Succesiune. Încheierea nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 2381/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA

INCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. S. E.

GREFIER: V. A. M.

Pe rol este pronunțarea cauzei civile având ca obiect succesiune – uzucapiune – accesiune imobiliară artificială privind pe reclamanta N. A. în contradictoriu cu pârâții S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București, prin Primarul General.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că Instituția Prefectului Municipiului București a depus, a data de 10.12.2014, răspunsul la adresa instanței, Primăria Municipiului București, la data de 15.12.2014 și Primăria Municipiului București, la data de 16.01.2015, situația juridică a imobilului situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 58, sector 2.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului situat în suprafață de 148,30 m.p. situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 58 (fost nr. 26), sector 2 și prin accesiune imobiliară artificială asupra construcțiilor edificate pe teren.

Instanța declară închise dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 C.proc.civ., va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 26.01.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.01.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. E. SerenaVasile A. M.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA

INCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. S. E.

GREFIER: V. A. M.

Pe rol este pronunțarea cauzei civile având ca obiect succesiune – uzucapiune – accesiune imobiliară artificială privind pe reclamanta N. A. în contradictoriu cu pârâții S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București, prin Primarul General.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea, în conformitate cu art. 260 C.proc.civ., pentru data de astăzi, 26.01.2015.

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 C.proc.civ., va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 02.02.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.01.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. E. SerenaVasile A. M.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA

INCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. S. E.

GREFIER: V. A. M.

Pe rol este pronunțarea cauzei civile având ca obiect succesiune – uzucapiune – accesiune imobiliară artificială privind pe reclamanta N. A. în contradictoriu cu pârâții S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București, prin Primarul General.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea, în conformitate cu art. 260 C.proc.civ., pentru data de 26.01.2015 și ulterior pentru data de astăzi, 02.02.2015.

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 C.proc.civ., va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 09.02.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.02.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. E. SerenaVasile A. M.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA

INCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. S. E.

GREFIER: V. A. M.

Pe rol este pronunțarea cauzei civile având ca obiect succesiune – uzucapiune – accesiune imobiliară artificială privind pe reclamanta N. A. în contradictoriu cu pârâții S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București, prin Primarul General.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea, în conformitate cu art. 260 C.proc.civ., pentru data de 26.01.2015, 02.02.2015 și ulterior pentru data de astăzi, 09.02.2015

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 C.proc.civ., va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 16.02.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.02.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. E. SerenaVasile A. M.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA

INCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. S. E.

GREFIER: V. A. M.

Pe rol este pronunțarea cauzei civile având ca obiect succesiune – uzucapiune – accesiune imobiliară artificială privind pe reclamanta N. A. în contradictoriu cu pârâții S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București, prin Primarul General.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea, în conformitate cu art. 260 C.proc.civ., pentru data de 26.01.2015, 02.02.2015, 09.02.2015 și ulterior pentru data de astăzi, 16.02.2015.

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 C.proc.civ., va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 23.02.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.02.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. E. SerenaVasile A. M.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA

INCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. S. E.

GREFIER: V. A. M.

Pe rol este pronunțarea cauzei civile având ca obiect succesiune – uzucapiune – accesiune imobiliară artificială privind pe reclamanta N. A. în contradictoriu cu pârâții S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București, prin Primarul General.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea, în conformitate cu art. 260 C.proc.civ., pentru data de 26.01.2015, 02.02.2015, 09.02.2015, 16.02.2015 și ulterior pentru data de astăzi, 23.02.2015.

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 C.proc.civ., va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 02.03.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.02.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. E. SerenaVasile A. M.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA S. II B. – SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2381

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

P.: M. E. S.

GREFIER: V. A. M.

Pe rol este pronunțarea cauzei civile având ca obiect succesiune – uzucapiune – accesiune imobiliară artificială privind pe reclamanta N. A. în contradictoriu cu pârâții S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București, prin Primarul General.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea, în conformitate cu art. 260 C.proc.civ., pentru data de 26.01.2015, 02.02.2015, 09.02.2015, 16.02.2015, 23.02.2015 și ulterior pentru data de astăzi, 02.03.2015, când, în aceeași compunere, a deliberat și a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

1.1. P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 2 București la data de 02.06.2011 sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamanta N. A. i-a chemat în judecată pe pârâții S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București, prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constatate vacanța succesorală de pe urma defunctelor Ș. F. (decedată în anul 1974) și Ș. I. (decedată în anul 1975) și componența masei succesorale formate din imobilul situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 58 (fost nr. 26), sector 2, compus din imobil și construcție; să constate dobândirea prin uzucapiune a imobilului compus din teren în suprafață de 148,30m.p. și a unei părți din construcții și prin accesiune a unei părți din construcțiile situate pe teren.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că în cursul anului 1968 a cumpărat de la defunctele Ș. F. și Ș. I., imobilul situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 58 (fost nr. 26), sector 2, compus din teren și construcție. La momentul cumpărării nu s-au încheiat acte, însă reclamanta a arătat că a construit, în partea din spate a proprietății cumpărate, o . anexe gospodărești care deserveau imobilul învecinat de la nr. 62 (fost nr. 30), proprietatea reclamantei. În anul 1970, imobilul ce face obiectul pricinii pendinte a fost distrus parțial de un incendiu, moment în care fostele proprietare Ș. F. și Ș. I. au rămas fără actele de proprietate, decedând ulterior fără a avea moștenitori și fără a încheia contractul de vânzare - cumpărare.

Reclamanta a arătat că la Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 2 nu a deschis rol fiscal pe numele său, plătind impozitele pe numele fostelor proprietare Ș. F. și Ș. I..

Reclamanta a învederat că este în posesia imobilului încă din anul 1968, an în care a construit și anexele gospodărești, iar din anul 1970, imobilul de la nr. 62 (fost nr. 30) și imobilul de la nr. 58 (fost nr. 26) constituie, în fapt, un singur imobil aflat în posesia reclamantei, fără a mai exista un gard despărțitor între cele două proprietăți, dobândirea proprietății imobilului concretizându-se prin exercitarea unei posesii utile de 43 ani, cu intenția de a dobândi proprietatea bunului.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 680, art. 477 și art. 1890 C.civ., iar în dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâților, a probei testimoniale, a probei cu expertiza tehnică specialitatea topografie și a probei cu expertiza tehnică specialitatea construcții civile.

1.2. Subsecvent, reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la capătul de cerere având ca obiect constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctelor Ș. F. și Ș. I. (fila 243).

2. Pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În drept, pârâtul a invocat prevederile Legii nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, art. 680 C.civ. și art. 1890 C.civ. și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

3. Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială, proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie și proba cu expertiza tehnică specialitatea construcții civile, astfel cum va rezulta mai jos din analiza detaliată a materialului probator pe care este întemeiată soluția în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

4. Reclamanta N. A. a intrat, în anul 1968, în posesia imobilului (teren + construcție) situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 26, raionul 23 August, în baza unei înțelegeri neconcretizate prin vreun înscris cu defunctele Ș. F. și Ș. (fostă A.) I. (mamă și fiică).

Nici defunctele Ș. F. și Ș. (fostă A.) I. nu aveau vreun titlu de proprietate cu privire la imobilul înstrăinat, în Certificatul de moștenitor nr. 190/1964 emis de notariatul de Stat al Raionului 23 August în dos. nr. 190/1964 întocmit ca urmare a defunctului Ș. A. (soțul și tatăl predecedat) făcându-se vorbire despre „imobilul situat în București, ., Raion 23 August, compus în total din teren suprafață de 150 mp. și construcția din paiantă formată din 2 camere, deținute de defunct fără titluri de proprietate, numai în baza unei chitanțe sub semnătură privată din 23 iulie 1955” (fila 64).

În prezent, terenul este situat la adresa din București, Șoseaua Fundeni nr. 58 (fost nr. 26), sector 2, astfel cum rezultă din Adresa nr._/_/31.07.2012 emisă de Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu – Serviciul cadastru (fila 141), din raportul suplimentar la raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie întocmit de domnul expert B. I. D. (filele 321-328) și din precizările la concluziile aceluiași raport (filele 338-339).

P. același raport suplimentar și precizări la concluziile raportului s-a reținut că, în perioada anilor 1955-1975, au existat 3 terenuri având aceeași adresă poștală nr. 26, însă între acestea „nu există identitate cadastrală de amplasament, configurație, dimensiuni liniare sau suprafață” (fila 339). Celelalte două imobile care au figurat simultan cu același fost nr. poștal 26 și care constituie obiectul notificărilor, în temeiul Legii nr. 10/2011, în dos. nr._ și_, nu se identifică cu imobilul ce formează obiectul pricinii pendinte situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 58 (fost nr. 26), sector 2 și care nu are ieșire directă la Șoseaua Fundeni, fiind o enclavă între proprietățile situate la nr. 56, 60 și 62.

5. Sub aspectul calității procesuale pasive a pârâtului M. București, prin Primarul General, instanța se reține că din toate probele administrate în cauză nu a putut fi identificat niciun alt proprietar. Dimpotrivă, din Adresele nr._/5612/20.04.2014 emisă de Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu – Serviciul Evidență Domeniu Public și Privat (fila 96), nr._/_/01.10.2012 emisă de Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu (filele 147-149) și nr._/31.08.2012 emisă de Primăria Sector 2 – Direcția Urbanism și Gestionare Teritoriu – Serviciul Cadastru, Fond Funciar (fila 140) a rezultat că imobilul este „proprietate de stat, categoria de folosință «construcții și curți», cu posesor de parcelă la data întocmirii INT ICRAL F.”.

Or, în caz de o eventuală nerecunoaștere a calității procesuale pasive a pârâtului M. București, prin Primarul General, reclamanta s-ar afla în imposibilitatea de valorificare a drepturilor sale rezultând dintr-o îndelungată stăpânire a unui imobil din cauza lipsei unei activități coerente a Statului privind publicitatea imobiliară referitoare la înscrierea dreptului de proprietate. Apărarea efectivă a dreptului de proprietate impune și adoptarea unor măsuri pozitive de protecție, ce semnifică existența unor obligații pozitive în sarcina autorităților statale competente, acolo unde există o legătură între măsurile pe care un reclamant le-ar putea aștepta în mod legitim de la acestea, raportate la exercitarea prerogativelor conferite de stăpânirea unui bun. Aceasta ar fi însemnat inclusiv obligația Statului de a reglementa și implementa activitatea privind publicitatea imobiliară în așa fel încât să permită instanțelor naționale să soluționeze în mod eficace și echitabil orice eventual litigiu referitor la un teren cu privire la care reclamantul are cel puțin o speranță legitimă de a obține dreptul de proprietate cu privire la un teren (speranță legitimă decurgând dintr-o îndelungată stăpânire, de care legea leagă producerea unor efecte juridice).

6. Observând cererea depusă de reclamantă la fila 243, instanța, în baza art. 246 C.proc.civ., va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere având ca obiect constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctelor Ș. F. și Ș. I. și, pe cale de consecință, va admite și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă [pe capătul de cerere având ca obiect uzucapiune, accesiune imobiliară artificială având calitate procesuală pasivă numai pârâtul M. București, prin Primarul General].

7. Susținând că a stăpânit terenul situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 58 (fost nr. 26), sector 2 pe o perioadă de peste 30 de ani, reclamanta a solicitat instanței constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată.

8. Potrivit art. 1890 C.civ., pentru a se putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune, cel care invocă acest mod de dobândire al proprietății trebuie să îndeplinească două condiții: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, și anume 30 de ani și posesia sa să fie utilă, în sensul că posesia nu trebuie să fie afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității și echivocului.

Referitor la prima dintre condițiile enunțate anterior, instanța reține, din înscrisurile depuse la dosar și din declarațiile celor doi martori ascultați în cauză, N. I. (vecin la nr. 7, fila 244) și O. I. (fila 245), că reclamanta a exercitat, timp de peste 30 de ani, acte materiale și cu privire la terenul situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 58 (fost nr. 26), sector 2 [reclamanta aflându-se, în același timp, aspect care nu a format obiectul litigiului pendinte, și în stăpânirea terenului învecinat aflat la nr. 62], edificând pe teren, de-a lungul timpului, o . construcții [în realitate, simple dependințe], achitând, pe numele defunctelor Ș. F. și Ș. (fostă A.) I., impozitele aferente imobilului (filele 27 și urm).

În consecință, fiind astfel dovedit în cauză elementul material al posesiei, instanța constată - ca urmare a aplicării prezumției instituite de art. 1854 C.civ., care face din elementul material al posesiei dovada elementului intențional, prezumție ce nu a fost răsturnată în cauză printr-o dovadă contrară – că reclamanta N. A. a probat posesia exercitată personal începând cu anul 1964 și până în prezent. În concluzie, instanța va reține, în temeiul art. 1859 și art. 1860 C.civ., că în cauză este dovedită prima condiție a uzucapiunii de 30 de ani pentru dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață 148,30 m.p. situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 58 (fost nr. 26), sector 2.

Cu referire la cea de-a doua condiție a uzucapiunii de 30 de ani, instanța reține că posesia este utilă, fiind exercitată în mod continuu și în mod public, așa cum rezultă din declarațiile martorilor ascultați, precum și în mod pașnic, nefiind administrate în cauză probe din care să rezulte că posesia a fost dobândită sau conservată prin acte de violență. De asemenea, instanța constată că posesia reclamantei a fost exercitată și fără echivoc.

În consecință, constatând că în cauză sunt îndeplinite cele două cerințe prevăzute de art. 1890 C.civ., instanța reține că cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, astfel cum a fost precizată, este întemeiată, urmând a constata că aceasta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 148,30 m.p. situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 58 (fost nr. 26), sector 2, fără ieșire directă la Șoseaua Fundeni [fiind o enclavă între proprietățile situate la nr. 56, 60 și 62], identificat conform raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie întocmit de domnul expert B. I. D. și având vecinătățile ce pot fi observate la lit. a) din Concluziile la raportul de expertiză, și anume la nord – pe 14,24 m. (latura 1-2-3) cu restul proprietății reclamantei din Șoseaua Fundeni nr. 62; la est – pe 9,98 m. cu proprietarul B. I.; la sud - pe 15,29 m. cu proprietarul T. P. de la nr. 56 din Șoseaua Fundeni; la vest – pe 10,22 m. cu imobilul – Atelier vulcanizare de la nr. 60 din Șoseaua Fundeni.

9. De asemenea, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 492 C.civ., „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala lui și că sunt ale lui până ce se dovedește din contră”. Acest text de lege instituie o prezumție legală relativă, susceptibilă de a fi răsturnată prin dovada contrară, potrivit căreia o construcție edificată pe un teren se consideră a fi fost ridicată de către proprietarul terenului respectiv, în nume propriu și pe cheltuiala sa.

Astfel cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză, instanța reține că pe suprafața de teren în litigiu, reclamanta a edificat o . [în realitate, simple dependințe], devenind incidente dispozițiile art. 492 C.civ.; având în vedere că prezumția de proprietate asupra construcțiilor respective în favoarea reclamantei nu a fost răsturnată în cauză prin dovada contrară și că, potrivit propriilor sale susțineri din cererea de chemare în judecată, construcțiile originare au fost, cel puțin parțial, distruse, într-un incendiu, și reconstruite de reclamantă după ., instanța va constata că reclamanta N. A. a dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale [iar nu al uzucapiunii], dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate fără autorizație de construire situate pe terenul din București, Șoseaua Fundeni nr. 58 (fost nr. 26), sector 2, identificate prin raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții civile întocmit de doamna expert O. C. (filele 267 și urm.).

10. În temeiul art. 129 alin. 6 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 246 C.proc.civ., ia act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere având ca obiect constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctelor Ș. F. și Ș. I..

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta N. A., cu domiciliul în București, Șoseaua Fundeni nr. 62, sector 2 în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291 – 293, sector 6.

Constată că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 148,30 m.p. situat în București, Șoseaua Fundeni nr. 58 (fost nr. 26), sector 2, fără ieșire directă la Șoseaua Fundeni [fiind o enclavă între proprietățile situate la nr. 56, 60 și 62], identificat conform raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie întocmit de domnul expert B. I. D. și având vecinătățile ce pot fi observate la lit. a) din concluziile la raportul de expertiză, și anume la nord – pe 14,24 m. (latura 1-2-3) cu restul proprietății reclamantei din Șoseaua Fundeni nr. 62; la est – pe 9,98 m. cu proprietarul B. I.; la sud - pe 15,29 m. cu proprietarul T. P. de la nr. 56 din Șoseaua Fundeni; la vest – pe 10,22 m. cu imobilul – Atelier vulcanizare de la nr. 60 din Șoseaua Fundeni.

Constată că reclamanta a dobândit prin accesiunea imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate fără autorizație de construire situate pe terenul din București, Șoseaua Fundeni nr. 58 (fost nr. 26), sector 2, identificate prin raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții civile întocmit de doamna expert O. C..

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.03.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. E. SerenaVasile A. M.

Red.S.M./Th.red.A.V. și S.M./17.07.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Încheierea nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI