Pretenţii. Sentința nr. 5377/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5377/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 5377/2015

Dosar număr_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 5377

Ședința din Camera de Consiliu din data de 15.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. D. B.

GREFIER: M. U.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta Administrația F. Imobiliar și pe pârâtul S. T. C. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la o nouă strigare, la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, precum și faptul că la data de 29.04.2015 reclamanta a depus o cerere de renunțare la judecata cauzei.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta Administrația F. Imobiliar a chemat în judecată pe pârâtul S. T. C. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei totale de 358,02 lei, compusă din chirie restantă pentru terenul aferent curții situate în București, sector 2, . nr.7, ., . de 182,52 lei, aferentă perioadei februarie 2012 – februarie 2014, majorări de întârziere în valoare de 175,50 lei aferentă perioadei ianuarie 2012 – februarie 2014.

La data de 29.04.2015 reclamanta a depus o cerere de renunțare la judecata cauzei.

Instanța constată faptul că pârâtul nu a formulat un punct de vedere raportat la cererea de renunțare la judecată, în conformitate cu prevederile art. 406 alin. 3 Noul C.proc.civ., dat fiind faptul că cererea de renunțare a judecata cauzei a fost depusă după comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată.

Instanța constată că, potrivit art. 406 alin. 1 Noul C.proc.civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Instanța, având în vedere cererea reclamantei de renunțare la judecată, depusă la data de 29.04.2015, constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 406 Noul C.proc.civ., astfel încât urmează să ia act de renunțarea reclamantei dministrația F. Imobiliar la judecata cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea reclamantei Administrația F. Imobiliar, cu sediul în sector 3, București, .. 16 la judecata cauzei promovate în contradictoriu cu pârâtul S. T. C. G., CNP_, domiciliat în sector 2, București, ., nr. 7, ., .> Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care poate fi depus la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.05.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

Red./ Th.red./ ADB/MU/27.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5377/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI