Plângere contravenţională. Sentința nr. 6767/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6767/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 6767/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6767
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: P. A.-A.
GREFIER: I. V.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de către petentul P. R., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI– Brigadă Rutieră, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 08.06.2015, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată, după care
Instanța ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamant și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București sub nr._ la data de 09.02.2015, petentul P. R., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI– Brigadă Rutieră, solicită instanței a dispune anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/03.07.2014, întocmit de DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI– Brigadă Rutieră.
În motivarea acțiunii petentul a arătat că prin procesul verbal de contravenție agentul constatator a consemnat că, în data de 03.07.2014, petentul a condus autoturismul vorbind la telefon, nu a purtat centura de siguranță și că există defecțiuni la sistemul iluminare spate. De asemenea s-a consemnat faptul că i-a fost reținut certificatul de înmatriculare.
Petentul a arătat că în data de 03.07.2014 a condus autoturismul_ pe . vorbit la telefon în timpul mersului, dar nu este adevărat că avea probleme la sistemul iluminare spate, iar certificatul de înmatriculare i-a fost reținut abuziv. Defecțiunea s-a dovedit a fi doar o problemă de temporizare, luminile aprinzându-se în mod corespunzător, talonul fiindu-i returnat ulterior, însă punctele amendă pentru defecțiune au fost aplicate, cuantumul amenzii fiind calculat eronat.
Petentul a mai arătat că a formulat obiecțiuni, care nu au fost consemnate în procesul verbal și care se refereau, în principal, la constatarea agentului că nu ar fi funcționat luminile pe spate și la faptul că a fost oprit în trafic de pe banda trei, punându-i-se atât acestuia, cât și celorlalți participanți la trafic viața în pericol. Petentul nu a semnat procesul-verbal, întrucât a considerat că nu corespunde realității.
Petentul a menționat că martorul asistent este străin de modul cum s-au petrecut evenimentele, precum și că procesul-verbal i-a fost comunicat cu întârziere.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OG 2/2001 și OUG 195/1995..
În dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu doi martori.
Prin cererea depusă la dosar la 08.06.2015, petentul arată că înțelege să renunțe la judecata cererii de chemare în judecată, nu se poate prezenta în fața instanței din motive personale.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Acțiunea a fost legal timbrată, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013.
Cu privire la cererea de renunțare la judecată:
Având în vedere dispozițiile art. 406 din C.proc.civ., precum și cererea de renunțare la judecată formulată de petent, instanța urmează să ia act de această împrejurare, pronunțând o hotărâre în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecata procesului, formulată de petentul P. R., cu domiciliul în București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – Brigadă Rutieră, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Recursul se va depune la Judecătoria sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. A.-A. I. V.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6732/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 6724/2015. Judecătoria... → |
|---|








