Pretenţii. Hotărâre din 18-11-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 12581/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel._,_,_
Fax. :_;_; e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința publică din data de 18.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. V.
Grefier: A. N. C.
Pe rolul se află pronunțarea asupra cauzei civile, având ca obiect „acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții, obligația de a face” și privind pe reclamantul S. A. O., în contradictoriu cu pârâtele . . Câmpina.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședință publică din data de 09.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.11.2015.
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 NCPC, instanța a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 18.05.2015 sub nr. de dosar_, reclamantul S. A. O. a solicitat instantei de judecată, în contradictoriu cu pârâtele . . ca prin hotărârea pe care o va pronunta, să dispună anularea din cadrul contractului de credit nr. HL16693/26.10.2007 a clauzelor prevazute la art. 4.1. (teza a doua), 4.2. (teza a doua), 4.3., 4.4., 4.5., 4.6., 4.7., 4.8., 4.11 lit. a, b, d si e, ale contractului de credit, avand in vedere caracterul abuziv al acestora; ca urmare a anularii clauzelor privitoare la dobanda variabila, sa se constate aplicarea unei dobanzi fixe de 5,35% pe an asupra sumei imprumutate pe intreaga perioada de desfasurare a creditului; obligarea paratei la restituirea diferentei de dobanda achitata in plus, a comisionului de acordare in cuantum de 474 CHF si a comisionului de administrare in cuantum de 1909,14 CHF achitat, sume ce urmeaza a fi actualizate in functie de indicele de inflatie de la data restituirii, obligarea paratei la plata dobanzii legale aferente debitului calculata incepand cu data introducerii actiunii si pana la data platii efective, împartirea in mod egal a riscului determinat de cursul valutar al monedei in care s-a acordat creditul in urmatorul fel: in situatia in care cursul bancii din ziua platii pentru 1 CHF este mai mare sau egal cu 3 lei, atunci sa se aplice cursul de 3 lei pentru 1 CHF, iar daca acest curs este mai mic de 3 lei, sa se aplice cursul zilei, cu cheltuieli de judecată.
2. În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței de judecată în esentă că respectivele clauze sunt abuzive, solicitând instanței de judecată să constate nulitatea absolută a acestora. S-a precizat de asemenea că, pentru a fi în prezenta unor clauze abuzive, trebuie îndeplinite mai multe conditii, care sunt întrunite în cauza dedusă judecătii, respectiv clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor, în defavoarea consumatorului, să se fi încălcat cerintele bunei-credințe. Referitor la perceperea comisionului de acordare si a comisionului administrare, clauzele Contractului de credit nu definesc si nu lamuresc notiuni esentiale, nu explica motivul aplicarii anumitor comisioane (ex. Motivul pentru care este perceput comisionul de acordare si de administrare), leagă aplicarea anumitor clauze contractuale de aprecierea discretionara a Bancii. A precizat petentul că la momentul încheierii contractului de credit nu a avut posibilitatea de a schimba sau exclude incasarea celor doua comisioane, mai mult decat atat, nu i-a fost adus la cunostinta motivul pentru care au fost incluse in contract, scopul acestora si, mai ales modalitatea de stabilire a cuantumului acestora. Se stabileste in mod unilateral de catre Banca prin art. 4.11.: „Pentru creditul acordat Imprumutatul va plati urmatoarele comisioane: a) comision de acordare credit de 1,% calculat la valoarea creditului; b) comision de administrare lunara a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului”
3. Reclamantul a arătat că în contractul de credit (atat in conditiile generale cat si in cele speciale), nu exista informatii suficente pentru a determina ce reprezinta aceste comisioane si nu sunt definite sub nici o forma asa incat opinam faptul ca institutia bancara incalca si dreptul consumatorului de a beneficia de o redactare clara si precisa a clauzelor contractuale, in conformitate cu art. 10 lit. b din OG 21/1991 privind protectia consumatorilor, dar si art. 36 din OG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Costul unui produs bancar trebuie să aiba o contraprestatie clara, concreta din partea furnizorului serviciului respectiv, in caz contrar sumele astfel percepute neavand nicio justificare economică.
4. Referitor la dobanda practicata de banca, petentul a învederat instanței faptul că dispozițiile din contract menționat în cerere aceasta permite bancii sa modifice unilateral dobanda, fara a avea un motiv intemeiat si specificat in mod clar in continutul contractului. De asemena, aceasta clauza da dreptul bancii ca, in mod unilateral, sa interpreteze clauzele contractuale privind majorarea ratei dobanzii, fara negociere si fara a se fi stipulat in contract un nivel maxim al dobanzii, care sa-i dea posibilitatea celeilalte parti contractante sa prevada la momentul incheierii contractului, care ar putea fi obligatiile majorate la maxim si careia i s-ar putea impune in sarcina sa. S-a mai precizat în cerere că, astfel cum au fost formulate clauzele cuprinsa la art. 4.1.- 4.8. din contract, ofera paratei dreptul exclusiv si discretionar de a modifica dobanda, iar aceasta este ab initio abuziva, intrucat exclude posibilitatea verificarii indeplinirii conditiilor pe care le cuprinde. D. urmare, clauzele de mai sus contravin dispozitiilor art. 4 din Legea 193/2000 si ale punctului 1 lit.a si b din anexa la aceeasi lege, act normativ ale carui dispozitii sunt imperative si care ocrotesc un interes general, instituind protectia consumatorilor impotriva clauzelor abuzive mentionate in contractele comerciale. Astfel fiind, incalcarea acestor norme este sanctionata cu nulitatea absoluta a clauzei criticate, in aces sens pronuntandu-se frecvent instantele nationale investite cu actiuni similare.
5. In ceea ce priveste impartirea in mod egal a riscului determinat de cursul valutar al monedei in care s-a acordat creditul, a precizat petentul că motivul acestei solicitari se fundamenteaza pe faptul ca, la data la care a incheiat cu parata conventia de credit aratata mai sus, cursul unui franc elvetian era de 1 CHF =2,1/2,2 lei, iar in prezent cursul valutar este de 1 CHF = 3,8 lei. Prin urmare, fara a lua in calcul modificarea unilateral a costurilor prin aplicarea costurilor standard, costurile creditelor contractate in anul 2007 aproape s-au dublat pana in prezent.
6. În drept, au fost invocate dispozițiile din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate, între comercianți și consumatori, Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, art.453 Cod procedura civilă, precum si alte acte normative relevante în materia protectiei consumatorilor.
7. În dovedirea cererii reclamantul a solicitat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
8. În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisurile de care întelege să se folosească în dovedirea pretențiilor.
9. Acțiunea introductivă de instanță este scutită de la plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
B. Apărările formulate
10. Pârâta B. SA a formulat întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. Intimata s-a apărat invocând faptul că reclamantul a avut posibilitatea reală de a lua cunoștință despre fiecare dintre clauzele și costurile cu privire la care ar fi avut nelămuriri sau dubii, niciuna dintre clauzele contractuale neobligând pe consumator la suportarea unor condiții contractuale despre care să nu fi avut cunoștință sau să nu fi putut să ia cunoștință la momentul semnării contractului.
11. În apărare, pârâta a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
C.Probe
12. În ședința de judecată din data de 09.11.2015 instanța a încuviințat pentru ambele părti proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
II. ÎN FAPT
13. Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
14. Între reclamant în calitate de împrumutat și pârâtă s-a încheiat conventia de credit ipotecar nr. HL_ din data de 26.10.2007, având ca obiect acordarea unui credit ipotecar în valoare de_ CHF, în vederea cumpărării imobilului mentionat. Durata creditului a fost stabilită la o perioadă de 420 luni calculată de la data efectuării primeri trageri din credit, care include si o perioadă de gratie de 12 luni calculată de la data primei retrageri din credit.
III. ÎN D.
- Reglementări incidente
15. Instanța va avea în vedere la soluționarea cauzei de față prevederile legale din materie, urmând a verifica dacă în cauză suntem în prezenta unor clauze abuzive.
16. Art. 4 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori prevede că:
„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
17. Conform art. 6 și 7 din același act normativ, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua, iar, în măsura în care contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, și daune-interese.
18. Legea nr. 193 din 2000 transpune Directiva 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și potrivit art. 4 alin. 2 din această normă a Uniunii Europene: „Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”
B.Soluția instanței de judecată
19. Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța apreciază că acțiunea formulată de către reclamantul S. A. O. este întemeiată în parte, motiv pentru care o va admite în parte. Soluția instanței de judecată se întemeiază pe următoarele argumente, hotărâtoare în formarea convingerii instanței de judecată:
20. Instanța constată că pârâta . nu are capacitate de folosință în cauză și prin urmare va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință.
21. Reclamantul solicită instanței de judecată constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 4.1 alin. (2), art. 4.2 alin. (2), art. 4.3, art.4.4, art. 4.5, art. 4.6, 4.11 lit. a, b, d și e din contract. Astfel, în ceea ce priveste clauzele referitoare la dobândă, instanta retine că potrivit art. 4.1 alin. (2) din contract după această perioadă dobânda se calculează în functie de indicele de referintă stabilit de Bancă pentru creditele ipotecare acordate în CHF, care se stabileste în functie de costul surselor de finantare si de evolutia dobânzii la creditele ipotecare de pe piata bancară din România. De asemenea, instanta constată că potrivit art. 4. 2 alin. (2) din contract nivelul dobânzii variabile este egal cu indicele de referintă al băncii pentru creditul ipotecar acordat în CHF plus o marjă de 0 puncte procentuale. Art. 4. 3 prevede că pe parcursul derulării creditului cu exceptia perioadei mentionate la art. 4.1, nivelul dobânzii curente se poate schimba în functie de evolutia indicelui de referintă stabilit de bancă.
22. În privința caracterului negociat al contractului în cauză, instanța reține că respectiva convenție de credit încheiată de părți este un contract de adeziune, cu clauze preformulate, în înțelesul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193 din 2000, iar pârâta nu a făcut dovada contară, deși sarcina probei îi aparținea, în baza art. 4 alin. 3 din aceeași lege. Împrumutatul nu a avut posibilitatea să negocieze direct cu pârâta clauzele inserate în contract și nici nu a putut influența natura acestora, astfel cum rezultă si din interogatoriul administrat în cauză. Simplul fapt că banca îi pune clientului la dispoziție mai multe tipuri de contracte preformulate din care poate alege o variantă sau alta nu înseamnă că împrumutatul poate modifica sau înlătura vreuna dintre clauzele preformulate, iar intervalul de timp scurt pus la dispoziție de către bancă s-a dovedit a fi insuficient pentru analiza clauzelor contractuale.
23. Instanța constată că prevederile art. 4.1 alin. (2), art. 4.2 alin. (2), art. 4.3 constituie într-adevăr clauze abuzive. Astfel, instanta constată că acestea nu reprezintă clauze negociate, ci clauze abuzive, întrucât permit bâncii să modifice cuantumul dobânzii în funcție de un element variabil, dobânda fiind practic revzuibilă în funcție de politica de dobânzi a Băncii. Această formulare care se regăseste în cuprinsul conventiei de credit –în functie de costul surselor de finantare si evolutia dobânzii la creditele ipotecare de pe piata bancară din România -creează practic un dezechilibru semnificativ întrucât conusmatorului nu-i sunt oferite suficiente elemente pentru a decide în consecință.
24. Prin urmare, reținem caracterul neclar al clauzelor în discuție, ceea ce atrage admisibilitatea analizării ei sub aspectul caracterului abuziv. explicație. Lipsa unor elemente obiective, cunoscute de către consumator, de care depinde modificarea ratei dobânzii, face ca determinarea dobânzii să depindă, în realitate, doar de voința discreționară a băncii, care, nefiind ținută de vreo dispoziție contractuală, poate stabili dobânda de referință și, deci, dobânda variabilă, după bunul plac.
25. De asemenea, reținem că, potrivit art. 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul, ceea ce nu este cazul în contractul de față. O astfel de clauză creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin aceea că lasă în totalitate la latitudinea pârâtei modalitatea de stabilire a dobânzii, fără ca împrumutatul să poată anticipa cât va avea de plată până la sfârșitul perioadei contractuale.
26. Prin urmare, față de considerentele expuse mai sus, instanța va constata caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în contractul de credit HL16693/26.10.2007 încheiat între părti, respectiv al clauzelor prev. de art. 4.1 alin. (2), 4.2 alin. (2), 4.3, si în consecintă va declara nulitatea absolută a acestor clauze.
27. În ceea ce priveste celelalte clauze menționate de reclamant, instanță constată că acestea nu pot fi considerate ca fiind abuzive. Astfel, instanța reține că toate celelalte clauze privesc în esență comisioanele de administrare pe care reclamantul este ținut să le suporte.
28. Este adevărat că potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, însă Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑143/13 M. versus Volksbank, fiind sesizată cu soluționarea unei întrebări preliminare legate de interpretarea articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, a statuat că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, termenii „obiectul [principal al] contractului” și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte,” nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care, pe de o parte, permit, în anumite condiții, creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii și, pe de altă parte, prevăd un „comision de risc” perceput de acesta.
29. Așadar, clauza contractuală privind comisionul de acordare și administrare nu este exclusă din domeniul de aplicare a normelor de ordine publică privind clauzele abuzive în contractele de credit nebancar, conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
30. În altă ordine de idei, conform art. 2 lit. d din Legea nr. 289/2004 (act normativ în prezent abrogat, dar aplicabil speței față de anterioritatea datei încheierii convenției de credit raportat la data intrării în vigoare a actului normativ abrogator), costul total al creditului la consumator este definit ca fiind toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli, iar conform art. 2 lit. e din Legea nr. 289/2004, dobânda anuală efectivă, denumită în continuare D. este definită ca fiind costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat și calculat în conformitate cu art. 4.
31. Totodată, potrivit art. 7 pct. 4 din O.U.G. nr. 50/2010, costul total al creditului pentru consumatori este definit ca fiind - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale, iar conform art. 7 pct. 6 din O.U.G. nr. 50/2010, dobânda anuală efectivă, denumită în continuare D. este definită ca fiind costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, inclusiv costurile prevăzute la art. 73, după caz.
31. Nu în ultimul rând, conform art. 73 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 50/2010, în scopul calculării dobânzii anuale efective se determină costul total al creditului pentru consumator. Sunt incluse în costul total al creditului pentru consumator: costurile administrării unui cont care înregistrează atât operațiunile de plată, cât și tragerile; costurile de utilizare a unui mijloc de plată atât pentru operațiunile de plată, cât și pentru trageri; alte costuri privind operațiunile de plată.
32. În speță, comisionul de acordare și de administrare sunt parte din totalul costului creditului, alături de dobânda și celelalte comisioane și se exprimă procentual la nivelul unui an prin formula dobânzii anuale efective. Comisioanele de administrare și de acordare sunt determinate matematic în expresie procentuală (procent aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar), astfel încât oricine stăpânește principiile de bază ale aritmeticii poate stabili cuantumul acestor comisioane pentru un interval de un an sau pentru întreaga perioadă de executare a contractului.
33. Așa cum s-a arătat mai sus, însuși legiuitorul a prevăzut legalitatea unui comision de administrare, care să acopere costurile administrării contului prin care se derulează plățile creditului acordat, conform art. 73 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 50/2010. Așadar, clauzele contractuale privind comisionul de administrare și de acordare sunt exprimate din punct de vedere matematic într-un mod clar și precis, motiv pentru care nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
34. Important este ca nivelul cuantumului taxelor și comisioanelor stabilite de părți să fie unul clar determinat, iar acesta să nu fie supus posibilității arbitrare a instituției financiar nebancare de a-l modifica prin înfrângerea voinței consumatorului, fiind mai puțin important dacă în speță consumatorul a avut reprezentarea exactă a rațiunilor juridice și/sau economice pentru care acestea au fost reglementate, de regulă consumatorul nefiind interesat de aceste aspecte tocmai în virtutea faptului că serviciile sau produsele pe care le contractează nu sunt destinate exercitării profesiei într-un mod organizat, ci consumului personal.
35. Aceasta evident nu-l împiedică pe un consumator ultradiligent, în măsura în care dorește, să-și asigure asistența tehnică a unor specialiști, care să-l consilieze în această privință, însă rămâne de discutat dacă într-un asemenea caz mai poate fi vorba de un veritabil consumator, de vreme ce comportamentul său cu ocazia contractării devine tipic comportamentului unui veritabil profesionist.
36. În privința cuantumului concret al comisionului de administrare, în speță 0,10%/lunar calculat la valoarea soldului creditului, acesta nu poate apărea în ochii unui observator obiectiv ca fiind extrem de oneros, având în vedere data la care a fost contractat inițial împrumutul, anul 2008, când costul general al creditului bancar și nebancar era mai ridicat decât în prezent, tendința generală a Băncii Naționale a României fiind de la începutul anilor 2000 în sensul scăderii dobânzii de referință, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu pare a fi exagerat nici în ce-l privește pe reclamant, din moment ce acesta a continuat să execute obligațiile contractuale, cu toate că prevederile art. 5.3 din contract îi confereau dreptul de a denunța unilateral contractul prin rambursarea anticipată a creditului. Or, dacă reclamantul ar fi apreciat că plata comisionului de administrare devine mult prea oneroasă raportat la costul creditului oferit de alte produse financiar bancare ori nebancare, ar fi putut să contracteze un alt mijloc de refinanțare, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
37. În ceea ce privește solicitarea reclamantului de a se împărți în mod egal riscul determinat de cursul valutar al modei în care s-a acordat creditul, instanța constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, în graficul de rambursare s-a stipulat: pe întreaga perioadă a creditului, cuantumul ratei lunare datorat băncii poate suferi modificări, în sensul majorării, ca urmare a materializării riscului valutar (valabil pentru creditele în valută, reprezentând devalorizarea monedei naționale în raport cu valuta respectivă) și / sau a riscului de rată a dobânzii (valabil indiferent de valută, pentru creditele cu dobândă variabilă, reprezentând eventualitatea majorării indicilor de referință xbor).
38. Instanță reține că părțile au stipulat posibilitatea modificării cuantumului ratei lunare datorate de reclamant în funcție de criterii obiective și indicate în mod clar, neechivoc (devalorizarea monedei naționale în raport cu valuta contractului sau majorarea indicilor de referință xbor); nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor, majorarea ratei lunare de plată nefiind nici obligatorie (cuantumul ”poate” suferi modificări), nici dependentă de voința băncii; din modul în care clauza a fost redactată nu reiese reaua-credință a pârâtei; inserarea clauzei în graficul de rambursare apare ca fiind necesară, în condițiile în care graficul de rambursare nu putea avea în vedere, în mod obiectiv, variațiile din viitor ale cursului de schimb / indicelui de referință; caracterul nenegociat al clauzei nu poate determina constatarea caracterului abuziv al clauzei în cazul în care celelalte condiții prevăzute de art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000 nu sunt îndeplinite.
39. Instanța reține că reclamantul și-a întemeiat cererea pe teoria impreviziunii. Astfel, instanta se va raporta la faptul că într-adevăr, impreviziunea a fost consacrată expres prin NCC, care nu se aplică în cauza dedusă judecătii întrucât contractul încheiat între părti este anterior intrării în vigoare a NCC. Instanta se va raporta prin urmare la doctrina si jurisprundenta anterioară NCC. Instanta retine că, desi opiniile anterioare intrării în vigoare a NCC erau împărtite în favoarea/defavoarea posibilitătii de echilibrare/ajustare a contractului, instanta retine că si dacă am pleda în favoarea opiniei posibilitătii instantei de a interveni în contract instant ar avea două posibilităti –a) să dispună „adaptarea contractului pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor”. Această adaptare a contractului se poate materializa în ajustarea unor prestații contractuale sau modalități de executare, astfel încât să se restabilească o proporție rezonabilă între drepturile și obligațiile părților. Este vorba de lipsirea eventuală de efecte a unor clauze contractuale, în vederea restabilirii echilibrului contractual;b) judecătorul poate, de asemenea, dispune „încetarea contractului la momentul și în condițiile pe care le stabilește”. în esență, dacă dezideratul salvgardării contractului nu se poate realiza pe calea adaptării sale deoarece ar genera o situație injustă pentru cel puțin una dintre părți, atunci judecătorul poate decide încetarea contractului în condițiile stabilite de el, astfel încât să genereze un prejudiciu cât mai mic pentru părți. Este vorba de o încetare cu efecte pentru viitor. în această privință, intervenționismul judecătorului aseamănă și deosebește în același timp impreviziunea de imposibilitatea fortuită de executare. Aceasta din urmă operează în principiu automat, dar dacă este relativă sau temporară poate face obiectul constatării judiciare în vederea aplicării unui remediu pentru neexecutare. În lumina acestor lămuriri, instanta retine faptul că în cauză s-a constatat deja caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractuale, instanta lipsind practic de efecte clauzele respective. Cu toate acestea instanta nu poate să facă mai mult, în sensul de a interveni modificând clauze si, raportat la aceasta va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată.
Sancțiunea incidentă în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale:
40. Potrivit art. 6 din Lege, ”clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate […] prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului”, iar sancțiunea constând în lipsirea actului juridic, total sau parțial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, este nulitatea.
41. Instanța apreciază că prevederile Legii nu ocrotesc doar interesele particulare ale consumatorilor, ci interese generale (protecția consumatorilor împotriva tendinței comercianților de a abuza de poziția dominantă economic a acestora), având un evident caracter imperativ, iar sancțiunea prevăzută de art.6 în cazul stipulării de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este nulitatea absolută.
42. În ceea ce privește celelalte clauze în privința cărora s-a solicitat constatarea nulității absolute, instanța reține că cererea reclamanților este neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru a le putea califica drept abuzive.
43. Față de considerentele de mai sus, instanța va Admite în parte actiunea formulată de către reclamantul S. A. O. în contradictoriu cu pârâta . va constata caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în contractul de credit HL16693/26.10.2007 încheiat între părți, respectiv al clauzelor prev. de art. 4.1 alin. (2), 4.2 alin. (2), 4.3 și în consecință declară caracterul abuziv al acestora.Instanța varespinge cererea în ceea ce privește celelalte capete de cerere ca neîntemeiată și o va obliga pe pârâtă la restituirea către reclamant a tuturor sumelor achitate cu titlu de dobândă plătită în excedent față de dobânda de 5,35% pe an, fără a fi fost datorate, de la data încheierii convenției de credit la zi, cu dobânda legală calculată de data achitării fiecărei sume nedatorate si până la achitarea efectivă a debitului.
Asupra cheltuielilor de judecată
44. Instanța reține că, fiind expresia principiului disponibilității, cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere, astfel cum prevede de altfel și art. 453 alin. (1) NCPC. Cheltuielile de judecată se acordă numai în măsura în care au fost dovedite. În acest caz, partea îndreptățită va depune acte doveditoare. Pentru ca instanța să poată dispune acordarea cheltuielilor de judecată, partea trebuie să facă dovada a) existenței lor și b) a întinderii acestora.
45. Instanța reține că pârâta este în culpă procesuală proporțional cu admiterea acțiunii, față de soluția de admitere în parte a acțiunii, astfel că reclamanții sunt îndreptățiți la rambursarea cheltuielilor de judecată. Instanța constată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, dar în cadrul concluziilor pe fond avocatul reclamanților a solicitat instanței de judecată să ia act că se vor solicita cheltuieli pe cale separată. Instanța constată că aceasta echivalează cu o veritabilă cerere de renunțare la capătul de cerere din întâmpinare privind acordarea cheltuielilor de judecată. Instanța reține că nu poate lua act de cererea de renunțare, act de dispoziție, formulată de către avocat în calitate de mandatar al părții în lipsa unui mandat special sau a depunerii la dosarul cauzei a contractului de asistență juridică din care să rezulte dreptul avocatului de a face acte de dispoziție în numele părții (renunțarea la o cerere reprezintă un act de dispoziție și nu poate fi făcut decât prin mandatar cu procură specială).
46. Față de considerentele de mai sus, instanța se va pronunța și cu privire la cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată și va respinge cererea ca neîntemeiată, față de prevederile art. 452 C.proc.civ, întrucât nu s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei . CÂMPINA,cu sediul în Câmpina, .. 114, jud. Prahova, invocată de pârâtă.
2. Respinge actiunea formulată de către reclamantul S. A. O., , în contradictoriu cu pârâta . CÂMPINA, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință.
3.Admite în parte actiunea formulată de către reclamantul S. A. O., CNP_, cu domiciliul în Câmpina, .. 50, ., ., jud. Prahova și cu domiciliul ales la C..Av. S. C. din București, ..7,., .în contradictoriu cu pârâta .>cu sediul în București, .. 6A, sector 2, J_, CUI_.
4.Constată caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în contractul de credit HL16693/26.10.2007 încheiat între părți, respectiv al clauzelor prev. de art. 4.1 alin. (2), 4.2 alin. (2), 4.3 și în consecință declară caracterul abuziv al acestora.
5. Respinge cererea în ceea ce privește celelalte capete de cerere ca neîntemeiată.
6. Obligă pârâta la restituirea către reclamant a tuturor sumelor achitate cu titlu de dobândă plătită în excedent față de dobânda de 5,35% pe an, fără a fi fost datorate, de la data încheierii convenției de credit la zi, cu dobânda legală calculată de data achitării fiecărei sume nedatorate si până la achitarea efectivă a debitului.
7. Respinge cererea formulată de avocatul reclamantului de a se lua act de solicitarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
8. Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca fiind neîntemeiată.
9. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, conform art. 466 alin. (1) NCPC raportat la art. 468 alin. (1) NCPC.
10. Apelul se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
11. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. V. A. N. C.
Redactat/Tehnoredactat G.V/C.A.N. 5 ex. imprimate la data de 20.11.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Încheierea nr. 04/2015. Judecătoria... → |
|---|
