Plângere contravenţională. Sentința nr. 4160/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4160/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 4160/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4160
Ședința publică de la 17 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte R. M. D.
Grefier I. M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta P. E. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - BRIGADA RUTIERĂ.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 30.03.2015, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta încheiere, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amâna pronunțarea pentru datele de 03.04.2015 și 17.04.2015, când
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin plangerea inregistrata la data de 12.08.2014, pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti sub nr._, petenta P. E. a solicitat, in contradictoriu cu cu intimata Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti – Brigada Rutiera anularea procesului verbal de constatare a contraventiilor . nr._ din 30.07.2014.
In fapt, petenta arata, in esenta, ca nu a savarsit contraventie, deoarece, pe sensul de mers in care se afla trecerea de pietoni, sunt trei benzi de circulatie pe . angajati in traversare nu ajunsesera pe sensul de mers al petentei in momentul in care aceasta a trecut peste trecerea de pietoni, aspect mentionat si in procesul verbal de contraventie la rubric alte mentiuni.
In drept, petentul a invocat dispozitiile O.U.G. nr. 195/2002 si O.G. nr. 2/2001.
In sustinerea plangerii, petenta a depus inscrisuri in copie.
Plangerea a fost legal timbrata.
La data de 04.12.2014, intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea ca nefondata a plangerii, atasand in acest sens documentatia aferenta procesului verbal de contraventie.
In aparare, intimata arata, in esenta, ca abaterea fiind constatata direct si personal de politistul rutier, agent specializat si anume desemnat, procesul verbal se bucura de prezumtia relativa de legalitate si temeinicie pana la proba contrarie, sarcina probei revenind contravenientului.
In drept, au fost invocat dispozitiile art. 15 si 16 din O.G. nr. 2/2001, precum si ale art. 135 lit. h) din O.U.G. nr. 195/2002.
La data de 21.01.2015, petenta a depus raspuns la intampinare, aratand ca intimata nu este in masura sa prezinte o proba in sustinerea faptelor constatate, apreciind ca agentul trebuia sa treaca la rubrica martorilor datele persoanelor care au observat cursul masinii petentei. In situatia de fata, petenta considera ca se afla in imposibilitate de a se apara, intrucat se afla singura in masina si nu are posibilitatea de a aduce un martor.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri si audierea petentei.
Analizand lucrarile din dosar, instanta retine urmatoarele:
In fapt:
Prin procesul verbal . nr._ din 30.07.2014, s-a retinut ca petenta conducand auto cu nr._ pe . . Mosilor, iar la trecerea de pietoni din dreptul imobilului cu nr. 150, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversarea strazii pe trecerea de pietoni marcata si semnalizata corespunzator, fapta savarsita fiind prevazuta de art. 135 lit. h) din R.A. O.U.G. nr. 195/2002 si sanctionata de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care i s-a aplicat amenda contraventionala si i s-a retinut permisul de conducere conform art. 111 alin. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002.
In drept:
Art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice: Conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere si in urmatoarele situatii: pietonului care traverseaza drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci cand acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului
Art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002: Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte: neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului
Aprecierea instantei
Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii.
Cu privire la legalitatea procesului verbal atacat
Instanta constata ca petenta nu a invocat nici una din situatiile de nulitate relativa a procesului verbal prevazute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 si urmeaza sa aprecieze legalitatea actului atacat numai prin prisma dispozitiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care instituie cazurile de nulitate absoluta, a caror constatare revine si instantei din oficiu.
Conform art. 17, lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Din analiza procesului verbal, instanta constata ca acesta contine toate mentiunile prevazute prevazute de art. 17.
Cu privire la temeinicia procesului verbal atacat
Instanta retine ca desi, in dreptul nostru intern, contraventiile au fost scoase de sub incidenta dreptului penal si procesual penal, in lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (in continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei si Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contraventii intra in sfera „acuzatiilor in materie penala” la care se refera primul paragraf al art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (in continuare ”Conventia”). La aceasta concluzie conduc doua argumente: norma juridica ce sanctioneaza astfel de fapte are caracter general (Ordonanta de Urgenta a Guvernului numarul 195/2002 se adreseaza tuturor cetatenilor); sanctiunile contraventionale aplicabile (amenda si sanctiunile complementare) urmaresc un scop preventiv si represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Neata c. Romaniei, A. c. Romaniei) ca aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra ca fapta in discutie are in sensul art. 6 din Conventie „caracter penal”.
Conform jurisprudentei acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventie, in masura in care statul respecta limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku c. Frantei, hotararea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag si Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
In cauza de fata, temeinicia procesului verbal este sustinuta exclusiv de prezumtia simpla de veridicitate nascuta din constatarea faptei prin propriile simturi de catre agentul de politie.
Petenta mentioneaza ca bulevardul are trei benzi de circulatie pe sensul de mers pe care se afla trecerea de pietoni, iar pietonii angajati in traversare nu ajunsesera pe sensul de mers al acesteia.
Analizand mentiunile din procesul verbal de contraventie, instanta retine ca nu se mentioneaza daca pietonii se aflau sau nu pe sensul de mers al petentei, respectiv pe ce banda se afla petenta si pietonii, astfel ca se afla in imposibilitate de a stabili pe baza probelor administrate daca s-a savarsit sau nu contraventia.
In consecinta, instanta apreciaza ca, in cauza de fata, indoiala profita petentului, in temeiul principiului ˝in dubio pro reo˝, aplicabil in materie contraventionala, ca domeniu aflat la granita cu dreptul penal.
F. de acest aspect, instanta urmeaza sa admita plangerea, sa anuleze procesul verbal de contraventie atacat si sa exonereze petenta de la executarea sanctiunilor aplicate prin procesul verbal de constatare a contraventiilor anulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plangerea privind pe petenta P. E., cu domiciliul în sector 2, București, . nr. 2, ., . în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - BRIGADA RUTIERĂ, cu sediul în sector 3, București, .. 9-15.
Anuleaza procesul verbal . nr._ din data de 30.07.2014 emis de D.G.P.M.B. – Brigada Rutiera.
Exonereaza petenta de la executarea sanctiunilor aplicate.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la data comunicarii.
Cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
Pronuntata, astazi, 17.04.2015, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. M. DumaIrina M. T.
pentru grefier de sedinta aflat in C.O.
semneaza Grefier Sef
Red. Jud. R.M.D/Th.red.I.T.M.
25.08.2015/ 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4113/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 4179/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








