Obligaţie de a face. Sentința nr. 6461/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6461/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 6461/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.6461
Ședința publică din data de 09.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții, obligație de a face privind pe reclamanții D. D. CRENGUȚA, D. V., P. E. L. și P. G. în contradictoriu cu pârâta .>
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanții reprezentați prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, la fila 103, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Prin serviciul de registratură, la data de 12.02.2015 reclamanții au precizat obiectul cererii și modul de calcul pe capetele 1 și 3 al cererii, fila 117, îndeplinind astfel obligațiile stabilite de instanță în cadrul procedurii prealabile; la data de 20.03.2015 pârâta a formulat și depus la dosar, întâmpinare, filele 122-129; la data de 09.04.2015 reclamanții au comunicat la dosar, răspunsul la întâmpinare, filele 134-138; la data de 26.05.2015 pârâta a înaintat la dosar, întâmpinarea în format electronic, fila 146.
În ședință publică, avocatul părților reclamante depune la dosarul cauzei, cererea de chemare în judecată în format electronic.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței, având în vedere faptul că se solicită convertirea în lei a creditului ce a făcut obiectul contractului de credit la valoarea francului elvețian din momentul încheierii contractului, valoarea obiectului cererii fiind de 210.000 lei.
Avocatul părților reclamante arată că din punctul acestora de vedere este competentă Judecătoria Sectorului 2 în ceea ce privește judecarea acestei cauze, dat fiind faptul că acțiunea are la bază Legea nr.193/2000 cu privire la stipularea clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Această convertire solicitată de părțile reclamante este ca urmare a constatării clauzei abuzive, cea de risc valutar, drept pentru care consideră că este competentă Judecătoria Sector 2.
Instanța, conform art. 394 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe aspectul excepției invocate.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 16.12.2014, sub dosarul nr._, reclamanții D. D. CRENGUȚA, D. V., P. E. L. și P. G. în contradictoriu cu pârâta . solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: convertirea in RON a creditului acordat reclamanților, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordarii creditului; restituirea comisionului de acordare in valoare de 2000 CHF comision de acordare credit incasat in mod abuziv; constatarea clauzei de risc valutar si clauzei prevazuta la art.2 (comision de acordare credit) din conventia de credit nr. HL23723/02.09.2008 ca fiind abuzive, asa cum sunt definite in Legea 193/2000 si obligarea paratei la eliminarea acestora din contractul de credit, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, în motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 02.09.2008 s-a incheiat contractul de credit ipotecar nr. HL_ intre . calitate de creditor ipotecar si D. D. C. in calitate de debitor, D. V. in calitate de codebitor si P. E. L. in calitate de garant ipotecar. In acealasi timp s-a incheiat si contractul de ipoteca autentificat sub nr. 608/ 02.09.2008 de catre Biroul Notarial D. A. SI ASOCIATII.
La data de 02.09.2008 s-a incheiat actul aditional nr. 1 la contractul de credit ipotecar nr. HL_ intre . calitate de creditor ipotecar si D. D. C. in calitate de debitor, D. V. in calitate de codebitor, P. E. L. in calitate de garant ipotecar si P. G. in calitate de garant ipotecar, urmat de incheierea contractului de ipoteca autentificat sub nr. 1261/29.07.2009 de catre Biroul Notarial D. A. SI ASOCIATII.
Suma creditata a fost in valoare de 100.000 CHF, perioada acordarii creditului fiind de 330 luni. In momentul semnarii contractului s-au stabilit urmatoarele: conform art. 2 al conventiei, dobanda pe care trebuiau sa o achite fata de parata pentru o perioada de 12 luni a fost stabilita la valoarea de 4.9 % calculul acesteia avand stransa legatura cu indicele de referinta, in speta indicele fiind LIBOR CHF; ulterior ,dupa 12 luni rata dobanzii devenind variabila in functie de LIBOR la 6 luni la care se adauga marja fixa in valoare de 4.9, fiind stabilita la 7,78 %.
Astfel reclamanții au achitat aproximativ suma de 10.000 CHF din totalul de 100.000 CHF . 6 ani de zile. Astfel in momentul creditarii plateam o rata de aproximativ 1300 lei iar in prezent am ajuns la dublarea ratei, respectiv aproximativ 2000 lei.
Cu privire la convertirea creditului in Ron la cursul de schimb CHF/RON din data acordarii creditului au învederat că în momentul acordarii creditului, 02.09.2008, 1 CHF avea valoarea de 2,2 lei reclamanții avand o rata de aproximativ 1300 lei de achitat, iar in prezent, decembrie 2014, valoarea francului a ajuns la 3,7 lei, iar rata pe care o au de achitat a ajuns la o valoare de peste 2000 lei. Diferenta este uriasa si clar vadit disproportionata fata de ceea ce inseamna echilibrul contractual.
Astfel, in anul 2008, anterior semnarii contractului de credit, cursul valutar al francului elvetian era unul stabil, stabilitate pe care si-a consolidat-o cu mult timp in urma, situatie care ne-a determinat sa incheiem un contract de credit in aceasta moneda. Stabilitatea cursului se reflecta si in valoarea relativ mica a dobanzii pentru acest tip de imprumut, dobanda care le-a fost prezentata la momentul semnarii contractului.
Au menționat că nu au avut cum sa prevedem modificarea dramatica a cursului de schimb valutar pentru francul elvetian, in schimb banca care detine mult mai multe informatii in ceea ce priveste piata bancara putea sa prevada si sa actioneze in acest sens. In situatia de fata conform clauzei de risc valutar, consumatorul nu are acces la informatiile ce prevad cresterea sau descresterea cursului valutar. Asa cum un act normativ trebuie sa fie caracterizat prin previzibilitate, la fel si o clauza contractuala trebuie sa fie astfel formulata incat consumatorul sa poata anticipa ca, daca o anumita situatie intervine, o anumita consecinta se produce.
In contractul de imprumut HL23723/02.09.2008 nu se indica in mod transparent motivul si particularitatile mecanismului de schimb al monedei CHF precum si relatia dintre acest mecanism si cel prevazut prin alte clauze referitoare la deblocarea imprumutului, astfel incat reclamanții sa poată anticipa, pe baza unor criterii clare si inteligibile consecintele economice care rezulta din aceasta, neputand să prevadă, prin urmare, costul total al imprumutului, cost care depaseste cu mult valoarea pe care au stabilit-o la incheierea contractului.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții Europene de Justitie, sistemul de protecție pus în aplicare de Directiva 93/13 are la bază ideea că, în fapt, consumatorul se află într-o situație de inferioritate față de vânzător-furnizor, atât raportat la puterea de negociere, cât și la nivelul de informare, aderarea la condițiile redactate în prealabil de furnizor, fiind făcută de cumpărător fără a putea exercita o influență asupra continutului acestora, articolul 4 alin. 2 din Directiva 93/13 prevăzând în fapt o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în sistemul de protecție a consumatorilor, dispoziția fiind de strictă interpretare.
Mai mult, potrivit interpretării date de Curtea Europeană de Justiție în cauza C-26/13 A. Kasler împotriva OTP Jelzalogbank Zrt., pct. 59 ”o clauză, în măsura în care cuprinde o obligatie pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferenta dintre cursul de schimb la vânzare si cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remuneratie” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestatii efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.”
La punctul 73 al aceleiași hotărâri, s-au reținut urmatoarele: „clauza contractuală care permite unui vânzător sau unui furnizor să calculeze nivelul ratelor lunare datorate de consumator în functie de cursul de schimb la vânzare al monedei străine aplicat de acest vânzător sau furnizor, clauză care are ca efect cresterea costurilor serviciului financiar în sarcina consumatorului, aparent fără o limită maximă, rezultă din articolele 3 si 5 din Directiva 93/13, precum si din cuprinsul punctului 1 literele (j) si (l) si din cuprinsul punctului 2 literele (b)si (d) din anexa la această directivă, că prezintă o importantă esentială pentru respectarea cerintei privind transparent, aspectul dacă în contractul de împrumut se indică în mod transparent motivul si particularitătile mecanismului de schimb al monedei străine, precum si relatia dintre acest mecanism si cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveste (a se vedea prin analogie Hotărârea RWE Vertrieb, EU:C:2013:180, punctul 49)”
Au menționat ca CJUE a mai stabilit faptul ca diferenta de curs valutar nu face parte din pretul contractului de credit. Astfel, diferenta de curs valutar nu este o parte a pretului stabilit in contract si nu este o remuneratie a creditorului, acesta fiind cel ce trebuie sa isi asume acest risc si nu debitorul.
Asa cum rezulta din decizia CJUE, nu este suficient ca termenii in care se exprima clauzele contractuale, inclusiv cele referitoare la pret, sa fie inteligibile din punct de vedere gramatical, ci sa fie inteligibile din punct de vedere juridic, adica orice consumator cat de cat diligent sa poata sa isi cunoasca obligatiile si sa poata sa aprecizeze consecintele economice negative pe care le risca in momentul incheierii contractului cu banca.
In ceea ce priveste clauzele abuzive pe care le-au intalnit in acest contract de credit si care le-au ingradit anumite drepuri garantate le lege, au mentionat urmatoarele:
Clauza prevazuta la art. 1 cu privire la suma si destinatia creditului, reprezinta clauza de risc valutar ce este o clauza abuziva intrucat determina un dezechilibru major intre relatia dintre parti, toate consecintele negative ale variatiei cursului de schimb fiind in sarcina consumatorului in timp ce banca este scutita de aceste consecinte negative. Astfel, reclamanții au incheiat contractul de credit mai sus mentionat la valoarea de 1 CHF= 2.2 lei, iar in momentul de fata au de platit aproximativ dublu fata de acea perioada, valoarea CHF fiind de 3,7 lei.
In cazul creditelor de consum, cu sau fara garantie ipotecara, in relatia cu consumatorii, bancile nu au dreptul absolut de a refuza negocierea clauzelor contractuale, doar pe motivul ca ele acorda fondurile, fiind ele, deci cele care impun conditiile utilizarii, monitorizarii si rambursarii acestora. In asemenea cazuri, bancile trebuie sa respecte legislatia europeana si nationala in domeniul protectiei consumatorului, care contine norme imperative, obligand bancile la o anumita conduita prudenta, in limitele legii, fata de consumatori. Consumatorul are drepturi legale si contractuale de sine statatoare, inclusive, intre altele, dreptul de a negocia clauzele contractului de credit bancar, tinandu-se cont de prevederile legale care apara interesele consumatorilor.
Astfel, contractul de credit de bancar este un contract bilateral si nu poate fi considerat nici contract de adeziune, cu atat mai putin contract obligatoriu. Caracterul bilateral al contractului de credit bancar este, totusi, de natura contractului, nu de esenta acestuia.
In ceea ce priveste transpunerea in legislatia romaneasca a directivei europene relevante, este de retinut ca, dupa cum se stie, directivele europene nu se aplica direct statelor membre UE, fiind necesara transpunerea acestora in dreptul intern al fiecarei tari membre, prin legislatia specifica. Astfel,OUG 50/2010, exceptand cateva articole din acest act normativ, transpune dispozitiile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori.
Reclamanții, in ceea ce priveste contractul de credit mai sus mentionat, precizez faptul ca in momentul in care s-a incheiat acest contract, au actionat de pe o pozitie inegala, in raport cu . afirmat acestea deoarece nu au avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza, intregul act juridic fiindu-le impus, in forma respectiva de catre banca. Astfel clauzele contractuale cu privire la riscul valutar, art.1 cu privire la comisoanele percepute, art 2, prezente in conventia de credit nr. HL23723/02.09.2008 constituie clauze abuzive, asa cum cum este definit acest termen in Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori.
Clauzele nu au fost negociate cu reclamanții, intrucat contractul este unul de adeziune, in care clauzele sunt prestabilite de catre imprumutator, singurele elemente de diferentiere intre acestea fiind suma imprumutata si data scadenta. In acest context, a solicitat a se observa si reaua-credinta a bancii, reflectata in enuntarea lacunara a conditiilor cu privire la riscul valutar. F. a circumstantia in niciun fel aceste conditii, deciziile reflecta un comportament discretionar si imposibil de controlat de catre consumator. Reaua-credinta a bancii s-a manifestat si prin maniera de punere in aplicare a acestei clauze, prin incalcarea altor clauze incluse de catre aceasta in contract, precum si prin faptul ca valoarea CHF crescut semnificativ (existand pericolul de crestere in continuare), atingand un nivel foarte ridicat in raport cu cel practicat de banca in momentul contractarii. Astfel, s-a creat un dezechilibru semnificativ in ceea ce ne priveste, intrucat valoarea unui CHF a crescut semificativ fara a fi notificati de aceasta crestere continua de catre banca si fara a li se oferi o explicatie, mai mult decat atat, reclamanții au achitat bancii sume duble fata de momentul semnarii contractului. In situatia de fata reclamanții se află in stadiul in care s-a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante si acest dezechilibru este o gravitate insemnata pentru aceștia, fiind in situatia de a plati o rata aproape dubla fata de momentul contractarii. Clauza de risc valutar a acordat bancii beneficii si puteri discretionare prin impunerea in sarcina reclamanților a obligatiei de a suporta riscul valutar, obligatie care vadit i-a dezavantajat.
In ceea ce priveste comisionul de acordare a creditului in valoare de 2000 CHF au făcut urmatoarele precizari: in mod nelegal le-a fost perceput acest comision in valoare de 2000 CHF, (2% din valoarea creditului) acesta fiind interzis de legislatia in vigoare. Clauza prevazuta la art.2 cu privire la comisonul de acordare este o clauza abuziva. Dezechilibrul contractual indus de astfel de clauze si lipsa bunei-credintei a bancii trebuie analizate in functie de justetea acestui comision fata de costurile suportate de banca in legatura cu activitatea sa de acordare a creditului. O astfel de justificare nu exista, acest comision nereprezentand altceva decat o dobanda mascata care, pe langa faptul ca lezeaza interesele economice ale clientilor, aduce atingere si mediului concurential bancar, dezavantajand bancile concurente prin prezentarea unor dobanzi doar aparent reduse, dar, care, de fapt disimuleaza un spor de dobanda sub denumirea de comision. Aceasta disimulare a dobanzii echivaleaza cu un dol.
Asadar, acest comision este prohibit expres de art 15 din Legea 190/1999 care indica in mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie sa le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar “ In sarcina imprumutatului vor puse numai cheltuielile aferente intocmirii de credit si constituirii ipotecii si garantiilor aferente” Art. 9 din aceeasi lege enumera clauzele pe care le poate cuprinde un contract de credit imobiliar.
Art. 9. - (1) Contractul de credit ipotecar va cuprinde obligatoriu și următoarele informații referitoare la costurile suportate de împrumutat:
a) valoarea totală a creditului; b) rata dobânzii aferente creditului, fixă și/sau variabilă, împreună cu informații privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru împrumutat; c) costul total al creditului; d) durata contractului de credit; e) valoarea totală plătibilă de împrumutat; f) costurile aferente contractului de asigurare, în cazurile în care, pentru acordarea creditului, împrumutatul este obligat să încheie un contract de asigurare.
(2) Contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare nu va putea fi modificat decât în scris de către părți, prin încheierea de acte adiționale.
Prin urmare, orice alt cost pus in sarcina clientilor, inclusiv comisionul de acordare/ comisionul de gestiune, este interzis in mod expres de legislatia in vigoare.
Banca in mod abuziv le-a perceput comisionul in valoare de 2000 CHF, incalcand prevederile Legii 190/1999, drept urmare au solicit restituirea acestuia.
Concluzionand, reclamanții au solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta instanța sa constatate abuzive clauzele de la art. 1 (clauza de risc valutar) si art. 2(comision de acordare credit) din conventia de credit HL23723/02.09.2008 si sa oblige . convertirea in RON a creditului acordat acestora la cursul de schimb CHF/RON de la data acordarii creditului, respectiv din data de 02.09.2008 si la restituirea 2000 CHF comision de acordare credit, incasat abuziv.
Au solicitat cheltuieli de judecata.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 NCPC, Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori; Legea 296/2004 - Codul Consumului, Directiva 93/13/CEE; Decizia CJUE Cazul C-26/13;
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției prescriptiei dreptului material la actiune avand in vedere ca actiunea supusa judecatii este prescriptibila in termenul general de 3 ani, instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1958, acest termen incepe sa curga de la data la care consumatorul a cunoscut cauza anularii. Intrucat cauza anularii invocata de Reclamant decurge din insasi formularea clauzelor a caror nulitate a fost invocata, momentul la care a cunoscut cauza anularii clauzelor invocate este chiar momentul încheierii Contractului de credit, respectiv 10.07.2007.
Avand in vedere data încheierii Contractului de credit si data inregistrarii cererii de chemare in judecata, deci dupa expirarea termenului de 3 ani, apreciem ca se impune constatarea de catre instanta a faptului ca prezenta acțiune este prescrisa.
Pe fondul cauzei a arătat că anterior semnării contractului de credit reclamanții au putut consulta clauzele acestuia, au avut posibilitatea de a analiza si studia cu atentie fiecare dintre clauze, pentru a aprecia daca acestea corespund sau nu intereselor sale, sau dimpotriva, incalca aceste interese. De asemenea, reclamanții au beneficiat de consultanta cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnarii acestuia, astfel incat sa isi poata exprima consimtamantul in deplina cunostinta de cauza. Aceasta este practica bancara obisnuita si a fost respectata si de catre B. la incheierea fiecarui contract de credit, indiferent de tipul acestuia si indiferent de consumator.
In situația in care reclamanții ar fi ajuns la concluzia ca unele dintre clauzele contractuale nu corespund intereselor sau drepturilor proprii, ar fi putut opta pentru a nu incheia contractele de credit, realizandu-si obiectivele si necesitatile de creditare fie prin intermediul altor produse de acelasi gen pe care le oferea B. la acel moment, fie de la alte institutii bancare care ar fi putut, din perspectiva domniei sale, sa vina mai mult in intampinarea nevoilor proprii.
Astfel, reclamanții au avut posibilitatea reala, concreta, de a lua cunostinta despre fiecare dintre clauzele si costurile cu privire la care ar fi avut nelamuriri sau dubii.
Prin a avea posibilitatea reala de a cunoaste conditiile contractuale la momentul incheierii contractului, trebuie sa se inteleaga faptul ca reclamantul a avut la dispozitie elementele necesare pentru a cunoaște costurile si conditiile contractuale, indiferent daca, în concret, au valorificat sau nu aceste conditii.
La momentul încheierii contractului de credit exista pe piata bancara o varietate de produse de creditare, selectia apartinand consumatorului, in functie de varianta cea mai avantajoasa. Existenta unor produse predefinite si a unor contracte de credit standardizate nu afecteaza libertatea impumutatului de a opta pentru un anumit tip de comisioane si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, optiunea clientului fiind liber exprimata;
Prin completarea cererii de credit reclamantul au optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii;
Contractele de credit prevad care sunt conditiile si consecintele tipului de dobanda si de comisioane si totodata modul in care sunt calculate, acestea fiind analizate de catre imprumutat.
In data de 02.09.2008 B. a acordat reclamantilor, creditul in valoare de 100.0000CHF, pe o perioada de 330 luni.
In momentul acordarii creditului, parata B. S.A punea la dispozitia clientilor o anumita oferta pentru dobanzile, taxele, comisioanele percepute, pentru fiecare tip de credit. Aceste oferte variaza in fiecare an in functie de evolutia pietei bancare, tarifele practicate de banca fiind influentate de mai multi factori, dar in special, de costul fondurilor, precum si marja de risc a tarii.
Din portofoliul de solutii de creditare oferite de banca clientilor sai la vremea respectiva, reclamantul a ales un produs de creditare cu dobanda variabila acordat in moneda CHF.
Pentru o mai mare transparenta in relatia cu clientii incepand cu 2009 toate Actele aditionale semnate cu acestia presupuneau o rescriere a contractului de credit pentru ca prevederile OUG 174/2008 sa fie respectate.
In privinta legii aplicabile prezentului litigiu,examinarea fiecareia dintre categoriile de clauze considerate abuzive de catre reclamanti se face in principal in raport cu dispozitiile art. 4 alin (1) din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, si, daca este cazul, in raport cu prevederile Legii nr. 190/1999 si ale Legii nr. 289/2004.
Referitor la art. 4 alin. (1), in mod constant, in cadrul analizei fiecareia dintre clauze, reclamanții iau in discutie o pretinsa rea-credinta a bancii in ceea ce priveste modul in care au fost concepute clauzele contractuale.
In primul rand, contractul a fost incheiat cu respectarea intocmai a cadrului legal in vigoare la data incheierii lui, care nu cunostea limitarile si interdictiile instituite ulterior, abia prin OUG nr. 174/2008 si, mai departe, prin OUG nr. 50/2010.
In al doilea rand,contractul in discutie este in deplina concordanta cu practicile bancare generalizate in perioada de referinta in care au fost incheiat, cand creditul in Romania a cunoscut o expansiune extraordinara, pe fondul unei cresteri economice bazate in special pe operatiuni speculative pe piata imobiliara si pe o exacerbare a consumului. Ar fi o grava eroare sa se ignore contextul economic in care au fost incheiate contractele si practicile bancare cvasigeneralizate. Nu poate fi aplicata astazi contractelor incheiate in perioada respectiva, . legisltativ si economic, noua scara de valori practicata in prezent, in conditii de criza economica si financiara.
Asadar, nu poate fi vorba de rea-credinta din partea bancii care, la incheierea contractului cu reclamantul nu a facut altceva decat sa tina seama de prevederile legale si practicile bancare curente.
Astfel, este de retinut faptul ca in tot sistemul bancar existau clauze de tipul celor pe care reclamanții le invedereaza prin cererea de chemare in judecata. In acest context, a pretinde ca in perioada respectiva, parata ar fi trebuit sa practice clauze de tipul celor pretinse de reclamanti, in conditiile in care piata serviciilor bancare era caracterizata printr-o acuta concurenta intre institutiile de credit, ar fi insemnat practic scoaterea B. in afara competitiei.
In al treilea rand, o solutie de principiu data de instanta de judecata in sensul ca, in principiu, clauzele atacate de reclamant sunt abuzive, ar pune grav in discutie, prin ricoseu, portofoliile de credite incheiate in perioada de referinta, putand genera consecinte negative incalculabile sub aspectul pierderilor masive care ar putea fi intregistrate in sistemul bancar, pe fondul oricum precar al portofoliului de credite neperformante in continua crestere, in conditiile unei crize economice prelungite. Este si considerentul pentru care, prin Legea nr.288/2010 de aprobare a OUG nr. 50/2010 s-a renuntat la dispozitia tranzitorie potrivit careia prevederile OUG nr. 50/2010 ar trebui aplicate si contractelor in curs de derulare, dispozitie care, sub aspect strict juridic, era discutabila sub aspectul neconstitutionalitatii, implicand o aplicare retroactiva a noilor dispozitii legale, dar, sub aspectul oportunitatii inseamna o repunere in discutie a practicilor si tehnicilor contractuale de creditare de natura sa destabilizeze sistemul bancar.
A învederat pârâta ca nu sunt aplicabile prevederile art. 4 din această lege, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest text.
Practic, contractele de credit ipotecar/ de credit de consum au, în privința caracterului variabil al dobânzii, caracter aleatoriu, ambele părți având atât șansa unui câștig, cât și riscul unei pierderi. În cazul în care dobânda scade, cel care câștigă este consumatorul, dacă dobânda crește, cea care obține un câștig este banca. Nu mai puțin, acest risc a existat și a fost asumat de ambele părți la momentul încheierii contractului, iar nu doar pentru consumator.
Din moment ce părțile au agreat prin contract că, începând cu un anumit moment, dobânda care li se va percepe nu va avea un caracter fix, ci va fluctua în funcție de anumiți indicatori, este evident faptul că acestea, semnând contractul, și-au exprimat consimțământul față de aceste prevederi (art. 969 C.civ. în vigoare la încheierea contractelor).
Reclamanții critică faptul că banca a modificat dobânda (dar nu oricum, ci făcând aplicarea clauzelor contractuale care îi permiteau să procedeze astfel, în condițiile acolo menționate), în mod unilateral, adică fără să ceară opinia împrumutaților asupra acestei modificări. O astfel de critică este vădit neîntemeiată din moment ce debitorii și-au exprimat consimțământul la aceste modificări ale dobânzii (în sensul creșterii sau reducerii ei) încă de la momentul încheierii contractului.Este firesc ca banca, în cazul dobânzii variabile, să aibă inițiativa modificării acesteia, în condițiile variației indicilor de referință, dobânda fiind unul dintre elementele esențiale ale contractului de credit, în lipsa căruia banca nu ar fi încheiat contractul, reprezentând practic „fructul civil” al sumei împrumutate.
Astfel în temeiul pct. 1 lit. a) alin. (1) din Anexa la Legea nr. 193/2000 pârâta avea dreptul de a modifica unilateral dobânda, ca și ipoteză normativă care nu intra sub incidența clauzei prin care comerciantul ar avea dreptul să modifice unilateral clauzele contractului și pe care legea o califica drept abuzivă. Această dispoziție legală, care legitimează dobânda variabilă și dreptul băncii de a o modifica, face practic inutilă analiza clauzei din perspectiva condițiilor prevăzute la art. 4.
A mai menționat pârâta că în speță clauza privind dobânda variabilă nu este o clauză „impusă” consumatorilor, la momentul încheierii contractelor de credit exista o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului în funcție de varianta cea mai avantajoasă. Existența unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împumutatului de a opta pentru un anumit tip de dobândă și nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimată;
Prin completarea cererilor de creditare persoanele interesate au optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii;
Condițiile generale aplicabile contractelor de credit prevăd care sunt condițiile și consecințele fiecărui tip de dobândă și totodată modul în care variază, acestea fiind analizate de către împrumutanți ;
Condițiile de creditare specifice fiecărui contract, astfel cum au fost selectate de fiecare client sunt menționate în contractul semnat de acesta și particularizate în funcție de opțiunile personale.
Nu se poate reține faptul că, în materie de creditare, clauza privind dobânda variabilă ar fi o clauză abuzivă .
În executarea clauzei privind dobânda variabilă, s-au respectat întocmai clauzele contractuale, în sensul că:
a)banca a afișat la sediul său toate modificările intervenite ;
b)banca a comunicat împrumutaților.
Astfel, exceptand modificarea cuantumului dobanzii determinată de trecerea de la dobanda fixă la cea variabilă a fost transmisă informarea clienților prin intermediul notificărilor (scrisori simple sau cu confirmare de primire, e-mail sau sms) ;
Referitor la solicitarea reclamanților de constatare a caracterului abuziv al clauzei referitoare la COMISIONUL DE ACORDARE a creditului de 2,5% din valoarea creditului, au învederat instantei că acesta reprezinta costul suportat de banca cu serviciile de analiza a bonitatii clientului si nu o garantie retinuta de catre banca. Acesta a fost retinut o singura data, in momentul acordarii creditului, fara a fi returnat odata cu rambursarea creditului.
Astfel, in vederea analizarii profilului reclamanților, ca potentiali clienti banca a indisponibilizat importante resurse (umane, de timp, de birotica, etc) pentru ca reclamanții sa primeasca aprobarea imprumutului. Mai mult decat atat, banca nu solicita efectuarea unor verificari reclamantilor, care se prezuma ca este o persoana diligenta, avand evidentele veniturilor sale, ci banca este obligata sa supuna analizei interne informatiile oferite de catre client - in folosul acestuia, respectiv pentru a-i acorda imprumutul, in masura in care acesta indeplineste conditiile necesare.
Mai mult decat atat, reclamantii nu au facut dovada indeplinirii conditiilor de constatare a caracterului abuziv al respectivei clauze: clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul; clauza sa fie considerata prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, detrimentrul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor; clauza sa nu se refere la obiectul principal al contractului. Totodata, cuantumul acestui comision este clar determinat in cuprinsul contractului de credit, in care se mentioneaza ca acesta este in cuantum de 2.0 %, calculat la valoarea creditului si platibil o singura data la data acordarii creditului.
Dupa cum se observa, acordul consumatorului nu este singura conditie pentru continuarea derularii contractului, ci legea mai impune si conditia ca, dupa eliminarea acestor clauze, contractul sa mai poata continua. Or, in conditiile in care reclamantii solicita constatarea nulitatii a unui numar considerabil de clauze principale si esentiale contractului, presupunand ca s-ar constata caracterul abuziv practic elementele esentiale pentru banca si in considerarea carora au incheiat contractul de credit sunt anulate (respectiv dobanzile si comisioanele), considera ca planeaza un serios dubiu ca, in aceste conditii, contractul mai poate continua.
Prin urmare, daca un contract legal in raport cu prevederile in vigoare la data incheierii lui ajunge sa fie practic anihilat in sensul ca niciunul dintre efectele principale urmarite de Imprumutator - ca si profesionist bancar – nu se mai realizeaza (in special cele referitoare la accesoriile creditului, care au constituit cauza impulsiva si determinanta a incheierii contractului), este cat se poate de discutabila continuarea lui.
Cu privire la capatul doi din cererea de chemare in judecata a arătat că riscul valutar în contractele de credit în CHF – transpunere a principiului nominalismului monetar consacrat de Codul civil.
Contractul de credit reprezinta un tip de contract de împrumut de consumatie cu dobanda. In virtutea principiului nominalismului, imprumutatul are obligatia de a restitui exact suma împrumutata, indiferent de cresterea sau scaderea valorii banilor, cu exceptia situatiei în care prin acte normative se dispune altfel, ceea ce nu este cazul in speta. De altfel, principiul nominalismului a fost preluat si in Noul Cod Civil, la art. 2164 alin. (2).
Nu este nimic abuziv în a pretinde exact cantitatea de bani împrumutata, dimpotriva, acest principiu guverneaza dreptul roman inca din anul 1864, dovedindu-si actualitatea si pertinenta si in prezent. O eventuală diferentă de valoare a monedei se datorează unor motive independente de vointa partilor.
Prin urmare, legiuitorul a anticipat posibilitatea existentei unei diferente a valorii sumei împrumutate în cazul imprumutului ce are ca obiect o suma de bani, intre momentul acordarii împrumutului si cel al restituirii, prin instituirea principiului nominalismului. În acest caz, suma de bani imprumutata este privita ca o cantitate de bunuri fungibile, ce naste în sarcina împrumutatului obligatia de a restitui bunuri de aceeasi cantitate si de aceeasi calitate cu cele împrumutate.
Obligația de informare nu poate avea ca obiect informații publice. Posibilitatea producerii unui risc valutar important în cazul produsului de creditare în CHF era cunoscută, fapt ce exclude existența erorii sau dolului ca viciu de consimțământ
Opțiunea pentru credite în CHF a fost făcută conștient și cu bună-știință de către reclamanți, în considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea în comparație cu celelalte produse de creditare oferite atât de Banca, cât și de alți furnizori de produse bancare: cost mai redus, acces la o sumă mai mare de bani, posibilitatea de a-și realiza investiții mai substanțiale etc. Concomitent cu identificarea avantajelor acestui tip de credit, împrumutații au avut posibilitatea de a identifica și dezavantajele acestui tip de produse bancare: (i) posibilitatea creșterii costurilor creditului - în cazul optării pentru un credit cu dobânda variabilă față de cel cu dobândă fixă, (ii) riscul de a angaja o sumă mai mare de lei pentru restituirea unui credit în valută comparativ cu cel în lei (dacă aceasta este moneda în care obține principalele venituri) - în cazul opțiunii pentru un credit în valută, iar nu în lei, (iii) riscul de neplată în cazul în care își pierde locul de muncă sau îi este diminuat salariul (risc mai mare în cazul opțiunii pentru un credit pe termen lung decât în cazul celor pe termen scurt).
Toate aceste avantaje și dezavantaje definesc cauza contractului de credit (mediată și imediată), a cărui existență este prezumată la încheierea oricărui contract. Faptul că unul din aceste dezavantaje sau riscuri s-a produs și a depășit un prag peste care împrumutații sperau că nu se va trece, nu înseamnă că aceștia nu au conștientizat dezavantajul ori că nu și l-au asumat ori că au fost induși în eroare.
Posibilitatea aprecierii sau deprecierii monedei naționale față de o valută și, implicit, riscul valutar la achiziționarea unui produs al cărui preț este determinat în valută ori la restituirea unei sume de bani primită în valută - cazul de față - sunt aspecte financiare de notorietate.
Informații cu privire la cursul valutar sunt menționate în știrile zilnice ale românilor (difuzate prin toate mijloacele de comunicare - radio, televiziune, ziare, internet), sunt afișate la sediul tuturor instituțiilor financiare și pe site-uri oficiale de informare publică (site-ul BNR).
Astfel, la data contractării, consumatorii cunoșteau atât informația privind caracteristica monedei naționale de a varia față de monedele străine (inclusiv CHF), riscul valutar aferent acestei variații - informații de notorietate -, cât și informația privind posibilitatea producerii acestui risc într-o măsură care să determine un cost mai mare pentru creditul în CHF - cel contractat - comparativ cu un credit în aceeași valoare, contractat, însă, în LEI.
Analize și avertismente cu privire la riscul valutar la creditele în valută, în general, și în CHF, în particular au existat în presă atât în perioada acordării creditelor analizate în cauză, cât și în prezent. Cu alte cuvinte, riscul valutar și probabilitatea acestuia - informație necesară consumatorilor pentru a lua o decizie avizată la cumpărare - era publică și cunoscută tuturor.
BNR, analiști financiari de notorietate și băncile însăși au făcut dezbateri publice și au lansat avertismente punctuale clare și explicite către consumatorii de credite (fără ca această să poată transforma produsul bancar în unul ilegal sau fraudulos) cu privire la riscul valutar la creditul în valută în genere și la creditul în CHF în special.
Banca nu putea prevedea variațiile cursului de schimb CHF/RON, deci nu putea informa consumatorii asupra acestui fapt.
Magnitudinea mișcărilor de curs valutar și mișcările în prețul activelor sau mărfurilor au fost fără precedent din cauza crizei financiare mondiale și au surprins inclusiv autoritățile regulatoare și băncile centrale, atât ale țărilor dezvoltate, cât și ale celor în curs de dezvoltare.
A învederat faptul că solicitările reclamantilor în sensul de a se dispune modificarea contractului prin schimbarea monedei creditului din CHF în lei, precum si recalcularea pretului contractului, ca o consecintă a stabilirii cursului CHF – leu raportat la data încheierii contractului, iar nu la data plătii, sunt inadmisibile,în solutionarea actiunilor formulate de către consumatori, instantele de judecată sunt limitate în solutiile pe care le pot pronunta de dispozitiile de drept comun cuprinse de Codul civil si de Codul de procedură civilă, spre deosebire de actiunile în încetare care, potrivit art. 12 – 13 din acelasi act normativ, pot fi initiate doar de către organele de control si permit instantelor judecătoresti obligarea profesionistilor la modificarea contractelor prin eliminarea clauzelor constatate ca abuzive.
La acest moment, legislatia specială din domeniul protectiei consumatorilor prevede două căi posibile de actiune: fie se urmează calea actiunilor în încetare, care permite o modificare a contractelor de credit doar sub aspectul eliminării, pentru viitor, al clauzelor constatate ca abuzive, fie se optează pentru calea dreptului comun, de sesizare a instantelor cu raporturi juridice concrete, individuale, sens în care, în solutiile pe care le pronuntă, instanta este limitată la prevederile si la prerogativele conferite de dreptul comun. Acesta din urmă este si cazul în speta de fata.
Prin cererea de credit formulate, reclamantii au optat pentru un produs de creditare într-o monedă străină, CHF, fără a fi împiedicata să opteze pentru contractarea unui credit în lei, euro sau într-o monedă diferită. O dată cu încheierea contractului, s-a realizat acordul de vointă al părtilor, care au agreat integral conditiile stipulate în acest act juridic si a luat nastere legea părtilor, conform art. 969 C.civ. 1864, potrivit căruia conventiile legal încheiate au putere de lege între părti. Conventia a fost legal încheiată, reclamantul optând în deplină cunostintă de cauză pentru un credit în CHF, creditarea în monedă străină fiind perfect legală si practicată constant în piata bancară.
În conditiile în care, la acest moment, nu există nicio dispozitie legală care să îndreptătească instanta de judecată să intervină în acordul de vointă al părtilor, dimpotrivă, dispozitiile art. 969 C.civ. 1864 opunându-se unei astfel de interventii, apreciem că solicitările reclamantului sunt inadmisibile.
Modificarea monedei creditului si stabilizarea cursului CHF la valoarea pe care acesta o avea la data încheierii contractului de credit, iar în prezent acelasi franc elvetian valorează mai mult, înseamnă că, dacă s-ar admite înghetarea francului la valoarea acestuia de la momentul incheierii contractului, nu s-ar restitui decât o parte din suma pe care o aveau de rambursat reclamantii.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 93 lit. d) teza I din OG nr. 21/1992, art. 36 alin.(3) din OUG nr. 50/2010, precum si cele art. 56 alin. (1), alin. (3) teza I, art. 205 – art. 208 din noul Cod de procedura civila.
În dovedire au solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, precum si orice alte probe concludente pentru solutionarea prezentei cauza.
Analizând excepția necompetenței materiale, instanța reține că obiectul dosarului de față îl constituie cererea în nulitate a unor clauze contractuale considerate abuzive, clauze apreciate de instanța ca fiind evaluabile în bani.
În aceste condiții, văzând și decizia în interesul legii nr.32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, determinarea instanței competente se face prin aplicarea criteriului valoric, dat fiind faptul că cererea în nulitate este o cerere evaluabilă în bani.
Așa fiind, prin raportare la data sesizării instanței judecătorești, se constată că potrivit art. 94 lit. j c.pr.civ. judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților profesioniști sau neprofesioniști iar conform art. 95 alin. 1 C., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Pe de altă parte, potrivit art. 99 alin. 2 C., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
În cauza de față, reclamanții au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar inserată, stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată durata contractului, denominarea în moneda națională a plăților.
Valoarea primului capăt de cerere este de 210.000 lei, la o valoare a CHF de 2,1 lei la data încheierii convenției: 02.09.2008 și un credit de 100.000 CHF, astfel că, având în vedere că art. 94 C. nu prevede competența judecătoriei pentru soluționarea lor, în temeiul art. 95 alin. 1 C. competența aparține tribunalului.
Cum capetele prezentei cereri sunt întemeiate pe un titlu comun, competența de soluționare a întregii cauze aparține Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București în cauza privind pe reclamanții D. D. CRENGUȚA având CNP:_, D. V. având CNP:_, P. E. L. având CNP:_ și P. G. având CNP:_, toți reclamanții cu domiciliu ales la C.. Av. S. R. în București, Calea Crângași nr.34, ., ., sector 6 în contradictoriu cu pârâta . sediul în București, ..6A, sector 2, înregistrată sub nr.J_, CUI_/1992, cont bancar RO18BPOS_RON08 deschis la B. SA.
Declină competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București-Secția VI Civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.06.2015
PREȘEDINTE GREFIER
M. P. M. C.
Red./tehred./M.P./M.C./7ex./17.07.2015
| ||||||||
| ||||||||
|
CĂTRE,
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr.6461 din data de 09.06.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 2 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții, obligație de a face privind pe reclamanții D. D. CRENGUȚA, D. V., P. E. L. și P. G. în contradictoriu cu pârâta . favoarea Tribunalului București, motiv pentru care vă înaintăm alăturat dosarul mai sus menționat, cusut și numerotat, conținând un număr de …. file, compus din 1 volum.
PREȘEDINTE GREFIER
M. P. M. C.
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 6423/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Pretenţii. Sentința nr. 6597/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
