Pretenţii. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 14657/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 22.12.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: P. V. L.
GREFIER: B. F.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare- clauze abuzive, pretenții și obligația de a face, privind pe reclamanții S. C. și S. M. și pe pârâtele S.C. B. S.A. și Erb N. Europe Funding II B.V.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la termenul din data de 16.12.2015, care fac parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 22.12.2015 conform art. 396 alin.1 C.pr.civ.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București în data de 18.05.2015, sub nr._/300/2015, reclamanții S. C. și S. M. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.A si Erb N. Europe Funding II B.V., solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce va pronunța să constate caracterul abuziv al clauzei stipulata în art. 4, pct. 4.1, 4.4, 4.12 lit. a si lit b din contractul de credit nr. HL_/30.07.2007 și să declare nulitatea absolută a acesteia, să constate caracterul abuziv al clauzei stipulata în art. 2, pct. 2.2 din conditiile speciale ale actului aditional din data de 29.12.2009 la contractul de credit nr. HL_/30.07.2007, care prevede o marja fixa de 8 p.p. și să declare nulitatea absolută a acesteia, obligarea pârâtei la recalcularea ratei dobanzii pe parcursul derularii contractului de credit si refacerea graficelor de rambursare în functie de evolutia indicelui LIBOR la 3 luni + marja fixa, adica dobanda = LIBOR la 3 luni + M 0,00% ca dobanda variabila conform art. 4.3 din contract, restituirea tuturor sumelor percepute în baza clauzelor nule si abuzive su fara temei legal, cu titlu de comision de acordare, comision de administrare ( pentru perioada 2007-2009) si cu titlu de dobanda excedentara, să constatate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar înserata în contract, cu consecința constatarii nulitatii absolute a acesteia, să dispuna stabilizarea (înghetarea) cursului de schimb CHF – leu la momentul semnarii contractului, curs care să fie valabil pe toata perioada derularii contractului, să dispuna denominarea în moneda nationala a platilor în virtutea principiului din regulamentul valutar conform caruia pretul marfurilor sau al serviciilor între rezidenti se plateste în moneda nationala si să fie obligata pârâta la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de prezentul litigiu.
In motivarea cererii petentii au aratat ca au încheiat cu pârâta contractul de credit nr. HL14383/30.07.2007 pentru suma de 135.000 CHF pe o durata de 228 luni. Au fost încheiate mai multe acte aditionale, dar acestea nu au influentat cauzele contestate. Iin anul 2009, banca a încheiat actul aditional nr. 2 prin care a modificat în mod unilateral dobanda, prin majorarea marjei de la 0 p.p ( art. 4.3 din contract) la 8%( art. 2.2 din actul aditional nr. 2/29.12.2009). In anul 2010 banca nu a înaintat un act aditional prin care sa se alinieze prevederilor OUG 50/2010. La data de 27.01.2015 au cerut bancii sa accepte rambursarea integrala a creditului în moneda nationala, la un curs de schimb majorat cu 20% fata de cel de la data încheierii contractului, dar aceasta nu a acceptat. Considera ca riscul valutar trebuie suportat de ambele parti.
Au precizat ca sunt consumatori, cererea fiind întemeiata pe prevederile Legii nr. 296/2004, O. G. nr. 21/1992, Legii nr. 193/2000 si Legii nr. 190/1999. Clauzele contractului nu au fost negociate cu reclamantii, contractul fiind unul de adeziune. In cauza este incident art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 79 din Legea nr. 296/2004 si art. 2 punct 16 din OG nr. 21/1992, respectiv clauzele nu au fost negociate, ele creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor iar dezechilibrul este creat în detrimentul petentei, nefiind respectata cerinta bunei-credinte.
In contract nu se arata modul în care se calculeaza dobanda si nici nu se precizeaza valoarea acestuia astfel cum prevede art. 14 lit. A din Legea nr. 190/_. Clauzele contestate ofera bancii dreptul de a revizui rata dobanzii curente fara ca noua rata sa fie negociata cu clientul, ele intrand în contradictie nu numai cu legislatia privitoare la protectia consumatorilor, dar si cu dispozitiile art. 948 pct. 3 si 964 Cod civil.
Clauza prevazuta de art. 2.2 din actul aditional nr. 2/2009 încalca prevederile legislative, respectiv art. 27 lit. b din OUG 50/2010.
Astfel, clauzele referitoare la dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii sunt abuzive în sensul Legii nr. 193/2000 si al Directivei 93/13/CEE a Consiliului, intrand sub incidenta alin. 1 lit. a, b si g din Anexa la Legea nr. 193/2000 cat si a definitiei generale a clauzelor abuzive mentionate în art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 întrucat banca si-a rezervat dreptul de a modifica unilateral dobanda fara a avea un motiv întemeiat specificat în contract.
Comisionul de acordare de 1,00% din valoarea creditului este o clauza abuziva întrucat nu este justificata în mod clar si echivoc în contract si nu se mentioneaza serviciile oferite de banca pentru acest comision. Este calculat raportat la cuantumul creditului, si nu la volumul de munca, complexitatea actelor efectuate. Este o clauza abuziva prin prisma alin. 1 lit. g din A. 1 la Legea nr. 193/2000
Comisionul de administrare în cuantum de 0,10% aplicat la soldul creditului reprezinta o clauza abuziva, perceperea acestui comision fiind facuta pentru acelasi serviciu ca si dobanda si nu are un înteles clar, nu este definit, nu rezulta care este rolul, functiile sau criteriile de determinare a acestuia, ce reprezinta el, ce riscuri e menit sa asigure, în ce conditii poate fi schimbat, care este serviciul oferit de banca în schimbul sau. Se impune anularea acestei clauze cu consecinta restituirii sumelor achitate de petenti întemeiata pe plata nedatorata.
Solicita constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar în trucat raportat la momentul încheierii contractului si la circumstantele acestuia precum si la caracterul sau prestabilit si impus consumatorului fara a-i acorda posibilitatea influentarii naturii acesteia, determina un dezechilibru major între drepturile si obligatiile partilor, riscul valutar fiind suportat exclusiv de catre consumator. Omisiunea bancii de a informa consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru expertii financiari din cadrul bancii, constituie o încalcare a obligatiei de consiliere sever sanctionata de dreptul european si national . Aceasta clauza nu a fost negociata direct cu petentii, fiind incidente dispozitiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Contractul încheiat de parti este un contract de adeziune ce contine clauze prestabilite de banca, fara a putea fi negociate ce determina inegalitatea pozitiilor juridice a partilor, iar clauza de risc valutar îngreuneaza excesiv situatia consumatorului si confera bancii un avantaj economic vadit disproportionat.
Astfel, se impune restabilirea prestatiilor inerente contractului asumat prin înghetarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnarii contractului, astfel încat sa se asigure o proportionalitate a prestatiilor asumate de parti care sa corespunda manifestarii de vointa . Contractul de credit este un contract comutativ ce exclude expunerea uneia dintre parti la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor si incert si oferirea celeilalte parti a unei sanse de castig. Prin aceasta clauza contractul devine aleatoriu fara ca partile sa fi convenit în mod expres în acest sens.
Se impune si denominarea in moneda nationala a platilor conform art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar, aceasta constituind o aplicare în fapt a prevederilor legale precum si a principiului echitatii. Se arata ca in acelasi sens este si Directiva 93/13/CEE.
În drept au fost invocate Legea nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUG nr. 99/2006, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea nr. 363/2007, art. 15 din Constitutia Romaniei, art. 194 si urm. C.pr.civ., art. 480 si 992 cod civil de la 1864, Directiva 93/13/CEE si practica judiciara – dosar nr._ al Tribunalului Galati.
Au solicitat obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata în baza art. 453 si urm. C.pr.civ. si judecata în lipsa.
Au anexat în copie certificata pentru conformitate cu originalul înscrisurile invocate.
La data de 08.06.2015 reclamantii si-au precizat cererea în sensul ca au precizat ca dobanda excedentara are o valoare estimativa de 10.000 CHF, urmand ca aceasta sa fie stabilita pe baza de expertiza, valoarea comisionului de administrare pentru perioada 30.07._09 este de 3.545,63 CHF si valoarea comisionului de acordare este de 1.350 CHF.
La data de 10.07.2015 parata S.C. B. S.A a depus întampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive pentru perioada ulterioara datei de 11.07.2008, exceptie unita cu fondul cauzei conform art. 248 alin. 4 C.pr.civ. la termenul de judecata din 23.09.2015, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata.
A aratat ca la data de 11.07.2008 a vandut creanta rezultata din contractul nr. HL_/30.07.2007 catre Erb N. Europe Funding II B.V. astfel încat nu mai poate fi obligata la restituirea vreunei sume dupa aceasta data.
A aratat ca actiunea este neîntemeiata întrucat, în momentul acordării creditului, B. S.A punea la dispoziția clienților o anumita oferta pentru dobânzile, taxele, comisioanele percepute, pentru fiecare tip de credit. Aceste oferte variază în fiecare an în funcție de evoluția pieței bancare, tarifele practicate de banca fiind influențate de mai mulți factori, dar în special, de costul fondurilor, precum si marja de risc a tarii. Din portofoliul de soluții de creditare oferite de banca clienților sai la vremea respectiva, reclamantii au ales un produs de creditare cu dobânda variabila acordat in moneda CHF. Nivelul dobânzii variabile, al taxelor si comisioanelor a fost stabilit prin corelare cu piețele interne, internaționale, precum si cu politica comerciala proprie băncii. Situația financiara la nivel național si internațional a determinat banca sa isi adapteze produsele pentru a putea asigura stabilitate pe termen lung. Prin semnarea contractului de credit, împrumutatul confirma ca a citit, înteles si acceptat termenii si toate condițiile prevăzute în clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea contractului. In conformitate cu art. 9 indice 3 lit. d teza I din OG nr. 21/1992 si art. 36 din OUG 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, dupa caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. Comisionul de administrare a creditului reprezintă costul pentru întreținerea si administrarea creditului si va fi plătit de catre împrumutat lunar, odată cu rambursarea ratelor de credit, conform graficului de rambursare. Comisionul de administrare cont curent reprezintă costul cu întreținerea si administrarea contului dedicat operatiunilor de plata si tragere a sumelor din credit, precum si a altor servicii efectuate prin intermediul acestuia, daca este cazul. Decizia de eliminare a comisionului de administrare a creditului sau a comisionului de administrare a contului curent este luata în funcție de politica comerciala a băncii. Comisionul lunar de administrare are valoarea de 0,10%, aplicabila la valoarea soldului creditului. A precizat ca valoarea acestuia a ramas nemodificata de la data acordării creditului pana la data implementării restructurării.
Clauza contractuala privind comisionul de administrare este exprimata din punct de vedere matematic într-un mod clar si precis si isi gaseste suport normativ în dispozitiile legale, astfel încat nu se poate retine ca se creeaza un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor .
Posibilitatea bancii de a modifica nivelul dobanzii rezulta din cuprinsul contractului, fiind prevazuta si de alin. 1 lit. a teza a II – a din Anexa la egea nr. 193/2000 si de art. 9 indice 3 lit. g pct. 2 din OG nr. 21/1992. Nu sunt aplicabile prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, în contract partile stipuland o dobanda variabila în functie de anumiti indici de referinta. Dobanda este pretul contractului, în lipsa acesteia banca nu ar fi încheiat contractul. In fapt, reclamantii sunt nemultumiti doar ca a crescut dobanda, nu fata de modul de calcul al acesteia.
Cu privire la clauza de risc, stabilizarea (înghetarea) cursului de schimb CHF – leu la momentul semnarii contractului, curs care să fie valabil pe toata perioada derularii contractului si denominarea în moneda nationala a platilor în virtutea principiului din regulamentul valutar conform caruia pretul marfurilor sau al serviciilor între rezidenti se plateste în moneda nationala a aratat ca art. 3 alin. 3 din Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar permite operatiunile în valuta pe baza acordului dintre parti, acord care a existat la semnarea contractului. Astfel, aceste clauze nu pot fi analizate din punct de vedere al caracterului abuziv fata de prevederile art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000. In cauza nu poate fi aplicata institutia impreviziunii întrucat potrivit art. 107 din Legea nr. 71/2011, dispozitiile art. 1271 Co civil se aplica doar contractelor încheiate dupa . Codului civil. In virtutea principiului nominalismului preluat si de noul cod civil prin art. 2164 alin. 2, imprumutatul are obligatia de a restitui exact suma imprumutata. Prin stabilizarea (înghetarea) cursului de schimb CHF – leu s-ar modifica obiectul contractului ceea ce nu este permis atat conform legislatiei interne, cat si legilatiei europene – decizia CJUE în cauza C-618/10.
Toate cauzele contestate au fost negociate de reclamanti, nu exista dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor, iar banca a actionat cu buna-credinta.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 205 - 208 C.pr.civ., art. 9 indice 3 lit. c, d teza I, g pct. 2 din OG 21/1992, art. II din Legea nr. 288/2010, art. 107 din Legea nr. 71/2011, art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, art. 36 alin. 3 din Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar, art. 1578 Cod civil de la 1864.
A solicitat proba cu înscrisuri si a anexat practica judiciara.
Pârâta Erb N. Europe Funding II B.V. nu a depus întampinare.
Reclamanta nu a depus raspuns la întampinare.
S-au administrat probele cu înscrisuri si expertiza contabila.
Expertiza efectuata de expert G. F. a concluzionat ca dobanda excedentara ( calculata dupa formula cost surse finantare = dobanda vurenta – LIBOR la 3 luni) este de 9.611,89 lei, ca reclamantii au achitat o dobanda de 55.985,24 CHF, ca dobanda recalculata este de 42.738,97 lei, ca exista o diferenta achitata de reclamanti de 13.246,27 lei, ca reclamantii au achitat un comision de administrare de 3.642,64 CHF si un comision de acordare de 1.350 CHF.
Analizand actele dosarului instanta constata ca pârâta . calitate procesuala privind restituirea sumelor de bani pentru perioada ulterioară datei de 11.07.2008 întrucat prin contractul de cesiune de creante încheiat cu pârâta Erb N. Europe Funding II B.V. la data de 11.07.2008 a transmis doar drepturile ce decurgeau din contractul nr. HL_/22.06.2007, nu si obligatiile contractuale, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A invocată pentru perioada ulterioară datei de 11.07.2008 va fi respinsa ca neîntemeiată.
Reclamantii si pârâta au încheiat contractul de credit nr. HL_/30.07.2007 pentru suma de 135.000 CHF pe o durata de 228 luni, contract modificat prin acte aditionale ulterioare.
Reclamantii contesta clauza stipulata în art. 4, pct. 4.1, 4.4, 4.12 lit. a si lit b din contractul de credit nr. HL_/30.07.2007 si clauza stipulata în art. 2, pct. 2.2 din conditiile speciale ale actului aditional din data de 29.12.2009 la contractul de credit nr. HL_/30.07.2007, care prevede o marja fixa de 8 p.p.
La analiza caracterului abuziv al acestei clauze contractuale, instanța va avea în vedere Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori în forma republicată în Monitorul Oficial nr.1014/20:12.2006, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenției).
Potrivit art.4 din Legea nr.193/2000, (1) o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din ·contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenfeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condifiile generale de vânzare practicate de comercianți pe pia/a produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. ( 4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. De asemenea, art.I alin.(l) din Legea nr.193/2000 prevede că orice contract încheiat între comercianfi și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru întelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Potrivit art.1 lit.a) din aceeași Lege, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia.
Instanța va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale și prin prisma art.4 alin.(2) din Directiva nr.93/13/CEE, potrivit principiului interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar și prin prisma unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-106/89 Marleasing.
Potrivit art.4 alin.(2) din Directiva nr.93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Din textele legale anterior menționate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește trei condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul (art.4 alin.(l) din Legea nr.193/2000); 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe (art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000); 3) nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate (art.4 alin.(2) dih Directiva nr. 93/13/CEE).
Referitor la prima condiție - caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract - instanța reține că din prima categorie fac parte convențiile ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale ambelor/tuturor părților contractante, respectiv rezultatul propunerilor și contrapunerilor sau chiar al concesiilor părților, în timp ce din a doua categorie fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părți, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părți la oferta celeilalte. Trăsăturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existența unei inegalități economice între contractanți, o parte având o poziție economică superioară celeilalte; existența unei oferte generale și abstracte (adresate tuturor potențialilor contractanți), permanente (privitoare fa toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) și detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante.
Convenția de credit nr. HL_/30.07.2007 încheiată între părți are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art.4 alin.(3) din Legea nr.193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune, anterior menționate: între reclamanta, partea contractanta aflate în nevoia obținerii unei sume de bani, și pârâtă, partea contractantă deținând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primei, există o evidentă poziție de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă și anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamanta; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtei, reclamanta doar manifestându-și voința de a încheia convenția. Negocierea unui contract nu se limitează la ocazia, oferită potențialului client de a alege între mai multe „produse predefinite" și „contracte de credit standardizate", ci presupune ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor. Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarilor ofertei, respectiv a faptului că reclamanta a avut și alte opțiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deși sarcina acestei probe îi revenea, potrivit art.4 alin.(2) din Lege.
A doua conditie privind dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe nu este indeplinita .
Nu se poate retine ca exista dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților doar prin simplul fapt ca împrumutatul are de plata o suma de bani, mai mica sau mai mare . Dezechilibru trebuie sa fie mai mult juridic, situatie care nu se regaseste în speta întrucat perceperea unei dobanzi variabile si a comisionului de acordare/de administrare era si este permisa de legislatia în vigoare ( art. 73 alin. 1 si 2 din OUG nr. 50/2010). Mai mult, pentru perceperea acestui comisioanelor exista si o contraprestatie specifica, respectiv monitorizarea de catre banca a utilizarii si rambursarii creditului, precum si a îndeplinirii altor obligatii ale împrumutatului.
Nici a treia conditie, respectiv ca nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când clauzele sunt clar și inteligibil exprimate (art.4 alin.(2) din Directiva nr. 93/13/CEE) nu poate fi retinuta ca fiind îndeplinita întrucat nu exista niciun dubiu ca dobanda si toate comisioanele fac parte din prețul contractului.
Prin art. 4 punct 4.4 din contract s-a stabilit “ ca pe parcursul derularii contractului, nivelul dobanzii curente se poate schimba în functie de evolutia indicelui de referinta stabilit în baza art. 4 punct 4.1 ( indicele pentru creditul imobiliar, stabilit în functie de costul surselor de finantare si evolutia dobanzii la creditele imobiliare de pe piata bancara din Romania care se publica în presa si la se afiseaza la sediile bancii ”.
Clauzele referitoare la dobanzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si împreuna cu marja de profit formeaza pretul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor potrivit normelor juridice care transpun Directiva 93/13/CEE nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, cu conditia ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate.
In cauza, prevederile art. 4 punct 4.1 si 4.4 din contract sunt clare, nefiind necesare cunostiinte de specialitate pentru a întelege clauza, iar aceasta a fost însusita de reclamanti prin semnarea conventiei, deveninand, potrivit art. 969 Cod civil de la 1864 aplicabil în raport de data încheierii copntractului, lege între partile contractante.
In ceea ce priveste dobanda, modul de calcul a fost prevazut expres în contract, aratandu-se ca pentru primele 12 luni dobanda este fixa iar apoi variabila, în functie de LIBOR CHF la 3 luni + marja fixa stabilita la 8 p.p prin art. 2 punct 2.2 din actul aditional nr. 2/29.12.2009.
In consecinta, se retine ca art. 4 punct 4.1 si 4.4 din contractul nr. HL_/30.07.2007 si art. 2 punct 2.2 din actul aditional nr. 2/29.12.2009 nu cuprind clauze abuzive.
Prevederile art. 4 punct 4.12 lit. a si b din contract sunt clare, iar reclamantii, doar consultand contractul si graficul de rambursare, puteau sa-si dea seama cu usurinta care sunt consecintele economice perceperii acestor comisioane, comisioane exprimate din punct de vedere matematic într-un mod clar si precis.
Nici cuantumul acestor comisioane, de 0,1 % din sold, respectiv 1% din valoarea creditului, nu poate fi retinut ca fiind extrem de oneros.
In consecinta, se retine ca art. 4 punct 4.12 lit. a si b din contractul nr. HL_/30.07.2007 astfel cum a fost modificat prin acte aditionale ulterioare nu cuprinde o clauza abuziva.
Instanta nu poate retine nici caracterul abuziv al clauzei de risc valutar întrucat în contractul de credit nr. HL_/30.07.2007 nu este prevazuta o astfel de clauza pentru simplul motiv ca împrumutul a fost acordat în CHF, iar partile au stabilit restituirea acestuia tot în CHF, definitia riscului valutar neputand avea caracter abuziv.
Petentii nu precizeaza temeiul de drept care obliga banca sa -i consilieze cu privire la riscul de hiper-valorizare a CHF, iar în perioada 2005-2007 cursul de schimb CHF nu a variat foarte mult, neputandu-se pretinde bancii ca aceasta ar fi trebuit sa prevada în anul 2007 ce se va întampla în anul 2014 -2015. Mai mult, din legislatia aplicabila în cauza rezulta ca banca are doar obligatia de informare nu obligatia de consiliere a clientilor.
Nu se poate stabiliza cursul de schimb CHF-leu la momentul contractarii creditului întrucat prin contract partile au stabilit ca orice plata se face în moneda creditului, cu exceptia cazurilor mentionate expres si nici nu se poate retine caracterul abuziv cu privire la restituirea creditului în moneda acordata întrucat aceasta se raporteaza la cel de-al 13 considerent al Directivei 93/13 si la art. 1584 si 1578 din Codul civil de la 1864 aplicabil contractului .
Cum banca nu impune realizarea schimbului valutar la unitatile sale, lasand petentilor posibilitatea sa gaseasca cel mai bun schimb valutar este exclus a se consta ca restituirea creditului în moneda acordata are caracter abuziv.
Caracterul comutativ al prestatiilor nu este unul valabil întrucat intinderea prestatiilor se apreciaza în moneda creditului la momentul rambursarii efective conform art. 1578 alin. 2 Cod civil de la 1864, iar caracterul imprevizibil al cursului de schimb la data platii nu determina modificarea întinderilor prestatiilor cu atat mai mult cu cat rata de schimb nu este sub controlul bancii creditoare.
Referirea la principiul bunei-credinte prevazut de art. 970 Cod civil de la 1864 se face fortand limitele textului legal întrucat în contract nu s-a prevazut nici o paritate CHF-leu pentru a se invoca ca s-au schimbat imprejurarile din momentul semnarii contractului, iar art. 970 alin. 2 Cod civil prevede ca ele ( conventiile) “obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa”.
In acest sens legea consacra principiul nominalismului monetar si restituirea unui împrumut în aceeasi moneda în care a fost acordat, iar echitatea trebuie sa vizeze analiza obligatiei de restituire prin prisma efectelor fata de ambele parti.
Chiar daca în prezent restituirea împrumutului în CHF este împovoratore pentru reclamanti, ea nu reprezinta un castig pentru banca, în schimb înghetarea cursului de schimb valutar la data încheierii contractului ar reprezenta o pierdere pentru banca care ar înfrange principiul nominalismului monetar reglementat de art. 1578 si 1584 Cod Civil de la 1864 aplicabil în cauza în raport de momentul încheierii contractului.
Instanta nu poate aplica teoria previziunii prevazuta de art. 1271 Cod civil nou întrucat art. 107 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil prevede ca acest text legal se aplica doar contractelor încheiate dupa . Noului Cod civil.
Denominarea platilor în moneda nationala solicitata de petenti nu-si gaseste temei în Legea nr. 193/2000, iar aceasta ar însemna introducerea unei noi clauze în contract, ceea ce nu este permis judecatorului, acesta neputand reforma contractul peste vointa partilor ci doar înlatura eventualele clauze abuzive.
Chiar daca contractul încheiat de parti se refera la posibilitatea modificarii monedei creditului aceasta nu poate fi realizata de instanta întrucat reprezinta o novatie prin schimbare de obiect care este atributul exclusiv al partilor contractante.
Regulamentul BNR nr. 4/2005 invocat de petenti se refera la doua tipuri de operatiuni valutare- cele de capital si cele curente, iar rambursarea creditelor intra în categoria operatiunilor de capital. Art. 3 alin. 1 despre care se face vorbire în cerere se refera la la operatiuni curente, astfel încat nu poate fi retinut în cauza.
Hotararea pronuntata de CJUE în cauza C-26/13 (Kasler ) nu priveste si nu transeaza chestiunea riscului valutar, în aceasta cauza fiind vorba despre acordarea unui împrumut în moneda nationala care urma sa fie restituit în functie de CHF, si nu ca în speta dedusa judecatii unde împrumutul a fost acordat în CHF.
În dreptul european, cadrul principal de reglementare este conferit de Directiva 1993/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Directiva 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului; Directiva 2009/22/CE privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor. A fost adoptată si Directiva 17/2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48 și 2013/36/UE și a Regulamentului UE nr. 1093/2010.
În dreptul intern, Directiva 1993/13/CEE a fost transpusă prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Ultima modificare a legii, adusă prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care a reglementat posibilitatea formulării așa-numitor acțiuni colective în încetare, a devenit aplicabilă începând cu data de 1 octombrie 2013. Directiva 2008/48/CE a fost transpusă prin OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Referitor la recenta Directiva 17/2004, până la data de 21 martie 2016, statele membre sunt obligate să transpună în legislația internă această directivă, aplicabilă însă numai contractelor de credit existente înainte de această dată. De asemenea, recenta modificare a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, prin Legea nr. 296/2013, a creat cadrul pentru înființarea unor tribunale specializate să judece anumite litigii, inclusiv cele privind protecția consumatorilor.
În esență, asistăm în cadrul acestor reglementări europene și naționale la o îmbogățire a principiilor, precum și a mecanismelor juridice de protecție a consumatorilor, cu aplicație specială în materia contractelor de credit. În mod corespunzător, jurisprudența națională a statelor membre se confruntă cu probleme complexe legate de soluționarea litigiilor privind clauzele abuzive, reverberând, la nivelul jurisprudenței europene a Curții Europene de Justiție (CEJ), care, cu precădere în perioada 2010-2014 s-a pronunțat asupra mai multor probleme legate de interpretarea și aplicarea unor dispoziții din Directiva 93/13/CEE, pe calea procedurii întrebării preliminare (la care au recurs și unele instanțele din România ca instanțe de trimitere), una dintre soluții fiind si Hotărârea din 30 aprilie 2014, pronuntată în cauza Kasler contra OTP Ungaria (C-26/13).
Hotărârea pronuntată în cauza Kasler nu este nici favorabilă consumatorilor, nici defavorabilă băncilor. Este o hotarare “neutră” și binevenită, prin care instanta europeană explicitează unele noțiuni destul de generale și echivoce din Directiva 1993/13 CEE si lasă judecătorului național puterea de a aprecia cu privire la caracterul abuziv al unor clauze din contractele de credit în valută.
Contractul de credit în valută conține un element de risc valutar, însă acesta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Dimpotrivă. Semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 cât și noul Cod civil consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.
Prin urmare, principiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut. În realitate, în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezența niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuși legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar CEJ s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, nu și dispozițiile legale. Astfel, prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, pronunțată în procedura C 280/1, Barclays Bank contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut că: “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protectia consumatorilor si la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discutie în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a continutului sau a domeniului de aplicare al acestora.”
Protecția consumatorilor poate să se realizeze și în cadrul contractelor de credit în monedă străină, dar calea nu este însă aceea a acțiunilor întemeiate pe Legea nr. 193/2000. Întrucât principiul nominalismului este unul legal, excepțiile de la acest principiu nu pot fi insituite pe cale jurisprudențială, ci doar pe cale legală. Nimic nu se opune ca legiuitorul să prevadă măsuri speciale de protecție a consumatorilor în cazul creditelor în valută. Transpunerea în legislația română a Directive 17/2014 va constitui o ocazie foarte bună de a legifera în acest domeniu, având în vedere faptul că această directivă reglementează în Capitolul 9, art. 23 ”împrumuturile în monedă străină” și impune statelor membre să adopte un cadru de reglementare corespunzător care să permită “limitarea riscului ratei de schimb valutar căruia i se expune consumatorul în temeiul contractului de credit”, prin convertirea creditului într-o monedă alternativă sau instituirea unui alt mecanism de adaptare a contractului. Rezultă că însăși Directiva nr. 17/2014 are ca premisă aplicarea principiului nominalismului (împrumutatul suportă riscul valutar), dar obligă statele membre să adopte o reglementare specială, derogatorie, de natură să asigure protecția consumatorilor, cu aplicabilitate numai pentru viitor, adică pentru contractele care vor fi încheiate sub imperiul unei asemenea reglementări.
Pentru considerentele expuse, cererea urmeaza să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A invocată pentru perioada ulterioară datei de 11.07.2008 ca neîntemeiată.
Respinge cererea formulată de reclamanții S. C., CNP_ și S. M., CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura în București, Calea Rahovei nr. 266-268, corp 60, ., sector 5 – Electromagnetica Business Park – la C.A. C. M. V. în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A, avand J_ si CUI_, cu sediul în București, .. 6A, sector 2 si Erb N. Europe Funding II B.V. prin mandatar S.C. B. S.A, avand J_ si CUI_, cu sediul în București, .. 6A, sector 2, ca neîntemeiată.
Ia act că pârâtele nu solicită cheltuieli de judecată
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
P. V. L. B. F.
Red./th.re. P.V.L.
5 ex. 23.12.2015
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 22/2015.... → |
|---|
