Plângere contravenţională. Sentința nr. 3172/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3172/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 3172/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3172

Ședința publică din data de 20.03.2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE – P. O. E.

GREFIER – P. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta H. - C. . cu C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petenta, prin avocat P. C. cu împuternicire avocațială aflată la dosar, lipsind intimata.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Reprezentantul reclamantei invocă un nou motiv de contestare a procesului verbal de contravenție și anume lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, depunând la dosar Decizia nr. 6 pronunțată la data de 16.02.2015 de către ÎCCJ

Nefiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.

Reprezentantul petentei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, deliberând asupra cererii de probe formulată de petentă prin cererea principală în raport de proba cu înscrisuri solicitată de către intimată, prin întâmpinare, apreciind proba cu înscrisuri și anume cele aflate la dosar, ca fiind legală, utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, o încuviințează în condițiile dispozițiilor art. 258, 260 C.pr.civ. și, nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului acesteia.

Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție și a măsurilor înscrise în acesta, arătând că la data producerii contravenției petenta nu mai era proprietara autovehiculului în discuție.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 19.09.2014 sub nr._ petenta H. - C. . plângere contravenționala în contradictoriu cu C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA (CNADNR SA), prin care a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 04.08.2014.

În motivare, petenta a arătat că prin procesul verbal de contravenție s-a constatat că la data de 17.03.2014, autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinieta valabila pe DN22B km. 10+250, G., fiind reținută in sarcina petentei contravenția prevăzuta de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere de drumuri naționale din România, si s-a aplicat o amenda contravenționala de 750 lei, conform art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.

Precizează că societatea petentă a deținut un autovehicul cu numărul de înmatriculare_, pe care l-a vândut la data de 13.03.2014 către Societatea Corsani . de vânzare cumpărare din data.

In consecința, arată că la data de 17.03.2014, data săvârșirii presupusei contravenții, pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ petenta nu mai avea calitate de utilizator, in sensul prevederilor art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, întrucât nu mai deținea in proprietate sau in folosința acest autovehicul, iar noul utilizator al acestuia este Societatea Corsani .> In concluzie, având in vedere cele mai sus expuse, solicită admiterea prezentei plângeri contravenționale si anularea procesului-verbal . nr._ din data de 04.08.2014.

In drept, plângerea este întemeiată pe dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, republicata, cu toate modificările si completările ulterioare, art. 1 lit. b din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere de drumuri naționale din România.

In dovedirea pretențiilor, înțelege sa se folosească de proba cu înscrisuri.

Solicită acordarea de cheltuieli de judecata.

A solicitat judecarea cauzei si in lipsa, conform art. 223 Noul Cod Proc. Civ.

Prin întâmpinarea formulată la data de 24.11.2014, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN a solicitat respingerea plângerii contravenționale, arătând că la data de 17.03.2014 pe DN22B km. 10+250, pe raza localității G., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând H. - C. . surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 04.08,2014, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.

Mai arată că din prevederile art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.

Mai arată că C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. nu are obligația de a solicita informații cu privire la persoana utilizatorului autovehiculului surprins în trafic fără rovinietă, iar contractul de vânzare – cumpărare nu le este opozabil.

Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă si se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii contravenționale fiind prevăzut in anexa nr. 2 a O.G. 15/2002.

Potrivit dispozițiilor art. l, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Mai arată că procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit si semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat si semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

În concluzie, solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal.

În drept, își întemeiază întâmpinarea în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al Contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu codificările si completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ din data de 04.08.2014 întocmit de C.N.A.D.N.R. S.A. Centrul de studii tehnice rutiere și informatică CESTRIN, în sarcina petentului s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, respectiv autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe DN 1B km 10+250, la data de 17.03.2014, fără a deține rovinietă valabilă.

Prin același proces-verbal, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 250 de lei, în temeiul prevederilor art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români (art. 7 din O.G. nr. 15/2002), iar termenul de utilizator este definit ca persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate in România, potrivit art. 1 alin. 1 lit. b din aceeași ordonanță.

La data săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului, respectiv 17.03.2014, acesta nu mai avea proprietatea și detenția autoturismului, astfel cum reiese din contractul de vânzare – cumpărare pentru autovehicul folosit încheiat la 13.03.2014, coroborat cu certificatul fiscal aflat la fila 8.

Prin urmare, pentru considerentele reținute mai sus, fapta petentului nu se suprapune cu fapta contravențională prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, având în vedere reclamanta nu mai avea calitatea de utilizator al autoturismului cu nr. de înmatriculare_, astfel cum impun dispozițiile legale menționate anterior.

În procesul de constatare a faptei contravenționale, intimata apelează la sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei - SIEGMCR, conform art. 9 din O.G. nr. 15/2002, iar utilizatorul autoturismului este identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (MAI-DRPCIV), în baza unui protocol încheiat între instituții.

Inexistența informațiilor necesare în baza de date a M.A.I.-D.R.P.C.I.V., întrucât proprietarul nu a îndeplinit formalitățile de desemnare a noului utilizator, nu este de natură să atragă răspunderea petentului. Rămâne autorităților competente să ia măsurile necesare pentru acuratețea informațiilor din bazele de date, acest fapt neputând fi imputat petentului. Aceasta deoarece pentru situația de față există deja o sancțiune contravențională incriminată de legiuitor.

Astfel, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, potrivit art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, nerespectarea acestei obligații legale constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv fapta săvârșită de către persoane fizice constând în neefectuarea modificărilor și completărilor intervenite în certificatul de înmatriculare ori în cartea de identitate a vehiculului (art. 101 alin. 1 pct. 4 raportat la art. 98 alin. 4 lit. c) din OUG nr. 195/2002).

Pe cale de consecință, instanța constată că sancționarea petentului în condițiile menționate anterior nu are niciun suport legal, constituind o încălcare a principiului legalității stabilirii contravențiilor și aplicării sancțiunilor contravenționale, consacrat de dispozițiile art.1 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională formulată de către petent și va anula procesul-verbal contestat, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională petenta H. - C. . nr. J_, CUI_ cu sediul în sector 2, București, .. 6A, . cu C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA înregistrată sub nr. J40/552/15.01.2014, CUI_, cu sediul în sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul verbal de contravenție.

Cu drept de apel în termen de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, depus la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. O. E. P. D.

Red./Tehnored. OEP

4 ex./08.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3172/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI