Pretenţii. Sentința nr. 5207/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5207/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 5207/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5207

Ședința publică din data de 12.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ȚARI V.

GREFIER: Ț. G.

Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect pretenții privind pe reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâtul P. A..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta reprezentată de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, fila 40, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că Direcția Venituri Buget Local Sector 2 a înaintat înscrisurile solicitate, prin Serviciul Registratură al instanței.

Instanța, fiind ținută ca la primul termen de judecată cu părțile legal citate să-și verifice din oficiu competența, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pentru formularea cererii de probatorii.

Apărătorul reclamantei solicită proba cu înscrisuri.

În temeiul art. 258 și urm. C.pr.civ, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, constând în actele existente la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei de față.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri asupra fondului cauzei.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 4.799,55 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere și penalitățile la aceasta. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.01.2015, reclamanta Asociația de Proprietari . în judecată pe pârâtul P. A., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 3.096,85 lei reprezentând cote întreținere pentru intervalul septembrie 2013 – decembrie 2014 și suma de 1.702,70 lei reprezentând penalități de întârziere, fără cheltuieli de judecată.

Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile Legii nr. 230/2007.

În susținerea cererii, au fost depuse la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul înscrisuri.

Fiind legal încunoștințat, pârâtul P. A. nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la judecată.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, constând în actele existente la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei de față.

Analizând actele dosarului, reține asupra cererii următoarele:

În fapt, pârâtul P. A. este proprietarul imobilului situat în mun. București, sector 2, ., ., . cadrul Asociației de P. . de proprietate nr._/13.08.1991 de la fila nr. 53 din dosar.

Asociația de Proprietari . constituit în baza acordului de asociere însușit prin semnăturile majorității calificate a proprietarilor săi și funcționează pe baza Statutului adoptat pe baza semnăturilor aceleiași majorități calificate, dobândit personalitate juridică prin încheierea Judecătoriei Sectorului 2 București. Prin statutul asociației de proprietate s-a instituit o penalitate de 0,2% pe fiecare zi de întârziere pentru proprietarii restanțieri la plata cheltuielilor efectuate de asociație.

Conform listelor de plată a cotelor de contribuție la asociația de proprietari (f. 24-39), s-a stabilit în sarcina pârâtului suma de 3.096,85 lei reprezentând cote întreținere pentru intervalul septembrie 2013 – decembrie 2014 și suma de 1.702,70 lei reprezentând penalități de întârziere.

Așadar, cum toate actele emise de asociația de proprietari îi sunt opozabile oricărui proprietar, textul art. 46 din Legea nr. 230/2007 fiind foarte limpede în acest sens, pârâtul este obligat să plătească toate cheltuielile de întreținere și penalitățile de întârziere menționate în listele de cheltuieli.

În drept, conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Înțelesul conceptului de cheltuieli ale asociației de proprietari este explicat de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 230/2007, care arată că acestea sunt cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale, cheltuieli pe consumuri individuale, cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale, cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari, cheltuieli pe consumatori tehnici, cheltuieli de altă natură.

Categoria cheltuielilor pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale, este definită de dispozițiile art. 43 din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 230/2007, conform cărora cheltuielile pe cota-parte indiviză de proprietate, în funcție de suprafața utilă a apartamentelor și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, reprezintă cheltuielile efectuate pentru administrarea, întreținerea, repararea, exploatarea și, după caz, consolidarea părților de construcții și instalații din condominiu aflate în proprietate comună.

Sub aspectul penalităților de întârziere, prevederile art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 stipulează că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții privind pe reclamanta Asociația de Proprietari . sediul în mun. București, sector 2, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul P. A., domiciliat în mun. București, sector 2, ., ., .> Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3.096,85 lei reprezentând cote întreținere pentru intervalul septembrie 2013 – decembrie 2014 și suma de 1.702,70 lei reprezentând penalități de întârziere.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

Jud. red. Ț.V.și dact. Ț.G. 4 ex/19.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5207/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI