Pretenţii. Încheierea nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 3819/2015
Dosar nr. unic_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 25.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H. C. C.
GREFIER: R. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect actiune în constatare, clauze abuzive, pretentii, privind pe reclamantii B. M. și B. C. în contradictoriu cu pârâta ..A.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții personal și asistați de avocat A. C., cu împuternicire avocațială la dosar și pârâta reprezentată de avocat G. O. M., care depune delegatie de substituire la dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, citatia, depunerea la dosar prin serviciul Registratură la data de 18.03.2015 de catre apărătorul reclamanților a unei cereri de lăsare a cauzei la sfarsitul sedintei și depunerea la data de 23.03.2015 a cererii de chemare în judecată în format electronic pe suport CD.
Reprezentanta pârâtei depune la dosar intergatoriile formulate în scris pentru a fi luate reclamantilor.
Instanta procedeaza la luarea interogatoriilor reclamantilor, acestea fiind completate și atasate la dosar.
Apărătorul reclamanților depune la dosar chitanțe privind dovada achitarii onorariul de avocat și practica judiciara.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecata și acorda cuvantul pe fond.
Apărătorul reclamanților solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, fiind îndeplinite conditiile Legii 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contestate. Si din raspunsurile la interogatoriu a rezultat faptul că reclamantii au solicitat explicatii despre acest comision si li s-a raspuns ca este vorba de un contract standard și nu pot fi modificate aceste clauze. Este vorba de un dezechilibru juridic, deoarece în cuprinsul contractelor de credit nu este specificata contraprestatia pe care parata o face pentru o suma de bani lunar. Aceste conditii în momentul semnarii contractului, reclamantii nu au cunoscut si nu cunosc în acest moment de ce nu platesc aceste sume. Nici cuantumul exact al acestui comision nu a fost cunoscut de catre reclamanti care au primit graficele de rambursare ulterior semnarii contractelor de credit. Au cunoscut cu aproximatie înainte rata lunara, dar nu cunosteau componentele acesteia. In ceea ce priveste ce-a de a treia conditie, respective reaua credinta, aceasta rezulta atat din imposibilitatea de negociere a acestor clause cat si din intentia vadita a paratei de a creste valoarea ratelor lunare cu acea valoare a comisionului de risc. Cu cheltuieli de judecata reprezentate de onorariul de avocat. Depune concluzii scrise.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea cererii, cu cheltuieli de judecata pe cale separata. Arata ca nu sunt întrunite conditiile cumulative pe care Legea 193/2000 le solicita pentru a se constata caracterul abuziv. In privinta primei conditii cu privire la caracterul negociat, solicita instantei sa aiba în vedere faptul că cei doi reclamanti au încheiat doua conventii de credit cu pârâta. Acestia cunosteau conditiile de creditare ale acestei bănci. Au fost pe deplin informati si au acceptat din cunostinta de cauza toate conditiile de creditare pe care banca le avea pentru produsul pe care reclamantii l-au ales în functie de perioada de creditare si de sma de bani pe care o doreau ca împrumt. În cele doua conventii de credit, comisionul este stipulate atat ca existenta cat si ca procentaj, fiind mentionata si modalitatea de percepere a acestuia. Acest commission a fost adus la cunostinta celor doi rclamanti, acestia au cunoscut existenta lui, l-au achitat conform primei conventii de un an de zile si apoi s-au întors și au mai cerut să se încheie încă odată aceasta conventie de credit. Acest commsion de risc este exclus de la analiza instantelor de judecata, facand parte din pretul contractului în privinta restului conditilor care Legea 193/2000 le prevede. Solicita instantei sa aiba în vedere o coniventa a reclamantilor, întrucat la a doua conventie au cunoscut toate aceste aspecte. Au acceptat încheierea acestei conventii, întrucat aveau nevoie de bani. Solicita respingerea cererii, incluisv pe capatul de cerere privind restituirea sumelor de bani si dobanda legala.
Apărătorul reclamantilor avand cuvantul în replică, arată că așa cum s-a solicitat în cererea de chemare în judecata și în concluziile scrise, a arătat că este vorba despre un dezechilibru juridic și nu unul financiar. Solicita instantei sa observe ca ar fi scutita de la analiza caracterului abuziv numai în cazul în care ele ar fi exprimate într-un mod clar și inteligibil care se refera la un mecanism de functionare al acestor clauze specificat în contract.
Reprezentanta pârâtei avand cuvantul în replică, arata ca în cazul în care se specifica servicii în cadrul contractului, se poate considera serviciile pe care le presteaza în calitate de avocat. In niciun contract nu se prvede reluarea integrala a tuturor prevederilor legii civile aplicabile în cauza respectiva. Acolo unde contractul nu prevede se completeaza cu legea civila.
Instanta retine cauza în pronuntare.
INSTANTA
Avand nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, astfel că,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 08.04.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. C. C. R. D.
Dosar nr. unic_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 3819
Ședința publică din data de 08.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H. C. C.
GREFIER: R. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect actiune în constatare, clauze abuzive, pretentii, privind pe reclamantii B. M. și B. C. în contradictoriu cu pârâta ..A.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședință publică din data de 25.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta incheiere și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a hotărât următoarele:
INSTANTA
Asupra actiunii civile de fata.
Prin actiunea civila inregistrata la dolsar nr. de mai sus, reclamantii B. M. si B. C. au chemat in judecata parata S.C. V. România S.A solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta in cauza sa constate nulitatea absolută a clauzelor privitoare la comisionul de risc/comision de administrare prevazute la art. 5.1 lit. a din condiții speciale si 3.5 din condiții generale ale Convenției de credit nr._/CP/01.08.2008 și art. 5 lit. a din condiții speciale și 3.5 din condiții generale ale Convenției de credit nr._/CP/12.09.2007; să oblige parata la restituirea tuturor sumelor achitate în contul comisionului de risc/comision de administrare din momentul încheierii convențiilor și până la zi, cu dobânda legală calculata de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data plății efective a acestui debit; cu cheltuieli de judecata.
In motivare arata ca au calitatea de împrumutați în baza convențiilor de credit nr._/CP/01.08.2008 și_/CP/12.09.2007 încheiate cu parata.
Contractele în care sunt parte profesioniștii foarte rar sunt contracte negociate. Voința clientului se rezumă la a semna sau nu contractul, singura sa opțiune fiind aceea de a alege între diferite tipuri standard de contracte, opțiune care este și ea controlată de bancă, întrucât banca este cea care stabilește scoringul/ratingul clientului, elemente în functie de care, după analiza dosarului se indică clientului tipul de credit în care se încadreaza conform ratingului.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, arată că din prima categorie fac parte convențiile ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale ambelor/tuturor părților contractante, respectiv rezultatul propunerilor și contrapunerilor sau chiar al concesiilor părților, în timp ce din a doua categorie fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părți, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părți la oferta celeilalte.
Conventiile de credit_/CP/01.08.2008 si_/CP/12.09.2007 au caracterul unor contracte standard preformulate deoarece întrunesc toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune anterior menționate: între reclamanti – părți contractante aflate în nevoia obținerii unei sume de bani, și pârâta, partea contractantă deținând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, există o evidentă poziție de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă și anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamantul; ele sunt rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtei, reclamantii doar manifestându-si voința de a încheia convenția.
Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze și nici nu se limitează la ocazia oferită potențialului client de a „alege” moneda creditului, de a citi (studia și analiza) condițiile contactuale oferite de bancă, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor.
Solicită pârătei să facă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că reclamantii au avut și alte opțiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000.
Astfel, nu există identitate între caracterul special al condițiilor convenției de credit și caracterul negociat al acestora. Condițiile au fost calificate drept ”speciale” doar ca urmare a faptului că acestea cuprind elementele care diferențiază acest contract de altele din aceeași categorie (numele împrumutatului, suma acordată de bancă, durata creditului, cuantumul dobânzilor și al comisioanelor etc.). Iar faptul că au acceptat să semneze contractul în condițiile impuse de pârâtă nu înseamnă că au renunțat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.
Potrivit convenției, banca percepe un comision de risc stipulat printr-o . clauze abuzive, în cuantum de 0,22 %, respectiv 0,15 %, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toata perioada derulării contractului. De fapt, banca nu suporta niciun risc, având în vedere faptul că ea este beneficiara unei garanții reale imobiliare (ipoteca), constituită asupra imobilelor specificate la art. 7 lit. a din Condiții Speciale ale convențiilor. De asemenea, s-a cesionat băncii polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției menționate, împrumutații având obligația de a prelungi valabilitatea contractului de asigurare până la rambursarea integrală a creditului, suma asigurată fiind cel puțin egală cu valoarea evaluată a imobilului (art. 7 lit. b din Condiții speciale ale convenției). Mai mult decât atât, în cadrul Secțiunii 8 din Condiții speciale, se specifică faptul că această evaluare este realizată de către un evaluator atestat A.N.E.V.A.R., agreat de bancă și valoarea creditului garantat este sub valoarea de evaluare a imobilului, iar dacă a fost cazul, banca a redus valoarea creditelor, astfel încât să se încadreze în limita menționată.
Aceste clauze sunt abuzive, deoarece ele nu au fost negociate de părți, contractele fiind unele tipizate.
Se creează de asemenea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților, fapt care contravine art. 1 si 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Conform art. 1 din Legea nr 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștinte de specialitate.
Perceperea comisionului de risc, lunar, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul reclamantilor și deoarece, sunt obligați ca din motive necunoscute, să achite o sumă de bani deloc neînsemnată ca valoare. În cauză, nu se poate pune problema ca să ajunga într-o poziție în care să profite de situația contractuală a băncii, pentru ca aceasta din urmă să fie nevoită să se adapteze prin acest comision la ”evoluția stării financiare” a clientului său.
Analizând respectarea principiului bunei-credințe din perspectiva pozițiilor de negociere ale părților, arăta că prevederea contractuală care stabilește comisionul de risc contravine bunei-credințe, în condițiile în care pârâta percepe lunar un procent însemnat din soldul creditului pentru motive necunoscute de către ei. Nu se poate susține că banca a acționat corect și echitabil iar interesele lor legitime patrimoniale au fost vătămate, prin inserarea comisionului de risc, banca urmărind obținerea unui avantaj disproporționat în detrimentul lor, ajungându-se la ruperea echilibrului contractual, nefiind îndeplinită cerința bunei credințe.
Riscul în legătură cu care banca percepe un comision nu este determinat sau determinabil, cu atât mai mult cu cât contractul de credit are caracter comutativ, iar nu aleatoriu, în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către consumator existând dreptul băncii de a recurge la executarea silită a bunurilor acestuia, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, precum și obținerea de despăgubiri, astfel încât prejudiciul să fie acoperit.
Având în vedere faptul ca această clauză este exprimată exclusiv în formă procentuală, îi lipsește caracterul de claritate și inteligibilitate.
În speță, plății acestor sume nu îi corespunde nicio acțiune/fapt/contraprestație, etc. din partea pârâtei, specificată în contract. Nicăieri în cuprinsul contractelor noastre de credit nu este specificată acțiunea/faptul/contraprestația pârâtei aferentă plății comisionului de risc/administrare. În acest sens, atât părțile contractului, cât și instanța nu pot presupune, completa clauze peste limita contractuală.
Potrivit art. 1, lit. g din Anexa la Legea nr. 193/2000, care cuprinde clauzele considerate ca fiind abuzive, este considerată ca abuziva clauza care dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale. Terminologia folosita în cuprinsul acestor clauze nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractelor, pentru ca împrumutații să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. Față de acest aspect solicită returnarea tuturor sumelor percepute ca și comision de risc ca plată nedatorată la care se adaugă dobanda legală potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului.
Comisionul de risc a fost redenumit în comision de administrare, fără a exista niciun act adițional semnat de către reclamanti care să vizeze această modificare.
Art. 95 alin (4) din varianta inițială a OUG 50/2010 interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din această ordonanță, în caz contrar, acestea fiind nule de drept. Nicăieri în cuprinsul ordonanței respective, nu se spune că trebuie redenumite comisioanele sau definite, ci dimpotrivă se statutează că poate exista un număr fix de comisioane, menționate în mod expres, iar comisionul de risc nu se regăsește printre acestea.
De asemenea, conform art. 35 alin. 1 din OUG 50/2010, este interzisă majorarea comisioanelor, introducerea și perceperea de noi comisioane. Nu poate fi admisă o eventuală acceptare tacită în condițiile în care acest comision nu trebuia redenumit. Mai mult decât atât, prin notificările 1223/17.09.2010 si 1222/17.09.2010, si-au exprimat, în mod expres refuzul de a li se introduce în contract alte comisioane. Această redenumire nu le este opozabilă.
Mentioneaza că valoarea comisionului de administrare este aceeași cu cea a comisionului de risc acesta schimbându-și doar denumirea.
Față de întrunirea în cazul acestor comisioane a condițiilor plății nedatorate, în cazul executării unei obligații nule, solicită obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor plătite în contul comisionului de acordare și al comisionului de administrare din momentul încheierii contractului, sume la care se aplică dobanda legală raportată la momentul fiecărei plați.
Începând de la data efectuării fiecărei plăți și nu de la o dată ulterioară, consumatorul suportă pierderi, reprezentate de indisponibilizarea sumelor în cauză. Mai mult decât atât, în situația în care împrumutatul nu plătește sumele aferente acestor comisioane (acestuia i se aplică dobânzi la aceste sume, putându-se ajunge la declararea scadenței anticipate și executarea silită). În acest context, dreptul consumatorului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului nu poate fi restrâns.
In drept invoca disp. Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, art. 1341 (art. 992 din Vechiul Cod Civil) și următoarele, art. 1635 și următoarele din Noul Cod Civil, art. 1349 (art. 998 din Vechiul Cod Civil) și următoarele din Noul Cod Civil, 1.535 și art. 1.538 - 1.543 din Noul Cod Civil, art. 453 (art. 274 din Vechiul Cod de Procedura Civilă) din Noul Cod de Procedură Civilă și pe convențiile de credit menționate. Solicită judecarea prezentei cauze și în lipsa noastră.
In probatiune depune acte.
Prin intampinare parata S.C. V. ROMÂNIA S.A. a solicitat respingerea că neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
In motivare arata ca pentru a reține caracterul abuziv al clauzelor contractuale regăsite în Convenția de credit nr._/CP/1.08.2008 și Convenția de credit nr._/CP/12.09.2007, instanța trebuie să aibă în vedere dacă sunt întrunite, în mod cumulativ, următoarele cerințe: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; clauza să genereze, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante; clauza să aibă o exprimare neclară sau neinteligibilă; clauza să nu facă obiect al excepției reglementată de art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 raportat la art. 4 alin. 2 din Directiva 93/CE/1993, deci să nu formeze preț al contractului. Întrucât aceste cerințe sunt cumulative, neîndeplinirea uneia dintre ele atrage imposibilitatea caracterizării drept abuzive a unor prevederi contractuale.
In temeiul disp. art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000 solicită încuviințarea probei cu interogatoriul reclamanților, proba care poate duce la recunoașterea (explicită sau implicită) a existenței negocierilor și discuțiilor anterioare. Având în vedere că sarcina probei este răsturnată de dispozițiile speciale ale Legii 193/2000, cu atât mai mult se impune o permisivitate sporită în probatoriile administrate, în acest sens fiind și dispozițiile art. 4 alin. 3 care nu limitează în vreun fel probatoriul administrat de pârâtă. Pentru reclamanți simplă afirmație că nu s-au purtat negocieri (chiar făcută cu rea-credință) este suficientă, însă pentru pârâtă sarcina probării unor aspecte de natură faptică este dificilă și în rare cazuri există înscrisuri doveditoare, astfel încât proba se poate face numai prin interogatoriul reclamanților sau prin prezumții.
Reclamanții sunt cei care s-au adresat bancii în anul 2007 și 2008 solicitând a le fi aprobată cererea pentru acordarea unui credit, alegând dintre produsele băncii pe acela care li se potrivea prin raportare la factori subiectivi: valoarea împrumutului, veniturile lunare, perioada de creditare, etc.
Prin urmare, luând cunoștință de oferta băncii anterior semnării conventiei, reclamanții au avut libertatea de a acționa, libertatea de a alege și libertatea de a negocia sau de a acceptă condițiile oferite de banca.
În anul 2000 a fost promulgată Legea nr 193, deci acest act normativ era în vigoare la dată semnării convenției de credit, ceea ce ii determina să considere că dacă reclamanții s-ar fi considerat prejudiciați de lipsa posibilității de negociere, de poziția inflexibilă a băncii, aveau posibilitatea să refuze semnarea convenției, în împrejurarea în care anterior solicitaseră în mod expres explicații sau formulaseră o contraofertă.
V. nu deține monopolul în materia contractelor de creditare, astfel încât reclamanții se puteau adresa unei alte bănci care să le accepte condițiile proprii. Or, la dosar nu există nicio dovadă privind nemulțumirea reclamanților sau propunerea unei contraoferte, ceea ce înseamnă că aceștia, la nivelul anului 2008, au fost mulțumiți de formă Convenției de credit, de aspectele de ordin juridic și financiar cuprinse în acestea.
Banca a pus la dispoziția tuturor clienților oferta să privind produsele bancare, această oferta a fost publică, neascunsă, cuprinzând toate elementele de ordin financiar care interesa posibilii împrumutați, fiind mediatizată atât prin postarea pe pagină de Internet a băncii, cât și prin alte mijloace de mass-media, dar și prin informări obținute din partea reprezentanților băncii.
Oferta băncii a fost comunicată anterior semnării convențiilor de credit iar reclamantilor nu li s-a interzis sa expedieze o oferta.
Mai mult, reclamanții au semnat cu pârâtă două conventii de credit sub nr._/CP/12.09.2007 și nr._/CP/1.08.2008. Convenția de credit nr._/CP/1.08.2008 a fost semnată la 13 luni distanță de convenția de credit nr._/CP/12.09.2007.
Dacă pârâtă ar fi avut un comportament abuziv, dacă ar fi refuzat să negocieze contractul semnat cu aceștia, nu se explică de reclamanții au ales să încheie încă o convenție de credit, deși mai aveau una în derulare, cunoștea prevederile acesteia și fusesera deja “abuzati” prin presupusă “nenegociere”.
O persoană vătămată în orice fel de un alt subiect de drept nu se reîntoarce și solicită să mai fie “vătămată” încă o dată; iar în cazul în care se întâmplă o asemenea situație, atunci culpă vătămării/prejudicierii se împarte între cei doi, persoană prejudiciată neputând invocă propria culpă pentru a atrage răspunderea celui care l-a vătămat.
În aceste condiții, reclamanții, după analiză ofertei propuse de V., precum și a ofertelor emise de alte unități bancare, aveau posibilitatea de a-și exprimă nemulțumirile atât față de condițiile de creditare oferite de pârâtă, dar și față de poziția “inflexibilă” în privința negocierii, iar în ultima instanța reclamanții puteau refuza semnarea Convenției.
Este adevărat că în ceea ce privește Condițiile Generale ale convenției de credit acestea reprezintă clauze preformulate de către banca și adresate tuturor clienților (de aici și termenul “generale”; nu înseamnă că și implicit sunt abuzive). Însă trebuie făcută distincția dintre acestea și cele regăsite în Condițiile Speciale ale convenției, care, astfel cum am arătat, sunt specifice fiecărui client în parte și au fost negociate în raport de interesele financiare ale reclamantilor. Condițiile speciale au caracter personalizat, stabilit în funcție de fiecare client în parte, și, desigur, de dorința acestuia de negociere.
Nu trebuie făcută confuzie între contractele de adeziune și contractele preformulate. Cele două noțiuni nu se suprapun, în cazul de fata nefiind vorba de contracte de adeziune. Contractele de adeziune nu pot fi modificate în niciun fel, sub niciun aspect. Pe de altă parte, contractele preformulate au o formă inițială stabilită de un contractantă, dar suferă modificări potrivit negocierilor bilaterale.
Face dovadă că în Convenții încheiate cu alți clienți s-au stipulat condiții financiare diferite (comisioane de risc mai mici sau mai mari, ori lipsa totală a comisionului de risc), conform abilității și interesului fiecărui client de a negocia propriul contract. Dovadă posibilității modificării o face prin condițiile financiare cuprinse în alte Convenții încheiate de banca cu alți clienți, unde s-au stipulat condiții financiare diferite (comisioane de risc mai mici sau mai mari, ori lipsa totală a comisionului de risc), conform abilității și interesului fiecărui client de a negocia propriul contract.
Depune o . convenții de credit din care rezultă că alți clienți ai băncii au beneficiat de condiții diferite de creditare, aceștia negociind cuantumul și existența comisionului de risc. Această proba este făcută prin simplă comparare a convențiilor de credit.
Din aceste elemente rezultă două concluzii importante: în primul rând comisionul de risc a fost o clauză negociată între părțile contractante sub aspectul existenței sale; în al doilea rând comisionul de risc a fost o clauză negociată între părțile contractante sub aspectul cuantumului sau. Din înscrisurile menționate anterior rezultă că orice consumator a avut posibilitatea să negocieze cu pârâtă atât natură comisionului – însăși existența acestuia, cât și cuantumul comisionului.
În aceste condiții, concluzioneaza asupra situației reale de la dată semnării convenției de credit: cunoscând foarte bine oferta de creditare a pârâtei și având posibilitatea reală de a purta o negociere cu pârâtă în privința condițiilor contractuale, reclamanții au ales să semneze convenția de credit, fără nicio presiune externă și fără a sesiza o imposibilitate de negociere.
Aceste aspecte generează prezumția existenței negocierilor dintre părți, sau cel puțin a posibilității de negociere oferite reclamanților (prezumția reprezentând un mijloc de proba admisibil și utilizabil în procedura civilă). În măsură în care reclamanții nu au dorit să uzeze de această posibilitate, fiind mulțumiți de oferta V., atât din punct de vedere financiar cât și contractual, această opțiune personală nu poate fi imputabilă băncii, și nu poate fi reținută conduită abuzivă și de rea-credință a V..
Toate aceste aspecte generează prezumția existenței negocierilor dintre părți sau cel puțin a posibilității de negociere oferite reclamantului (prezumția reprezentând un mijloc de proba admisibil si utilizabil în procedura civilă).
Clauzele privind comisionul de risc nu sunt însă de natură să creeze un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, debitorul băncii suportând prețul creditului compus din cele două componente ale acestuia: dobânda și comisioanele.
În speță, pârâtei . îi revine obligația remiterii sumei împrumutate, obligație îndeplinită prin virarea sumei în contul curent al reclamantilor. Adăugă la această obligație și pe cea a administrării împrumutului în toată perioada de contractare și altele evidențiate în dispozițiile art 7.2 din condițiile generale. Reclamanților le revine obligația restituirii sumei împrumutate, precum și a accesoriilor acestei obligații, sub formă dobânzilor și comisioanelor.
Pentru că un dezechilibru să poată fi analizat, să poată fi caracterizat, ar fi trebuit să se identifice care sunt acele drepturile și obligațiile între care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților.
Cum a statuat ICCJ în cadrul Deciziei nr 2806/25.09.2013, apreciaza că această analiză comparativă ar trebui să privească pe de o parte dreptul băncii de a beneficia de o clauză prin care să se stabilească echilibrul contractual dar și obligația băncii de a pune imediat la dispoziția reclamantului în convenția de credit, sume importante de bani.
Doctrina a trasat limitele obligației pozitive de transparență și a obligației negative de a nu prevedea clauze abuzive, stabilind că un potențial client al băncii, depunând diligențele minime impuse într-un asemenea caz, va accesa condițiile generale de banca, va lua cunoștință de conținutul lor, și eventual va solicită băncii informațiile suplimentare, explicațiile și clarificările pe care le consideră necesare, astfel încât să cunoască și să înțeleagă regulile ce vor guverna noul contract. (...) Obligația (de informare a clientului) trebuie îndeplinită prin urmare prin remiterea către client a unui document scris, care cuprinde informațiile relevante, sau prin punerea lor la dispoziția clientului în alt mod, într-o manieră suficient de accesibilă (afișare la sediul băncii, postare pe web, etc) "- I. T. Contractele bancare în noul cod civil – E. CH B..
În consecință, întrucât niciunul dintre drepturile enumerate de art. 10 din OG nr. 21/1992 nu a fost încălcat, apreciaza că nu se poate reține îndeplinirea condiției dezechilibrului semnificativ.
Problema exprimării neclare sau neinteligibile are un profund caracter subiectiv, ținând cont de posibilitatea consumatorului de a citi și înțelege conținutul, prin prisma caracteristicilor personale. În cadrul unei astfel de analize, ar trebui avute în vedere și dispozițiile art. 2 lit. m din Legea 363/2007 care prevăd că prin noțiunea de consumator mediu se înțelege “consumatorul considerat că fiind rezonabil informat, atent și precaut, ținând seama de factorii sociali, culturali și lingvistici”. Sub acest prim criteriu, consideră că toate clauzele contractuale, inclusiv cele considerate abuzive de către reclamanți sunt redactate într-un limbaj clar, accesibil, fără înțeles ascuns, fiind ușor inteligibile.
Sub aspectul caracteristicilor personale ale reclamanților, rezultă că reclamanții sunt persoane instruite, educate, integrate social, posedând studii, astfel încât nu pot invocă aspecte de ordin subiectiv precum semianalfabetismul, educația școlară precară, sau proveniență dintr-un mediu social inferior pentru a se prevala de neînțelegerea clauzelor contractuale.
Prin urmare, este imposibil de acceptat idea că două persoane cu studii superioare, nu sunt capabile să citească și să înțeleagă condițiile unui contract de credit, prin însăși caracteristicile personale aceștia încadrându-se în noțiunea de consumator informat, avizat.
Faptul că anterior reclamanții mai semnaseră un alt contract de credit cu pârâtă denotă că aceștia aveau cunoștiință de termenii și condițiile unui contract de credit.
Sub un alt aspect, problema caracterului neclar sau inteligibil se interpretează și prin prisma caracterului ascuns sau public al ofertei de creditare și contractelor de credit propuse de banca.
În cauza perceperea comisionului de risc a fost adusă la cunoștință clienților, oferta băncii fiind una publică, afișată atât pe site-ul băncii cât și în mass media. Mai mult, existența comisionului de risc se regăsea și în cuprinsul planului de rambursare pus la dispoziția reclamanților cu ocazia semnării Convenției de credit, astfel încât nu se poate susține nici „ascunderea” acestui comision și nici ascunderea modul de calcul (care era indicat în cuprinsul Convenției) și nici ascunderea valorii lunare a comisionului (inserată în planul de rambursare).
Dacă reclamanții ar fi avut obiecții sau neînțelegeri legate de acest comision sau de oricare dintre elementele Convenției, aceștia ar fi trebuit să solicite explicații cel mai târziu la dată semnării Convenției și, dacă neclaritățile continuau, să refuze semnarea Convenției. Acceptând să semneze Convenția, nefăcând vreo obiecțiune și nesolicitand explicații, reclamanții, prin atitudinea lor, fac dovadă înțelegerii condițiilor contractuale și acceptării acestora.
Cunoașterea tuturor condițiilor creditului rezultă și din conținutul D.A.E., care este clar explicitată în Convenția de credit, se indică toate elementele din care este compusă, inclusiv comisionul de risc, iar în privința valorii D. nu a fost solicitată modificarea prin cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, nu se poate reține în cauza nici îndeplinirea acestui criteriu legal, clauzele contractuale fiind clar exprimate, inteligibile, publice, neascunse reclamanților.
Reclamantii au avut posibilitatea la dată semnării convențiilor de credit de a lua cunoștință de termenii contractuali – în acest sens comunicandu-li-se planul de rambursare. Reclamanții au fost cei care a contactat banca în scopul acordării creditului; nu banca a impus reclamanților această varianta de creditare ci ea a fost aleasă chiar de către aceștia; nu banca a impus valoarea sumelor împrumutate, ci această a fost aleasă de către reclamanți în raport cu nevoile din acel moment; nu banca a ales moneda (CHF) ci această a fost aleasă de către reclamanți; nu banca a ales durata în care poate fi rambursate creditele, ci tot reclamanții au optat pentru această perioada întrucât posibilitățile financiare nu ar fi permis rambursarea într-un termen mai scurt a sumei împrumutate.
Faptul că timp de aproximativ 7 ani de zile, reclamanții au înțeles să își execute în totalitate obligațiile, achitând luna de luna comisionul de risc (deși astfel cum susțin azi nu ar fi trebuit) a creat o situație de legalitate în percepția băncii.
Pârâtei îi revenea obligația de informare în cadrul contractului bancar și apreciaza că ea a fost realizată, netrebuind însă a fi confundată cu o obligație de sfătuire, de consiliere a clientului. În timp ce informația are că obiect lămurirea clientului preconizând acțiunea viitoare într-un sens sau altul, consultația privește orientarea acestuia, atragerea atenției în mod deosebit asupra pericolelor operațiunii. Banca nu se poate comportă că un avocat al clientului și nici nu-și poate asumă sarcina educării consumatorului.
Comisionul de risc face parte din costul total al creditului, aspect ce rezultă evident din următoarele prevederi legislative: art. 2 pct. 24 din OG nr. 21/1992, care prevede că în costul total al creditului pentru consumator se includ toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractual de credit și care sunt cunoscute de creditor, cu excepția taxelor notariale; art. 3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale iar dobânda anuală efectivă însemna costul total al creditului pentru consumator exprimat că procent anual din valoarea”.
Această Directiva a fost transpusă în legislația națională prin adoptarea OUG nr. 50/2010, ordonanță ce cuprinde aceeași definiție a costului creditului la art. 7 pct. 4.
Comisioanele percepute pentru acordarea unui credit determina, alături de dobânda curentă, dobânda anuală efectivă (D.), iar în condițiile speciale rezultă în mod clar atât valoarea dobânzii curente cât și valoarea D., diferența dintre cele două valori ale dobânzii menționate expres în condițiile special ale convenției de credit fiind determinate de comisioanele percepute de banca.
Atâta timp cât pentru punerea la dispoziție a creditului banca a prevăzut plata unei dobânzi anuale efective mai mari decât dobânda curentă, este evident că plata comisionului de risc – ce determina, alături de alte comisioane, diferența dintre cele două tipuri de dobânzi – reprezintă o parte din contraprestatia pentru acordarea împrumutului.
De altfel acest lucru este specificat în cuprinsul art. 3.5 din condițiile generale. Pentru serviciul de punere la dispoziția consumatorului a unui credit de o anumită valoare pentru o anumită perioada de timp, banca are dreptul la contraprestatia acestuia ce constă în plata dobânzii anuale efective – D.. Valoarea D. a fost prevăzută în mod expres în convențiile părților și nu a fost contestată niciodată.
Împrejurarea că banca a propus consumatorilor, iar aceștia au acceptat în mod expres, formula că D. să fie constituită dintr-o dobânda curentă mai mică și o . comisioane nu înseamnă că nu există o contraprestație a băncii pentru comisioanele convenite și menționate în convenția de credit. Modalitatea de formare a D. ține de politică fiecărei bănci, fiecare banca având dreptul legal de a decide dacă utilizează o dobânda curentă egală cu D., fără niciun comision sau utilizează o dobânda curentă mai mică decât D., dobânda curentă la care se adaugă alte comisioane.
În concluzie, făcând parte din costul total al împrumutului, clauzele contractuale legate de dobânda și comisioane nu pot fi modificate sau înlăturate prin voință instanței de judecată, care nu poate aprecia asupra costurilor comerciale impuse de un profesionist. Stabilirea costului unui credit ține de politică internă și de piață a fiecărui profesionist, instanța de judecată neputând să se substituie acestuia și să reaprecieze asupra oportunității perceperii unui comision sau a unei dobânzi.
Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului – astfel cum a statuat cu putere de lucru judecat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4685/27.11.2012, dar și Curtea de Apel București prin Decizia civilă nr 482/19.11.2012, cât și Judecătoria Timișoara prin Sentința 5462/21.12.2012, astfel că modificarea lor de către instanța de fond, conduce la încălcarea dispozițiilor legale mai sus invocate dar implicit și la nelegalitatea hotărârii.
În aceste condiții, apreciaza că atât comisionul de risc, cât și dobânda contractuală, erau aspecte ce țineau de prețul contractului și nu pot fi supuse aprecierii instanței de judecată.
Comisionul de risc acoperă pierderi legate de neplata de către clienți a debitului și accesoriilor (dobânda), precum și riscuri legate de devalorizarea garanțiilor. Riscul de credit este în strânsă legătură cu riscul de diminuare a valorii creanței, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul voluntar, riscul de decontare, riscul operațional, astfel cum acestea sunt reglementate de către art.126 al.1 din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Rațiunea economică ce justifică solicitarea acestui comision este existența riscului de credit, element de care Banca este obligată să țină cont și să încerce să îl acopere. Prin dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. g din Normele B.N.R. nr. 17/18.12.2003, riscul de credit este definit că fiind: "riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, că urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constand în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia".
În cazul în care reclamanții nu și-ar mai putea achita ratele de credit, contractul ar deveni scadent și de la această dată, în conformitate cu art. 4 lit. b din Condițiile Speciale se adaugă dobânda penalizatoare, astfel încât se majorează costul contractului că o sancțiune a faptului neîndeplinirii obligației de către client.
Toate aceste penalități de întârziere sunt suplimentare costului stabilit de părți în contract și deci nu pot fi acoperite de polițele de asigurări (care acoperă strict suma împrumutată). Riscul de credit este asumat în urmă analizei economico-financiare a solicitantului de credit și a solidarității garanțiilor reale sau personale.
Deși aferent Convenției de credit reclamanții au adus o garanție reală imobiliară (ipotecă asupra unui imobil, accesoriu convenției de credit) iar imobilul adus că și garanție a fost asigurat, polița fiind cesionată în favoarea bancii, clauză menționată și criticată că fiind abuzivă acoperă de fapt riscul devalorizării garanțiilor aduse băncii.
Este eronat a se consideră că asigurarea realizată asupra imobilului acoperă în întregime împrumutul acordat. Astfel, perioada de rambursare prevăzută în contract fiind mare, la momentul semnării contractului nefiind previzibilă evoluția pieței imobiliare în următorii 15 de ani. O devalorizare majoră a imobilelor aduse garanție ar pune subscrisă în situația de a nu mai putea recupera o mare parte din sumele împrumutate în cazul insolvabilității reclamanților. Că urmare, nu se poate susține că banca nu suportă nici un risc din moment ce reclamanții pot stopa oricând plata ratelor de credit, iar bunurile aduse în garanție nu acoperă integral nici măcar cuantumul debitului principal.
Principala activitate pe care o are o banca, în momentul și ulterior acordării unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate. Activitatea de monitorizare și gestionare a riscurilor unui credit este principala activitate a băncii, după acordarea unui credit, iar comisionul de administrare este legat de operațiunile întreprinse de Banca de-a lungul desfășurării creditului pentru monitorizarea utilizării și rambursării creditului.
În plus, acest comision se aplică la soldul creditului și nu la totalul sumei împrumutate. Că urmare, acest comision scade proporțional cu scăderea riscului legat de devalorizarea garanțiilor. Prin urmare, clauză inserată la art. 5 lit. a nu crează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, motiv pentru care, această clauză nu poate fi considerate că și abuzivă.
Calculul și modalitatea de plata a comisionului de risc sunt clar stabilite prin Convenția de Credit, fiind indicat procentul comisionului, faptul că acesta se calculează la soldul creditului, și se plătește lunar, împreună cu rată și dobânda. Indicăm în acest sens atât dispozițiile Convenției, cât și graficul de rambursare.
Pentru toate aceste aspecte consideră că dispozițiile clauzei art. 5. lit. a privitoare la comisionul de risc din convențiile de credit precum și clauza privitoare la comisionul de administrare au fost clare, fără dubiu de interpretare pentru reclamanți, fără nici cea mai mică urmă a caracterului abuziv, încadrându-se în dispozițiile prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea nr 193/2000.
Cât privește capătul de cerere prin care reclamanții solicită plata dobânzii legale la suma plătită că și comision de risc/administrare solicită respingerea acestuia că neîntemeiat pentru ca nu sunt expuse motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază capătul de cerere menționat. Obligația personală a reclamantilor de a indică în concret motivele de fapt și de drept ale fiecărui capăt de cerere este prevăzută în mod expres în art. 194 NCPC iar sanctiunea nulității este prevăzută în mod expres în art. 196 NCPC.
Solicita anularea acestui capăt de cerere.
Pretențiile reclamanților au fost indicate la modul general că reprezentând „dobânda legală”. Apreciaza că în cauza nu sunt aplicabile dispozițiile OG 13/2011, pretențiile reclamanților neputându-se înscrie nici în noțiunea de „dobânda remuneratorie” și nici în cea de „dobânda penalizatoare” astfel cum se menționează în cuprinsul OG 13/2011.
Potrivit art. 1 alin. 2 din OG nr. 13/2011 dobânda remuneratorie reprezintă „dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară îndeplinirii termenului scadenței”. Acest text se coroborează cu dispozițiile art. 1 care face vorbire de libertatea părților de a stabili în convenții rată dobânzii pentru un împrumut sau pentru restituirea unei sume de bani. În consecință, dobânda remuneratorie poate fi stabilită numai pe cale convențională, reprezentând un echivalent al beneficiului de care a fost lipsit creditorul pe perioada cât debitorul a folosit suma de bani și se calculează numai pentru perioada anterioară scadenței.
Dobânda penalizatoare este definită de art. 1 alin. 3 că fiind „dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neindeplinirea obligației la scadență” prin urmare calculul acestei dobânzi se realizează după dată scadenței.
În speță de față la acest moment nu există vreo neîndeplinire a unei obligații de plata din partea pârâtei. Aceste dobânzi nu se pot solicită decât dupa data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și numai în ipoteza în care pârâtă nu și-ar îndeplini de bună voie obligația. Anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești creanță nu are caracter cert și prin urmare nici exigibil, nefiind cunoscut cuantumul exact, astfel încât debitorul (în cazul de față pârâtă V.) nu poate să recurgă la plata benevolă. Creanță devine certă abia după rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate, de la această dată se poate achita benevol obligația de plata de către pârâtă.
In probatiune depune acte, solicita interogatoriul.
În drept invoca art. 1 alin. 5, art. 16 și art. 44 din Constituția României, art. 2 lit. m din Legea nr. 363/2007, cauzele Langguth (29 iunie 1995, cauza C-456/93) Springenheide (16 iulie 1998 - C 210/1996) și Darbo (4 aprilie 2000 - C 465/98), Directiva 87/102/CE și ulterior Directiva 2008/48/CE., art. 3 alin. 1 lit. g din Normele B.N.R. nr. 17/18.12.2003, art. 126 al. 1 din OUG nr. 99/2006, art. 1, art. 4 alin. 5 lit. b și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, lit. b din Anexa Legii nr. 193/2000 și orice alte acte normative aplicabile în speță.
Prin raspunsul la intampinare reclamata arata ca solicita constatarea nulitatii absolute a clauzelor dar motivele invocate in intampinare de parata privesc nulitati relative.
Clauzele/comisioanele contestate sunt exprimate procentual, fara sa existe vreo explicatie, motivatie sau definitie a acestora; deci nu este respectata cerinta unui limbaj usor si inteligibil.
Se opune administrarii probei cu interogatoriul deoarece apreciaza ca in cauza se pot administra doar proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine in fapt urmatoarele:
Intre parti s-au incheiat in 2007 si 2008 doua contracte de creditare în temeiul cărora Banca le-a pus la dispoziție niste sume de bani. In cadrul ambelor contracte, la pctul 5 lit. a din conditiile speciale, respectiv pctul 3.5 din conditiile generale se prevede obligatia reclamantilor de a achita un comision de risc/administrare aplicat la soldul creditului, platibil lunar.
Ca urmare a ofertei facute de banca cu privire la eliminirea unor comisioane, la 17.03.2010 se inregistreaza raspunsul reclamantilor din care rezulta ca nu sunt de acord cu semnarea unui acord sau a unui act aditional fara sa existe un dialog intre parti.
Reclamantii au solicitat constatarea caracterului abuziv si anularea acestor clauze prin care s-a perceput initial un comision de risc si ulterior un comision de adminstrare.
Prevederea legala incidenta in cauza din Legea nr. 193/2000 este art. 4 alin. 1 potrivit caruia o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Conform alineatului doi al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Potrivit alineatului 6, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele sau serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Rezultă că, pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă, este necesară întrunirea următoarelor condiții de admisibilitate si de fond: să nu fie negociată direct cu consumatorul; să creeze, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; crearea dezechilibrului să fie rezultatul încălcării exigențelor bunei-credințe; clauza să nu privească obiectul principal al contractului iar aspectul considerat abuziv să nu îl constituie însuși caracterul adecvat al prețului sau contraprestației, raportat la serviciile furnizate în schimb.
1. Lipsa negocierii.
Parata a afirmat ca a existat o negociere anterior semnarii contractului, ca reclamantii au primit o oferta publica, neascunsa, personalizata, ca acestia nu au comunicat o contraoferta, nu au negociat aceste comisoane, mai mult au semnat un nou contract la diferenta de 13 luni.
Asa cum se poate observa, contracte incheiate de parti au acelasi format, acelasi continut, aceeasi exprimare. Contractele sunt preformulate iar diferentele dintre ele sunt date doar de particularitatea clientului, respectiv de datele acestuia, de suma imprumutata, termenul de rambursare, garantii, etc. Nicidecum nu se poate afirma ca aceste diferente sunt datorate negocierilor. La interogator reclamantii au aratat ca nu a existat niciun fel de negociere a clauzelor cu banca, ca au pus intrebari legate de comisionul de risc si li s-a raspuns fara vreo explicatie ca e vorba de un contract stas iar clauza nu poate fi eliminata; graficul de rambursare le-a fost inmanat dupa semnarea conventiilor. Nu reprezintă o negociere posibilitatea celor care imprumuta de a alege între ofertele mai multor bănci, nici posibilitatea de a alege între mai multe variante de contracte oferite de aceeași bancă. Posibilitatea de a alege moneda creditului, perioada de rambursare sau suma totală împrumutată reprezintă doar adaptarea specifică a unor contracte de adeziune la caracteristicile concrete ale unui client și nu negociere.
Din acest punct de vedere este esential pentru consumator să existe posibilitatea negocierii conținutului clauzei contractuale iar parata nu a făcut dovada existenței unei asemenea posibilități, conform art. 4 alin. 3 teza finală din Legea 193/2000, text care arata ca sarcina probei negocierii directe a clauzei cu consumatorul revine comerciantului.
Ca si o prima concluzie, instanta stabileste deci ca aceste acte si clauzele lor nu au fost negociate de catre parti.
2. Existenta unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Parata a apreciat ca acest dezechilibru nu exista deoarece disp. art. 3 si 10 din OG nr. 21/1992 nu reglementeaza dreptul consumatorului de a obtine un pret mai bun.
Obligatiile bancii sunt acelea de a acorda suma de bani si de a administra imprumutul iar reclamantii au obligatia de a restitui suma si accesoriile.
Initial acest comision de risc a fost perceput de către bancă „pentru punerea la dispoziție a creditului”, de unde rezultă că obligația ce revine împrumutatului de a achita comisionul de risc are drept obligație corelativă obligația băncii de a-i pune acestuia la dispoziție creditul.
Ulterior, prin includerea comisionului de administrare, se arata ca acest comision este datorat și plătibil de către lunar, pe toată durata creditului, pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziție împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute în convenție.
Prin urmare, reclamantilor care imprumuta o suma de bani, le revine, pe langa obligatiile de a achita debitul cu dobanzile si obligatia de a constitui in favoarea bancii ipoteci sau alte garantii, ponderea acestora fiind mult mai mare față de obligațiile corelative ale băncii.
Prin includerea acestor doua comisioane banca, pe de o parte a transferat practic riscul in sarcina consumatorilor care trebuie sa il suporte pe parcursul derularii intregului contract iar pe de alta parte a mai impus si achitarea unor sume suplimentare cu referire la acest risc, sume care nu sunt restituite la incetarea contractului. Toate acestea in conditiile in care asigurarea riscului nerambursării creditului are loc prin instituirea obligatorie a unei garanții reale imobiliare.
Chiar dacă cuantumul lunar concret al comisionului de risc astfel perceput este relativ mic, se poate observa că, prin cumulare, sumele încasate ajung la valori mari, ceea ce produce iar un dezechilibrul semnificativ intre drepturile și obligațiile părților.
3. Dezechilibrul să fie rezultatul încălcării exigențelor bunei-credințe.
Legat de aceasta conditie se retine faptul ca banca are cunostiinta de practica pe care o promoveaza: a stipulat cea mai mica dobanda pe piata, a incheiat contracte la dobanda promisa dar nu a facut referire la existenta unor alte costuri care se percep lunar; in urma aplicarii acestor comisioane banca recupereaza practic diferenta dintre dobanda promise si dobanda perceputa de alte banci pe piata bancară.
Asa cum rezultă și din preambulul Directivei 93/13/CEE, la evaluarea bunei credințe trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză. Deci in condițiile în care banca a lasat la momentul contractării impresia ca percepe cea mai mica dobanda pe piata, este evident ca a putut influența consimțământul consumatorului la încheierea contractului.
Ca atare, aceasta practică nu poate fi decât expresia relei-credințe a societății bancare în relațiile sale cu consumatorul.
Pe de alta parte, perceperea comisionului de risc reprezintă doar o formă mascată de a încasa, sub o alta denumire, o dobândă mai mare.
Dacă scopul comisionului ar fi fost, într-adevăr, acoperirea riscurilor, ar fi trebuit să se prevadă restituirea sumelor în discuție dacă, la sfârșitul perioadei contractuale, se constata că toate obligațiile consumatorului au fost îndeplinite.
4. Clauza sa nu faca obiectul exceptiei reglementata de art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 raportat la art. 4 alin. 2 din Directiva 93/CE/1993.
În ceea ce privește ultima condiție, respectiv faptul ca art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 limitează intervenția instanței de judecată, se retine faptul ca, desi Directiva 93/13/CEE are un conținut inexact raportat la prevederile din directivă a căror transpunere în legislația națională s-a urmărit, in cauza sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă. Acest articol prevede exceptia care exlude posibilitatea de control a caracterului abuziv de catre instanta. In hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-26/13 A. Kasler, par. 42 se mentioneaza ca cerința privind transparența clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical și că prezintă o importanță esențială pentru respectarea acestei cerințe dacă în contract se indică în mod transparent motivul și particularitățile clauzei în discuție, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.
In cadrul cauzei C-143/13 M. vs. V. CJUE a concluzionat ca articolul 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat in sensul ca, in imprejurari precum cele in discutie in litigiul principal, termenii ,,obiectul principal al contractului,, si ,,caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte,, nu acopera, in principiu, tipuri de clauze care figureaza in contracte de credit precum cele in discutie in litigiul principal care, pe de o parte, permit, in anumite conditii, creditorului sa modifice in mod unilateral rata dobanzii si, pe de alta parte, prevad un ,,comision de risc,, perceput de acesta.
Instituirea celor doua comisioane nu reprezinta obiectul principal al contractului; obiectul principal consta pentru reclamantii consumatori in suma de bani împrumutată iar pentru parata dobanda care o percepe. Acestea nici nu sunt incluse expres in dobânda anuală efectivă, a carei definitie D. este data în condițiile generale ale convenției.
Pentru motivele de mai sus instanta apreciaza ca este abuziva clauza ce impune consumatorului sa achite lunar un comision de risc/administrare si va constata nulitatea absoluta a acesteia.
Nulitatea absoluta, ca si sanctiune civila, poate fi invocata oricand si de catre oricine, neavand nicio relevanta in cauza daca actul a fost deja executat sau nu. Mai mult, Inalta Curte de Casație și Justiție a hotărât prin Decizia nr. 992/2014, că, în situația în care clauza privind comisionul de risc dintr-un contract de credit a fost declarată abuzivă, ca efect al constatării nulității absolute a acesteia, instanța de fond trebuie să dea eficiență principiului potrivit căruia quod nullum est, nullum producit effectum, și, prin urmare, este necesar să dispună restituirea prestațiilor/sumelor încasate cu titlu de comision de risc, dreptul de a solicita restituirea acestor sume fiind imprescriptibil.
In cauza reclamantii au facut dovada achitarii acestor sume situatie in care se impune restituirea prestatiei.
Cum in materie comerciala dobanda curge de drept, instanta va obliga parata sa achite aceasta dobanda de la data scadentei si nu de la data pronuntarii hotararii, asa cum s-a apreciat ca s-ar impune.
Constatand culpa paratei, in baza disp. art. 451 si urm. NCPC, o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecata constand in onorariu de avocat. Cu privire la reducerea acestuia instanta constata ca la dosar reclamantii au facut dovada achitarii unui onorariu de 6000 de lei. F. a interveni in contractul de asistenta juridica incheiat de parti, acest onorariu va fi supus reducerii conform art. 451 alin. 2 NCPC. Suma pretinsa este mare fata de activitatea prestata (depunere actiune, prezentare la doua termene de judecata si sustinerea concluziilor pe fond, fara sa se administreze vreo alta proba din partea in afara inscrisurilor depuse) si fata de complexitatea cauzei. Prin urmare instanta va obliga parata sa achite reclamantilor onorariul redus de 3000 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN N UMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea civila formulata de reclamantii B. M., CNP_ și B. C., CNP_, domiciliați în București, . nr. 1, ., ., sector 6, cu domiciliul procedural ales la C.. Av. A. C., cu sediul în Șoseaua Fundeni nr. 74, .. 1, Sector 2, București, prin avocat A. C. in contradictoriu cu parata S.C. V. R. S.A., cu sediul în București, ., etajele 3-8 și 10, Sector 2, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J_, având Codul Unic de înregistrare_ și nr. de înregistrare în Registrul Instituțiilor de Credit ținut la Banca Națională a României RB-PJR-40-048 din data de 10.04.2000, reprezentată legal de av. M. Kehaiyan si in consecinta:
Constata ca fiind abuziva si declara nulitatea clauzei privitoare la comisionul de risc/comision de administrare prevazuta la art. 5.1 lit. a din condiții speciale si 3.5 din condiții generale ale Convenției de credit nr._/CP/01.08.2008 și art. 5 lit. a din condiții speciale și 3.5 din condiții generale ale Convenției de credit nr._/CP/12.09.2007.
Obliga parata sa restituire sumele percepute în contul comisionului de risc/comision de administrare din momentul încheierii convențiilor și până la zi, cu dobânda legală calculata de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data plății efective a acestui debit.
Obliga parata sa achite reclamantilor 3000 lei cu titlu cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de azi, 08 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. C. C. R. D.
Red.teh.red. HCC/DR, 5ex, 08.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5193/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 5210/2015. Judecătoria... → |
|---|
