Pretenţii. Sentința nr. 5892/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5892/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 5892/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.5892
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA:26.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: P. M.
GREFIER: D. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „ ”, privind pe reclamanta L. D. în contradictoriu cu pârâta . MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF GREECE.
La apelul nominal, făcut în ședință publică pe lista cauzelor la ordine, a răspuns reclamanta prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar lipsind pârâta.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și depunerea la dosar prin Serviciul Registratură:
- la data de 20.04.2015 se depune de către reclamantă o cerere precum și întâmpinarea pe e-mail.
Instanța pune în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Apărătorul reclamantei solicită instanței respingerea excepției invocate învederând ca părțile au stabilit de comun acord ca în caz de divergență competența de soluționare a cauzei să fie la sediul pârâtului.
Instanța pune în discuția părților excepția de netimbrare invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Apărătorul reclamantei solicită instanței respingerea excepției invocate învederând că în temeiul art. 29 alin 1 din OUG 80/2013 cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei de timbru.
Instanța pune în discuția părților excepția de prescripție invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Apărătorul reclamantei solicită instanței respingerea excepției invocate învederând că termenul de prescripție ar curge din momentul în care părțile ar fi puse în situația anterioară în cazul în care clauzele abuzive ar fi anulate.
Instanța în temeiul disp. art. 113 pct.8 c.pr.civ. respinge ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei Sectorului 2 invocată de către pârâtă prin întâmpinare reținând faptul că în cauză este vorba de spre o necompetență teritorială alternativă, partea reclamantă având posibilitatea legală să introducă cererea de chemare în judecată la domiciliul său –având calitatea de consumator sau la sediul pârâtei, posibilitate legală de care a uzat, alegând instanța de la sediul pârâtei, argumentul pârâtei putând fi avut în vedere dacă ar fi fost vorba despre o acțiune introdusă împotriva unui consumator-art.121 c.pr.civ., iar nu de o acțiune introdusă de consumator.
Instanța respinge ca neîntemeiată excepția de netimbrare reținând faptul că prezenta cerere este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul dispozițiilor art. 29 lit. e din OUG 80/2013.
Instanța respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la la acțiune privind restituirea sumelor achitate în baza clauzelor indicate ca fiind abuzive, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, pe considerentul că acțiunea în restituirea prestațiilor, întemeiată pe plată nedatorată, este asimilabilă din punctul de vedere al începutului prescripției extinctive cu acțiunea în răspundere civilă delictuală, astfel încât termenul de prescripție al dreptului de a solicita restituirea sumelor începe să curgă din momentul constatării caracterului abuziv al clauzelor și, implicit, al declarării nulității absolute a acestora prin hotărâre judecătorească definitivă, neîncepând ca atare să curgă în prezent, operând o distincție între restituirea prestațiilor ca urmare a desființării actului juridic și executarea prestațiilor în temeiul acestuia.
Instanța supune dezbaterii necesitatea calificării ca o apărare de fond a excepției lipsei calității procesuale active invocată de către pârâtă, reținând faptul că partea pârâtă susține că reclamantă nu are calitatea de consumator și ca atare nu are legitimarea procesuală activă.
Apărătorul reclamantei în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtă, solicită să fie calificată drept o apărare de fond.
Instanța califică drept apărare de fond excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de către pârâtă prin întâmpinare, urmând a fi analizată ca atare.
Nemaifiind alte cererii de formulat și excepții de invocat, instanța acordă părților cuvântul pe formularea cererii de probe.
Apărătorul reclamantei solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța pune în discuția părților proba cu înscrisuri solicitată de către pârâtă precum și proba cu interogatoriul reclamantei.
Apărătorul reclamantei învederează instanței că nu se opune la încuviințarea probei cu înscrisuri solicitată de către partea pârâtă, precizând că proba cu interogatoriul nu este utilă cauzei față de faptul că între părți s-a încheiat un contract.
Instanța deliberează asupra probelor solicitate de părți și încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile atașate la dosar, apreciind în raport de dispozițiile art. 258 C.Pr.Civ., ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și respinge ca neutilă cauzei proba cu interogatoriul reclamantei solicitat de către partea pârâtă, față de teza probatorie indicată și poziția procesuală a reclamantei exprimată în cuprinsul cererii de chemare în judecată..
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se constate caracterul abuziv al clauzelor arătate pe larg în cererea de chemare în judecată să se dispună restituirea sumelor de bani încasate de către pârâtă cu titlu de comision de administrare, comision de risc, comision de gestiune,comision de monitorizare. Solicită a se avea în vedere că suma de monitorizare este o sumă fixă. Mai arată că aceste clauzele sunt abuzive și dau putere pârâtei să încheie poliță de asigurare. Se mai arată că este vorba despre un contract este de adeziune preformulat, reclamanta nu a putut interveni, cu privire la actul adițional de care face vorbire pârâta nu a fost semnat de reclamantă .
Solicită plata cheltuielilor de judecată depunând în acest sens la dosar înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.02.2015 sub nr._ reclamanta L. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. R. S.A. membră a Grupului Național BANK OG GREECE, constatarea caracterul abuziv al clauzelor din Contractul de credit bancar nr._/06.06.2006 încheiat între subsemnata și pârâtă, respectiv:clauza referitoare la comisionul de urmărire/comisionul lunar de administrare credit de 0,30% aplicat la valoarea creditului, prevăzută în Anexa 1 la Contract denumită grafic de rambursare, ce face parte integrantă din Contract, clauza referitoare la comisionul de monitorizare credit de 0,30% aplicat la valoarea creditului, prevăzută la art.6 lit.d - Comisioane, clauzele prevăzute art.13 – Cazuri de culpa, referitoare la declararea întregului credit scadent, alin.1, 3 și 6,. clauzele prevăzute la art.10 – Garantarea creditului, privind art. 4.1. reînnoirea în numele său a polițelor de asigurare si includerea primelor de asigurare în costul creditului, alin.6.,4.2. debitarea automată a conturilor de disponibilități în lei sau valuta ale subsemnatei, alin.6., constatarea nulității absolute a acestora, obligarea pârâtei la plata sumei de 4.036.24 lei achitată cu titlu de comision de urmarire/comision lunar de administrare/comision de gestiune , a sumei de 4.036,24 lei achitată cu titlu de comision de monitorizare credit (art.6 alin.1, lit.d din Contract) la care se adaugă sumele ce vor fi achitate cu acest titlu până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile, plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule, plus dobânzile aferente acestor sume, actualizată cu indicele de inflație, calculată de la data acordării creditului până la achitarea efectivă cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 08.06.2006 între părți a fost încheiat Contractul de credit bancar nr._ avand ca obiect un credit nevoi personale în suma de 12.935 lei, pe parcursul derulării Contractul de credit constatând existența și punerea în aplicare de către pârâtă a unor clauze abuzive, clauze a caror anulare o solicită.
A precizat că toate clauzele contractuale din Contractul de credit au fost în totalitate prestabilite de pârâta S.C. B. ROMÂNEASCĂ S.A., fără să aibă posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna din clauze, nu a avut posibilitatea să negocieze vreo clauză din Contract, întregul act juridic fiind impus în forma dorită de pârâtă.
Contractul de credit bancar nr._ din data de 05.06.2006 reprezintă un contract de adeziune, în care lipsește posibilitatea consumatorului de a negocia clauzele, care reglementează desfășurarea relațiilor contractuale, acestea fiind preformulate de catre pârâtă.
Potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, art.78 din Legea nr.296/2004 si art.2 din OG nr.21/1992, clauza abuzivă este o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Reclamanta a arătat că are calitatea de consumator în sensul legislației protecției consumatorului întrucât în Contractul de credit încheiat cu pârâta acționează în scopuri personale, exterior oricărei activități comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale.
Pârâta este un comerciant în sensul aceleași legislație a protecției consumatorului, deoarece este o persoana juridică autorizată care, în temeiul unui contract ce intră sub incidența legilor protecției consumatorului, acționează în cadrul activității sale comerciale.
Pârâta a mai arătat că o clauză contractuală pentru a fi considerată abuzivă este necesar ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, aceasta să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să se fi încălcat cerințele bunei-credințe.
Consideră că la încheierea Contractului de credit nu a beneficiat de drepturi egale cu pârâta, aceasta impunându-i conținutul și cuprinsul Contractului, neavând decât posibilitatea acceptării acestuia în forma și cu conținutul prestabilit de pârâtă.
Prin faptul că nu a avut posibilitate negocierii niciunei clauze din cuprinsul Contractului s-a creat un dezavantaj și un dezechilibru între drepturile și obligațile părților, pârâta fiind avantajată de clauzele impuse.
Pârâta a mai arătat că prin clauza prevăzută în Anexa 1 la Contract denumită grafic de rambursare, ce face parte integrantă din Contract, a perceput și încasat de la până în prezent suma de 4.036,24 lei cu titlu de comisionul de urmarire – potrivit denumirii avută de acest comision în perioada 26.06.2006 – 25.04.2009, ca de la data de 25.05.2009 până în prezent sa se numească comision lunar administrare a creditului (iar in extrasul de cont să fie evidențiat cu titlu de comision de gestiune) de 0,30% din valoarea creditului, fără să fi avut posibilitatea să negocieze clauza sau procentul impus de pârâtă, ceea ce face ca această clauză să fie abuzivă fiind îndreptățită la restituirea sumei solicitate și dobânda aferentă.
Consideră reclamanta că pârâta cu intenția inducerii sale în eroare a menționat în contractul preformulat la art.6 alin.1 lit.b – Comisioane comision de administrare a creditului 0,00% flat calculat asupra sumei creditului din contract, se achita la data efectuării primei utilizari din credit>, situație contrazisă de graficul de rambursare care prevede, în rubrică separata comision de urmarire/comision lunar de administrare credit în suma fixa de 38,81 lei/lună.
Comisionul de administrare a creditului este menționat de pârâta si la art.7 alin.8 – Dobânzi, unde se prevede că dobânda (...) următoarele costuri datorate de împrumutat pe parcursul derulării prezentului contract de credit: dobânzile curente, comision de analiza, comisionul de administrare a creditului>.
Pârâta a inserat în contract clauze neclare și eronate cu scopul inducerii sale în eroare, a perceperii și încasării unor comisioane asupra cărora lasă să se înțeleagă că nu le percepe dar de fapt le încasează prin graficul de rambursare, parte integrantă din Contract, situație evidențiată și în extrasele de cont, astfel că pârâta percepe și încasează lunar suma de 38,81 lei, cu titlu de comision de urmărire/ comision de administrare lunară a creditului – potrivit Contractului, dar o evidențiază în contabilitate sub denumirea de comision lunar de gestiune, când de fapt Contractul nu prevede un asemenea comision.
În aceste condiții în care în cuprinsul contractului nu este detaliată motivația perceperii acestui comision, pentru a fi în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de urmărire/comision de administrare/comision lunar de gestiune, această clauză este abuzivă deoarece dă dreptul exclusiv pârâtei să interpreteze clauzele contractuale.
Arată ca pârâta nu a negociat in niciun fel clauzele contractuale, contractul este unul preformulat de pârâtă, standardizat, la care nu a avut posibilitatea să intervin, de a le modifica sau înlatura, forma contractului fiindu-i impusa de pârâtă, putând doar sa adere sau nu la el, fiind astfel privată de o informare corectă și completă asupra tuturor condițiilor de creditare.
În cuprinsul Contractului pârâta nu justifică pentru ce anume percepe și încasează comisionul de urmărire/comisionul de administrare/de gestiune, nu arată ce costuri are în legatură cu activitatea sa de gestionare și administrare a creditului, astfel ca acest comision nu reprezintă altceva decât o dobandă mascată, care aduce atingere mediului concurential bancar și drepturilor consumatorilor, desimulând o dobândă sub denumirea de comision.
De altfel pârâta nu are de să perceapă comision de urmărire/comision de administrare/de gestiune deoarece pentru faptul că mi-a acordat împrumutul de 12.936 lei, aceasta încasează dobăndă astfel că la finalul creditului pârâta S.C. B. ROMÂNEASCĂ S.A. va încasa suma de 25.222,98 lei.
Pârâta percepe și încaseaza, lunar, comision de urmărire/comision de administrare când de fapt nu urmărește/administreaza nimic, deoarece toată suma împrumutată a fost pusă a dispoziția sa la data acordării creditului, astfel că pârâta nu are ce urmări/administra, suma retragându-se la data încheierii contractului, pârâta solicitând și încasând acest comision de urmărire/comision de administrare în baza unei clauze al cărui conținut i-a fost impus, clauză ce nu a fost negociată, care creeaza un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, fiind abuzivă, deci nulă.
În Contract nu se precizează de ce anume sau pentru ce anume se percepe și încasează de către pârâtă comisionul de administrare, nici ce obligații are pârâta în legatură cu acest comision (de urmărire/de administrare/de gestiune), și nici în ce anume constă această activitate de urmărire, administrare, gestiune din partea pârâtei iar motivația perceperii acestui comision nu este detaliată în cuprinsul Contractului.
Cu urmare, această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților nefiind indicate în contract toate elementele necesare pentru perceperea acestui comision.
Reclamanta a mai arătat că pârâta S.C. B. ROMÂNEASCĂ S.A. a inserat în Contract doua comisioane pe care le percepe (comision de urmărire/comision lunar de administrare credit si comision de monitorizare credit) cu privire la comisionul de urmarire/comision lunar de administrare credit a lăsat prin prevederea de la art.6 alin.1 lit.b să se înteleagă că acesta este de 0,00% dar îl prevede/trece/mentionează în graficul de rambursare și îl încaseaza lunar, iar cu privire la comisionul de monitorizare credit în Contract la art.6 alin.1 lit.d îl menționează ca fiind perceput în procent de 0,30% calculat asupra sumei aprobate a creditului și că se achită lunar împreuna cu rata de credit, dar nu îl mentionează/trece în graficul de rambursare.
Art.45 și 57 din Legea nr.296/2004 reglementeaza dreptul consumatorului de a fi informat, în mod complet, corect și precis asupra caracteristicilor principale ale serviciilor financiare oferite de către operatorii economici.
Principiul bunei-credințe a fost preluat din art.3 pct.1 al Directivei nr.93/13/CEE și desemnează respectul reciproc al părților contractante și adoptarea unui comportament onest și rezonabil care să aibă în vedere interesele legitime ale consumatorului.
Această clauză care este cuprinsă într-un contract preformulat și îi lipseste caracterul negociat, creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile parților, contrar bunei-credințe.
A invocat clauza C26/13, Kasler și Kaslerne Rabai potrivit căreia Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit ca art.4 alin.2 din Directiva nr.93/13 trebuie interpretată în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încăt acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.
Conform art.1092 alin.1 VCC orice plată presupune o datorie și ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii, iar în contextul constatării nulitații absolute a comisionului de urmarie/administrare/gestiune și a comisionului de monitorizare, se poate considera retroactiv că aceste obligații nu au existat, fiind vorba de o plată facută fară temei și care trebuie restituită de cel ce a primit-o.
Toate celelalte clauze prevăzute la art.13 – Cazuri de culpa, referitoare la declararea întregului credit scadent, alin.1, 3 și 6, clauzele prevăzute la art.10 – Garantarea creditului, privind reînoirea în numele subsemnatei a polițelor de asigurare și includerea primelor de asigurare în costul creditului, alin.6, debitarea automată a conturilor de disponibilități în lei sau valuta ale subsemnatei, alin.6, sunt abuzive, nefiind negociate cu subsemnata ci impuse de către pârâtă.
Caracterului abuziv al clauzelor sus menționate reiese din faptul că acestea nu au fost negociate direct cu subsemnata, acestea creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea sa, pârâta putând actiona, în baza acestor clauze, în numele și pe seama subsemnatei, contrar voinței mele.
Pârâtei în calitate de comerciant îi incumba obligația de a nu insera clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
În aceste condiții pârâta nu a respectat cerința bunei-credințe prin inserarea acestor clauze abuzive, neclare, aplicate în defavoarea sa, neacordând explicații și informații astfel încă sa poată lua o decizie în deplină cunoștință de cauză mergând până la inducerea sa în eroare.
A precizat că între părți nu a fost încheiat niciun act adițional la Contract, exprimându-și dezacordul cu privire la actul adițional – tip (fără numar și fără dată) care i-a fost comunicat de pârâta la data de 28.10.2010 cu adresa nr.2135, prin notificările înregistrate la pârâtă sub nr.3653/17.09.2010 si nr.3802/30.09.2010.
În drept a invocat Art.30 si art.192, art.453 C.proc.civ., art.1092 alin.1 VCC, Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori; Ordonanța de Guvern nr.21/1992 privind protecția consumatorilor; Legea nr.296/2004 privind dreptul consumatorului.
În dovedire a solicita încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând în copie contract de credit bancar nr._/08.06.2006, grafice de rambursare, extras de cont, adresa nr.3653/17.09.2010, adresa nr.3802/30.09.2010, adresa nr.2153/28.09.2010, act adițional fără număr și dată, copie carte de identitate subsemnata, împuternicire avocațială.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., instanța de la domiciliul consumatorului, excepția lipsei calității procesuale active având în vedere că la momentul semnării contractului reclamanta avea funcția de contabil, neputând astfel să aibă calitatea de consumator, cu atât mai mult cu cât înțelegea termenii financiari, excepția de netimbrare a capetelor de cerere având ca obiect pretenții și excepția prescripției dreptului material la acțiune pe capătul de cerere privind restituirea prestațiilor, termenul de prescripție de trei ani începând sa curgă de la data de 26.06.2006 –data primei rate de credit achitate, termen împlinit la data formulării cererii.
Pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată învederând că odată cu . OUG 50/2010 clauzele considerate ca fiind abuzive nu mai sunt valabile din punct de vedere juridic, actul adițional chiar nesemnat de către reclamantă fiind considerat acceptat tacit.
Pârâta a mai susținut că nu se încadrează în categoria clauzelor abuzive clauzele referitoare la comisioane, acesta făcând parte din costul total al creditului.
A mai învederat pârâta că potrivit dispozițiilor contractuale pârâta plătește un singur comision –comisionul de monitorizare credit redenumit comision de administrare o dată cu . OUG 50/2010, comision care nu a fost modificat pe parcursul derulării convenției, este clar și inteligibil, făcând parte din prețul contractului și având legătură cu o . activități desfășurate de bancă –monitorizarea /înregistrarea /efectuarea de operațiuni de scopul utilizării/rambursării creditului.
Și în privința restului clauzelor contractuale pretins a fi abuzive pârâta a arătat că au fost negociate cu reclamanta, aceasta având reprezentarea lor cu atât mai mult cu este contabil, sunt exprimate clar și inteligibil și nu au produs un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În drept au fost invocate dispozițiile OG21/1992, OUG 50/2010, Legea 193/2000, legea 288/2010.
În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei.
Cu motivarea cuprinsă în practicaua hotărârii instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale, netimbrării, prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă și a calificat drept apărare de fond excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, probă administrată în cauză.
Analizând probatoriul administrat instanța reține următoarele:
La data de 08.06.2006 între părți a fost încheiat Contractul de credit bancar nr._ avand ca obiect un credit nevoi personale în suma de 12.935 lei,
În drept, pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de reclamant, în analiza sa, instanța se va raporta la dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în varianta sa republicată în Monitorul Oficial nr. 1014/20.12.2006, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul că validitatea actelor juridice și, implicit nulitatea acestora, se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.
Instanța constată că actul normativ specificat este incident raportului juridic stabilit între părți, având în vedere că reclamantul are calitatea de consumator, în înțelesul disp. art. 2 alin. 1, iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit disp. art. 2 alin. 2 din această lege.
În conformitate cu disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, potrivit dispozițiilor alineatului 2 al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În continuare, potrivit disp. art. 2 alin. 3 din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Instanța reține că reclamanta are calitatea de consumator, încheind contractul în calitate de persoană fizică, fără să existe în cuprinsul contractului sau al înscrisurilor depuse la dosar vreun indiciu că reclamanta a accesat creditul în considerarea profesiei sale liberale-aceea de contabil, susținerea pârâtei în acest sens neavând suport probator.
Aplicarea în cauză a Directivei nr. 93/13/CEE:
Ca regulă generală, directiva nu este direct aplicabilă în dreptul intern, fiind necesar ca statele membre destinatare să o transpună printr-o lege națională.
Pentru ca o directivă să beneficieze totuși de efect direct (înțeles ca posibilitatea invocării unei norme de drept comunitar într-un litigiu aflat pe rolul instanțelor naționale), în situația în care nu a fost implementată sau a fost implementată incorect, trebuie să fie întrunite trei cerințe: 1) termenul stabilit pentru transpunerea directivei să fi expirat, iar statul să nu fi transpus directiva sau să o fi transpus-o incorect; 2) prevederea invocată să fie clară, precisă, necondiționată de adoptarea unor măsuri de implementare; 3) partea împotriva căreia este invocată este o autoritate statală, astfel cum a aceasta a fost definită în cauza C-188/89 Foster. Aceste cerințe au fost stabilite de Curtea Europeană de Justiție în mai multe cauze: C – 41/74 V. Duyn, C-148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. În cauză însă, niciuna dintre părți nu are calitatea de autoritate statală, astfel că pârâta nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CEE.
Cu toate acestea, instanța va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale și prin prisma art. 4 alin. 2 din Directiva anterior identificată, potrivit principiului interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar și prin prisma unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-106/89 Marleasing.
Instanța apreciază că nu există nici un impediment în ceea ce privește interpretarea textului legii naționale - art. 4 alin. 6 din Lege - în sensul că acesta se referă la prețul și la obiectul contractului. Astfel, potrivit art. 4 alin. 6 din Lege, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În cauza C 484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Suprem din Spania, prin decizia din 20 octombrie 2008, în procedura Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) – la care face trimitere Avocatul General în Concluziile sale în cauza C 453/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Okresný súd Prešov (Slovacia), în procedura J. Pereničová, Vladislav Perenič împotriva . r. o.(par. 117 și118) -, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil (par. 44).
Cu toate acestea, legiuitorul român, spre deosebire de cel spaniol, a ales să scoată din sfera analizei caracterului abuziv clauzele ce se referă la definirea obiectului principal al contractului sau calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, respectiv produsele și serviciile oferite în schimb, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
De altfel, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, CJUE a subliniat, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract (Hotărârea Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I 9579, punctul 31). În lumina acestor principii, Curtea a hotărât că instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale (Hotărârea Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I 9579, punctul 29) .
În opinia CJUE, posibilitatea instanței de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze reprezintă „un mijloc adecvat atât pentru a atinge rezultatul prevăzut la articolul 6 din Directiva 93/13, anume faptul că respectivele clauze abuzive să nu creeze obligații pentru un consumator individual, cât și pentru a contribui la realizarea obiectivului prevăzut la articolul 7 din această directivă, din moment ce o astfel de examinare poate avea un efect disuasiv care contribuie la încetarea folosirii clauzelor abuzive în contractele încheiate de un comerciant cu consumatorii”( Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C‑473/00, R.., p. I‑_, punctul 32). Dreptul astfel recunoscut instanței a fost considerat necesar pentru „a se asigura o protecție efectivă a consumatorului, având în vedere în special riscul destul de important ca acesta să nu își cunoască drepturile sau să întâmpine dificultăți în exercitarea lor” (Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C‑473/00, R.., p. I‑_, punctul 33).
Totodată, prin hotărârea pronunțată în cauza C-602/10, . împotriva Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Călărași (CJPC), CJUE a reținut că articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o măsură națională menită să transpună această directivă în dreptul intern să impună instituțiilor de credit obligații, care nu sunt prevăzute de directiva menționată, în ceea ce privește tipurile de comisioane pe care acestea le pot percepe în cadrul unor contracte de credit de consum care intră în domeniul de aplicare al respectivei măsuri, precum și că normele din Tratatul FUE în materie de liberă prestare a serviciilor trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei dispoziții de drept național prin care instituțiilor de credit li se interzice să perceapă anumite comisioane bancare.
În același sens, prin hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, Á. Kásler și H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt, s-a reținut că art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că:
– termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză, cuprinsă într‑un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată – ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual – că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează;
– o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alin. 2 din Directiva 93/13.
Prin urmare, instanța poate analiza din punct de vedere al caracterului abuziv clauzele deduse judecății în prezenta cauză, având în vedere considerentele expuse mai sus, precum și dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, în conformitate cu care Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, respectiv art. 20 din Constituția României, care statuează că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Statuând asupra aplicării dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în cazul convenției de credit încheiate între părți, instanța constată indiscutabil că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamantul, ci au fost preformulate de către bancă. Instanța nu poate considera că actul juridic încheiat între părți este un contract negociat, din moment ce în cazul acestuia părțile discută și negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziție contractuală. Aflat pe poziție diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial în întregime numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul își poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condițiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte) și nu se limitează la ocazia oferită potențialului client de a alege între mai multe „produse predefinite” și „contracte de credit standardizate”, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor. Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că reclamanta a avut și alte opțiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deși sarcina acestei probe îi incumbă, potrivit 4 alin. 3 teza a II-a din Lege.
Faptul că reclamanta a acceptat să semneze convenția de credit în condițiile impuse de pârâtă nu înseamnă că a renunțat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.
Procedând la analizarea clauzelor invocate de reclamantă ca fiind abuzive, instanța constată că acestea se înscriu în definiția legală stabilită de art. 4 alin. 1 din actul normativ indicat, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
În privința clauzelor stipulate în convenția de credit nr._/06.06.2006 referitoare comisionul de urmărire/comisionul lunar de administrare credit de 0,30% aplicat la valoarea creditului, prevăzută în Anexa 1 la Contract denumită grafic de rambursare, ce face parte integrantă din Contract, clauza referitoare la comisionul de monitorizare credit de 0,30% aplicat la valoarea creditului, prevăzută la art.6 lit.d instanța reține următoarele:
Conform art. 6 din contract comisionul de administrare a creditului :0,00 %, comisionul de monitorizare credit :0,30% flat calculat asupra sumei aprobate a creditului și se achită lunar împreună cu rate de credit.
Conform graficului de rambursare, parte integrantă din Contract, situație evidențiată și în extrasele de cont, pârâta percepe și încasează lunar suma de 38,81 lei, cu titlu de comision de urmărire/ comision de administrare lunară a creditului – potrivit Contractului, dar o evidențiază în contabilitate sub denumirea de comision lunar de gestiune, când de fapt Contractul nu prevede un asemenea comision.
Așa cum s-a reținut clauzele nu au fost negociate cu consumatorul.
Potrivit art. 10 lit. b din O.G nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000, stipulează clar si fără echivoc faptul că la încheierea convenției de credit, în calitate de consumator, împrumutatul are dreptul de a beneficia de o redactare clara și precisă a clauzelor contractuale, ori acest drept a fost încălcat de către bancă încă din momentul încheierii convenției întrucât nici unde în cuprinsul acesteia nu se explică ce înseamnă "comision de administrare /monitorizare credit" si de ce se percepe acesta sau cum se justifică perceperea lui.
Prin urmare, pârâta a introdus comisionul de monitorizare/administrare /urmărire credit –folosind terminologia acesteia, fără a defini care este destinația și funcția acestuia . Având în vedere că explicația acestui comision nu se regăsește în Convenția semnată, se evidențiază caracterul neclar și ambiguu al clauzei în sensul dispoz. art. 10 lit. b din OG 21/1992 și art. 1 din Legea 193/2000. In conținutul contractului nu se definește acest comision și nici motivul pentru care este perceput, nu se explică transparent care sunt serviciile prestate și cum calculează valoarea acestora, astfel încât B. a stabilit unilateral procentul de 0,30%.
Comisionul de monitorizare/administrare /urmărire credit este nejustificat intrucat banca nu efectueaza nici un serviciu in schimbul lui, pentru acordarea împrumutului și îndeplinirea obligațiilor contractuale banca încasand dobândă.
Instanta retine ca acest comision, calculat si perceput lunar, disimuleaza, de fapt, un procent consistent de dobanda, marind artificial costul efectiv al creditului si, in plus, creand bancii un avantaj concurential contrar uzantelor cinstite fata de celelalte banci. Acest comision nu reprezinta altceva decat o dobanda mascata
Mai mult, dacă ar fi costul unui serviciu prestat nu ar trebui să fie raportat lunar la valoarea soldului, ci ar trebui să fie exprimat în sumă fixă.
In concluzie, obligarea reclamantei la plata comisionului de monitorizare/administrare /urmărire credit care a majorat costurile de creditare, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
B. a încasat comision de administrare fără a avea o obligație corelativă, ceea ce creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Faptul că reclamanta a avut cunoștință despre perceperea comisionului de monitorizare nu echivalează cu o negociere directă, în sensul legii, în condițiile în care nu a avut puterea de a schimba sau de a exclude încasarea lui.
Or, clauza în discuție nu definește acest comision iar explicațiile pârâtei nu se regăsesc și în contract, în care se prevede doar că acest comision este datorat pentru monitorizarea creditului.
Pe de altă parte, redenumirea comisionului monitorizare în comision de administrare/urmărire nu are nici o relevanță, conținutul său fiind același.
Referitor la actul aditional la contract invocat de către pârâtă și depus la filele 79-82 instanța reține că acesta nu a fost semnat de reclamantă și nici nu poate fi considerat acceptat tacit în sensul art. 40 alin.3 din OUG 50/2010, având în vedere următoarele motive:
Prin contractual de credit banca a perceput comision de administrare 0.00%, comision monitorizare credit 0,30%, în graficul de rambursare acest apare comision de urmărire, transformat apoi unilateral în comision de admnistrare respective comision lunar de gestiune.
În actul adițional menționat se arată că împrumutatul plătește comision de admnistrare a creditului, plătibil lunar în valoarea procentuală prevăzută în contract, cu excepția cazului în care în contractual de credit acest comision de admnistrare este 0.
Or, în contract valoarea comisionului de administrare este 0, banca redenumind în mod unilateral comisionul de monitorizare ,comision de administrare /de gestiune.
Nu rezultă astfel în mod clar dacă banca a înlăturat din contract comisionul de monitorizare ori comisionul de monitorizare redenumit de admnistrare /de gestiune, situație în care nu se poate reține că o clauză echivocă ar fi impusă de legislație în sensul art. 40 alin.3 din OUG 50/2010.
Și clauzele prevăzute în art.13 alin.1,3 și 6 și art. 10 alin.6 din Convenția de credit ce vizează scadența anticipată și garantarea creditului stipulând în favoarea pârâtei un drept exclusiv și discreționar de a proceda la declararea scadenței anticipate a creditului și de a reînnoi automat contractele/polițele de asigurare pe durata creditului, pe cheltuiala împrumutatului costurile fiind incluse în costul creditului plătit de acesta, banca fiind autorizată să debiteze conturile împrumutatului în mod automat sunt apreciate de instanță ca fiind abuzive contrazicând echilibrul contractual ce trebuie să existe între drepturile și obligațiile ambelor părți, fiind de natură să producă prejudicii consumatorului.
Cazurile în care o convenție poate fi amendată prin manifestarea de voință a unei singure părți trebuie să fie clar exprimate, neechivoce, astfel încât clientul să aibă posibilitatea de a-și prefigura de la început condițiile în care o astfel de modificare poate interveni, iar instanța să aibă posibilitatea ca, la cerere, să poată aprecia asupra existenței și temeiniciei acestora.
In plus, B. își asigură riscul de recuperare a creditului și a dobânzii aferente prin obligarea împrumutaților de constituire a unor garanții și de asigurările aferente contractelor de credit. Astfel că banca nu poate justifica nici un risc în ceea ce îi privește pe împrumutați. Mai mult decât atât, conform prevederilor din Convenție, garanțiile sunt asigurate în totalitate înainte de acordarea creditului
În ceea ce privește acțiunea în restituirea prestațiilor, aceasta este întemeiată pe plată nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației reclamantului, prin declararea nulității clauzelor contractuale în baza cărora reclamantul și-a executat obligațiile.
Raportând situația de fapt la disp. art. 992 și urm. C. civ., ce reglementează instituția plății nedatorate, instanța constată întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamantă – solvens cu privire la dobânda majorată și la comisionul de risc a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzelor contractuale respective prin aplicarea sancțiunii nulități absolute, și că, în ipoteza restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.
Pentru aceste considerente, dând efect obligației de restituire ce incumbă pârâtei – accipiens și apreciind că aceasta a fost de rea-credință, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate în contractele de credit preredactate de aceasta, neputând invoca în sprijinul său necunoașterea Legii nr. 193/2000, instanța o va obliga la plata sumei de 4.036,24 lei reprezentând comision de urmărire/de administrare, suma de 4.036,24 lei achitată cu titlu de comision monitorizare credit, la plata sumelor încasate cu titlu de comision de urmărire/de administrare și comision monitorizare credit de la data de 02.02.2015 și până la data ramânerii definitive a prezentei hotărâri, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare de la data achitării acestor sume și până la data plății efective, sume actualizate cu indicele de inflație de la data plății .
În temeiul disp. art. 453 c.pr. civ. va obliga pârâta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând onorariu avocațial dovedit prin chitanța nr.344/04.05.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale, netimbrării, prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă.
Admite cerere privind pe reclamant L. D. cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat R. S., în sector 6, București, ., ., . în contradictoriu cu pârât . MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF GREECE cu sediul în sector 2, București, .. 11, .,7.
Constată caracterul abuziv al clauzelor stipulate în convenția de credit nr._/06.06.2006 la art.6 lit.d, art.13 alin.1,3 și 6, art. 10 alin.6, clauza referitoare la perceperea unui comision de urmărire/de administrare de 0,30 % aplicat la valoarea creditului și declară nulitatea absolută a acestor clauze.
Obligă pârâta la plata sumei de 4.036,24 lei reprezentând comision de urmărire/de administrare, suma de 4.036,24 lei achitată cu titlu de comision monitorizare credit, la plata sumelor încasate cu titlu de comision de urmărire/de administrare și comision monitorizare credit de la data de 02.02.2015 și până la data ramânerii definitive a prezentei hotărâri, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare de la data achitării acestor sume și până la data plății efective, sume actualizate cu indicele de inflație de la data plății .
Obligă pârâta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria sectorului 2.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.05.2015
PREȘEDINTE, pt.GREFIER,
P. M. D. A.
promovat la TB semnează grefierul șef.
Red. Jud P.M/PM 4 ex/ 03.08.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5890/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5809/2015. Judecătoria... → |
|---|
