Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7891/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7891/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-07-2015 în dosarul nr. 7891/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
Sentința civilă nr.7891
Ședința publică din data de 17.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. –O. C.
Grefier: C. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță președințială – exercitare autoritate părintească, stabilire domiciliu minor privind pe reclamanta P. N. în contradictoriu cu pârât P. N..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 16.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.07.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 17.04.2015, sub nr._, reclamanta - pârâtă P. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul - reclamant P. N., ca instanța să dispună ca exercitarea autorității părintești asupra minorului P. M. S. să se realizeze în exclusivitate de către mamă, iar locuința minorului să fie stabilită la mamă, până la soluționarea definitivă a procesului de divorț, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._/300/2015.
În motivare, s-a arătat că separarea în fapt a părților s-a datorat violenței pârâtului și agresivității verbale a acestuia. Reclamanta arată că pârâtul are o influență negativă asupra minorului, acesta asistând în mai multe rânduri la scandalurile dintre părți.
Mai arată reclamanta că a fost dată afară din domiciliul comun de către soțul său și, deoarece și-a dorit să protejeze copilul, l-a luat pe aceste la locuința părinților ei din Singureni, jud.G.. În momentul în care pârâtul a aflat că minorul este la locuința mamei, acesta s-a deplasat în satul Singureni și l-a luat pe copil cu forța, aducându-l înapoi în București. Reclamanta a mai arătat că, începând cu data de 08.04.2015, pârâtul i-a interzis să se mai vadă sau să vorbească cu minorul.
Totodată, reclamanta a mai arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, respectiv urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului.
În drept, au fost invocate disp. art.996, 997, 998 C.proc.civ.
În susținere, la dosar au fost depuse înscrisuri (f.5-9, 25-41).
La termenul din 12.05.2015, pârâtul-reclamant a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pe cale reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat instanței să dispună exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți, să stabilească locuința minorului la tată, precum și să dispună obligarea reclamantei - pârâte la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului de ¼ din veniturile lunare.
În motivare, pârâtul-reclamant a arătat, în esență, că reclamanta - pârâtă a părăsit domiciliul conjugal la sfârșitul lunii decembrie 2013, mutându-se împreună cu părinții săi în ., după ce a fost surprinsă de către pârât împreună cu un alt bărbat. A mai arătat pârâtul că în primăvara anului 2015, în marțea de dinaintea Paștelui, reclamanta a venit la București și, fără voia pârâtului, a luat copilul și l-a dus la locuința bunicilor materni. Imediat după acest incident pârâtul – reclamant s-a deplasat în .-a luat pe minor de la bunici, aducându-l înapoi la București.
Mai arată pârâtul - reclamant că reclamanta – pârâtă nu este interesată de creșterea și educarea minorului, că aceasta are deficiențe de comportament, un limbaj deplasat, vulgar și deosebit de violent. Totodată, se arată că este în interesul minorului ca acesta să aibă locuința stabilită la tată, fiind profund atașat de pârât, de sora mai mare, precum și de bunicii paterni.
În drept, au fost invocate disp. art.919 C.proc.civ., art.996 – 1001 C.proc.civ. rap. la disp. C.civ.
În susținere, la dosar au fost depuse înscrisuri (f.48-59).
La termenul din 26.05.2015 reclamanta – pârâtă a depus întâmpinare la cererea reconvențională, reiterând faptul că a fost dată afară din locuința soțului și că acesta nu îi permite să-și vadă copilul. A mai arătat faptul că în prezent copilul este fără ajutor, părinții pârâtului-reclamant neputându-se ocupa de minor, deoarece sunt bolnavi, bunica deplasându-se cu mare dificultate, iar bunicul este aproape nevăzător. Totodată, s-a mai arătat de către reclamantă că a fost introdus un ordin de protecție împotriva pârâtului, fiind formulate o . plângeri și la secția de poliție.
Instanța a dispus efectuarea a două referate de anchetă psihosocială la domiciliile părților, acestea fiind depuse la dosarul cauzei (f.18, respectiv f.66)
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, părțile s-au căsătorit la data de 31.10.2009, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie . nr._ depus la dosar la fila 8. Din căsătoria celor doi a rezultat minorul P. M. S., ns. la 02.01.2010, conform certificatului de naștere . nr._ (f.5).
Instanța reține că reclamanta - pârâtă a introdus acțiune de divorț împotriva pârâtului -reclamant, aceasta aflându-se pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București înregistrată sub nr._/300/2015.
Minorul locuiește în prezent împreună cu tatăl, sora mai mare și bunicii paterni în ., sector 2, București, fiind înscris la Grădinița nr.134 din București. Acest fapt rezultă din referatul de anchetă socială efectuat de Autoritatea Tutelară Sector 2 (f.18).
În drept, potrivit art. 996 alin. 1 Cod proc. civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Procedura specială a ordonanței președințiale comportă, prin urmare, trei cerințe esențiale: urgența, caracterul vremelnic al măsurii ce se solicită a fi luată, respectiv neprejudecarea fondului prin examinarea aparenței dreptului dedus judecății.
Totodată, potrivit art.920 C.proc.civ. din cadrul procedurii divorțului, instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
Astfel, cu privire la măsurile enumerate la art.920 C.proc.civ. condiția urgenței este prezumată de legiuitor, partea reclamantă fiind ținută să facă dovada îndeplinirii celorlalte două condiții de admisibilitate.
I. STABILIREA LOCUINȚEI MINORULUI
Examinând situația de fapt prin prisma dispozițiilor legale menționate, în urma probatoriului administrat în cauză, instanța apreciază că luarea unor măsuri provizorii cu privire la locuința minorului se impune în speță, dat fiind faptul că urgența este prezumată în conformitate cu art.920 C.proc.civ.
Soluționând această cerere instanța nu procedează la prejudecarea fondului, hotărârea pronunțată în cadrul procedurii speciale a ordonanței președințiale neprezentând autoritate de lucru judecat. Astfel, aprecierile instanței se limitează la asigurarea protejării interesului minorului, prin raportare la acest moment și la conținutul dispozițiilor art. 263 și urm. cod civil precum și ale art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care impun respectarea acestei cerințe în orice demers judiciar.
În ceea ce privește caracterul vremelnic al măsurii de stabilire a locuinței minorului, prezenta hotărâre își va produce efectele până la soluționarea definitivă a procesului de divorț.
Cu privire la fondul cererii de stabilire provizorie a locuinței minorului, instanța apreciază că aparența de drept este în favoarea pârâtului. Astfel, minorul P. M. S. locuiește încă de la naștere în locuința din ., astfel cum rezultă din declarața martorului P. S. (f.83) coroborată cu referatul de anchetă psihosocială efectuat de Autoritatea Tutelară Sector 2 București (f.18). În acest sens, cu privire la declarația martorului P. S., instanța reține că reclamanta – pârâtă a solicitat înlăturarea depoziției acestuia ca fiind una mincinoasă și subiectivă. Instanța nu apreciază că se impune înlăturarea depoziției martorului pentru simplul motiv că este fratele pârâtului, întrucât potrivit art. 316 C.proc.civ. în procesele privitoare la filiație, divorț și alte raporturi de familie se vor putea asculta rudele și afinii prevăzuți la art.315, în afară de descendenți. Totodată, susținerea reclamantei în sensul că s-ar afla în relații de dușmănie cu martorul propus de pârât nu este dovedită cu probele de la dosar. Astfel, existența unor conflicte între cei doi, în cadrul relațiilor de familie, nu poate să echivaleze cu o relație de dușmănie care să impună înlăturarea declarației martorului. Totodată, instanța nu poate să rețină susținerea reclamantei, în sensul că depoziția martorului ar avea caracter mincinos, întrucât nici această susținere nu este dovedită.
Instanța reține că este important pentru minor să beneficieze de stabilitate în ceea ce privește locuința sa, cu atât mai mult cu cât acesta este înscris la Grădinița nr.134 din București (conform referatului de anchetă psihosocială efectuat de Autoritatea Sectorului 2 București). Din declarația martorei D. Ș. rezultă că, inițial, părțile au înțeles că este important să îi asigure minorului o stabilitate, precum și posibilitatea să păstreze legăturile personale cu ambii părinți, căzând de acord ca minorul să stea în timpul săptămânii la tată, iar în weekend – uri la mamă. Cu toate acestea, pe fondul conflictelor personale dintre cei doi soți, această înțelegere benefică minorului nu a mai fost respectată, copilul fiind luat inițial de mama sa și dus la locuința bunicilor paterni, fără voia tatălui (după cum rezultă din declarația martorului P. S.), iar la puțin timp după minorul a fost luat din . înapoi în București de către tată, în urma unui conflict cu părinții reclamantei (după cum rezultă din declarația martorei D. Ș.).
Instanța apreciază că toate aceste schimbări bruște din viața minorului îi dăunează acestuia, fiind necesar ca în viața copilului să existe o continuitate cu privire la locuința sa și, totodată, cu privire la unitatea de învățământ pe care o frecventează. Pentru aceste considerente, instanța apreciază că este în interesul superior al copilului ca acesta să rămână împreună cu tatăl, cu sora sa și cu bunicii paterni în locuința din București ., sector 2. Cu privire la acest aspect, instanța va înlătura susținerea reclamantei – pârâte în sensul că bunicii paterni nu se pot ocupa de minor, datorită bolilor de care suferă, întrucât aceasta nu se coroborează cu nicio probă existentă la dosar.
La pronunțarea soluției cu privire la stabilirea locuintei minorului, instanța a avut în vedere în principal interesul superior al acestuia și nu conflictele personale dintre părinți, acestea urmând a fi tranșate în cadrul procesului de divorț și în cadrul ordinului de protecție. În acest sens, instanța precizează că la stabilirea soluției nu s-au avut în vedere transcrierile convorbirilor telefonice depuse la dosar, având în vedere că a fost contestată vocea de pe înregistrare, iar audierea convorbirilor nu s-a mai realizat pentru considerentele arătate în încheierea din 16.07.2015.
Pentru considerentele arătate mai sus, ținând cont și de opinia Autorității Tutelare Sector 2, exprimată în cadrul referatului de anchetă psihosocială, instanța apreciază că este în interesul superior al minorului ca locuința să fie stabilită provizoriu la tată, până la pronunțarea unei soluții definitive în dosarul_/300/2015.
II. EXERCITAREA AUTORITĂȚII PĂRINTEȘTI
În ceea ce privește solicitarea reclamantei – pârâte, vizând exercitarea autorității părintești exclusive, nu este îndeplinită în primul rând condiția caracterului provizoriu al măsurilor. Astfel, potrivit art.483 C.civ. „autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți”. Instanța reține că, în măsura în care s-ar stabili pe calea ordonanței președințiale ca exercitarea autorității părintești asupra minoruluii să se realizeze exclusiv de către mamă, aceasta ar avea posibilitatea să ia decizii importante cu privire la persoana și bunurile copilului, fără să fie nevoie ca tatăl să își dea acordul. În măsura în care, în cadrul acțiunii pe fond s-ar dispune o soluție contrară, ne-am afla în imposibilitatea restabilirii situației anterioare, măsurile cu privire la minor fiind deja luate în perioada în care mama a exercitat în mod exclusiv autoritatea părintească (de exemplu, măsuri privitoare la unitatea de învățământ în care urmează să studieze minorul, măsuri cu privire la sănătatea acestuia etc.). Instanța apreciază că, de cele mai multe ori, revenirea asupra unor măsuri care privesc persoana minorului este extrem de dificilă, putând dăuna dezvoltării acestuia. Tocmai de aceea, instanța apreciază că stabilirea modalității de exercitare a autorității părintești este incompatibilă cu procedura ordonanței președințiale, pe această cale putând fi dispuse doar măsuri vremelnice. În acest sens sunt și dispozițiile art.996 alin.5 C.proc.civ., potrivit căruia pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației anterioare.
Cu privire la solicitarea pârâtului – reclamant, vizând exercitarea autorității părintești în comun, instanța reține că urgența nu este prezumată în conf. cu disp. art. 920 C.proc.civ., părțile fiind ținute să dovedească îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate în conf. cu disp. art.249 C.proc.civ. privind sarcina probei.
Pârâtul - reclamant nu a motivat și nici nu a dovedit de ce este necesar ca, până la judecarea în fond a cauzei, să se stabilească, pe cale de ordonanță președințială, ca exercitarea autorității părintești să fie realizată în comun de către ambii părinți. Astfel, din art.483 C.civ. reiese că regula este exercitarea în comun a autorității părintești, aceasta aplicându-se atâta timp cât instanța de tutelă nu stabilește o altă modalitate de exercitare. Pentru acest considerent, instanța reține că nu poate exista urgență în ceea ce privește exercitarea autorității părintești în comun de către părinți, atâta timp cât această modalitate de exercitare se aplică în baza legii, nefiind necesară intervenția instanței.
Pentru motivele prezentate mai sus, instanța urmează să respingă capătul de cerere având ca obiect exercitarea autorității părintești, formulat pe cale principală și pe cale reconvențională, ca inadmisibil.
III. PENSIA DE ÎNTREȚINERE
Instanța reține că sunt întrunite condițiile de admisibilitate în ceea ce privește acest capăt al cererii reconvenționale. Astfel, condiția urgenței este prezumată în conf. cu disp. art. 920 C.proc.civ., iar condițiile vremelniciei și neprejudecării fondului sunt îndeplinite, având în vedere că măsurile dispuse de instanță își vor produce efectele până la soluționarea definitivă a cererii de divorț.
Pe fondul cererii reconvenționale, instanța reține că obligația de întreținere reprezintă îndatorirea impusă de lege unei persoane de a asigura altei persoane mijloacele necesare traiului, în cazul obligației de întreținere a părinților față de copiii lor minori, constând în asigurarea mijloacelor necesare creșterii, educării și pregătirii profesionale, în temeiul solidarității familiale, precum și a raporturilor de rudenie, ce implică sprijin moral și material din partea membrilor.
Existența, cuantumul, precum și modalitățile de executare ale acesteia se stabilesc în raport de situația concretă în care se găsesc părțile, respectiv, în funcție de starea de nevoie a celui ce pretinde întreținerea și posibilitățile materiale ale celui obligat să asigure întreținerea.
În conformitate cu dispozițiile art. 525 alin.1 Cod Civil, starea de nevoie a minorului care nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, este prezumată de legiuitor, iar potrivit art. 527 Cod Civil, cel care are datoria de a presta întreținere, potrivit ierarhiei imperativ stabilite de lege, poate fi obligat numai dacă dispune de mijloacele necesare pentru a o plăti sau posibilitatea de a dobândi astfel de mijloace, ținând seama de veniturile, bunurile sale, posibilitățile de realizare ale acestora, precum și celelalte obligații existente în sarcina sa.
Examinând situația de fapt din prezenta cauză, în raport de criteriile stabilite prin dispozițiile legale anterior menționate, instanța reține că minorul P. M. S. în vârstă de 5 ani și 6 luni nu are posibilitatea asigurării mijloacelor proprii de întreținere prin prestarea unei activități producatoare de venituri, în lipsa capacității de muncă.
Totodată, instanța are în vedere necesitățile specifice vârstei copilului și etapei de instruire în care se află, respectiv nivelul cheltuielilor obișnuite, curente pentru hrană, îmbracăminte, medicamente, grădiniță. În acest sens, instanța reține că starea de nevoie a minorului este prezumată de legiuitor, chiar dacă acesta ar deține bunuri, în conformitate cu dispozițiile art. 525 alin. 1 Cod Civil.
În ceea ce privește mijloacele reclamantei-pârâte (debitoarea obligației de întreținere) instanța constată că în prezent aceasta este salariată în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor – Penitenciarul Jilava, obținând un venit mediu net de 2350 lei/lună în cele 6 luni anterioare introducerii cererii reconvenționale.
În consecință, având în vedere prevederile art. 529 alin 2 Cod civil potrivit cărora, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii, de prevederile art. 532 alin. 1 Cod civil, precum și faptul că reclamanta - pârâtă nu mai are în întreținere un alt copil minor, instanța va dispune obligarea acesteia la plata, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/300/2015, a unei pensii de întreținere în cuantum de 1/4 din veniturile lunare în favoarea minorului începând cu data depunerii cererii reconvenționale (12.05.2015).
În temeiul art.453 alin.1 C.proc.civ, ținând cont de soluția de respingere a cererii principale și de admitere în parte a cererii reconvenționale, instanța urmează să dispună obligarea reclamantei – pârâte la plata către pârâtul – reclamant a sumei de 840 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr.542/04.05.2015 și taxă judiciară de timbru aferentă celor două capete din cererea reconvențională care au fost admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte cererea reconvențională.
Respinge cererea principală formulată de reclamanta - pârâtă P. N., cu domiciliul ales la C.. Av. Z. S. - sector 2, București, Mr. V. B., nr. 28-30, ., . în contradictoriu cu pârâtul - reclamant P. N., cu domiciliul în sector 2, București, T., nr. 54.
Stabilește, cu titlu provizoriu, locuința minorului P. M. S., ns. la 02.01.2010, la tată, până la soluționarea definitivă a procesului de divorț ce face obiectul dosarului nr._/300/2015, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București.
Obligă reclamanta - pârâtă la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 1/4 din veniturile lunare în favoarea minorului începând cu data depunerii cererii reconvenționale (12.05.2015) și până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/300/2015.
Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect exercitare autoritate părintească.
Obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 840 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat (800 lei) și taxă de timbru (40 lei).
Prezenta ordonanță are caracter provizoriu și executoriu.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17.07.2015
Președinte Grefier
G.-O. C. C. R.
Red./ Thred.CGO./CR 4 ex/22.07.2015
| ← Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 8006/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 67/2015. Judecătoria... → |
|---|
