Plângere contravenţională. Încheierea nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 5214/2015

Dosar unic nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. E. S.

GREFIER: V. A. M.

Pe rol este soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petenta P. C. SRL în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța, deliberând asupra cererii de probatorii formulate în cauză și reținând că proba cu înscrisuri este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, o încuviințează în temeiul art. 258 și urm. C.proc.civ. și nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară închise dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ., va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 04.05.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.04.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

S. E. MilitaruVasile A. M.

Dosar unic nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. E. S.

GREFIER: V. A. M.

Pe rol este soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petenta P. C. SRL în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea, în conformitate cu art. 396 alin. 1 C.proc.civ., pentru data de astăzi, 04.05.2015.

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ., va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 12.05.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.05.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

S. E. MilitaruVasile A. M.

Dosar unic nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5214

Ședința publică din data de 12.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. E. M.

GREFIER: A. M. V.

Pe rol este soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petenta P. C. SRL în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea, în conformitate cu art. 396 alin. 1 C.proc.civ., pentru data de 04.05.2015 și ulterior pentru data de astăzi, 12.05.2015, când, în aceeași compunere, a deliberat și a pronunțat următoarea sentință.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 19.09.2014 sub nr._, petenta P. C. SRL a formulat, în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București, plângere contravențională împotriva procesului - verbal de contravenție . nr._/27.08.2014, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea acestuia.

În motivarea plângerii contravenționale, petenta a arătat că la data de 27.08.2014 a fost încheiat procesul - verbal de contravenție . nr._, reținându-se în sarcina sa faptul că ar fi executat lucrări de înlocuire canalizare ape pluviale pe Șoseaua Petricani fără a respecta condițiile impuse în avizul Brigăzii Rutiere nr. 466/12.08.2014, prin faptul că lucrările, în intersecții, nu au fost realizate în etape, cu asigurarea unei benzi de circulație de minim 3, 5 m.

Petenta a arătat faptul că procesul - verbal contestat este netemeinic și nelegal având în vedere că P. C. SRL nu se afla în culpă pentru nerespectarea cerinței de aviz cu privire la asigurarea unei benzi de circulație cu o lățime de minim 3, 5 m, această cerință fiind în vădită contradicție cu situația din teren. Mai mult decât atât, traseele oricăror lucrări edilitare subterane realizate pe domeniul public nu sunt stabilite de constructori, ci de proiectanți, în funcție de existența și poziția în subteran a altor rețete edilitare.

Petenta a mai invocat nerespectarea prevederilor art. 16 alin. 6 din OG nr. 2/2011, a solicitat ca instanța să respingă încuviințarea probei cu planșele foto ca inadmisibilă față de prevederile art. 286 alin. 4 C.civ. și a învederat că agentul constatator nu a completat „Înștiințarea de plată”.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 38 alin. 3 din OG nr. 2/2011, iar în susținere a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

2. Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, intimata a susținut că la data de 27.08.2014, petenta a executat lucrări de înlocuire canalizare ape fluviale, pe Șoseaua Petricani, intersecția cu ., fără să respecte condițiile din avizul Brigăzii Rutiere nr. 466/12.08.2014, și anume de a asigura o bandă de circulație cu lățimea de minim 3, 5m.

În drept, intimata a invocat prevederile art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2011, art. 87 din H.G. nr. 1391/2006 și art. 105 pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002, iar în susținere a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

3. În temeiul art. 255 - 258 C.proc.civ., instanța a încuviințat și a administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, reținând că acestea sunt pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei, astfel cum va rezulta mai jos din analiza detaliată a materialului probator pe care este întemeiată soluția în cauză.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/27.08.2014, contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amenda de 1.890 de lei pentru că a executat lucrări de înlocuire canalizare ape pluviale pe Șoseaua Petricani, sector 2, fără a respecta condițiile impuse în avizul Brigăzii Rutiere nr. 466/12.08.2014, prin faptul că lucrările nu au fost realizate în etape, cu asigurarea unei benzi de circulație de minim 3, 5 m, contravenție prevăzută de art. 87 din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 105 pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Potrivit art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXII din 19.03.2007 s-a soluționat cererea de recurs în interesul legii și s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. 7 din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției.

Din formularea textului citat rezultă că agentul constatator are obligația de aduce la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni numai în cazul în care contravenientul se află de față în momentul încheierii procesului-verbal. În cazul de față, instanța constată că procesul-verbal a fost încheiat în lipsa reprezentantului legal al persoanei juridice sancționate, fiind desemnat martor asistent dl. D. C., cu respectarea dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001.

Obiecțiunile petentei au fost expuse cadrul plângerii contravenționale, urmând a fi analizate de instanța de judecată, în cadrul procesului civil de față, neexistând nicio vătămare procesuală.

În privința mențiunilor din înștiințarea de plată, trebuie subliniat de la bun început că această lipsă nu este prevăzută de lege sub sancțiunea nulității. Fiind vorba de o nulitate virtuală, anularea procesului-verbal ar interveni doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Instanța constată că înștiințarea de plată este semnată atât de agentul constatator și, întrucât face parte integrantă din procesul-verbal (din același tipizat), primit integral - așa cum confirmă petenta, această dovadă nu mai trebuie să cuprindă toate datele deja menționate în actul sancționator, lipsa lor nefiind de natură să aducă vreo vătămare persoanei juridice sancționate. Față de acest motiv, nu se poate reține că a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Petenta a recunoscut obligația sa de a executa lucrările de înlocuire canalizare ape pluviale pe Șoseaua Petricani, sector 2, însă a precizat că traseele oricăror lucrări edilitare subterane realizare pe domeniul public nu sunt stabilite de constructori, ci de proiectanți, în funcție de existența și poziția în subteran a altor rețete edilitare.

Conform art. 87 din H.G. nr. 1391/2006, nicio lucrare care afectează drumul public nu poate fi începută sau, după caz, continuată dacă executantul acesteia nu are autorizarea administratorului drumului și acordul poliției, dacă nu a realizat semnalizarea temporară corespunzătoare, iar termenul aprobat a fost depășit ori lucrarea se execută în alte condiții decât cele stabilite în autorizație sau acord.

Din acest text rezultă că petenta are calitate de subiect activ al contravenției, și nu proiectantul. De asemenea, avizul Brigăzii Rutiere nr. 466/12.08.2014 îi este adresat acesteia, iar nu altei persoane juridice.

În ceea ce privește imposibilitatea de a asigura o bandă de circulație cu lățimea de minim 3,5 m pe Șoseaua Petricani, sector 2, instanța reține că anexa avizului BPR nr. 466/12.08.2014 este foarte clară cu privire la această obligație, astfel că executantul, în măsura în care constata o imposibilitate faptică de respectare, trebuia să conteste actul administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004, cu motivarea că limitările impuse ar reprezenta în fapt un refuz nejustificat de avizare a lucrărilor, iar nu să înceapă execuția cu încălcarea acestui aviz.

Avizarea planului de situație (fila 9) nu echivalează cu acordarea unei derogări de la partea descriptivă a avizului, iar din fotografiile de la f. 43 rezultă că în sectorul de drum în cauză exista spațiu suficient pe sensul de mers (ocupat de 3 vehicule de mare gabarit ale executantului, așezate paralel), în timp ce vehiculele aflate în trafic erau nevoite să pătrundă pe sensul opus (delimitat cu linie dublă continuă), ceea ce a creat pericol de accident.

Potrivit art. 341 alin. 2 C.proc.civ., fotografiile și fotocopiile sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă, dacă nu au fost obținute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri. Or, art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, dar se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției (numai acolo unde legea prevede expres – măsurarea vitezei, spre exemplu – trebuie să fie omologate și verificate metrologic).

În speță, constatările personale ale agentului constatator se coroborează cu imaginile din fotografii, în privința datei și locației în care a fost constatată contravenția.

Potrivit art. 105 pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amendă aplicabilă persoanelor juridice „nerespectarea termenelor și condițiilor stabilite de administratorul drumului public și de poliția rutieră privind amplasarea și executarea de lucrări în zona drumului public”.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este proporțională în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contestatoarei P. C. SRL în contradictoriu cu intimata ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta P. C. SRL, cu sediul în București, Șoseaua Giurgiului nr. 12, etaj 2, sector 4, înregistrată sub nr. J40/9644/08.08.2011, având CUI RO28970490, în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București, cu sediul în București, .. 9 – 15, sector 3, ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.05.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

S. E. MilitaruVasile A. M.

Red.S.M./Th.red. S.M./18.01.2016/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI