Plângere contravenţională. Sentința nr. 9354/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9354/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 9354/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 9354
Ședința publică din data de 23.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. C.
Grefier: C. L.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, petentul J. A. G. în contradictoriu cu intimata CNADNR.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 10.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.09.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 10.04.2015, petentul a solicitat anularea procesului verbal ., nr._, încheiat la data de 16.08.2011 de intimată.
În motivare, a invocat faptul că a fost sancționat pentru lipsa rovinietei dar procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat în mod legal potrivit, fiind afișat fără ca înainte să se procedeze la comunicarea prin serviciul poștal. Față de aceste aspecte, contestatorul a solicitat repunerea în termenul de a formula plângere contravențională. De asemenea, a invocat lipsa semnăturii olografe a agentului constatator precum și intervenirea prescripției executării sancțiunilor. Contestatorul a arătat că în cauză procesul verbal trebuie anulat și față de dispozițiile Legii nr.144/2012.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii.
A arătat că procesul verbal a fost comunicat în mod legal conform art. 27 din OG nr.2/2001. Prevederile Deciziei 6/2015 a ICCJ nu sunt aplicabile în cauza de față raportat la data întocmirii procesului verbal de contravenție. Totodată, excepția prescripției răspunderii contravenționale este neîntemeiată, procesul verbal fiind comunicat în termen de 30 de zile de la data aplicării sancțiunii.
A anexat înscrisuri.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține:
Petentul a fost sancționat contravențional, în procesul verbal contestat arătându-se că la data de 18.02.2011, auto nr._, aparținându-i, a circulat pe DN1 fără a deține rovinietă valabilă.
A fost aplicată sancțiunea amenzii, în cuantum de 250 lei.
Procesul verbal a fost comunicat, prin afișare, la domiciliul contestatorului. Comunicarea este nelegală, ceea ce face ca plângerea să fie formulată în termen iar cererea de repunere în termen să nu trebuiască a fi analizată.
Astfel, conform art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit (decizia în interesul legii nr. 10/2013), în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
S-a mai reținut, în considerente, că procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
În cauză, intimata nu a dovedit că ar fi încercat, anterior comunicării prin afișare, să comunice actul prin poștă, cu aviz de primire.
Formal, decizia în interesul legii este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial, însă, pe de altă parte, ea consacră și interpretarea corectă de până atunci.
Prin urmare, nu numai că nu este greșit a se interpreta legea în același mod în care acest lucru s-a făcut prin decizia în interesul legii, însă, pentru a înlătura eventuale inechități ce ar putea interveni ca urmare a datelor diferite la care hotărârile se pronunță în raport cu data publicării în Monitorul Oficial, este chiar util să se procedeze în acest mod.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, reținem că lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea actului, conform art. 17 din OG nr. 2/2001, nulitate ce poate fi constatată și din oficiu.
Prin decizia în interesul legii nr. 6/2015, ÎCCJ a stabilit că semnătura trebuie să fie olografă.
Sunt valabile considerațiile anterioare, privind efectele deciziilor pronunțate în interesul legii.
Instanța consideră că interpretarea corectă și pentru procesele verbale încheiate anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 6/2015 a ÎCCJ este aceea stabilită prin aceasta, astfel că va anula actul contestat. Față de aceste considerente, instanța consideră că nu se mai impune analizarea celorlalte aspecte invocate de către contestator și care aveau ca finalitate tot anularea procesului verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite plângerea contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/16.08.2011 formulată de petentul J. A. G., domiciliat în sector 2, București, ., nr. 13 în contradictoriu cu intimata CNADNR SA- Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în sector 6, București, .. 401A.
Anulează procesul verbal de contravenție.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.09.2015.
Președinte Grefier
G. C. C. L.
Red./ Thred.GC./CL 4 ex/ 29.09.2015
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9299/2015.... → |
|---|








