Înregistrare stare civilă. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 2727/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. 2 BUCUREȘTI

București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37

Tel./Fax.: 021/408.36.52/e-mail:_

operator de date cu caracter personal nr. 2891

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 2727

Ședința publică din data de 09.03.2015

Instanța constituită din:

Președinte: V. G.

Grefier: C. A. N.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă judecătoria S. 2 București a fost legal reprezentat de procuror Anemari I..

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „înregistrare stare civilă – anulare act”, privind pe reclamantul P. S. 2 București, în contradictoriu cu pârâtul C. L. al S. 2 București –Serviciul de Stare Civilă.

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 23.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.03.2015.

După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 NCPC, instanța a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

I. PROCEDURA

A. Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 2, București, sub nr._, reclamantul P. S. 2 București, prin reprezentant delegat conform Dispoziției nr. 1303/21.05.2014, în contradictoriu cu pârâtul C. L. al S. 2, București – Serviciul Stare Civilă, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea mențiunii regimului separației de bunuri aplicată pe marginea Actului de Căsătorie nr. 1720/14.09.2013 privind pe numiții R. M. – G. și R. Narciz.

2. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că numiții R. M. – G. și R. Narciz s-au căsătorit la data de 14.09.2013, regimul matrimonial ales fiind cel al comunității legale de bunuri. Ulterior, la data de 14.01.2014, aceștia s-au prezentat la sediul Societății Profesionale Notariale „D. A. și D. R. - Ș.”, unde au încheiat o nouă convenție matrimonială prin care modificau regimul matrimonial ales la încheierea căsătoriei.Duplicatul Actului de lichidare al regimului comunității legale, autentificat sub nr. 39/14.01.2014 a fost transmis Serviciului de Stare Civilă Sector 2, în baza acestuia efectuându-se mențiunile corespunzătoare în registrul de stare civilă, cu încălcarea însă a prevederilor legale ce nu permit modificarea regimului matrimonial ales de către soți mai devreme de un an de la data încheierii căsătoriei.

3. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 291, 334, 335 și 369 alin. (1) C.civ. și art. 57 alin. (1) și (2) ­­­­­­­­din Legea nr. 119/ 1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată.

4. În dovedirea cererii reclamantul a solicitat instanței de judecată încuviințarea probei cu înscrisuri.

5. În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei extras din Registrul de Căsătorie – Exemplarul I și II (f. 11-12), adresa Societății Profesionale Notariale „D. A. și D. R. - Ș.” nr. 11/14.01.2014, înregistrată la sediul Primăriei S. 2 București sub nr._/17.01.2014 (f. 10), duplicatul Actului de lichidare a regimului comunității legale, autentificat sub nr. 39/14.01.2014 (f. 9), duplicatul Convenției matrimoniale autentificate sub nr. 40/14.01.2014 (f. 7-8), dispoziție privind delegarea unor atribuții ale Primarului S. 2 al Municipiului București către Directorul Direcției Juridice, Legislație, C. administrativ (f. 5-6), încuviințată de instanță ca fiind admisibilă și utilă soluționării cauzei.

B. Apărările formulate

6. Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la judecată.

C. Probe

7. La termenul de judecată din data de 23.02.2015 instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

II. ÎN FAPT

8. În urma analizării înscrisurilor de la dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:

9. În fapt, potrivit extrasului din Registrul de Căsătorie (f. 11-12), la data de 14.09.2013 a fost încheiată căsătoria dintre numiții R. M. – G. și Apas (prin căsătorie R.) Narciz. Astfel cu reiese din extrasul din registru anterior menționat, regimul matrimonial ales la momentul încheierii căsătoriei l-a reprezentat cel al comunității legale de bunuri. La data de 14.01.2014 numiții R. M. – G. și R. Narciz au încheiat convenția matrimonială autentificată sub nr. 40/14.01.2014 (f. 7-8) de către Societatea Profesională Notarială „D. A. și D. R. - Ș.” prin care au procedat la modificarea regimului matrimonial ales inițial, optând pentru regimul separației de bunuri.

10. Prin adresa Societății Profesionale Notariale „D. A. și D. R. - Ș.” nr. 11/14.01.2014 (f. 10) a fost transmis Serviciului de Stare Civilă Sector 2 un duplicat al Actului de lichidare a regimului comunității legale, autentificat sub nr. 39/14.01.2014 (f. 9), precum și un duplicat al Convenției matrimoniale autentificată sub nr. 40/14.01.2014, în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare în registrul de stare civilă, respectiv modificarea regimului matrimonial ales de către soți cu cel al separației de bunuri. În urma controlului de fond privind activitatea de stare civilă desfășurată în anul 2013 efectuat în perioada 11.03-30.04.2014 de către Direcția Generală de Evidență a Persoanelor a Municipiului București – Direcția de stare civilă, s-a constatat nelegalitatea efectuării mențiunilor privind modificarea regimului matrimonial în privința soților R. și s-a dispus ca Serviciul de Stare Civilă Sector 2 să efectueze demersurile necesare în vederea anulării respectivei mențiuni de modificare a regimului matrimonial aplicată pe marginea actului de căsătorie nr. 1720/14.09.2013.

III. ÎN D.

A. Reglementări incidente

11. Conform art. 100 alin. (1) C.civ., anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive. Potrivit art. 57 alin. (1) și (2) ­­­­­­­­din Legea nr. 119/ 1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, în cazul anulării, completării și modificării actelor de stare civilă, sesizarea instanței judecătorești se face de către persoana interesaă, de structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau județene de evidență a persoanelor ori de către parchet. Cererea se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul acestora, pe baza verificărilor efectuate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor și a concluziilor procurorului.

B. Soluția adoptată de instanță

12. Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține că cererea având ca obiect anularea mențiunii privind regimul separației de bunuri pe actul de căsătorie este întemeiată, pentru următoarele considerente:

13. În cauză s-au efectuat verificări de către Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Sector 2 București – Direcția de stare civilă, în urma cărora s-au înaintat instanței actele care au stat la baza efectuării mențiunilor pe marginea actului de căsătorie nr. 1720/14.09.2013 privind modificarea regimului matrimonial ales de către soții R.., respectiv adresa Societății Profesionale Notariale „D. A. și D. R. - Ș.” nr. 11/14.01.2014, înregistrată la sediul Primăriei S. 2 București sub nr._/17.01.2014 (f. 10), duplicatul Actului de lichidare a regimului comunității legale, autentificat sub nr. 39/14.01.2014 (f. 9), duplicatul Convenției matrimoniale autentificate sub nr. 40/14.01.2014 (f. 7-8). Instanța reține că, potrivit art. 369 alin. (1) C.civ., soții pot, ori de câte ori doresc, să înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim matrimonial ori să îl modifice, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege pentru încheierea convențiilor matrimoniale, după cel puțin un an de la încheierea căsătoriei.

14. Astfel, după cum reiese din extrasul din Registrul de Căsătorie, coroborat cu convenția matrimonială privind modificarea regimului matrimonial, soții R. M. – G. și R. Narciz nu au respectat termenul de cel puțin un an instituit de art. 369 alin. (1) C.civ., acesta fiind un termen impreativ dilatoriu, actul, respectiv efectuarea mențiunilor corespunzătoare pe marginea actului de căsătorie, făcut cu încălcarea acestui termen nefiind valabil. Față de cele constatate, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de art. 57 alin. (2) teza finală din Legea nr. 119/1996, la dosarul cauzei fiind depuse înscrisurile rezultate în urma verificărilor efectuate de Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Sector 2 București – Direcția de stare civilă, iar reprezentantul Ministerului Public susținând concluzii de admitere a prezentei cereri, motiv pentru care va admite cererea și va dispune anularea mențiunii regimului separației de bunuri aplicată pe marginea Actului de Căsătorie nr. 1720/14.09.2013 privind pe numiții R. M. – G. și R. Narciz.

15. Pe cale de consecință, instanța va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul de căsătorie al Primăriei S. 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂȘTE:

1. Admite cererea formulată de reclamantul P. S. 2 București, cu sediul în București, .-13, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul C. L. al S. 2 București - Serviciul de Stare Civilă, cu sediul în București, .-13, sector 2.

2. Dispune anularea mențiunii regimului separației de bunuri aplicată pe marginea Actului de Căsătorie nr. 1720/14.01.2013 privind pe R. M. – G. și R. Narciz.

3. Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrele de stare civilă corespunzătoare.

4. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

5. Cererea se depune la Judecătoria S. 2, București.

6. Pronunțată în ședință publică astăzi,09.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. G. C. A. N.

Red./Tehn. G.V./C.A.N. 6 ex. imprimate la data de 11.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare stare civilă. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI