Plângere contravenţională. Sentința nr. 1844/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1844/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 1844/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1844
Ședința publică din data de 17.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ȚARI V.
GREFIER: Ț. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul S.C. G. D. International S.R.L., în contradictoriu cu intimata A. Națională a Vămilor – Direcția Regională Vamală București – Biroul Vamal SSCV.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile. Cauza a fost lăsată la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că petentul a depus răspuns la întâmpinare și înscrisuri, prin Serviciul Registratură al instanței.
Instanța, fiind ținută ca la primul termen de judecată cu părțile legal citate să-și verifice din oficiu competența, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
În temeiul art. 258 C.pr.civ, instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri, constând în actele existente la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei de față.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 14.10.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, petentul S.C. G. D. International S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. Națională a Vămilor – Direcția Regională Vamală București – Biroul Vamal SSCV, anularea procesului-verbal ./200 nr._/24.09.2014.
În motivarea plângerii petentul a arătat în esență că cele consemnate în procesul-verbal nu corespund realității, întrucât petentul se afla într-o imposibilitate obiectivă de a-și îndeplini obligația legală de a depune declarațiile privind stocurile, achizițiile/livrările de produse accizabile aferente lunilor martie – august 2014, întrucât sistemul on-line era nefuncțional.
Plângerea a fost motivată în drept pe dispozițiile Ordonanței nr. 2/2001, iar în susținerea acesteia, petenta a depus, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, înscrisuri.
Plângerea a fost însoțită de plata taxei de timbru de 20,00 lei în temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, întrucât procesul – verbal de sancționare respectă condițiile de fond și formă impuse de O.G. nr. 2/2001, nefiind afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite. Nu poate fi reținută apărarea petentului în sensul că s-a aflat în imposibilitate de a expedia online declarațiile respective, întrucât potrivit legii era obligat să le expedieze în această situație pe suport de hârtie.
Instanța în temeiul art. 258 C.pr.civ. a încuviințat proba cu înscrisuri, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei de față.
Analizând actele și probele administrate în cadrul dosarului, reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ./200 nr._/24.09.2014 încheiat de intimata A. Națională a Vămilor – Direcția Regională Vamală București – Biroul Vamal SSCV la data de 24.09.2014, petentul S.C. G. D. International S.R.L. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5.000,00 lei, potrivit art. 221 indice 3 alin. 1 lit. a din Codul fiscal, constatându-se în urma verificării efectuate de agentul constatator la data de 24.09.2014, orele 10:30 că în perioada 01.03.2014 – 31.08.2014 societatea petentă nu a depus conform prevederilor legale în vigoare declarațiile privind stocurile, respectiv achizițiile/livrările de produse accizabile aferente lunilor martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august 2014 (tipul declarației – Anexa 47), prin această faptă încălcându-se prevederile art. 206 indice 50 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și pct. 105 alin. 2 din H.G. nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, coroborat cu pct. 7.7 din Ordinul Președintelui ANAF nr. 26/12.01.2011.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, conform art. 221 indice 3 alin. 1 lit. a din Codul fiscal, constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte: nedepunerea la termenele prevăzute de lege sau depunerea cu date incomplete ori nereale a situațiilor de raportare reglementate în prezentul titlu.
Potrivit pct. 105 alin. 2 din H.G. nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, lunar, destinatarii înregistrați și reprezentanții fiscali vor depune on-line la autoritatea vamală teritorială în raza căreia își au sediul social situația centralizatoare a achizițiilor și livrărilor de produse accizabile, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă situația.
Sub aspectul temeiniciei, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, sub condiția ca starea de fapt să fie rezultatul consemnărilor personale ale agentului constatator.
Petentul a reușit să facă proba contrară celor cuprinse în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Este o împrejurare de fapt necontestată că în perioada 01.03.2014 – 31.08.2014, contestatoarei nu i s-a atribuit un user și o parolă pentru a putea accesa aplicația informatică ce permite transmiterea online a declarațiilor privind stocurile, respectiv achizițiile/livrările de produse accizabile, astfel încât contestatoarea s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a transmite online declarațiile din cauza faptei culpabile a intimatei.
Așa fiind, faptei comise de contestatoare îi este înlăturat caracterul contravențional prin propria faptă culpabilă, comisă de intimată, ce are valoarea unui veritabil caz fortuit, ce exonerează contravenientul de angajarea răspunderii contravenționale conform art. 11 din O.G. nr. 2/2001.
Pe de altă parte, este neîntemeiată apărarea intimatei în sensul că în ipoteza imposibilității transmiterii online, contestatoarea era obligată să expedieze declarațiile pe suport de hârtie, întrucât textul art. 105 alin. 2 din H.G. nr. 44/2004 este foarte clar în sensul că situația centralizatoare a achizițiilor și livrărilor de produse accizabile se va transmite online.
Față de situația de fapt și de drept expusă, procesul-verbal contestat este netemeinic, motiv pentru care va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal de contravenție ./200 nr._/24.09.2014 și va dispune restituirea sumei de 1.000,00 lei achitată de contestatoare cu titlu de amendă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională privind pe petentul S.C. G. D. International S.R.L., cu sediul în mun. București, sector 2, .-186, în contradictoriu cu intimata A. Națională a Vămilor – Direcția Regională Vamală București – Biroul Vamal SSCV, cu sediul ales în mun. București, ., sector 2.
Desființează procesul-verbal de contravenție ./200 nr._/24.09.2014.
Dispune restituirea sumei de 1.000,00 lei achitată cu titlu de amendă.
Obligă intimata să plătească cu titlu de cheltuieli de judecată contestatoarei suma de 20,00 lei reprezentând taxă judiciară.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2015.
PREȘEDINTE
GREFIER
Jud. red. Ț.V.și dact. Ț.G. 4 ex/23.02.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1880/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1846/2015.... → |
|---|








