Pretenţii. Sentința nr. 4830/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4830/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 4830/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4830
Ședința publică de la 04.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.-V.
Grefier: F.-G. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei de față, având ca obiect pretenții civile, privind pe reclamanta D. F. în contradictoriu cu pârâta C. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă părțile, personal și asistate de apărători, cu împuternicirile avocațiale depuse la dosarul cauzei (filele 45,55).
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Apărătorii părților, pe rând, depun interogatoriile propuse de părțile pe care le reprezintă spre administrare.
Instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul reclamantei și pârâtului, răspunsurile acestora fiind consemnate și depuse la dosarul cauzei. Instanța pune în discuția părților admisibilitatea și utilitatea probei testimoniale.
Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea administrării probei testimoniale pentru elucidarea situației.
Apărătorul pârâtei se opune încuviințării audierii martorilor propuși de partea adversă, având în vedere gradul de rudenie dintre aceștia și reclamantă.
Apărătorul reclamantei susține că apărătorul părții adverse, în prezent, nu deține calitatea de avocat, fiind suspendat din Baroul București. Susține că împuternicirea avocațială depusă la dosar nu este semnată de client.
Apărătorul pârâtei învederează că susținerile apărătorului reclamantei sunt nedovedite. Prezintă legitimația de avocat vizată la zi. Învederează că prezentul litigiu nu se poartă în contradictoriu cu ea, astfel că își rezervă dreptul de a promova o acțiune împotriva acestuia.
Apărătorul reclamantei, la interpelarea instanței, arată că numai cele două persoane nominalizate în cerere cunosc situația.
Urmează să depună înscrisuri din care să rezulte cheltuielile efectuate la decesul mamei pârâtei.
Apărătorul pârâtei arată că se opune audierii martorilor. În ceea ce privește solicitarea de depunere a înscrisuri, învederează că nu pot fi administrate probe după rămânerea în pronunțare a cauzei.
Instanța respinge proba testimonială solicitată de reclamantă prin apărător, având în vedere că persoanele propuse pentru audiere sunt cumnatele reclamantei, fapt recunoscut la interogatoriu.
Apărătorul pârâtei arată că nu mai insistă în administrarea probei testimoniale solicitate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei, având cuvântul, pune concluzii de admitere a cererii, pentru motivele invocate în scris.
Solicită obligarea pârâtei să restituie suma de bani acordată cu titlu de împrumut, în cuantum de_ lei, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul pârâtei solicită respingerea acțiunii ca nedovedită, neîntemeiată. Cheltuielile de judecată urmează să fie solicitate pe cale separată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 14.07.2014, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de_ lei, reprezentând contravaloare împrumut.
A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că a dat pârâtei, în perioada februarie – martie 2011, suma totală de_ lei, aceasta trebuind a o restitui în termen de un an.
A menționat că pârâta nu a restituit suma împrumutată nici până în prezent.
În drept, a invocat art. 2158, art. 2164 C.civ.
A anexat înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare. A solicitat respingerea cererii, arătând că reclamanta nu i-a împrumutat nici un ban.
În drept, a invocat art. 2158 C.civ.
A anexat înscrisuri.
A fost administrată proba cu înscrisuri și cea cu interogatorii.
Analizând probele administrate, instanța reține:
Potrivit art. 10 alin. 1 C., părțile au îndatorirea să își probeze pretențiile.
De asemenea, conform art. 249 C., cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
În cauză, reclamanta nu a dovedit faptul că ar fi dat pârâtei sume de bani cu titlu de împrumut.
Astfel, nu a fost depus înscris în acest sens, pârâta nu a recunoscut la interogatoriu, iar persoanele propuse ca martori nu au putut fi ascultate din cauza gradului de afinitate cu reclamanta.
În aceste condiții, cererea este neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta D. F. (CNP_), cu domiciliul în București, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâta C. G. (CNP_), cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică în data de 04.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/dact – L.M.-V.
4 ex. – 08.05.15
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4804/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Obligaţie de a face. Hotărâre din 04-05-2015, Judecătoria... → |
|---|








