Pretenţii. Sentința nr. 6514/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

În fapt, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta o convenție de credit sub nr._/19.10.2007. În momentul în care a încheiat această convenție, a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractul încheiat a fost unul de adeziune, clauzele cuprinse de acesta fiind prestabilite de împrumutător, fără a da posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze.

Ca urmare, la data de 17.07.2012, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București o acțiune civilă prin care s-a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta, să se constate abuzivă clauza de la pct. 5 lit. a prevăzută în condițiile speciale și de la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției, referitoare la comisionul de risc, precum și să se constate nelegalitatea clauzelor din convenție privind comisionul de risc, și, ca urmare să fie obligată pârâta să restituie sumele achitate de reclamantă cu titlu de comision de risc, precum și dobânda legală, începând cu data de 01.07. 2009 până la data introducerii acțiunii și în continuare până la data restituirii efective a acestora.

Prin Sentința nr._/10.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului București în dosar nr._/300/2012, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia 2597/25.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, s-a admis acțiunea, s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor antemenționate și pârâta a fost obligată la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare începând cu luna iulie 2009 și în continuare până la restituirea efectivă.

La data cererii de constatare a nulității absolute a acestor clauze privind comisionul de risc s-a solicitat restituirea acestuia pe ultimii 3 ani anteriori datei înregistrării dosarului pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, întrucât practica la acea vreme era de a se restitui aceste sume numai pe această perioadă.

Consideră reclamanta că raționamentul instanțelor din la acel moment a fost unul eronat, având în vedere faptul că nulitatea lipsește de cauză juridică în mod retroactiv obligația de achitare a sumei reprezentând comisionul de risc. De fapt, sumele achitate cu titlu de comision de risc reprezintă o plată nedatorată, care stă ca temei al restituirii prestațiilor bănești. Contractul încheiat între părți nu intră în domeniul incidenței excepției de la principiul restitutio in integrum, întrucât contractul de credit nu este un contract cu executare succesivă, ci un contract de executare uno ictu. Astfel, pârâta și-a executat obligația de a pune la dispoziția reclamanților suma solicitată, reclamanților revenindu-le obligația corelativă de a achita suma de bani la termenele scadente. Modalitatea convențională de restituire a sumei împrumutate nu schimbă natura juridică a contractului și nici a obligației de restituire, înțelegând prin aceasta o plată în accepțiunea art. 1092 Cod Civil, ca executare voluntară a unei obligații.

De esența nulității este faptul că produce efecte retroactiv, diferențierile cu privire le efectele desființări unui contract fiind relevante în materia rezoluțiunii, respectiv rezilierii, aceasta din urmă producând efecte doar pentru viitor, ca sancțiune a neexecutării culpabile a obligațiilor asumate printr-un contract cu executare succesivă.

Situațiile de excepție în care nulitatea produce efecte doar pentru viitor, se regăsesc într-adevăr în cazul contractelor cu executare succesivă, parțial executate, dar numai atunci când înlăturarea efectului retroactiv al nulității, poate fi explicată prin imposibilitatea obiectivă de restabilire în natură a situației anterioare, ceea ce nu este cazul în speță, tocmai datorită specificului obligațiilor asumate de părți.

Regimul juridic al nulității nu poate opera diferit în cazul băncii, impunându-se anularea retroactivă a clauzelor abuzive chiar dacă prin aceasta se diminuează câștigul băncii. Cu o minimă diligentă și prudență, care trebuie să caracterizeze un comerciant, Banca trebuia să se asigure că toate clauzele standard preformulate și nesupuse negocierii cu clienții sunt legale, iar în momentul în care a inserat în contracte anumite clauze și-a asumat riscul ca unele dintre acestea să fie declarate abuzive, risc care, în mod evident, nu poate fi transferat consumatorilor, întrucât nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru a obține un folos material).

De altfel, înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât recent că, în situația în care clauzele privind comisionul de risc dintr-un contract de credit au fost declarate abuzive, ca efect al constatării nulității absolute a acestora, instanța de fond trebuie să dea eficiență principiului potrivit căruia quod nullum est, nullum producit effectum, și, prin urmare, este necesar să dispună restituirea prestațiilor/sumelor încasate cu titlu de comision de risc, dreptul de a solicita restituirea acestor sume fiind imprescriptibil. (Decizia nr. 992/13.03.2014 pronunțată în recurs de Secția a ll-a civilă a înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect constatare clauză abuzivă în dosar nr._/118/2010)

Pentru aceste considerente se solicită restituirea sumelor achitate de subsemnata cu titlu de comision de risc, începând cu data semnării convenției și până în luna iunie 2009 inclusiv, în cuantum de 1656.69 EURO, și dobânda legală aferentă acestei sume de la data plății comisionului de risc până la data restituirii efective a acestor sume.

În drept cererea a fost întemeiată pe disp art. 1092 C.civ.; art. 223, art. 451, art. 453, art. 455 din NCPC.

În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 11.03.2015, pârâta depune la dosar întâmpinare prin care solicită, în principal, admiterea excepțiilor invocate și în subsidiar, în cazul în care excepțiile vor fi înlăturate, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, se arată că prin cererea de chemare în judecata reclamanta a solicitat instanței obligarea paratei V. la plata sumei de 1656,69 EURO, reprezentând comision de risc achitat de reclamanta paratei in perioada 19.10.2007-iunie 2009, conform Convenției de credit nr._/19.10.2007 si dobânda legala.

In susținerea cererii reclamanta a considerat ca, datorita anularii clauzei contractuale ce permitea perceperea acestui comision, prin sentința civila nr._/10.07.2013 a Judecătoriei Sector 2 București (dosar nr._/300/2012) s-a născut dreptul lor de a solicita restituirea sumelor încasate de parata V.. întrucât in cauza finalizata prin pronunțarea sentinței nr._/10.07.2013 de către Judecătoria Sector 2 București reclamanta a solicitat numai restituirea comisionului aferent perioadei 01.07._12, cerere ce le-a fost admisa, in cauza de fata se solicita restituirea sumelor anterioare datei de iunie 2009.

F. de pretențiile invocate de reclamanta, pârâta intelege sa invoce doua excepții si, in situația in care nu vor fi întemeiate, se solicita respingerea acțiunii ca neintemeiata.

Excepția netimbrării. Pârâta considera ca in prezenta cauza nu sunt aplicabile disp. art. 29 lit. f) din OUG 80/2013 reclamanta nu justifica calitatea de consumator.

Obligarea la plata sumelor încasate cu titlu de comision de risc are un alt temei de drept decât Legea nr 193/2000.

Ca atare, cu privire la acest aspect, considera ca devin aplicabile dispozițiile reglementate de OUG nr 80/2013, reclamantei revenindu-i obligația achitării taxei de timbru.

Exceptia prescripției dreptului material la acțiune (art. 2517 Noul cod civil si art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctiva). Prin cererea de chemare in judecata reclamanta a solicitat restituirea sumei de 1656,69 EURO, aferent perioadei 19.10.2007-iunie 2009. Având in vedere momentul formulării cererii de chemare în judecată (2015) considera ca sumele solicitate sunt prescrise, prin raportare la disp. Art. 2517 Noul Cod Civil si art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctiva, dispoziții congruente ce prevăd un termen de 3 ani privind prescripția drepturilor de creanța.

In susținerea dreptului de restituire reclamanta a arătat ca dreptul ei de restituire deriva din constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale. Se apreciază ca reclamanta confunda imprescriptibilitatea acțiunii in constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale cu prescriptibilitatea acțiunii in pretenții. Astfel, chiar daca acțiunea privind constatarea caracterului abuziv al prevederilor contractuale este imprescriptibila, acțiunea privind restituirea prestațiilor este prescriptibila in termenul general de 3 ani. Reclamanta, din proprie intiativa, a așteptat timp de 5 ani sa promoveze acțiunea privind constatarea clauzelor abuzive, desi nimic nu ar impiedicat-o sa o faca in termenul de 3 ani, pentru a putea solicita restituirea sumelor plătite integral. Nu trebuie omis faptul ca prezenta acțiune este formulata pe cale separata, si nu ca accesoriu al unui alt capăt de cerere imprescriptibil, astfel incat niciun astfel de argument nu ar putea combate excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Pentru aceste motive solicitam admiterea excepției invocate si respingerea acțiunii.

Fondul cauzei

La data formulării cererii de chemare in judecata in fata Judecătoriei

Sector 2 București reclamanta si-a circumscris pretențiile de ordin financiar doar la

restituirea sumelor achitate in perioada celor 3 ani anteriori promovării acțiunii,

recunoscând implicit ca pentru perioada ce exceda pretențiile intrau sub incidența

prescripției extinctive.

Prin urmare, in virtutea principiului disponibilității, reclamanta a inteles pe de-o parte, sa accepte ideea prescriptibilității sumelor încasate cu mai mult de 3 ani anterior promovării acțiunii, iar, pe de alta parte, sa isi limiteze pretențiile de restituire la perioada 01.07._12.

In temeiul voinței reclamanta, in temeiul principiului disponibilității, Judecătoria Sector 2 București a soluționat cauza ., modalitate care ar fi fost diferita daca reclamanta ar fi ridicat pretenții supuse incidenței prescripției.

In consecința, se apreciază ca reclamanta nu poate solicita, pe calea unei alte acțiuni, pretenții asupra cărora au inteles in acțiunea anterioara sa nu ridice obiectiuni, sa accepte caraterul prescriptibil al acestora. Dreptul la acțiune si accesul la justiție sunt principii fundamentale ce guvernează procesul civil, dar ele trebuie exercitate cu buna-credita si, mai ales, cu responsabilitate, „razgandirile" ulterioare ale reclamantei neputand fi considerate exercitări firești ale actului de justiție.

In ceea ce privește capătul de cerere privind dobânda legala, pârâta intelege sa invoce nulitatea acestuia, in temeiul art. 196 c.pr.civ. intrucat nu sunt expuse motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază capătul de cerere menționat.

Obligația personala a reclamantei de a indica in concret motivele de fapt si de drept ale fiecărui capăt de cerere este prevăzuta in mod expres in art. 194 c.pr.civ. iar sancțiunea nulității este prevăzuta in mod expres in art. 196 c.pr.civ.

Pretențiile reclamantei au fost indicate la modul general ca reprezentânddobânda legala.

Se apreciază ca in cauza nu sunt aplicabile dispozițiile OG 13/2011, pretențiile reclamanților neputându-se înscrie nici in noțiunea de „dobânda remuneratorie"""" si nici in cea de „dobânda penalizatoare", astfel cum se menționează in cuprinsul OG

13/2011.

Potrivit art.1 alin.2 din OG nr. 13/2011, dobânda remuneratorie reprezintă „dobânda datorata de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculata pentru perioada anterioaraîndeplinirii termenului scadent. Acest text se coroborează cu dispozițiile art. 1 care face vorbire de libertatea părților de a stabili in convenții rata dobânzii pentru un împrumut sau pentru restituirea unei sume de bani. In consecința, dobânda remuneratorie poate fi stabilita numai pe cale convenționala, reprezentând un echivalent al beneficiului de care a fost lipsit creditorul pe perioada cat debitorul a folosit suma de bani si se calculează numai pentru perioada anterioara scadentei.

Dobânda penalizatoare este definita de art. 1 alin. 3 ca fiind „dobânda datorata de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației la scadenta",prin urmare calculul acestei dobânzi se realizează după data scadentei.

In speța de fata la acest moment nu exista vreo neîndeplinire a unei obligații de plata din partea paratei.

Sub aspectul obligării paratei la plata dobânzii cu începere de la data achitării fiecărui comision de risc/administrare in parte consideram ca aceste dobânzi nu se pot solicita decât după data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, si numai in ipoteza in care parata nu si-ar îndeplini de buna voie obligația. Anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești creanța nu are caracter cert si, prin urmare, nici exigibil, nefiind cunoscut cuantumul exact, astfel încât debitorul (in cazul de fata parata V.) nu poate sa recurgă la plata benevolă. Creanța devine certa abia după rămânerea definitiva a hotărârii pronunțate, de la aceasta dată se poate achita benevol obligația de plata de către parată.

Pentru toate aceste aspecte se solicită respingerea ca neîntemeiata a cererii de chemare in judecata, daca instanța nu va da curs uneia dintre excepțiile invocate.

In drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.9, art. 12, art. 205, art. 430 si urm. NCPC, art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

În dovedire, se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepțiilor invocate, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, având în vedere disp. art.29 alin.1 lit.f din OUG 80/2013, potrivit cărora sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la protecția drepturilor consumatorilor, atunci când persoanele fizice și asociațiile pentru protecția consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor. Instanța constată că reclamanta se încadrează în noțiunea de consumator, astfel cum aceasta este definită la art. 2 alin.1 din Legea 193/2000. Totodată, obiectul acțiunii îl reprezintă restituirea unor sume plătite de reclamantă în temeiul unei clauze constatate ca fiind abuzive în condițiile legii 193/2000. În aceste condiții, instanța apreciază că acțiunea reclamantei se încadrează în categoria reglementată de art.29 alin.1 lit.f din OUG 80/2013, fiind astfel scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Pentru aceste considerente, instanța urmează să respingă excepția netimbrării ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția nulității capătului de cerere privind dobânda legală, instanța reține că, potrivit art.196 alin.1 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă. Instanța reține că niciuna din ipotezele enumerate de art.196 C.proc.civ. nu este incidentă cu privire la capătul de cerere având ca obiect dobânda legală. Capătul de cerere accesoriu este motivat în fapt, considerentele fiind aceleași ca pentru capătul principal de cerere. Nemotivarea în drept nu atrage nulitatea cererii în temeiul art.196 C.proc.civ., textul de lege fiind clar în acest sens, enumerând în mod limitativ cauzele de nulitate. Pentru motivele arătate mai sus, instanța urmează să respingă această excepție ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține că și aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit art.2525 C.proc.civ., prescripția dreptului la acțiune în restituirea prestațiilor făcute în temeiul unui act anulabil ori desființat pentru rezoluțiune sau altă cauză de ineficacitate începe să curgă de la data rămânerii definitivă a hotărârii prin care s-a desființat actul ori, după caz, de la data la care declarația de rezoluțiune sau reziliere a devenit irevocabilă. Instanța reține că sentința civilă nr._/10.07.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București, prin care a fost anulată clauza contractuală privitoare la comisionul de risc, a rămas definitivă prin Decizia nr.2597/25.06.2014 a Tribunalului București. Prin urmare, termenul de prescripție începe să curgă la data de 25.06.2014, iar nu de la data încheierii contractului de credit, cum în mod eronat a susținut pârâta. Pentru aceste considerente, având în vedere disp. art.2517 privitoare la termenul general de prescripție de 3 ani, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.

În fapt, instanța reține că între părți a fost încheiată convenția de credit nr._/19.10.2007 (f.28-38) prin care reclamanta a obținut de la pârâtă un împrumut în cuantum de 51.000 EUR. La art.5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit este reglementat comisionul de risc. Din graficul de rambursare (f.39-43) rezultă că în perioada 15.11._09 reclamanta a achitat cu titlu de comision de risc suma de 1656,69 EUR.

Prin sentința civilă nr._/10.07.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin Decizia nr.2597/25.06.2014 a Tribunalului București, instanța a constatat ca abuzivă clauza privitoare la comisionul de risc din convenția de credit nr._/19.10.2007 și a declarat nulitatea absolută a acesteia. Totodată, instanța a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei încasate cu titlu de comision de risc în perioada iulie 2009 – iunie 2012, aceasta fiind perioada pentru care reclamanta a cerut la acel moment restituirea.

În drept, potrivit art.1092 C.civ. de la 1864, orice plată presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii. Având în vedere constatarea, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, a nulității absolute a clauzei prev. la art.5 lit.a din convenția de credit nr._/19.10.2007, privitoare la comisionul de risc, instanța apreciază că, în temeiul principiului quod nullum est nullum producit effectum, se impune restituirea tuturor prestațiilor executate în baza clauzei declarate nule încă de la momentul încheierii contractului.

Astfel, instanța o va obliga pe pârâtă să îi achite reclamantei suma de 1656,69 EUR, la cursul BNR din ziua plății, reprezentând comision de risc aferent perioadei 15.11._09, conform graficului de rambursare depus la dosar. Instanța nu poate reține apărările pârâtei în sensul că, întrucât reclamanta a solicitat și obținut prin sentința civilă nr._/10.07.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București restituirea comisionului de risc pentru perioada iulie 2009 – iunie 2012, aceasta ar fi recunoscut implicit că pretențiile aferente perioadei noiembrie 2007 – iunie 2009 sunt prescrise. Nimic nu se opune ca reclamanta să solicite restituirea prestațiilor executate în baza unei clauze declarate nule pe calea a două acțiuni separate, acest lucru fiind de esența principiului disponibilității.

Instanța, în temeiul art.3 alin.1 din OG 9/2000, o va obliga pe pârâtă, care are calitatea de comerciant conform art.7 C...3 pct.11 C.. legale calculate la sumele plătite cu titlu de comision de risc, de la data achitării fiecărei rate în parte și până la restituirea efectivă a acestora. Dobânda legală se va raporta la echivalentul în lei al sumelor plătite cu titlu de comision de risc la cursul BNR de la data achitării fiecăreia dintre aceste sume.

În ceea ce privește momentul de la care se datorează dobânda legală, instanța nu poate reține susținerea pârâtei în sensul că aceasta este datorată doar de la rămânerea definitivă a hotărârii. Astfel, nulitatea produce efecte retroactive, percepea comisionului fiind nelegală de la momentul încasării acestuia în fiecare lună ca parte a ratei aferente creditului. Prin sentința civilă nr._/10.07.2013 instanța a reținut caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, precum și reaua-credință a pârâtei la momentul încheierii convenției de credit. Totodată, instanța apreciază că obligația de restituire este pentru bancă o datorie comercială, astfel că aceasta este de drept în întârziere, conform art.43 C.. momentul perceperii comisionului de risc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția netimbrării invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității capătului de cerere privind dobânda legală, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției extinctive a cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Admite cererea formulată de reclamanta T. S., domiciliată în A. I., ., ., . în contradictoriu cu pârâta . sediul în sector 2, București, ., . 10.

Obligă pârâta să îi achite reclamantei suma de 1656,69 EUR reprezentând comision de risc aferent perioadei 15.11._09, precum și a dobânzii legale datorate de la data achitării fiecărei sume în parte până la achitarea efectivă a debitului.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședința publică, azi, 10.06.2015.

Președinte Grefier

G. –O. C. C. R.

Red./ Thred.CGO./CR 4 ex/19.06.2015