Pretenţii. Sentința nr. 6912/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6912/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 6912/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6912
Ședința publică din data de 17.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții civile, formulată de reclamanta U. S. – prin tutore M. T. în contradictoriu cu pârâții C. S., I. N., R. N., I. A., S. G. E., I. A., C. E. și D. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare potrivit dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005.
La a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum și faptul că la data de 09.06.2015 s-a depus raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții civile, după care,
Instanța constată că raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții civile a fost depus la dosarul cauzei cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată
Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 150 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 07.03.2012 sub nr._, reclamanta U. S. – prin tutore M. T. a chemat în judecată pe pârâții C. S., I. N., R. N., I. A. și S. G. E., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință pentru imobilul situat în București, ., sector 2, pentru perioada 11.06._12. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a învederat că în data de 31.12.1940 numiții A. S., A. S. și Anișoara S. prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/1940 au dobândit imobilul situat în . I nr. 1, în suprafață de 144 mp.
În data de 04.11.1944 numitul A. S. a încheiat actul dotal nr._ prin care se oferea ca dotă sorei sale Anișoara S., cu ocazia căsătoriei acesteia cu numitul U. V., partea sa indiviză din imobilul din . Pâine I nr. 1 în cotă de ¼ din teren și ½ din apartamentul situat la parter, cealaltă jumătate a apartamentului rămânând în proprietatea numitului A. S..
La moartea numitei Anișoarei U., prin certificatul de moștenitor nr. 371/23.03.1988, ca moștenitori ai părții sale indivize din imobilul situat în . Pâine au fost desemnați soțul acesteia U. V. și reclamanta în calitatea de fiică.
În data de 15.08.2008 a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 25 de pe urma defunctului S. A., singura moștenitoarea a defunctului fiind reclamanta.
În data de 27.05.2008 reclamanta a efectuat toate formalitățile pentru individualizarea terenului proprietatea sa prin efectuarea lucrărilor de cadastru și înscrierea în Cartea Funciară, iar datorită schimbării denumirii străzii pe care se afla situat imobilul, prin încheierea nr._/27.05.2008 s-a dispus înscrierea provizorie a imobilului situat în ., secto 2.
Ulterior, prin încheierea nr._ Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București – Sector 2 a dispus justificare intabulării definitive a dreptului de proprietate a reclamantei asupra imobilului.
În final, reclamanta a menționat că pârâții ocupă imobilul proprietatea sa, situat în București, ., sector 2 fără a deține un titlu locativ, sens în care este lipsită de folosința imobilului
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1349, 1357 și urm. C.civ. raportate la art. 572 C.civ., iar în probațiune a solicitat înscrisuri, depunând totodată o . înscrisuri (f. 6-9).
În data de 12.06.2012, pârâții C. S., I. N., R. N., I. A., S. G. E. au depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. E., D. E. și I. A., excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii ce neîntemeiată.
Sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. E., D. E. și I. A., s-a arătat că cei trei pârâți nu mai locuiesc la adresa din ., sector 2 din anul 2005.
Referitor la excepția lipsei de interes, pârâții au precizat că în cauza ce a făcut obiectul dosarul nr._/300/2008 reclamanta a solicitat contravaloarea lipsei de folosință în cuantum de 12.000 euro, ulterior majorându-și pretențiile la suma de 32.000 euro.
În fapt pârâții au învederat următoarele aspecte:
Locuiesc în imobilul situat în . începând cu anul 1996, an în care un reprezentant la reclamantei le-a închiriat imobilul. La momentul intrării în posesie, construcția era complet nelocuibilă în sensul că nu avea uși, geamuri, tencuială, acoperișul era deteriorat, nu era racordată la utilități. Contractele de închiriere au fost prelungite succesiv, la încheierea ultimului contract de închiriere pârâții au avut o promisiune fermă că imobilul închiriat urmează să le fie vândut, sens în care au efectuat o . investiții.
Dată fiind promisiunea de vânzare, părțile au căzut de acord să nu mai prelungească contractul de închiriere, și ulterior intabulării imobilului, să întocmească un contract de vânzare-cumpărare, acordul părților în acest sens fiind expus în cadrul dosarului nr._/300/2012 și recunoscut cu ocazia administrării interogatoriului de către reprezentantul reclamantei. După terminarea investițiilor au fost notificați să predea imobilul ocupat fără titlu.
În drept, pârâții au invocat dispozițiile art. 114 și urm. C.proc.civ., iar în probațiune au solicitat: înscrisuri, interogatoriu și proba testimonială.
Prin încheierea de ședință pronunțată în Camera de consiliu de la data de 16.08.2012 (f. 62-63), instanța a admis, în parte, cererea de acordarea a ajutorului public judiciar formulată de reclamantă și a dispus reducerea cuantumului taxei judiciare de timbru de la suma de la 2.411 lei la suma de 1.205,5 lei, precum și eșalonarea acestei sume în 6 rate lunare, a câte 201 lei fiecare rată.
În data de 21.09.2012 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (f. 67-69), prin care a solicitat unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. E., I. A. și D. E. deoarece este necesară administrarea unor probe comune cu soluționarea litigiului în fond, precum și respingerea excepției lipsei de interes a cererii sale întrucât în prezentul litigiu solicită contravaloarea lipsei de folosință a imobilului proprietatea sa pentru altă perioadă decât cea care a făcut obiectul dosarului nr._, dar și judecarea cauzei în lipsă.
La termenul de judecată din data de 07.11.2012, apărătorul pârâților C. S., I. N., R. N., I. A. și S. G. E. a precizat că înțelege să renunțe la excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 614 pronunțată în data de 16.01.2013 instanța a admis excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâții C. S., I. N., R. N., I. A. și S. G. E. și a dispus anularea cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ca insuficient timbrată.
Împotriva sentinței civile nr. 614/16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 reclamanta a formulat recurs
Prin sentința civilă nr. 1219 R/11.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, instanța a admis recursul formulat de reclamantă, a casat sentința civilă și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 2.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 22.04.2014.
La termenul de judecată din data de 08.10.2014 instanța a încuviințat, conform art. 167 alin. 1 C.proc.civ., ambelor părți proba cu înscrisuri, iar pârâților și proba cu interogatoriul reclamantei și proba testimonială cu un martor, prorogând discutarea suplimentării probatoriului cu expertiză tehnică judiciară.
La termenul de judecată din 28.01.2015, instanța a dispus suplimentarea probatoriului cu expertiză tehnică specialitatea construcții civile.
Raportul de expertiză specialitatea construcții civile a fost întocmit de expert T. I. C. și depus la dosarul cauzei în data de 09.06.2015 (f. 117-142).
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta U. S. este proprietara imobilului situat în București, ., sector 2 (citat în continuare imobil), astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară (f. 7). Reclamanta a fost pusă sub interdicție prin sentința civilă nr. 239/07.03.1994, fiind desemnat tutore numita M. T. (f. 8).
În drept, este necesar a preciza cu prioritate că obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor, conform art. 103 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Codului civil, sens în care nu-și găsește aplicabilitate art. 1357 din actualul Cod civil.
Pe de altă parte, potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011, dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil.
Totodată, este imperios necesar a menționa că instanța de judecată nu este ținută de temeiul legal indicat de reclamantă, ci de cauza cererii de chemare în judecată, care reprezintă situația de fapt calificată juridic sau, altfel spus, fundamentul pretenției deduse judecății. În acest sens, instanța nu este doar îndrituită, ci chiar obligată, să aplice norma de drept incidentă prin raportare la cauza cererii de chemare în judecată.
Potrivit art. 555 alin. 1 C.civ., proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.
În acest sens, art. 998 C.civ. 1864 prevede că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, în vreme de art. 999 C.civ. statuează că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudenta sa
Astfel, răspunderea civilă delictuală presupune un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, raport în care autorul faptei ilicite sau o altă persoană chemată să răspundă are obligația de a repara paguba pricinuită.
Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor art. 998-999 C.civ. rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
- existența unui prejudiciu, întrucât nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu;
- existența unei fapte ilicite, câtă vreme numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală;
- existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, deoarece pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu;
- existența vinovăției, dată fiind împrejurarea că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.
În ceea ce privește analiza îndeplinirii condițiilor mai sus enunțate în cauza de față, instanța reține următoarele aspecte:
- existența unui prejudiciu
Primul element al delictului civil este desemnat prin termenii de prejudiciu, daună sau pagubă, acești termeni fiind considerați în această materie ca fiind sinonimi.
Prin prejudiciu se înțelege efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite de către o altă persoană. Nu poate exista răspundere delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu, deoarece dacă o persoană nu a fost păgubită, ea nu are dreptul de a cere nicio reparație. Altfel spus, este imperios necesar ca cel care solicită repararea prejudiciului să fi suferit personal prejudiciul respectiv.
Principiul general în materie este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, ceea ce înseamnă că autorul prejudiciului este ținut să acopere nu doar prejudiciul efectiv (damnum emergens), ci și beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cessans), ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.
În speță, prejudiciul este reprezentat de contravaloarea lipsei de folosință pentru imobil în perioada 11.06._12. Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară, contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, pentru perioada 11.06._12, este în cuantum de 39.340 lei.
- existența unei fapte ilicite
Pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală este necesar ca prejudiciul să fi fost produs printr-o faptă ilicită. Termenul de ilicit, prin el însuși, evocă ideea de comportare nepermisă, neîngăduită, adică o contrarietate cu o normă de conduită.
Fapta ilicită poate fi definită ca orice acțiune sau inacțiune care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Așadar, fapta ilicită este legată indisolubil de persoana care se pretinde a fi victima faptei ilicite.
Fapta ilicită prezintă următoarele trăsături:
a) fapta are caracter obiectiv, în sensul că reprezintă o manifestare exterioară a unei atitudini de conștiință și de voință a unei persoane, un factor introdus în contextul relațiilor sociale. Așadar, printr-o manifestare exterioară a unei persoane s-a introdus un factor nepermis, prin care s-au încălcat anumite norme de drept sau un drept subiectiv. Caracterul ilicit rezultă din această încălcare, fără a interesa atitudinea subiectivă a autorului faptei;
b) fapta ilicită este rezultatul unei atitudini psihice, subiective, respectiv voința care a ales o anumită conduită, când putea să aleagă o alta. Voința poate avea aspectul unei intenții de a produce paguba sau a neglijenței ori imprudenței. Fapta păgubitoare, prin urmare, trebuie să fie rodul unei atitudini psihice față de o conduită eventuală, rodul unei greșeli, intențională ori nonintențională, greșeală pe care societate o repugnă;
c) fapta este contrară ordinii sociale, fiind reprobată de societate. Această reprobare, din punct de vedere subiectiv este legată de culpă sau vinovăție, iar din punct de vedere obiectiv este expresia caracterului ilicit al faptei.
În speță, fapta ilicită a constat în folosirea fără drept a apartamentului de către pârâții C. S., I. N., R. N., I. A. și S. G. E. împotriva voinței reclamantei, lipsind-o pe reclamantă de unul dintre atributele dreptului de proprietate, respectiv folosința. De altfel, acești pârâți nu au susținut că nu ar fi folosit imobilul în discuție, ci au invocat faptul că ar fi avut contract de închiriere, fără însă a proba acest aspect. Totodată, împrejurarea că ar fi efectuat anumite îmbunătățiri nu este de natură a conferi vreun drept de folosință asupra imobilului în lipsa oricărui titlul locativ.
Așadar, potrivit art. 555 alin. 1 C.civ., proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.
În schimb, nu s-a probat de către reclamantă faptul că pârâții I. A., C. E. și D. E. ar fi folosit imobilul în discuție, deși reclamanta are obligația de a-și proba susținerile conform art. 129 alin. 1 teza finală C.proc.civ.
3. existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu
Raportul de cauzalitate este dedus din dispozițiile art. 1086 C.civ., care prin enunțul „daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecință directă și necesară a neexecutării obligației”, comandă o interpretare extensivă, aplicabilă și răspunderii civile delictuale, căci dă expresie exigenței unei legături de cauzalitate îndestulător de caracterizată pentru a înlătura posibilitatea unei răspunderi care, întinzându-se la tot lanțul de evenimente ce se produc ca urmare a faptei păgubitoare ar obliga la o răspundere, practic, fără de hotar.
Așadar, specificul raportului de cauzalitate se evidențiază prin faptul că prejudiciul trebuie să aibă legătură directă cauzală cu fapta ilicită. Prin urmare dacă prejudiciul nu are legătură cauzală cu fapta ilicită el iese din câmpul răspunderii.
La stabilirea raportului cauzal trebuie avut în vedere că fenomenul cauză nu acționează singur și izolat, ci că desfășurarea lui este condiționată de anumiți factori, care, fără a produce ei efectul păgubitor, favorizează producerea acestui efect, înlesnind nașterea procesului cauzal, grăbind și favorizând dezvoltarea procesului sau agravându-i ori asigurându-i rezultatele negative. Toate aceste împrejurări concură la producerea prejudiciului ca un tot, astfel încât trebuie recunoscută eficiența cauzală a fiecăreia dintre ele.
Prin urmare, între cauza principală și condiții este o unitate indivizibilă, raportul de cauzalitate cuprinzând nu numai faptele care constituie cauza necesară și directă, dar și condițiile cauzale, respectiv fapte care au făcut posibilă acțiunea cauzală sau i-au agravat efectele dăunătoare.
Or, între faptă ilicită și prejudiciu există o legătură directă și necondiționată, de tip cauză-efect, căci în lipsa faptei ilicite comise de către pârâții C. S., I. N., R. N., I. A. și S. G. E. reclamanta nu ar fi suferit prejudiciul în discuție.
4. existența vinovăției
Când se analizează vinovăția unei persoane, se analizează latura subiectivă a faptei, atitudinea subiectivă a autorului faptei față de aceasta și de urmările ei, la momentul săvârșirii acesteia.
Vinovăția poate fi definită ca fiind atitudinea psihică a autorului faptei ilicite și păgubitoare față de fapta respectivă și față de urmările acestei fapte. Din această definiție rezultă că vinovăția este un proces psihic complex, care implică un element intelectiv, de conștiință și un element volitiv, de voință. Iată deci că vinovăția este o atitudine subiectivă a omului față de o anumită faptă concretă și față de urmările acesteia și nu o atitudine subiectivă, generică, teoretică, ideală. Prin urmare, rezultă că nu orice atitudine subiectivă a făptuitorului față de o faptă ilicită constituie vinovăție, ci doar acea atitudine imputabilă autorului ei. Este vorba despre atitudinea subiectivă a individului, ce presupune conștientizarea semnificației sociale a faptei sale, a caracterului său antisocial, și voința de a săvârși fapta și de a-și asuma urmările acesteia, în ordinea de drept.
Elementul intelectiv constă în reprezentarea în conștiința omului a urmărilor faptei pe care a săvârșit-o sau pe care urmează să o săvârșească. Prin urmare, vinovăția, indiferent de forma ei, presupune un anumit nivel de cunoaștere, de conștiință, a semnificației faptei sale și a urmărilor acesteia. Fără acest element nu poate fi vorba de vinovăție și prin urmare nu poate lua naștere obligația de a repara prejudiciul cauzat cuiva.
Elementul volitiv este concretizat în actul psihic de deliberare și decizie cu privire la comportamentul ce urmează să fi avut loc. Prin urmare, procesul volitiv are două faze: deliberarea și decizia. Este momentul în care autorul se decide pentru săvârșirea faptei ilicite. Factorul volitiv este precedat de factorul intelectiv, acesta din urmă constituind premisa celui dintâi. După cum se observă, între cei doi factori analizați – intelectiv și volitiv – există o strânsă legătură, o strânsă unitate. Astfel, factorul intelectiv, de conștiință nu produce vinovăție prin el însuși, câtă vreme nu a fost urmat de o hotărâre contrară ordinii de drept.
Așadar procesul intelectiv este o condiție necesară a vinovăției, dar nu suficientă, sens în care săvârșirea faptei ilicite trebuie să fie decisă de cel care o săvârșește, realizarea acesteia fiind executarea unei hotărâri luate deliberat de către o persoană.
Or, pârâții C. S., I. N., R. N., I. A. și S. G. E., cunoscând că nu au niciun drept care să le permită să folosească imobilul, au refuzat să îl elibereze, vinovăția faptei lor îmbrăcând forma intenției directe. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite următoarele condiții: să fie cert și să nu fi fost reparat încă.
Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Prejudiciul actual, cel care a fost deja produs la data când se pretinde repararea lui, este întotdeauna cert.
În speță, pârâții C. S., I. N., R. N., I. A. și S. G. E. au privat-o pe reclamantă de dreptul de a folosi imobilul, ca atribut al dreptului de proprietate, în perioada 11.06._12.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, instanța va admite, în parte, cererea de chemare în judecată și va obliga pârâții C. S., I. N., R. N., I. A. și S. G. E. la plata către reclamantă a sumei de 39.340 lei, reprezentând contravaloare lipsă folosință imobil pentru perioada 11.06._12.
Potrivit art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar în cauza de față au căzut în pretenții pârâții. Pe cale de consecință, instanța va pârâții să plătească reclamantei suma de 1.705,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru redusă de către instanță (1.205,5 lei), respectiv onorariu expert (500 lei), cheltuieli pe care instanța le apreciază drept reale, necesare și rezonabile
Totodată, instanța reține că a acordat ajutor public judiciar reclamantei sub forma reducerii taxei judiciare de timbru și sub forma suportării parțiale a onorariului de expert.
Or, potrivit art. 18 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale, iar partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
Așadar, instanța, conform art. 18 din OUG nr. 51/2008, urmează a obliga pârâții la plata către stat a sumei de 1.705,5 lei, reprezentând parțial taxă judiciară de timbru și parțial onorariu expert pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar.
Totodată, instanța va respinge cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții I. A., C. E. și D. E., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea formulată de reclamanta U. S. – prin tutore M. T., cu domiciliul ales C.. Av. M. P., în București, bld. Unirii, nr. 76, ., ., în contradictoriu cu pârâții C. S., I. N., R. N., I. A. și S. G. E., toți cu domiciliul în București, ., sector 2.
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 39.340 lei, reprezentând contravaloare lipsă folosință imobil pentru perioada 11.06._12.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 1.705,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă pârâții la plata către stat a sumei de 1.705,5 lei, reprezentând parțial taxă judiciară de timbru și parțial onorariu expert pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar.
Respinge cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții I. A., cu domiciliul în București, .. 16, ., ., sector 2, C. E., cu domiciliul în București, ., sector 2 și D. E., cu domiciliul în București, .. 16, ., ., sector 2, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
01.07.2015/11 ex.
| ← Validare poprire. Încheierea nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL... | Uzucapiune. Sentința nr. 6945/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
