Pensie întreţinere. Sentința nr. 67/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 67/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 67/2015

Dosar nr._

Cod operator date cu caracter personal 2891

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 67

Ședința publică din data de 06.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. F.

GREFIER: C. N. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect stabilire pensie de întreținere, privind pe reclamanta A. N. în contradictoriu cu pârâtul B. O. L..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta și pârâtul asistat de avocat, cu împuternicire avocațială eliberată în baza contractului de asistență juridică nr._/08.12.2014 la dosar.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, depunerea la dosar, prin Serviciul Registratură, la data de 23.12.2014, de către angajatorul pârâtului, a relațiilor solicitate.

Reclamanta și apărătorul pârâtului depun câte un set de înscrisuri în două exemplare, un exemplar fiind înmânat de către instanță părții adverse.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra formulării concluziilor asupra fondului.

Reclamanta solicită instanței admiterea cererii de chemare în judecată. Arată că, potrivit înscrisurilor depuse de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, pârâtul are calitate de asociat în cadrul a două societăți comerciale. Acesta realizează, de asemenea, venituri din chirii, având și salariu. Solicită ca la stabilirea pensiei de întreținere să fie avute în vedere toate veniturile realizate de către pârât. Solicită, de asemenea, stabilirea domiciliului minorului la acesta, cu cheltuieli de judecată.

Apărătorul pârâtului arată că, având în vedere înscrisurile de la dosar, cuantumul actual al pensiei de întreținere, respectiv 800 de lei, este mai mult decât cel datorat potrivit legii. Solicită respingerea cererii de chemare în judecată. Fără cheltuieli de judecată. Arată că pârâtul nu deține o construcție tip vilă.

La interpelarea instanței, pârâtul arată că vila este a cumnatului său, iar acestuia nu-i revine nici o sumă de bani din închirierea vilei. Arată că mai are doi copii aflați în continuarea studiilor.

Instanța în temeiul dispozițiilor art. 394 din codul de procedură civilă declară închise dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la data de 29.07.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr._, reclamanta A. N. l-a chemat în judecată pe pârâtul B. O. L., solicitând instanței să dispună stabilirea domiciliului copilului la reclamantă și obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere în favoarea fiicei sale.

În fapt, reclamanta arată că fiica părților, A. A.-M. s-a născut la data de 21.10.2012 din relația de concubiunaj a părților, copilul având stabilită filiația paternă prin recunoaștere.

În prezent, pârâtul achită în favoarea fiicei sale minore o pensie de întreținere de 800 lei/lună, conform înțelegerii părților autentificată de BNP D. C. sub nr. 969-970/18.10.2013.

Reclamanta arată că veniturile pârâtului sunt mai mari, iar nevoile minorei au crescut.

Sunt indicate ca surse de venit ale pârâtului: contractual de muncă încheiat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, calitatea de asociat la mai multe societăți comerciale (Intergis G. SRL și Termogis G. SRL) și venituri din închirierea unei vile de vacanță în Eforie Sud, denumită “C. B.”.

În drept: art. 400 alin. 2 și urm. Cod Civil.

Probe propuse prin acțiune: înscrisuri, interogatoriu, testimonială.

S-au atașat înscrisuri.

Cerere legal timbrată. (20 lei – f. 10, pt capătul de cerere privind stabilirea domiciliului; capătul de cerere rpivind stabilirea pensiei de întreținere este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 din OUG b80/2013)

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare în termen legal.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, la solicitarea ambelor părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Situația de fapt reținută de instanță:

Părțile A. N. și pârâtul B. O. – L. au împreună o fiică minoră, născută în afara căsătoriei acestora la data de 21.10.2012, A. A. – M.. Filiația paternă a copilului a fost stabilită prin recunoaștere.

În prezent, pârâtul achită în favoarea fiicei sale minore o pensie de întreținere în cuantum de 800 lei/lună, cuantum agreat de părți și consfințit prin declarațiile acestora date în fața notarului la data de 18.10.2013. (f. 7-8 )

În afara fiicei sale, A. A. – M., pârâtul mai are doi copii majori, B. A. – L., născută la 09.04.1995 și B. F. A., născut la 28.02.1992, ambii aflați în continuarea studiilor.

La dosar sunt depuse înscrisuri din care rezultă că pârâtul nu a obținut dividende de la societățile comerciale indicate în acțiune – Gudaro Med Tech (adeverință nr. 19/30.12.2014) și Termogis G. SRL (adeverință nr. 2/05.01.2015), societăți menționate și în extrasul eliberat de ONRC și că acesta dobândește venituri salariale în cuantum mediu lunar net de 1916 lei/lună conform adeverinței nr. 2317/22.12.2014 eliberată de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București. (f. 49)

Nu s-a dovedit că obține venituri din închirierea vilei din Eforie Sud. La interpelarea instanței, pârâtul a arătat că respectivul imobil nu este proprietatea sa ci a cumnatului său și că nu obține venituri din închiriere.

Din adresa eliberată de DVBL Sector 2 București rezultă că pârâtul nu figurează în evidențele instituției cu bunuri mobile sau imobile. (f. 29)

Cu privire la stabilirea domiciliului fiicei minore a părților:

În temeiul art. 496 alin. 2 Cod Civil, dat fiind acordul părților pe acest capăt de cerere, instanța îl va admite și va stabili locuința copilului la mama.

Cu privire la temeiurile de drept incidente în cauză:

Potrivit art. 531 cod civil (1) Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei. (2) Pensia de întreținere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației.

Potrivit art. 529 Cod Civil, (1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. (2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii. (3) Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

Potrivit art. 527 Cod Civil, (1) Poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. (2) La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale.

Cu privire la majorarea pensiei de întreținere:

Instanța apreciază acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.

După cum s-a arătat mai sus în cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul obține venituri care, în condițiile aplicării art. 529 Cod Civil, să conducă la majorarea pensiei de întreținere achitată în prezent de către pârât fiicei sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Admite în parte cererea având ca obiect stabilire pensie de întreținere, privind pe reclamanta A. N. având CNP_, cu domiciliul în sector 6, București, .. 9, ., ., în contradictoriu cu pârâtul B. O. L. având CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, .. 9, ..

Stabilește domiciliul fiicei minore a părților la reclamantă.

Respinge capătul de cerere privind majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea fiicei sale minore.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de exercitare a căii de atac se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

E. F. C. N. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 67/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI