Partaj judiciar. Sentința nr. 3920/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3920/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 3920/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3920
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 09.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: M. D. D.
GREFIER: F. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ieșire din indiviziune, privind pe reclamanții N. P. și N. A. R., pe intervenienții în nume propriu C. G. și C. L. și pârâții S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, MUNICIPIUL BUCUREȘTI - REPREZENTAT DE PRIMARUL GENERAL și .>
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții, prin avocat P. C., cu împuternicire avocațială la fila 10 dosar, lipsind intervenienții în nume propriu și pârâții.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că a fost soluționată cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de către reclamanți, fiind respinsă, nefiind formulată cerere de reexaminare împotriva acestei încheieri și că reclamanții nu au făcut dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru de 14.920 lei, după care
Avocatul reclamanților arată că s-a aflat în imposibilitate de a lua legătura cu clienții săi, aceștia nu i-au răspuns la telefon și la e-mail, arătând că are cunoștință de sancțiunea ce se impune în această situație.
Instanța invocă, din oficiu, excepția insuficientei timbrări a acțiunii, pe care o pune în discuție.
Reprezentantul reclamanților arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.09.2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamanții N. P. și N. A. R., au solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, ieșirea din indiviziune asupra imobilului teren în suprafață de 356,92 m.p., situat în București, ., nr. 16, Sector 2, și atribuirea în natură a întregului imobil către reclamanți, cu obligarea la plata unei sulte corespunzătoare către pârât.
În dovedirea cererii s-a solicitat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul, cu expertiza evaluatorie și cu martori.
În drept, reclamanții și-a întemeiat cererea pe disp. cap. VII (procedura împărțirii judiciare) și art. 673 ind. 1 și urm. C.pr.civ.
Pârâtul a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările cauzei cu privire la excepția insuficientei timbrări a cererii, instanța reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 12.02.2015 s-a stabilit în sarcina reclamanților și li s-a pus acestora în vedere obligația de a completa timbrajul cu taxa judiciară de timbru de 14.920 lei.
Potrivit art. 20 alin.1 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin.3 din același articol, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Având în vedere că reclamanții nu au completat timbrajul cu taxa judiciară de timbru de 14.920 lei astfel cum li s-a pus în vedere până la termenul stabilit, instanța constată că excepția insuficientei timbrări a cererii este întemeiată și o va admite, urmând a anula cererea ca insuficient netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată de instanță.
Anulează cererea de chemare în judecată privind pe reclamanții N. P., cu domiciliul în București, ., nr. 16, Sector 2 și N. A. R., cu domiciliul în Canada, 414 Petawaw2a Cres. Mississauga, Ontario, ambii cu domiciliul ales la C.A. P. C., în București, ., nr. 10, .. B, ., pe intervenienții în nume propriu C. G. și C. L., ambii cu domiciliul în București, .. 16, ., Sector 2 și pârâții S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., Sector 5, MUNICIPIUL BUCUREȘTI - REPREZENTAT DE PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, Sector 6 și . sediul în București, ., Sector 2, ca insuficient timbrată.
Cu drept de apel în termen de 15 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. D. D. F. B.
Red./tehn./M.D.D./F.B../9 ex. /27.04.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3882/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8243/2015. Judecătoria... → |
|---|








