Pretenţii. Sentința nr. 6534/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6534/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 6534/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6534
Ședința publică din data de 10.06.2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE:P. V. L.
GREFIER :D. N.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect pretentii civile, privind pe reclamanta V. C. si pe pârâtii S. M. I. si S. M. M. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au raspuns pârâtii prin aparator ales care depune imputernicirea avocatiala . nr._/2015, lipsa fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Aparatorul pârâtilor depune note de sedinta si chitanta nr. 24/08.06.2015 emisa de C.. av. M. I. M..
Instanța pune în discutie cererea reclamantei de renuntare la judecata.
Aparatorul pârâtilor solicita ca instanta sa ia act de renuntarea la judecata cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata reprezentand onorariul de avocat in cuantum de 1.240 lei.
Instanța,având în vedere prevederile art. 406 C.pr.civ., reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fața:
Prin cererea înregistrata si precizata pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta V. C. a chemat in judecata pe pârâtii S. M. I. si S. M. M. A. solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea pârâtilor la plata sumei de 2.500 lei si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca suma de 2.500 lei rezulta din chitanta . nr. 015/16.05.2013 emisa de Av. D. M. A. pentru onorariul de avocat achitat de ea in dosarul nr._/300/2011.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 451 si urm. C.pr.civ. si art. 1357 Cod Civil.
S-a solicitat proba cu înscrisuri, fiind anexata in copie chitanta invocata.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 180 lei.
La data de 29.04.2015 reclamanta a depus cerere renuntare la judecata.
Paratii nu au depus intampinare iar la termenul de azi au depus note de sedinta.
Potrivit art. 406 alin. 1 C.pr.civ., reclamantul poate sa renunte la judecata, in tot sau in parte, fie verbal in sedinta de judecata, fie prin cerere scrisa.
In consecinta, fata de cererea reclamantei instanta va lua act de renuntarea la judecata conform art. 406 alin. 6 C.pr.civ. potrivit caruia renuntarea la judecata se constata prin hotarare supusa recursului care va fi judecat de instanta ierarhic superioara celei care a luart act de renuntare.
Potrivit art. 406 alin. 3 C.pr.civ., daca renuntarea s-a facut dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, instanta, la cererea paratului, il va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecata pe care acesta le-a facut.
Vazand ca cererea de chemare in judecata a fost comunicata paratilor la data de 22.04.2015, fiind primita de acestia la data de 27.04.2015 si ca reclamanta a formulat cerere de renuntare la judecata la data de 29.04.2015, instanta o va obliga pe reclamanta sa plateasca paratilor cheltuielile de judecata reprezentand onorariul de avocat in cuantum de 1.240 lei conform chitantei nr. 24/08.06.2015 emisa de C.. av. M. I. M..
Este fara relevanta ca paratii si-au angajat aparator ulterior primului termen de judecata intrucat art. 406 alin. 3 C.pr.civ. nu arata ce cheltuieli de judecata trebuie decontate paratului, textul de lege prevazand doar ca acestea trebuie decontate daca cererea de renuntare la judecata este ulterioara comunicarii actiunii.
Vazand si dispozitiile art. 485 alin. 1 C.pr.civ. potrivit caruia, termenul de recurs este de 30 zile daca legea nu dispune altfel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act ca reclamanta V. C., fara CNP indicat, cu domiciliul în București, ., . în contradictoriu cu pârâtii S. M. I., fara CNP indicat,si S. M. M. A., fara CNP indicat, ambii cu domiciliul în București, ., ., renunta la judecata.
Obligă reclamanta să plătească pârâtilor suma de 1.240 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER,
P. V. L. D. N.
Red. Jud. PVL
5 ex. 12.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6689/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 6535/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








