Pretenţii. Sentința nr. 5201/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5201/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 5201/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5201
Ședința publică din data de 12.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ȚARI V.
GREFIER: Ț. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect pretenții – completarea hotărârii, privind pe reclamanta – pârâtă V. T. M., în contradictoriu cu pârâta - reclamantă Asociația de proprietari .> La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta – pârâtă reprezentată de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, fila 11 și pârâta - reclamantă reprezentată de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, fila 36.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesul, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța acordă cuvântul cu privire la cererea completatoare depusă de către pârâta – reclamantă.
Apărătorul pârâtei – reclamante solicită admiterea cererii, cu obligarea reclamantei la plata restanțelor aferente lunilor martie, aprilie și mai 2014, astfel cum a solicitat prin cererea reconvențională. Totodată, solicită instanței să se pronunțe și cu privire la onorariul avocațial.
Apărătorul reclamantei – pârâte solicită respingerea acestei cereri completatoare și învederează instanței că a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă faptul că nu s-au calculat corect cotele. Totodată, arată că la ultimul termen de judecată a depus și contestația la care nu s-a răspuns nici până la acest moment.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la cererea de completare a hotărârii, formulată de pârâta - reclamantă.
INSTANȚA ,
Analizând înscrisurile existente în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 2 București, prin prisma cererii de completare a hotărârii, instanța reține că într-adevăr a omis să se pronunțe asupra cererii pârâtei - reclamante privind cotele de întreținere pentru intervalul martie 2014 – mai 2014, respectiv asupra cererii de acordare a onorariului de avocat, motiv pentru care va admite în baza art. 444 C.proc.civ. cererea completatoare și pentru considerentele arătate în cuprinsul sentinței civile nr. 2433/03.03.2015, va obliga reclamanta – pârâtă să plătească pârâtei - reclamantei suma de 1.025,64 lei reprezentând cote întreținere pentru intervalul martie 2014 – mai 2014. Totodată, fiind parte căzută în pretenții, în temeiul art. 453 C.proc.civ. va dispune obligarea reclamanta – pârâtă să plătească pârâtei - reclamantei suma 1.240,00 lei reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cerere completatoare formulată în cauza având ca obiect pretenții privind pe reclamanta – pârâtă V. T. M., cu domiciliul ales în mun. București, sector 3, .. 62, ., . cu pârâta - reclamantă Asociația de Proprietari . sediul ales în mun. București, Calea Victoriei nr. 1-3, ., .> Obligă reclamanta – pârâtă să plătească pârâtei - reclamantei suma de 1.025,64 lei reprezentând cote întreținere pentru intervalul martie 2014 – mai 2014.
Obligă reclamanta – pârâtă să plătească pârâtei - reclamantei suma 1.240,00 lei reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2015.
PREȘEDINTE
GREFIER
Jud. red. Ț.V.și dact. Ț.G. 4 ex/19.05.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5227/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5192/2015. Judecătoria... → |
|---|








