Plângere contravenţională. Sentința nr. 1130/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1130/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 1130/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1130
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03.02.2015
INSTANȚA COMPUSĂ DIN :
PREȘEDINTE: P. M.
GREFIER: O. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul P. F. I. și intimata R. A. de Transport București – RA
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează atașarea la dosar de către intimată a întâmpinării precum și faptul că a fost solicitată judecata în lipsă.
Instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosar, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.11.2012 sub nr. _/300/2012 petenta P. F. I. solicitat in contradictoriu cu intimata R. Autonoma de Transport Bucuresti anularea procesului verbal de contraventie nr._/25.06.2014.
În motivarea plangerii, petentul a aratat ca faptul că procesul verbal de contravenție este nelegal întocmit, nefiind semnat de un martor asistent care să confirme situația de fapt reținută de agentul constatator.
Petentul a mai invocat greșita încadrare a faptei contravenționale.
In dovedire petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimata legal citata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul verbal de contravenție fiind legal și temeinic întocmit.
Referitor la susținerile petentului, intimata a învederat, pe de o parte faptul că în cuprinsul procesului verbal apare mențiunea fără martor, fiind respectate disp. art. 19 din OG 2/2001, iar pe de altă parte că actul normativ în baza căruia petentul a fost sancționat a fost corect indicat.
A invocat totodată faptul că petentul nu a formulat obiecțiuni și nici nu a produs vreo probă de natură să răstoarne prezumția de adevăr de care se bucură procesul verbal de contravenție atacat.
Intimata a mai susținut că că nu s-a făcut dovada unei cauza exoneratoare de răspundere iar pe de altă parte că sancțiunea aplicată este corect individualizată, fiind aplicat minimul legal.
In dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
In drept au fost invocate disp. HCGMB NR.156/2001, modificată și completată OG 2/2001, art.115-118 c.pr.civ.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri .
Analizând probatoriul administrat, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție nr._/25.06.2014 întocmit de agentul constatator al intimatei, în calitate de controlor bilete, în baza legitimației nr._, petentul a fost sancționat contravențional prin aplicarea unei amenzi de 100 lei, reținându-se că aceasta a călătorit fără nici un titlu de călătorie, între stațiile Basarabia –. de disp. 7 din HCGMB nr. 156/2001 modificată.
Analizând legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție instanța constată că acesta întrunește condițiile de formă impuse de disp. art. 17 și 19 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de disp. art. 16 din OG 2/2001.
În ceea ce privește faptul că procesul-verbal nu a fost semnat de un martor asistent, instanța precizează că aceasta nu reprezintă o cauză de nulitate a actului sancționator, atâta timp cât, în acord cu prevederile art. 19 alin.(3) din OG nr. 2/2001, este precizat motivul pentru care s-a procedat astfel, invocându-se nota de constatare_.
Pe de altă parte, lipsa semnăturii martorului asistent, nu constituie un motiv de anulare a actului sancționator, atât timp cât nu se poate identifica vreo vătămare concretă adusă petentului.
În cadrul procesual creat în condițiile art. 31 și urm. din OG 2/2001, chiar dacă procesul verbal de contravenție nu cuprinde semnătura unui martor ,petentul are posibilitatea să combată cele reținute de agentul constatator și să înfățișeze dovezi în acest sens, dreptul său la apărare fiind garantat.
Petentul are dreptul la un proces echitabil ( art.31-36 din OGnr.2/2001 ) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde adevărului ,iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate faptele antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Instanța învederează disp. art. 7 lit. a din H.G.M.B nr.156/2011: Este interzis calatorilor: a) sa calatoreasca fara bilet ori cartela magnetica la tariful in vigoare la data efectuarii calatoriei sau sa calatoreasca fara abonament sau legitimatie de calatorie valabile;
Din verificarea procesului verbal de contravenție atacat instanța reține că petentul a fost amendat în temeiul disp. art. 7 lit. a, iar nu în temeiul disp. art. 7 pct.9 cum susține petentul.
Rezultă astfel că fapta contravențională imputată petentului se încadrează în tiparul legal indicat în cuprinsul procesului verbal atacat.
Totodată instanța mai reține că procesul verbal de contravenție a fost temeinic întocmit având în vedere că la momentul efectuării controlului petentul nu avea asupra sa bilet sau abonament valabil.
Mai mult petentul nu a depus la dosar dovada că avea asupra sa bilet sau abonament valabil și nu a, invocând exclusiv nelegalitatea procesului verbal.
Instanța învederează și cauza I. P. împotriva României, unde Curtea a analizat modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existentă în dreptul național.
Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Aplicând acest raționament în cauză, Curtea a constatat că implicațiile concrete ale procedurii asupra reclamantului se rezumau la obligativitatea achitării unei amenzi într-un cuantum redus, de aproximativ 50 Euro, fără a exista posibilitatea de a fi înlocuită cu o sentință privativă de libertate în caz de neplată (A., par. 52). Totodată, Curtea a apreciat că nu există niciun indiciu că suspendarea dreptului de a conduce autoturismul ar fi avut vreo consecință deosebită asupra petentului.
În ceea ce privește dreptul său la apărare, analizând exclusiv datele cuprinse în hotărârile judecătorești pronunțate, Curtea a observat că instanțele i-au dat ocazia de a-și prezenta punctul de vedere, în special în ce privește declarația privind faptul că mașina sa este diferită de cea din poze, de a depune la dosar memorii sau de a solicita administrarea probelor pe care le aprecia pertinente. Cu toate acestea, Curtea a observat că reclamantul s-a limitat la expunerea unor motive de netemeinicie a procesului-verbal și afirmarea absenței identității dintre mașina sa și cea din planșele foto, fără a solicita administrarea vreunei probe în acest sens.
Prin urmare, ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Curtea a constatat că singurele probe pe baza cărora instanțele naționale puteau pronunța o hotărâre erau cele depuse de agentul constatator, reclamantului dându-i-se pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile »
Referitor la sancțiunea aplicată instanța reține în raport de criteriile impuse de disp. art. 21 alin.3 din OG 2/2001 și de pericolul social ridicat al faptei, că este corect individualizată.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic,astfel încât urmează să respingă plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul P. F. I. domiciliat în București, ., .,. împotriva procesului verbal nr._/25.06.2014 întocmit de agentul constatator din cadrul intimatei R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 1, sector 1.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.teh.red.PM/PM 5ex,05.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4150/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1122/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
