Pretenţii. Încheierea nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 26/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 1704/2015
Nr. unic dosar:_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința Publică din data de 26.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. V.
GREFIER: M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții civile, privind pe reclamantul D. H. G. și pe pârâtul M. I. M. .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul personal, lipsind pârâtul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că reclamantul a depus înscrisuri prin Serviciul Registratură.
Verificându-și din oficiu competența, în temeiul art. 131 alin.1, art. 94(j) și art. 116 C.proc.civ., instanța se constată competentă general, material și teritorial să judece cauza de față.
Reclamantul arată că înțelege să renunțe la capătul 2 al cererii cu privire la suma de 540 lei. Instanța ia act de precizarea formulată de reclamant și acordă cuvântul în susținerea probelor solicitate.
Reclamantul solicită administrarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Apreciind că proba cu înscrisuri este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 258 cu referire la art. 255 C.proc. civ., instanța o încuviințează pentru reclamant și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Pentru a delibera
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 09.02.2015
Pronunțată în ședință publică astăzi: 26.01.2015
PREȘEDINTE GREFIER
Nr. unic dosar:_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 09.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. V.
GREFIER: M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții civile, privind pe reclamantul D. H. G. și pe pârâtul M. I. M. .
INSTANȚA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 13.02.2015
Pronunțată în ședință publică astăzi: 09.02.2015
PREȘEDINTE GREFIER
Nr. unic dosar:_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1704
Ședința Publică din data de 13.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. V.
GREFIER: M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții civile, privind pe reclamantul D. H. G. și pe pârâtul M. I. M. .
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 26.01.2015, fiind cuprinse în încheierea din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 09.02.2015și apoi pentru astăzi 13.02.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.02.2014, reclamantul D. H. G. a chemat în judecată pe pârâtul M. I. M., solicitând sa oblige paratul la plata sumei de 5600 lei, reactualizata de la data introducerii acțiunii pana la data plații effective a debitului, reprezentând chiria neachitata pentru lunile iulie - septembrie 2013 in suma de 3.300 lei, cheltuieli de întreținere aferente apartamentului închiriat neachitata pentru lunile februarie, iunie - septembrie 2013 in suma totala de 2.192 lei, contravaloarea gazelor naturale in suma de 97 lei si contravaloarea consumului de energie electrica in suma de 1.111 lei; sa oblige paratul la plata sumei de 540 lei, reprezentând impozitul pe chirie aferent perioadei octombrie-decembrie 2013, avandu-se in vedere ca orice contract de închiriere înregistrat la organul fiscal se încheie pe o perioada de minimum un an; cu cheltuieli de judecata in suma de 2.972 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 04.02.2013, a încheiat cu paratul contractul de închiriere înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Sector 6 sub nr._/06.02.2013, având ca obiect apartamentul nr. 55 compus din 2 camere, proprietatea lui, situat in București, Sector 2, ., nr. 19, ..
Reclamantul a menționat că la mijlocul lunii septembrie 2013, asociația de proprietari i-a comunicat telefonic ca înregistrează mari restante la cheltuielile de intretinere si că, daca nu le achit imediat îi vor emite somație de plata pentru o restanta de 1.954,17 lei, reprezentând cheltuielile de intretinere neachitate pentru lunile februarie-august 2013. A adăugat că toate încercările lui de a lua legătura cu paratul pentru recuperarea datoriilor pe care le are fata de el au rămas fara niciun rezultat, motiv pentru care la data de 14.11.2013 l-a notificat la adresa de domiciliu prin executor judecătoresc si prin scrisoare cu confirmare de primire la locul de munca declarat.
In drept, reclamantul a invocat art. 1170, 1270, 1522, 1796 din Codul civil (C.civ.), art. 113 (1) pct. 4 C.proc.civ.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus, în copie, un set de înscrisuri (f. 7-29, 46-47).
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
La termenul din data de 26.01.2015, reclmantul a arătat că renunță la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata impozitului.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
În fapt, din contractul de închiriere încheiat la data de 04.02.2013 și înregistrat la organele fiscale, reiese că între părți s-au desfășurat raporturi contractuale în baza cărora reclamantul i-a închiriat pârâtului până la data de 04.02.2014 imobilul apartament din București, . nr. 19, ., . acestuia de către pârât fiind stabilită la suma de 250 euro cu titlu de chirie lunară, iar plata trebuia făcută pe data de 18 a lunii în curs pentru luna următoare.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat la niciun termen de judecată.
În drept, potrivit art. 1270 al. 1 și art. 14 al. 1 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință, iar conform art. 1516 al. 1 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației.
Instanța reține că părțile au încheiat un contract de închiriere, pârâtul având obligația să plătească chiria lunară pentru perioada iulie – septembrie 2013, precum și cheltuielile de întreținere și pentru furnizorii de utilități (art. VI.1 din contract).
Ținând seama și de prevederile art. 663 C.proc.civ., instanța apreciază că suma solicitată de către reclamantă drept debit în baza contractului de închiriere de 5600 lei, reprezintă o creanță certă, cuantumul ei rezultând din contractul încheiat între părți, din somația de plată înaintată reclamantului de către asociația de poprietari, coroborate cu corespondența purtată între părți prin mesajele de pe telefonul mobil al reclamantului (filele 14-19).
Creanța este lichidă, cuantumul ei fiind determinat prin însăși înscrisurile constatatoare ale debitului și exigibilă, datele scadente fiind împlinite încă din anul 2013.
În lumina acestor considerente, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5600 lei, reprezentând chirie restantă, cote de întârziere, consum de energie electrică și consum de gaze naturale.
În considerarea culpei procesuale a pârâtului în declanșarea litigiului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 453 al. 1 C.proc.civ., instanța, admițând acțiunea, va obliga pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată efectuate în acest proces și probate conform art. 249 C.proc.428civ., în cuantum de 2.081 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (filele 5, 36).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea privind pe reclamantul D. H. G., cu domiciliul în București, sector 6, ., nr. 2-6, ., . și pe pârâtul M. I. M., cu domiciliul în Pitești, ., ., ., jud. Argeș.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma totală de 5600 lei, reprezentând chirie restantă, cote de întârziere, consum de energie electrică și consum de gaze naturale.
Ia act că reclamantul a renunțat la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata impozitului.
Obligă pârâtul să ramburseze reclamantului cheltuielile de judecată în valoare de 428 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Prezenta sentință se atacă numai cu apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii.
Prezenta hotărâre se va comunica părților, în copie, în temeiul art. 427 al. 1 C.proc.civ.
Pronunțată în ședință publică astăzi 13.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.jud.N.V/Tehnored. MI/2 ex./02.06.2015
| ← Pretenţii. Încheierea nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Pretenţii. Sentința nr. 7222/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








