Pretenţii. Încheierea nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 294/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 05.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-M. P.
GREFIER: R.-E. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanții .. și M. M. în contradictoriu cu pârâta M. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța constată că la acest termen de judecată trebuia administrată proba cu interogatoriu încuviințată reclamantei și față de lipa pârâților, nemaifiind alte cereri și probe de administrat, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art. 396 C. proc. civ.,
DISPUNE:
Amână pronunțarea în prezenta cauză la data de 12.01.2015.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-M. P. R.-E. F.
Dosar civil nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ȘENTINȚA CIVILĂ NR. 294
Ședința publică din data de 12.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-M. P.
GREFIER: R. F.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ., cu sediul în Ploiești, ., . în contradictoriu cu pârâții M. G. și M. M., ambii cu domiciliul în sector 2, București, ., ., .> Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 05.01.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de astăzi, 12.01.2015.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 05.05.2014 sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pe pârâții M. G. (debitor principal) și M. M. (fidejusor) solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții, în solidar, la plata sumei de 218,64 lei reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată conform facturilor fiscale anexate și a sumei de 505,07 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată în sumă de 60,35 lei.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că, în baza raporturilor comerciale, . Ploiești și-a îndeplinit obligația de a livra mărfuri la locul, la termenul și în condiții de calitate către cumpărător (debtorul principal), conform facturilor fiscale anexate la prezenta cerere, principala obligație a pârâtului fiind aceea de a achita prețul în termen de 30 zile de la data emiterii facturii, neplata acestuia în termenul expres stipulat atrăgând după sine penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile și de 3% începând cu a 31-a zi de întârziere.
S-a mai arătat că raporturile comerciale cu reprezentanții de vânzări directe se derulează în baza înregistrării unor documente (fișa de înscriere, contract de vânzare-cumpărare), însoțite de copia cărții de identitate a titularului, respectiv a fidejusorului.
Reclamanta a mai învederat că plasarea comenzilor se poate efectua prin fax, telefonic, sau accesând modulul Comenzi-on-line, direct de reprezentant, marfa fiind livrată prin intermediul programului
S-a precizat astfel că, potrivit art. 4.6 din contractul de vânzare-cumpărare, în cazul în care cumpărătorul nu formulează obiecțiuni în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea mărfii și a facturii, această manifestare de voință este considerată ca fiind o acceptare tacită a facturii, iar în speță, pârâta a recunoscut tacit debitul, acceptând indirect facturile în litigiu, fapt ce rezultă prin rămânerea în pasivitate pe tot parcursul derulării procedurii de recuperare a creanței (discuții telefonice, invitații la conciliere directă), în care nu a contestat cuantumul sumei datorate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1516, art. 1530, art. 2280, art. 2300 Cod civil.
În susținere, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâților și a depus la dosarul cauzei copii certificate conform cu originalul de pe următoarele înscrisuri: contractul de vânzare-cumpărare nr._/25.09.2013; facturi fiscale; calcul penalități de întârziere ; adresa din 24.04.2014 emisă de firma de curierat care atestă livrarea mărfii către pârâta M. G.; acte privind medierea; certificat constatator . emis de ONRC Prahova; practică judiciară (fl. 6-24 dosar).
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 60,35 lei, conform ordinului de plată nr. 531 din data de 28.04.2014 (fl. 25 dosar).
În cauză, s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 223 alin. 3 Cod proc. civ.
Pârâții, deși legal citați, nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a formula apărări.
În cauză, în temeiul art. 255 Cod proc. civ., s-a administrat proba cu înscrisuri.
A fost încuviințată pentru reclamantă și proba cu interogatoriul pârâților, însă, pârâții, deși au fost citați legal și cu mențiunea „personal la interogatoriu sub sancțiunea dispozițiilor art.358 Cod proc. civ.” nu s-au prezentat pentru ca proba să fie administrată.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
În fapt, la data de 25.09.2013 între . în calitate de vânzător și pârâții M. G. în calitate de cumpărător și M. M. fidejusor a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr._/25.09.2013 (fl. 7 dosar) prin care vânzătorul s-a obligat să vândă, iar cumpărătorul să achiziționeze produse din gama de produse comercializate de ., în sistem de vânzare directă (produse prezentate în „Catalogul I.” care cuprinde prețurile, descrierea și individualizarea acestora) și să le achite în conformitate cu condițiile specificate în contract. Durata contractului a fost stabilită de părți la 1 an, cu reînoire automată pe perioade succesive de câte 1 an.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamanta a livrat pârâtei M. G. diverse produse, în valoare totală de 218,64 lei, pentru care a emis facturile fiscale . cu nr. F060149/24.10.2013, nr. F060150/24.10.2013 și nr. F057742/25.09.2013, facturi care nu au fost semnate de către pârâtă (fl. 8-10 dosar).
Conform adresei din data de 24.04.2014 emisă de S.C Urgent Curier SRL, la data de 25.10.2013 firma de curierat a livrat la adresa pârâtei M. G. din București un colet de 5 kg de la . Ploiești, pentru primirea căruia pârâta a semnat documentul de transport respectiv (fl. 12 dosar).
Potrivit art. 4.6 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, în cazul în care cumpărătorul nu formulează obiecțiuni în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea mărfii și a facturii, această manifestare de voință este considerată ca fiind o acceptare tacită a facturii.
În conformitate cu prevederile art. 7.3. din același contract, cumpărătorul are obligația de a achita contravaloarea mărfii cumpărate în termenul menționat pe factură.
În speță, termenul de plată a contravalorii produselor menționat în facturile arătate este 25.10.2013, respectiv 23.11.2013, pârâta nedovedind îndeplinirea obligației de plată a contravalorii produselor de care a beneficiat, în cuantum de 218,64 lei.
Potrivit art. 7.4 din contractul, în caz de întârziere la plată, cumpărătorul este obligat și la plata penalităților de întârziere de 1% pe zi calculate pentru primele 30 de zile și de 3% începând cu a 31-a zi de întârziere. În speță, suma totală a penalităților de întârziere datorate este în cuantum de 505,07 lei (fl. 6 dosar).
Potrivit art. 10.2 din contractul încheiat de părți, pentru garantarea produselor achiziționate de către cumpărător, fidejusorul M. M. s-a obligat să-l garanteze integral pe cumpărător în îndeplinirea obligațiilor contractuale prevăzute în contract, respectiv pentru orice prejudiciu material produs de acesta.
În acest sens, s-a stabilit în art. 10.3, că, în cazul în care cumpărătorul nu își îndeplinește obligațiile de plată, vânzătorul este în drept să urmărească pe fidejusor în scopul executării creanței sale pentru întreaga sumă datorată, fidejusorul fiind obligat în solidar în ceea ce privește executarea obligațiilor.
Deși legal citați, pârâții nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a-și formula apărări, după cum, fiind ulterior citați cu mențiunea la interogatoriu, nu s-au conformat măsurii instanței, astfel încât în cauză urmează a se face aplicarea art. 358 Cod proc. civ.
Față de considerentele anterior expuse, având în vedere și dispozițiile art.1270 alin.1 cod civil potrivit cărora „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părți”, dispozițiile art. 2280 Cod civil referitoare la contractul de fidejusiune și dispozițiile art. 1535 Cod civil referitoare la daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești, instanța constată că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei reclamanta a făcut dovada deținerii unei creanțe certe, lichide și exigibile față de pârâți, astfel că va admite cererea formulată de reclamantă și va obliga în solidar pârâții la plata către reclamantă a sumei de 218,64 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată precum și penalități de întârziere în cuantum de 505,07 lei.
Totodată, în temeiul art. 453 Cod proc. civ. va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 60,35 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, conform ordinului de plată nr. 531 din data de 28.04.2014 (fl. 25 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în Ploiești, ., . în contradictoriu cu pârâții M. G. și M. M., ambii cu domiciliul în sector 2, București, ., ., ..
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 218,64 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată precum și penalități de întârziere în cuantum de 505,07 lei.
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 60,35 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București sub sancțiunea anulării.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-M. P. R. F.
Red./Tehn.: A.M.P.
Data: 12.05.2015/Ex. 4
Operator de date cu caracter personal 2891
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 279/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 324/2015.... → |
|---|








