Uzucapiune. Sentința nr. 6625/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6625/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 6625/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6625
Ședința publică din data de: 12.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M.
Grefier: A.-M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect uzucapiune - accesiuneprivind pe reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâții S. M., G. Ș. și T. E..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, și faptul că judecata cauzei a fost suspendată prin încheierea de ședință din data de 15.10.2013, iar dosarul a fost repus pe rol din oficiu, în vederea constatării perimării.
Instanța lasă cauza la a doua strigare, în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării și reține spre soluționare excepția invocată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 02.11.2012 sub nr._, reclamanta M. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții S. M., G. Ș. și T. E., ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate dobândirea proprietății prin uzucapiune cu privire la terenul din București, ., sector 2 și prin accesiune cu privire la construcția edificată pe acest teren, care era liber de construcții la data cumpărării, ambele imobile având rol fiscal pe numele reclamantei.
Constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 15.10.2013, când pricina a fost suspendată potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (4) din codul de procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților. De asemenea, se mai reține că cererile de repunere pe rol formulate de reclamantă au fost respinse conform încheierilor pronunțate în prezentul dosar, astfel încât acestea nu pot constitui acte de procedură făcute în vederea judecării procesului și care să întrerupă cursul perimării.
Reținând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an în materie civilă și văzând dispozițiile art. 252 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora perimarea se constată și din oficiu, instanța urmează să constate perimată prezenta cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta M. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Pirvanescu A. din București, . nr. 139/143, ., în contradictoriu cu pârâții S. M., G. Ș. și T. E..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. A.-M. I.
Red./Teh. A.M./A.M.I./ 22.06.2015/2 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 6670/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3562/2015.... → |
|---|








