Plângere contravenţională. Sentința nr. 4097/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4097/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 4097/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4097
Ședința publică din data de 16.04.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: S. M. M.
GREFIER: H. C. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „plângere contravențională” privind pe petenta I. I. M. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ, intervenient C. C., asigurator S.C. O. S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordinea stabilită pe lista de ședință, a răspuns intervenientul, personal, asistat de apărătorul ales, avocat Șenel E. cu împuternicire avocațială aflată la fila 67 din dosar, lipsă fiind petenta, intimata, asigurătorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei – plângere contravențională, stadiul judecății - al treilea termen de judecată, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare - legal îndeplinită, după care:
Instanța procedează la identifcarea intervenientului C. C., care se legitimează cu C.I. . nr._, având CNP_.
Instanța constată că petenta nu a indicat teza probatorie, la momentul solicitării încuviințării probei testimoniale, și că la acest termen de judecată petenta nu este prezentă pentru a lămuri acest aspect.
Apărătorul ales al intervenientului învederează instanței că petenta nu face altceva decât să tergiverseze soluționarea cauzei, și că înțelege să lase la aprecierea instanței acest aspect.
Instanța având în vedere atitudinea procesuală a petentei și față de neindicarea tezei probatorii pentru proba testimonială solicitată, nu încuviințează proba testimonială pentru petentă, așa cum a fost solicitată de către aceasta.
Instanța procedează la ascultarea intervenientului forțat pe situația de fapt.
Intervenientul arată că se deplasa dinspre .. Chișinău, circulând cu două roti ale autoturismului pe linia de tramvai și alte două roti pe banda doi. Mai precizează că după stația de tramavai a virat la stânga, moment în care în față s-a ivit autoturismul petentei, în spatele autoturismului său fiind alte două, trei mașini. Tot astfel se arată că nu a sesizat dacă petenta a semnalizat înainte de a vira.
La interpelarea instanței apărătorul ales al intervenientului arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Având cuvântul asupra fondului cauzei, apărătorul ales al intervenientului solicită instanței respingerea cererii, menținerea procesului-verbal de contravenție ca temeinic și legal, și obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, plătit în două tranșe.
Instanța socotindu-se lămurită, în temeiul dispozițiilor art. 394 C.pr.civ. declară dezbaterile închise și potrivit dispozițiilor art. 395 C.pr.civ., reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul instanței la data de 11.07.2014, petenta I. I. M. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției CP nr._/28.06.2014, solicitând admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și a sancțiunilor care decurg din el.
În motivarea plângerii, în esență, petenta a arătat că la data de 28.06.2014 orele 15:30 pe . acroșată de_ condus de C. C. pe partea stângă. În momentul producerii accidentului conducea autoturismul pe . spre . de tramvai Pictor Hîrlescu s-a încadrat pe banda a doua de mers, a semnalizat, s-a asigurat și a întors peste linia de tramvai fiind acroșată de auto_, care a ieșit de pe o stradă secundară pe linia de tramvai fără a se asigura. În procesul-verbal s-a consemnat că petenta ar fi condus autoturismul_ pe . nu a acordat prioritate auto_ condus de C. C. care susține ca ar fi circulat pe linia de tramvai.
Petenta a invocat jurisprudența C.E.D.O. susținând că procesul-verbal nu face dovada prin el însuși de existența faptei, a autorului și a vinovăției, că beneficiază de prezumția de nevinovăție astfel că nu este obligată să își dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenindu-i intimatului.
Situația de fapt reținută nu corespunde realității, petenta a susținut că nu a încălcat nicio regula de circulație.
În drept au fost invocate dispozițiile R.A.O.U.G. nr. 195/2002, O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr.2/2001.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 de lei.
În dovedire, petenta a solicitat proba cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată de către instanță și proba testimonială cu martorul N. B., probă respinsă de instanță ca neutilă soluționării cauzei, nefiind indicată calitatea martorului ori teza probatorie (a se vedea practicaua hotărârii).
În temeiul art. 411 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea ca temeinic întocmit a procesului verbal de contravenție.
În motivare, intimata a arătat că petenta a fost sancționată pentru că a schimbat direcția de mers fără să se asigure și a accidentat auto cu nr. de înmatriculare_ . Procesul-verbal este legal și temeinic, iar simpla negare a petentei nu o exonerează de răspundere și nu înseamnă că nu a săvârșit contravenția.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16, 17 din O.G. nr. 2/2001, art. 35 pct. 2 din Legea nr. 38/2003.
În dovedire, intimata a propus proba cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată de către instanță.
În temeiul art. 411 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă.
Prin încheierea de ședință de la data de 05.02.2015 instanța a dispus introducerea în cauză a celeilalte persoane implicate în accident – C. C. – în calitate de intervenient forțat și a asigurătorului S.C. O. S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 119 din O.U.G. nr. 195/2002.
La data de 05.03.2014 intervenientul forțat a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, în esență, intervenientul a arătat că la data accidentului conducea auto cu nr. de înmatriculare_ pe . spre . o roată pe linia de tramvai și cu o roată pe banda a doua de circulație, prima bandă fiind ocupată de autoturisme parcate. În fața sa, petenta a schimbat brusc direcția de mers, fără ca intervenientul să observe dacă a semnalizat. A mai învederat intervenientul că există neconcordanțe între declarația petentei de la poliție și cele menționate în plângere cu privire la direcția de mers a autoturismului condus de intervenient.
În drept, intervenientul forțat a invocat art. 205 și urm. C.proc.civ., O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002.
În dovedire, s-a propus proba cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată de către instanță.
În temeiul art. 411 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului,instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției CP nr._/28.06.2014 petenta a fost amendată cu suma de 340 de lei, pentru că în data de 28.06.2014, ora 17:15 conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe Bulevardul Chișinău și întrucât nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers, a acroșat autoturismul cu numărul de înmatriculare_ condus de numitul C. C..
În drept, conform art. 54 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Conform art. 108 alin.1 lit. b din același act normativ săvârșirea de către conducătorul de autovehicul contravenției privind nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de 3 puncte de penalizare.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar contestatoarea nu a indicat niciun motiv de nulitate.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Instanța constată însă că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că, până la proba contrară, respectiv până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de contestator în susținerea plângerii contravenționale, acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției, spre deosebire de alte acte autentice, nu este una absolută, ci doar una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această răsturnare a prezumției nu operează automat prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 C.proc.civ., trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 254 C.proc.civ., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
În cauză, întrucât agentul constatator nu a observat personal impactul dintre cele două autovehicule, instanța va reanaliza dosarul accidentului și probele administrate nemijlocit pentru a verifica temeinicia concluziilor agentului constatator.
Petenta nu contestă prin plângerea sa existența unei coliziuni cu celălalt vehicul și existența obligației sale de a se asigura la executarea manevrei de schimbare a direcției de mers, ci invocă în apărarea sa împrejurarea că accidentul s-a produs din cauza intervenientului forțat care ar fi ieșit cu autoturismul de pe o străduță secundară, fără a se asigura.
Obligația de acordare a priorității și dreptul corelativ sunt reglementate de dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, potrivit art. 6 pct. 1 și 26, instituind în mod generic obligația fiecărui participant la trafic de a nu-și continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească (acordare a priorității). Prioritatea de trecere reprezintă așadar dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalți participanți la trafic cu care se intersectează, în conformitate cu prevederile legale privind circulația pe drumurile publice.
Având în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei, declarațiile conducătorilor auto date în prezența agentului constatator (f.41-42), precum și susținerile intervenientului forțat în fața instanței și plângerea contestatoarei care, deși a fost citată pentru a se prezenta personal în fața instanței pentru a fi ascultată asupra situației de fapt în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, nu s-a prezentat și nu a putut fi ascultată, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 28.06.2014, petenta I. I. M. aflată la volanul autoturismului Skoda Rapid cu numărul de înmatriculare_ și intervenientul forțat C. C., aflat la volanul autoturismului Volkswagen cu numărul de înmatriculare_ circulau pe Bulevardul Chișinău în aceeași direcție de mers, dinspre P. spre . class="JuPara"> În ceea ce privește neconcordanțele dintre susținerile petentei privind direcția de deplasare a intervenientului forțat, aceasta susținând în plângerea contravențională că intervenientul ar fi ieșit de pe o străduță secundară, instanța le va înlătura, având în vedere chiar declarația petentei dată la poliție prin care a arătat că ar fi fost lovită de „autoturismul_, care circula pe linia de tramvai din aceeași direcție de mers” (f.42), situație ce se coroborează și cu avariile suferite de cele două autoturisme.
Ambele autoturisme circulau pe banda a II-a de mers pe . în spatele autoturismului condus de petentă, parțial pe șina de tramvai.
Instanța va înlătura susținerile intervenientului în sensul că prima bandă era blocată de autoturisme parcate, fiind nevoit să circule pe linia de tramvai, având în vedere . benzi de mers pe sens, plus o bandă pentru linia de tramvai, plus o zonă lângă trotuar unde mașinile pot parca „în spic” fără a ocupa prima bandă de circulație, astfel cum se poate observa și din fotografiile de la filele 12-13 din dosar. În același timp instanța reține că intervenientul avea dreptul să circule pe linia de tramvai în condițiile art. 103 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002: pe drumul public cu cel mult doua benzi pe sens și cu o a treia banda pe care este amplasata linia tramvaiului lângă axa drumului, conducătorii de vehicule pot folosi această bandă, cu obligația să lase liberă calea tramvaiului, la apropierea acestuia.
Așadar, în timp ce ambele autoturisme circulau pe banda a doua, intervenientul forțat în spatele petentei și parțial pe linia de tramvai, petenta a virat stânga, cu intenția de a efectua manevra de întoarcere, moment în care a avut loc coliziunea dintre cele două autoturisme.
Instanța constată așadar că evenimentul rutier s-a produs prin pătrunderea autoturismului condus de petentă în zona de deplasare a autoturismului condus de intervenientul forțat.
În ceea ce privește împrejurarea că intervenientul circula parțial pe linia de tramvai, aceasta este irelevantă și nu este de natură a o exonera pe petentă de răspundere în condițiile în care acesta avea obligația să se asigure corespunzător înainte de a putea efectua manevra de întoarcere. Astfel, petenta nu trebuia să inițieze manevra de schimbare a direcției de mers până nu avea suficientă vizibilitate care să îi permită să face acest lucru în condiții de siguranță, și înainte de a se asigura și semnaliza corespunzător.
Având în vedere faptul că actele dosarului probează existența unui accident de circulație, așa cum este el definit de textul de lege, instanța reține că probele sunt în măsură să răspundă criticilor formulate de petentă și să ofere toate detaliile solicitate pe calea plângerii, precum și că petenta nu a adus probe și nu a invocat împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa, nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel încât prezumția de veridicitate a actului sancționator rămâne în ființă, iar procesul-verbal este legal și temeinic.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că sancțiunile sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei.
Pentru motivele anterior expuse, raportat la prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare prin lege și la regula „onus probandi incumbit actori” (sarcina probei incumbă reclamantului), constatând că fapta reținută în sarcina petentei întrunește elementul material necesar pentru a fi calificată drept contravenție și că nu s-a făcut proba contrară situației reținute în procesul-verbal, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, constatând că aspectele reținute în sarcina petentei sunt reale și că sancțiunea a fost în mod corect individualizată, instanța urmează a respinge plângerea contravențională formulată, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată:
În temeiul art. 451 C.proc.civ., instanța va reține că petenta este în culpă procesuală, și deci ținută la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intervenientul forțat, cheltuieli reprezentând onorariu avocat solicitat în cuantum de 2.300 lei conform facturilor fiscale nr. 124/20.02.2015 și nr. 1247/23.02.2015 și chitanțelor nr. 1243/20.02.2015 și nr. 1248/24.02.2015 (1.800 lei + 500 lei).
Conform art. 451 alin. 2 C.proc.civ. instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
În privința onorariului de avocat solicitat în cuantum de 2.300 lei (conform facturilor și chitanțelor sus-menționate), față de munca apărătorului intervenientului forțat, constând în depunerea întâmpinării și prezența la două termene de judecată, în condițiile în care nu au fost administrate probatorii complexe, față de natura și obiectul litigiului, de complexitatea pricinii, și având în vedere faptul că între drepturile și interesele legitime ale ambelor părți trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate, un just echilibru, instanța apreciază că onorariul de avocat pretins este nepotrivit de mare, urmând a fi redus la suma de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta I. I. M. cu domiciliul ales în București, sector 5, ., ., . în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ cu sediul în București, sector 3, .. 9-15, intervenient fiind C. C. cu domiciliul în București, sector 3, .. 14, ., .-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.06.2014, ca neîntemeiată.
Obligă petenta la plata către intervenientul C. C. la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 500 lei, astfel cum a fost redus.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. M. MIRABELAHANCERI C. D.
Red. S.M.M. /Tehnored. H.C.D.
6 ex./28.04.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4300/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4108/2015. Judecătoria... → |
|---|
