Acţiune în constatare. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 07/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 13487/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința Publică din data de 07.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. D.
GREFIER: M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, pretenții, obligația de a face, privind pe reclamanții T.-T. M. și T. R. și pe pârâta .. .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanții prin avocat și pârâta prin avocat.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că pârâta a depus la dosar completare la întâmpinare prin serviciul Registratură.
Instanța având în vedere capetele de cerere de la 3 la 5 din petitul acțiunii, raportat la valoarea totală a contractului de 272.000 franci elvețieni, prin prisma art. 94(k), art. 95 pct.1 și art. 99 pct.1 C.proc.civ., invocă din oficiu și pune în discuția contradictorie a părților excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Avocatul reclamanților având în vedere valoarea totală a creditului, lasă soluționarea excepției la aprecierea instanței.
Avocatul pârâtei solicită admiterea excepției cu trimiterea dosarului la instanța competentă.
Instanța declară dezbaterile încheiate și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.04.2015, reclamanții T.-T. M. și T. R. au chemat în judecată pe pârâta ., solicitând să se constate caracterul abuziv si, implicit nul absolut al clauzei contractuale referitoare la dobânda cuprinse in art. 3 din condiții speciale ca urmare a faptului ca vine in contradicție cu clauzele contractuale prevăzute la art. 11 literele a si b in raport de care la data incetarii calității de salariat al Băncii a reclamantei vor deveni imediat aplicabile (fara necesitatea semnării unui act adițional la prezenta Convenție) dobânda, comisioanele precum si orice alte costuri aferente variantei standard a produsului de creditare oferit prin intermediul convenției părților; costurile standard percepute de banca vor fi cele in vigoare la momentul la care acestea vor deveni aplicabile conform lit. a si vor fi aduse la cunoștința împrumutatului de către banca, prin intermediul unei notificări, la data incetarii calității reclamantei de salariat al pârâtei neexistand o varianta a produsului de creditare oferit, in vigoare; sa se dispună diminuarea soldului creditului cu dobânda plătită băncii in perioada 18.10._15 in suma de_,8 CHF (valoare determinata pe baza contractului de credit, a graficului de rambursare si a extraselor de cont) urmând a fi avute in vedere sub acest aspect si sumele ce urmează a fi achitate cu acest titlu pana la soluționarea definitiva a cauzei, iar restituirea sa se facă potrivit valorii CHF de la data restituirii efective; să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar aferenta contractului de credit si eliminarea acesteia; să se dispună stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la valoarea de la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului; să se dispună denominarea in moneda naționala a plaților, in virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor intre rezidenți se plătește in moneda naționala; cu cheltuieli de judecată.
Pârâta prin întâmpinarea formulată a invocat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei sector 2, apreciind că în speță, competenta materiala de solutionare a prezentei actiuni, revine Tribunalului, pentru că actiunea cuprinde mai multe capete de cerere, care sunt neevaluabile in bani, chiar daca privesc un act juridic cu caracter patrimonial. Nu trebuie confundat caracterul patrimonial al actului juridic cu caracterul patrimonial al clauzelor cuprinse in continutul acestuia, chiar si in actele patrimoniale putand exista clauze care nu au un obiect cuantificabil (precum datele de identificare ale partilor, sau modul de comunicare a notificarilor intre acestea). Chiar si in situatia in care s-ar considera ca si clauzele contractuale invocate de catre reclamanti ca fiind abuzive ar avea un caracter patrimonial si, astfel, evaluabil in bani, atunci ele trebuie raportate la valoarea intregului contract de credit, adica 272.000 CHF, echivalentul sumei de 1.160.188 lei, la data de 23.04.2015 (data formularii cererii de chemare in judecata, la un curs valabil de 1 CHF = 4,2654 lei). Pentru aceste motive, a solicitat admiterea exceptiei si declinarea cauzei spre competenta solutionare catre Tribunalul Bucuresti.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma excepției invocate, instanța reține:
Potrivit art. 248 al. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 al. 2 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie.
În speță, acțiunea reclamanților vizează contractul de credit încheiat cu pârâta și clauzele acestuia. Astfel, raportat la decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța apreciază că acțiunea în constatarea caracterului abuziv al unor clauze determină nulitatea lor, iar constatarea nulității acestora este evaluabilă în bani, raportat la fiecare clauză a cărei nulitate pentru pretinsul caracter abuziv se solicită de parte.
Se poate observa prin prisma conținutului acesteia, că solicitarea reclamanților să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar aferenta contractului de credit si eliminarea acesteia, să se dispună stabilizarea cursului de schimb CHF - leu la valoarea de la momentul semnării contractului, și să se dispună denominarea in moneda naționala a plaților sunt capetele de cerere care se evaluează prin raportare la valoarea totală a creditului contractat, atât timp cât riscul valutar, stabilizarea cursului de schimb și denominarea poartă toate asupra întregii sume împrumutate, sumă în valoare de 272.000 CHF.
Potrivit disp. art. 94 pct. 1 lit. k C.proc.civ. judecătoria judecă anumite cauze limitativ determinate de lege, precum și cererile evaluabile în bani în valoare de 200.000 lei, per a contrario, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. De asemenea, conform art. 99 al. 2 C.proc.civ., dacă mai multe capete de cerere sunt întemeiate pe un titlu comun și au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să soluționeze cererea este cea determinată în funcție de pretenția care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
În ceea ce privește suma împrumutată, această sumă, la data de 23.04.2015, data depunerii cererii de chemare în judecată la registratura instanței, era echivalentul sumei de 1.160.188,8 lei.
Față de cele reținute, instanța va admite excepția și va declina cauza în favoarea Tribunalului București, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei de față privind pe reclamanții T.-T. M. și T. R., ambii cu domiciliul procesual ales la avocat în București, sector 5, Calea Rahovei, Electromagnetica Business Park, nr. 266-268, ..2, . contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, sector 2, ., . 10, în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi: 07.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.jud.N.D./Tehnored. MI/2 ex./21.01.2016
| ← Validare poprire. Încheierea nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4536/2015.... → |
|---|








