precum și art. 662 din NCPC cu privire la necesitatea existenței unei creanțe certe lichide și exigibile în vederea punerii în executare.
Prin Legea nr. 165/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul legilor din domeniul restituirii proprietăților, inclusiv o nouă procedură de emitere a titlurilor de plată și plată a acestora, fiind abrogate în mod expres prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau vechea procedură.
Mai mult decât atât, în cuprinsul noii legi se regăsesc anumite dispoziții tranzitorii care reglementează modalitatea punerii în executare a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanțe in domeniul restituirii proprietăților, precum și modalitatea ducerii la îndeplinire a obligațiilor CCSD stabilite ca urmare a hotărârii de către aceasta a anumitor dosare de despăgubire până la . noii legi.
Prin această lege, s-a reglementat o singură modalitate de soluționare a dosarelor de opțiune, respectiv în ordinea înregistrării acestora, fără a mai fi prevăzută posibilitatea tratării cu prioritate.
Astfel, conform art. 41 alin. (1) din lege, „plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.
Totodată, potrivit art. 41 alin. (4), „titlul de plată se emite de către A. Națională pentru Restituirea proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere".
În speță, dosarul de despăgubire al intimaților a fost aprobat de CCSD, fiind emisă Decizia nr._/FF/08.12.2009 Practic, în această situație, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite după data de 01.01.2014 titlurile de plată, iar plata sumelor de bani stabilite în acestea se va realiza de Ministerul Finanțelor Publice pe o perioadă de 5 ani.
Prin urmare, învederează instanței faptul că, sub imperiul noii legislații aplicabile în prezenta cauză, sarcina plății revine în mod exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nemaiavând obligații privind plata despăgubirilor.
Nu în ultimul rând, precizează că asupra caracterului de titlu executoriu s-au pronunțat atât Judecătoria Sectorului 2 prin Sentința civilă nr. 3500/05.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 in dosarul nr._/300/2012 cât și Tribunalul București prin Decizia civilă nr. 995/07.04.2014 prin care a fost respins recursul pârâților, anulând în mod irevocabil actele de executare.
În concluzie, solicită respingerea solicitării pârâtei H. V. și admiterea acțiunii principale
În drept, invocă Legea nr.165/2013, Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 1095/2005, Legea nr. 117/2012, art.115 -118 Cod Procedură civilă.
Solicită judecarea în lipsă potrivit art. 223 N.C.Proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 07.01.2015 la cererea reconvențională formulată de H. V., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul in București, invocă inadmisibilitatea cererii reconvenționale.
În fapt, arată că pârâta-reclamantă, prin cererea reconvențională precizează că prin decizia de despăgubire nr._/FF/08.12.2009 s-a constatat faptul ca aceasta are un drept de creanță în numele și pe seama Statului R. în cuantum de 204.689,32 lei.
Deși titlul de despăgubire a fost executat, prin admiterea contestației la executare formulată de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (în continuare ANRP) a fost anulată executarea, pârâta-reclamantă apreciind că deținerea unui titlu de creanță, respectiv titlul de despăgubiri, în numele și pe seama Statului R. nu a fost suficient pentru respingerea contestației la executare.
Or, tot din prisma pârâtei-reclamante, ANRP, instituție care avea atribuția acordării de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite, evită în mod nejustificat emiterea titlurilor de plată în scopul împiedicării acestora de a încasa sumele de bani la care au dreptul, neexistând niciun impediment pe parcursul a 5 ani de a emite titlul de plată și de a efectua plata.
Pe cale de consecință, pârâta-reclamantă apreciază că refuzul nejustificat al ANRP (instituție a statului, pe seama căruia are un titlu de creanță), de a emite titlul de plată într-un termen rezonabil conferă caracter justificat cererii reconvenționale, deoarece, din punctul acesteia de vedere, doar această formalitate o împiedică în prezent să-și valorifice dreptul de creanță pe care-l are în numele și pe seama Statului R., considerând astfel că refuzul ar trebui sancționat de instanță prin despăgubirea sa directă.
În acest sens arătă că, deși procesul civil se particularizează prin disponibilitate, care constă în posibilitatea conferită de lege părților de a se adresa cu cereri instanțelor judecătorești și de a dispune de obiectul litigiului, cadrul în care se desfășoară procedura judiciară în materie civilă nu este unul discreționar, ci este prevăzut de art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă.
Astfel, pârâtul nu este ținut să se limiteze la apărarea prin întâmpinare în cadrul procesului civil, el având posibilitatea conferită de art. 119 din codul de procedură civilă de a părăsi această stare defensivă și a formula pretenții proprii față de reclamant.
Astfel, doctrina1 a definit cererea reconvențională ca fiind actul procedural prin intermediul căruia pârâtul urmărește valorificarea unui drept propriu fată de reclamant.
Din punct de vedere al naturii sale juridice cererea reconvențională are o fizionomie proprie, determinată atât de caracterul său de acțiune civilă, cât și de condițiile particulare de exercitare.
Astfel, cererea reconvențională fiind considerată o veritabilă acțiune civilă - urmărește valorificarea unui drept propriu, trebuie să îndeplinească condițiile de exercițiu unei acțiuni civile obișnuite, sub aspectul formei fiind asimilată cu o cerere de chemare în judecată.
În afara acestor condiții generale, cererea reconvențională trebuie să aibă legătură cu cererea reclamantului, condiție ce decurge în mod necesar din caracterul incident al celei dintâi, existența unei asemenea legături urmând a fi dedusă de către instanța de judecată din chiar scopul urmărit de pârât prin cererea reconvențională.
Astfel, sub un prim aspect precizează că potrivit principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, părțile au dreptul de a dispune de obiectul procesului, dreptul părților de a determina limitele procesului fiind, în principiu, neîngrădit, instanța de judecată neputând introduce din oficiu o altă persoană în proces, posibilitatea de a largi sfera procesului aparținând numai părților (reclamantul și pârâtul prin chemarea în judecata a altei persoane potrivit art. 57 din Codul de procedură civilă sau prin chemarea în garanție conform art.60 din Codul de procedură civilă - cereri formulate în termenele prevăzute de lege) ori, terțele persoane (prin intervenție voluntară).
Astfel, cererea de chemare în judecată este actul procedural prin care reclamantul învestește instanța de judecată cu o pretenție civilă. întreaga activitate de soluționare a litigiului se derulează în limitele pretențiilor determinate de reclamant prin cererea principală. în aceleași limite și judecătorul trebuie să statueze în final asupra pretențiilor deduse judecății.
Cererea de chemare în judecată determină cadrul procesual civil cu privire la părți și la obiectul litigiului. în aceste limite va trebui să se pronunțe și instanța de judecată.
C. procesual poate fi lărgit de pârât printr-o cerere reconvențională prevăzută de art. 119 din Codul de procedură civilă, aceasta fiind însă singura cale pusă la dispoziția sa de a invoca pretenții proprii, motiv pentru care are caracterul unei cereri principale, ale unei veritabile acțiuni civile, de sine stătătoare, dar conexe cererii reclamantului, tocmai din prisma faptului că acesta este cel care stabilește limitele de desfășurare a procesului.
Astfel, formularea unor pretenții pe cale reconvențională fiind o facultate procesuală pentru pârât, acesta are dreptul de a-și valorifica pretențiile fie printr-o acțiune civilă în cadrul căreia acesta este cel care stabilește limitele judecății, fie pe cale incidentală, caz în care urmează să-si manifeste solicitările raportat la cererea principală.
Astfel, chiar dacă pentru a fi admisibilă o cerere reconvențională trebuie să îndeplinească printre altele și condiția de a fi conexă cererii principale, simplul fapt de a avea o minimă legătură cu obiectul cererii reclamantului nu este de natură să confere celei dintâi caracter admisibil, doctrina2 considerând că raportul de conexitate se întemeiază pe o "legătură strânsă, o relație vizibilă, o afinitate directă, un raport intim", prin aceeași hotărâre, care va cuprinde soluții cu privire la toate pretențiile, instanța învestită urmând să se pronunțe asupra cererii principale și asupra celei reconvenționale, rațiunea regăsindu-se în buna administrare a justiției, pentru evitarea unor soluții contradictorii, în considerarea faptului că modul de soluționare a cererii reconvenționale este intim legat de soluția ce s-ar da cererii principale.
Astfel, temeiul juridic al acțiunii nu leagă instanța, care, în virtutea principiului rolului activ prevăzut de art. 129 alin.5 din Codul de procedură civilă, are obligația calificării juridice exacte a cererii, sens în care trebuie să se orienteze după motivele de fapt invocate de parte în susținerea ei și nu după temeiul de drept al cererii indicat de reclamant ori după sensul literal al termenilor folosiți de acesta.
În speță, pârâta-reclamantă a înțeles să întemeieze cererea reconvențională pe dispozițiile art.11, art.20 și art.22 din Constituția României și art.1, alin. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO.
Menționează că, potrivit art. 11 alin.2 din Constituția revizuită, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern. Este și cazul Convenției europene a drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
Aceasta înseamnă că, după ratificare, Convenția a devenit parte integrantă a sistemului de drept românesc. Ca principiu general, dispozițiile Convenției au forță constituțională și supralegislativă. în acest sens, reține că, în conformitate cu prevederile art.20 din Constituția revizuită dispozițiile constituționale privind drepturile și libertăților cetățenilor au fost interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și tratatele la care România este parte.
Art.20 alin.2 indică modul de soluționare a unui eventual conflict între dispozițiile Convenției ca tratat privitor la drepturile omului la care România este parte și reglementările interne, în sensul că au prioritate "reglementările internaționale", în speță cele conținute în Convenție, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Art. 148 alin. (2) din Constituție instituie un mecanism eficient de rezolvare a conflictelor dintre legea națională si legislația Uniunii Europene, oferind soluția de interpretare a reglementărilor comunitare față de dreptul intern: ,,ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."
Așadar în cazul unui conflict între dispozițiile Convenției, ca tratat internațional, și cele ale unor legi interne care se referă la drepturi ale omului reglementate de Convenție, vor prevala dispozițiile Convenției, prin înlăturarea celor contrare ei, cuprinse în normele naționale.
În speță, pârâta a înțeles să formuleze o cerere reconvențională prin care să-și constituie un titlu în vederea compensării, ceea ce este inadmisibil în raport de obiectul cererii principale.
În acest sens menționează că, după cum a arătat, în speță, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă ANRP are ca obiect întoarcerea executării silite care face obiectul dosarului execuțional nr. 1624/2012 al B. D. și D..
Cu privire la cererea de întoarcere a executării silite face precizarea că din însăși reglementarea instituției întoarcerii executării, constând în repunerea părților în situația anterioară, în cadrul executării silite, rezultă, fără posibilitate de echivoc, că legiuitorul a avut în vedere ca acestei instituții juridice, ce reprezintă de fapt o situație "simetric inversă executării săvârșite", să îi fie incidente reglementările statuate în privința contestației la executare.
Prin urmare, pentru a se realiza întoarcerea executării, trebuie să se înlăture temeiul executării prin anularea, desființarea executării sau trebuie să se invalideze executarea însăși.
Prin Decizia nr.5/2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.4/2012, instanța supremă a statuat, în soluționarea unui recurs în interesul legii, că din coroborarea prevederilor art. 4042 alin. 1 din Codul de procedură civilă cu reglementarea art. 4042 alin. 3 din Codul de procedură civilă, următoarele aspecte ce caracterizează instituția întoarcerii executării sunt esențiale în interpretarea textului de lege.
În speță, prin cererea reconvențională se solicită sancționarea ANRP prin obligarea la plata unor despăgubiri în cuantum de 204.689,32 lei pentru prejudiciile generate ei de refuzul ANRP de a emite în termen rezonabil titlul de plată.
Practic, prin respectivul demers judiciar pârâta-reclamantă urmărește, în cadrul cauzei având ca obiect întoarcerea executării silite, obținerea potrivit Legii nr.554/2004 a unui nou titlu de creanță pentru aceeași sumă pentru care aceasta deține o decizie de despăgubiri emisă de ANRP, în vederea compensării.
Astfel, față de obiectul acesteia, respectiv întoarcerea executării, pretențiile pârâtei care tind la constituirea unui titlu de creanță (modalitate prin care aceasta confirmă faptul că nu deține un astfel de titlu), sunt inadmisibile, în considerarea faptului că instanța de executare nu poate fi învestită decât cu cereri privitoare la executarea silită, astfel cum a învederat anterior.
Faptul că pârâta a înțeles să invoce compensarea de drept nu conduce la o altă concluzie, această apărare de fond nefiind de natură să confere caracter admisibil cererii reconvenționale.
Dimpotrivă, compensarea nu poate fi constatată de instanța de executare decât în măsura în care există două datorii certe, lichide și exigibile care au ca obiect o sumă de bani, astfel cum prevede art. 1617 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil. Or, încercarea de constituire a unui titlu de creanță pe cale incidentală vine să confirme neîndeplinirea condițiilor privind compensarea.
Caracterul inadmisibil este cu atât mai evident cu cât obiectul reconvenționalei din prezentul litigiu se circumscrie unei alte materii.
Pe cale de consecință, caracterul inadmisibil este cu atât mai evident cu cât obiectul reconvenționalei din prezentul litigiu se circumscrie unei alte materii, în speță, cea a contenciosului administrativ, care presupune o altă procedură de urmat, ce nu este compatibilă cu cea a executării silite și mai mult, care nu poate fi aplicată de instanța de executare, la rândul ei neavând competență de pronunțare a unui titlu (cu atât mai puțin în materia contenciosului administrativ), ci o competență specială limitată la soluționarea exclusiv a aspectelor privitoare la executarea silită a unui titlu deja emis si devenit executoriu, cererea reconvențională formulată în atare context prin care se tinde la obținerea unui titlu de creanță pentru aceeași sumă este inadmisibilă.
Pe cale de consecință, solicită respingerea cererii reconvenționale ca inadmisibilă.
Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că cererea reconvențională formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Astfel, conform art. 119 alin. 1 din Codul de procedură civilă dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvențională.
Din economia dispozițiilor invocate, rezultă că cererea reconvențională se formulează de pârât în contradictoriu cu reclamantul, pretențiile care fac obiectul acesteia fiind îndreptate împotriva celui din urmă, care dobândește calitate de reclamant-pârât.
în speță, ANRP a formulat cererea principală împotriva pârâtei H. V., iar aceasta, la rândul său, a formulat cerere reconvențională.
Or, potrivit dispozițiilor exprese invocate anterior, o atare cerere nu poate conferi calitate procesuală pasivă decât reclamantului.
În speță, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de reclamant astfel ca pretențiile invocate pe cale reconvențională să poată fi opuse acestuia în calitate de pârât.
Or, o cerere formulată în afara limitelor stabilite de legiuitor, deci cu nerespectarea exigențelor prevederilor exprese invocate, este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Oricum, includerea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice în cadrul pasiv al acțiunii este neîntemeiată.
Astfel, cel ce formulează o cerere are obligația să justifice calitatea procesuală prin indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea sa, întrucât potrivit art. 1169 din vechiul cod civil „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească" (conform art. 230 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil art. 1169 s-a abrogat la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010).
Se poate observa că cererea de chemare în judecată nu cuprinde nicio referire privind Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (în afara faptului că este chemat în judecată), astfel încât simpla mențiune că acesta este unul dintre pârâții în contradictoriu cu care înțelege să se judece, nu conduce automat la a-i conferi și calitate procesuală, atâta timp cât pârâta-reclamantă nu a indicat în concret motivele de fapt și de drept, precum și dovezile pe care se sprijină chemarea în judecată a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Mai mult decât atât, în întreaga motivare a cererii reconvenționale pârâta-reclamantă invocă refuzul ANRP de emitere în termen rezonabil a titlului de plată, ce a condus la lezarea drepturilor sale a căror acoperire o solicită prin obligarea acesteia, în calitate de instituție a statului care are atribuția prin lege de a acorda despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite, apreciind că refuzul său de a face trebuie sancționat de instanță prin despăgubirea lor directă, acțiunea având caracter de sancțiune, sens în care pretinde o despăgubire pentru pierderea suferită ca persoană îndreptățită la despăgubiri.
Pe cale de consecință, pârâta-reclamantă precizează în mod expres că raportul juridic dedus judecății este stabilit între pârât și ANRP ca reprezentant legal al Statului R., astfel încât acesta poate fi obligat la acordarea de despăgubiri. Mai mult, tot pârâta-reclamantă susține că titlurile de despăgubiri și de plată sunt certificate care constată drepturi de creanță în numele și pe seama statului ce se emit de către ANRP.
Or, în contextul în care chiar pârâta-reclamantă apreciază că ANRP are atribuții de natura celor care fac obiectul litigiului, fiind titularul pasiv al raportul juridic obligațional litigios și, pe cale de consecință, în contradictoriu cu aceasta înțelege să își satisfacă pretențiile prin sancționarea respectivei instituții și obligarea la plata de despăgubiri ca urmare a refuzului de a emite titlul de plată, chemarea în judecată a Statului R. prin MFP a fost formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Față de aspectele prezentate și actele normative invocate, solicită admiterea excepțiilor invocate și, pe cale de consecință, respingerea cererii reconvenționale, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă în ceea ce privește Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispozițiile legale invocate în cuprinsul acesteia.
În susținerea și dovedirea întâmpinării solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 258,260 C.proc.civ., instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei.
Analizând probatoriul administrat, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
Excepția de netimbrare a cererii reconvenționale este neîntemeiată, obiectul acestei cereri încadrându-se în prevederile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cererea fiind, prin urmare, scutită de la plata taxei de timbru.
Instanța respinge excepția netimbrării cererii reconvenționale, constatând că la termenul anterior a apreciat că pârâtele-reclamante sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.
Excepția inadmisibilității cererii reconvenționale va fi respinsă ca neîntemeiată, cererea fiind formulată atât împotriva reclamantului ANRP cât și împotriva Statului R. prin MFP, pârâtul – reclamant având posibilitatea introducerii în cauză a unui nou pârât în cererea reconvențională, alături de reclamantul – pârât.
Excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâții din cererea reconvențională va fi respinsă ca neîntemeiată. Pârâtul – reclamant a invocat pentru justificarea calității procesuale existența unui raport juridic obligațional având ca obiect un drept de creanță datorat de cei doi pârâți reclamantei H. V..
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că prin Decizia nr._/FF/8.12.2009, s-a emis titlul de despăgubire în favoarea doamnei H. V. în cuantum de 171.500 lei de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La data de 10.07.2012, H. V. a solicitat B. D.&D. punerea în executare silită a titlului d e despăgubire.
S-a format dosarul de executare silită nr. 1624/2012.
La data de 23.04.2013 s-a plătit în contul de consemnare ale B. suma de 204.689,32 lei.
Împotriva executării silite a fost formulată de către debitoarea ANRP contestație la executare care a fost admisă, prin sentința civilă nr. 3500/5.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr._/300/2012 dispunându-se anularea executării silite și a tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1624/2012 al B. D.&D..
Prin cererea ce face obiectul cauzei de față reclamanta a solicitat în obligarea pârâtei H. V. la întoarcerea executării silite cu privire la suma de 204.689,32 lei.
Conform art. 4041 „În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit”, iar potrivit art. 4042 „În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul. Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii”.
Având în vedere împrejurarea că prin sentința civilă nr. 3500/5.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr._/300/2012 s-a dispus anularea executării silite în dosarul de executare nr. 1624/2012 al B. D.&D. și observând că în acest dosar de executare s-a realizat plata sumei de 204.689,32 lei, instanța constată că cererea reclamantei de obligare a pârâtului creditor la plata sumei executate, respectiv 204.689,32 lei, este întemeiată..
Cererea reconvențională având ca obiect compensarea creanței rezultatate din întoarcerea la executare cu dreptul de creanță pe care H. V. îl are împotriva Statului R. și ANRP este neîntemeiată.
Decizia nr._/FF/8.12.2009 nu este titlu executoriu, astfel cum s-a hotărât cu autoritate de lucru judecat. Pentru executarea deciziei este imperativă urmarea procedurii prevăzute de Legea 247/2005, care nu poate fi ocolită prin solicitarea compensării pe cale incidentală. Pârâta – reclamantă are dreptul la formularea unei acțiuni în contencios administrativ în cadrul căreia să se analizeze executarea obligațiilor de către reclamantă.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite acțiunea, va dispune întoarcerea executării silite în dosarul și va respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția netimbrării cererii reconvenționale, excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, excepția lipsei calității procesual pasive a Statului R. și a ANRP.
Admite cererea de chemare în judecată privind pe contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în sector 1, București, Calea-Floreasca, nr. 202 în contradictoriu cu intimații H. V. cu domiciliul ales la av. Țirdei C-T. din sector 3, București, Calea Călărașilor, nr. 57, . și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în sector 5, București, ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 204.689,32 lei.
Respinge cererea reconvențională.
Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
P. O. E. P. D.
Red.Dact. – jud. OEP – 5 ex/ 31.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4167/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5377/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
