Pretenţii. Sentința nr. 6943/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6943/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 6943/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6943
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: M. D. D.
GREFIER: F. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții, obligație de a face, privind pe reclamanții N. M. S. ȘI N. M. R. în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că reclamanții au depus la dosar cerere de renunțare la judecată, după care
Instanța de judecată, constatând că nu au răspuns părțile, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, în raport de prevederile art. 95 pct. 1 coroborat cu art. 123 alin 1 și art. 30 alin. 4 C.p.c., și de caracterul neevaluabil în bani al capătului principal de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor, după care rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 16.03.2015, sub nr._, reclamanții N. M. S. ȘI N. M. R. în contradictoriu cu pârâta . au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
1. constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc, prevăzut la pct. 5 lit. a) din convenția de credit nr._/10.07.2007 și a comisionului de administrare credit (în fapt comisionul de risc redenumit) prevăzut la art. 3 din actul adițional la convenția de credit nr._/10.07.2007, act adițional transmis noua prin adresa 386/16.09.2010, dar neacceptat de către reclamanți;
2. înlăturarea clauzelor abuzive arătate mai sus, din contractul de credit nr._/10.07.2007 și actul adițional neacceptat de către reclamanți;
3. repunerea în situația anterioară inserării clauzelor privind comisionul de risc din contractul de credit nr._/10.07.2007, respectiv comisionul de administrare credit din actul adițional și obligarea pârâtei să restituie, în integralitate, sumele de bani încasate cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit de la data încheierii contractul de credit nr._/10.07.2007 până Ia momentul rămânerii definitive a hotărârii, cu dobânda legală calculată potrivit art.3, alin. l din O.G. 9/2000, aferentă de la data plății fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a fiecărei sume de bani în parte;
4. obligarea pârâtei la întocmirea unui nou grafic de rambursare care să excludă comisionul de risc si comisionul de administrare credit;
5. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că, între reclamanți și pârâta S.C. V. România S.A., s-a încheiat contractul de credit nr._/10.07.2007. În prevederile contractuale cuprinse în cadrul contractului de credit, respectiv condițiile speciale, a fost stipulată clauza contractuală prevăzută de art. 5 lit. a), respectiv art. 3, pct. 5. din condițiile speciale, referitoare la perceperea comisionului de risc calculat la soldul creditului.
La data de 16.09.2010, prin adresa 386, pârâta le-a comunicat un act adițional la contractul de credit_/10.07.2007, prin care comisionul de risc a fost redenumit comisionul de administrare credit (art. 3 al actului adițional).
Apreciind această clauză ca fiind abuzivă, (comisionul de administrare cont fiind in realitate comisionul de risc mascat), precum si faptul ca li se impune acest act adițional fără o negociere prealabilă, la data de 17.09.2010 au notificat in scris pârâta despre refuzul lor de a accepta condițiile actului adițional și despre disponibilitatea lor de a negocia prevederile contractuale, potrivit dispozițiilor OUG 50/2010.
Au mai arătat că acest comision are un cuantum împovărător raportat la care poate fi catalogat ca o dobânda mascată ce creează un dezechilibru între părțile convenției. Nu în ultimul rând, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 stabilește, pentru existența clauzei abuzive, ca aceasta să fie contrară cerințelor bunei credințe.
Totodată reaua credință reiese și din faptul că, comisionul de risc nu este definit și nu sunt precizate cazurile acoperite prin reglementarea acestui comision și nici criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.
În drept, au invocat Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din convențiile încheiate între comercianți și consumatori, OUG nr. 50/2010, O.G. nr.21/1992, art. 1247 și art. 1255 alin. 2 din C.civ.
In dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare.
La data de 18.06.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, în raport de art. 95 pct. 1, art. 123 pct. 1 din C.p.c., coroborat cu art. 30 alin. 4 din C.p.c.
Analizând cu prioritate excepția de necompetență materială, care este o excepție de procedură absolută, instanța reține că, potrivit art. 95 pct. 1 din C.p.c., tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, iar potrivit dispozițiilor art. 123 alin. 1 Cod pr.civ., cererile accesorii se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, cererea accesorie fiind acea cerere a cărei soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal, conform art. 30 alin. 4 Cod pr.civ., iar potrivit dispozițiilor art. 99 alin. 2 din C.p.c., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt
Având în vedere că acțiunea din cauza de față are drept capăt de cerere principal constatarea caracterului abuziv al clauzelor din convenția de credit, așa cum au fost menționate în petitul cererii de chemare în judecată, instanța constată că aparține tribunalului competența de soluționare a cauzei.
Așa cum dealtfel se afirmă chiar în acțiune, în primul rând se constată caracterul abuziv al clauzei, deci se constată atingerea, vătămarea, dreptului nepatrimonial al consumatorilor la negocierea directă a contractelor, a dreptului nepatrimonial al consumatorilor de a beneficia de bună-credință din partea profesioniștilor la încheierea contractelor și a dreptului nepatrimonial la un echilibru între drepturile și obligațiile părților contractante, capăt de cerere totdeauna neevaluabil în bani, întrucât atingerea acestor drepturi nepatrimoniale nu poate nicicum să fie evaluată în bani, rămânând un prejudiciu nepatrimonial chiar dacă reparația ar fi patrimonială, iar ulterior și ca o consecință, se aplică sancțiunea prevăzută de Legea nr. 193/2000, adică inexistența clauzei în raport cu consumatorul, care constituie o sancțiune diferită de nulitate.
Astfel, în functie de importanta conditiei de validitate nerespectate, sanctiunile de drept civil care atrag ineficacitatea unei clauze sunt si ele corespunzatoare anume: a) anulabilitatea; b) nulitatea; c) inexistenta.
In materia dreptului consumatorilor, problema ineficacității în contractele încheiate între profesioniști și consumatori se pune în alti termeni decat in dreptul pur privat, in primul rand datorita coexistentei mai multor categorii de interese aflate pe același plan, și anume: interesul general al societății de a proteja consumatorii în raporturile acestora cu profesioniștii si interesul individual al consumatorilor.
Legea trebuie sa tina seama de aceste interese si sa le concilieze, astfel că pentru anumite situații de încălcări grave, flagrante ale condițiilor de validitate a contractelor, uneori ea declara inexistenta actului. Inexistenta este situatia in care clauzele din contractul încheiat între profesionist și consumator nu prezinta nici macar umbra unei aparente de legalitate, ele aparand in mod manifest ca ilegale, fiind lovite de vicii atat de vizibile, incat nimeni nu le poate atribui caracterul de clauze obligatorii și nimeni nu poate fi obligat sa se supuna prevederilor cuprinse în astfel de clauze, iar punerea in executare a clauzelor inexistente de către profesionist, apare ca o cale de fapt, iar nu de drept, care atrage raspunderea profesionistului pentru prejudiciile produse consumatorului.
Deci, o clauză inexistentă nu genereaza, nu modifica si nu stinge raporturi juridice conform intentiei profesionistului, dar totusi ea poate produce efecte juridice ca un fapt material-juridic, putand avea ca efect, de exemplu, obligatia restituirii prestatiei necuvenite.
Prin urmare, inexistența se distinge de nulitate prin aceea că dacă viciul actului lovit de nulitate absolută trebuie constatat prin intermediul unei hotărâri judecătorești, inexistența se caracterizează printr-o stare intrinsecă de ineficacitate, ce nu constrânge consumatorul să se adreseze instanței.
Ca regula a regimului juridic al inexistentei clauzelor abuzive, trebuie admis dreptul consumatorilor de a constata personal existența clauzelor abuzive și de a se apara in fata oricui prin invocarea inexistentei.
In dreptul consumatorilor, în special în materia contractelor de credit, care au o mare răspândire și un mare impact în viața societății și a cetățenilor, prezinta un mare interes sanctiunea inexistentei spre deosebire de dreptul civil pur privat, întrucât aceste contracte constituie titluri executorii, producand efecte pana in momentul desfiintarii lor, astfel că în cazul inexistentei, prin simpla ei constatare, facuta de orice subiect interesat, sunt lipsite de caracterul executoriu.
Cu toate ca inexistenta se aseamănă mult cu nulitatea absoluta, practic efectul constatării fiind același, intrucat in ambele situatii clauzele sunt desființate in întregime cu efect retroactiv, totusi, distinctia intre cele doua sanctiuni există și constă în faptul ca o clauză lovită de nulitate absoluta continua sa produca efecte juridice până in momentul în care se constată, cu efect retroactiv, nulitatea clauzei de catre instanța competentă, pe cand in cazul inexistentei, clauza nu beneficiaza de la bun inceput de prezumția de validitate si nu poate fi pusă in executare.
Inserarea în contract a unei clauze abuzive constituie o faptă ilicită prin care se aduce atingere atât dreptului nepatrimonial al consumatorilor la negocierea directă a contractelor, dreptului nepatrimonial al consumatorilor de a beneficia de bună-credință din partea profesioniștilor la încheierea contractelor și dreptului nepatrimonial la un echilibru între drepturile și obligațiile părților contractante, existența acestor drepturi rezultând fără nici un dubiu din prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193 din 2000, care definește caracterul abuziv, cât și interesului general al societății de a proteja consumatorii în raporturile acestora cu profesioniștii, așa încât, acțiunea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor cu consecința inexistenței acestora este totdeauna neevaluabilă în bani.
Reglementarea sancțiunii inexistenței clauzelor abuzive rezultă cu evidență din prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000, conform căruia clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Deci, conform legii, caracterul abuziv al clauzelor poate fi constatat nu numai de instanțele de judecată, dar chiar și de consumatori personal care, constatând acest caracter abuziv pot să refuze orice efect acestor clauze, sau chiar mai mult, pot să refuze continuarea contractului, spre deosebire de nulitate, care poate fi constatată doar de instanțele de judecată, iar până la eventuala ei constatare își produce toate efectele astfel cum au fost prefigurate prin contractul respectiv.
Prin urmare, atâta vreme cât o clauză este abuzivă, deci este inexistentă, sub nicio formă nu se poate considera că acea clauză ar fi evaluabilă în bani, pentru că ea pur și simplu nu există, iar ceva care nu există nu are absolut nicio valoare, deci cu atât mai puțin o valoare în bani. Când consumatorul invocă și solicită a se constata caracterul abuziv și, în consecință, inexistența unei clauze, ar fi cel puțin absurd să i se pretindă a evalua „nimicul”, iar o clauză care în accepțiunea legiuitorului nu produce nici un fel de efecte, deci nu numai că nu produce efecte patrimoniale, dar nu este nici măcar de natură a produce astfel de efecte, nu are cum să fie evaluabilă în bani, întrucât, pentru a fi evaluabilă în bani, ar trebui să producă efecte patrimoniale, sau cel puțin să fie de natură a produce astfel de efecte, ceea ce nu este cazul.
Împrejurarea că o clauză abuzivă poate produce efecte juridice ca un fapt material-juridic, putand avea ca efect, de exemplu, obligatia restituirii prestatiei necuvenite, nu înseamnă că acea clauză este evaluabilă în bani, pentru că ceea ce este evaluabil în bani în această situație este obligația de restituire întemeiată pe faptul juridic al plății nedatorate și nicidecum obligația prefigurată de profesionist prin clauza abuzivă, care, așa cum s-a reținut mai sus, nu genereaza, nu modifica si nu stinge raporturi juridice conform intentiei profesionistului.
Situația este deci diferită față de nulitate, întrucât în cazul nulității, până la constatarea acesteia de către instanța de judecată, clauza există, are o existență juridică și produce toate efectele prefigurate prin contractul în care a fost inclusă, iar dacă aceste efecte au un conținut patrimonial, atunci și clauza este evaluabilă în bani, astfel că și acțiunea prin care se solicită constatarea nulității acelei clauze are un obiect evaluabil în bani. Prin acțiunea în constatarea nulității unei clauze se urmărește înlăturarea aparenței juridice de validitate a acesteia, deci înlăturarea operațiunii juridice în sensul de „negotium iuris”, datorită căreia clauza produce efecte, ceea ce s-ar putea exprima plastic prin expresia „uciderea juridică a clauzei”, în vreme ce prin acțiunea în constatarea caracterului abuziv al unei clauze se urmărește, așa cum prevede expres legea, eliminarea acesteia, noțiunea de eliminare implicând în acest context doar operațiunea materială de înlăturare din contract a clauzei văzută în sensul de „instrumentum”, întrucât este lipsită total de suportul juridic necesar pentru a exista, or clauza abuzivă în materialitatea ei, ca și acțiunea de înlăturare a unei clauze abuzive în materialitatea sa nu are cum să fie evaluabilă în bani.
Că este așa, rezultă cu evidență din dispozițiile art. 12 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 193/200, unde se prevede că „În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive, iar „Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 30 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum și modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive”, precum și din dispozițiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/200, unde se prevede că „Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale”.
Din expresiile utilizate de legiuitor în textele legale menționate în paragraful anterior, astfel cum au fost subliniate de instanță, rezultă cu prisosință că noțiunea de eliminare implică în acest context doar operațiunea materială de înlăturare din contract a clauzelor văzute în sensul de „instrumentum”, ceea ce confirmă reglementarea prin acest act normativ a sancțiunii inexistenței clauzelor abuzive, pentru că numai în cazul unei clauze inexistente se poate pune problema eliminării materiale a clauzei. Legiuitorul se referă expres și strict la constatarea caracterului abuziv, urmată de eliminarea clauzei, tocmai pentru că atâta vreme cât clauza abuzivă are doar o existență materială și nu există juridic, constatarea caracterului abuziv nici nu ar putea avea alt efect decât eliminarea materială și tocmai pentru că nu ai cum să „ucizi juridic” ceea ce nu are o existență juridică.
Dacă nu s-ar accepta această soluție și ar fi vorba de constatarea nulității, atâta vreme cât s-ar constata nulitatea absolută, nu ar mai avea nici un rost eliminarea materială a clauzelor. Atâta timp cât instanța a dispus „constată nulitatea clauzei”, această dispoziție înlătură din contract clauza atât din punct de vedere juridic, cât și material, cu efect retroactiv, deci după pronunțarea nulității nu se justifică în nici un fel obligarea la modificare prin eliminarea clauzelor. În urma constatării nulității, clauza nu mai există sub nicio formă, or legiutorul a reglementat foarte detaliat situația consecventă constatării caracterului abuziv, impunându-și foarte clar voința în sensul că se vor elimina material clauzele, ceea ce înseamnă că a reglementat o sancțiune distinctă de nulitate, adică inexistența clauzelor, pentru că nu poate fi primită interpretarea că ar fi reglementat atât de detaliat o urmare inutilă pentru sancțiunea nulității absolute, deci că ar fi dat o normă fără efect.
În plus, trebuie ținut cont și de faptul că nulitatea este o sancțiune care este atrasă de nerespectarea la încheierea unui act juridic a condițiilor de validitate de fond și de formă prevăzute de lege, cee ce înseamnă că această sancțiune intervine doar pentru actele juridice, adică pentru manifestările de voință făcute de părți în sensul de a produce efecte juridice, or legiutorul a prevăzut că urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor instanța va dispune să se elimine clauzele abuzive și din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale, care în nici un caz nu constituie acte juridice, fiind simple formulare, ceea ce înseamă că eliminarea prevăzută de legiuitor ca urmare a constatării caracterului abuziv constă doar în operațiunea materială de înlăturare a clauzelor văzute în sensul de „instrumentum”, ceea ce înseamnă că sancțiunea caracterului abuziv constă în inexistența clauzelor, întrucât doar în cazul unei inexistențe se justifică o înlăturare materială a clauzelor, pentru că acestea pur și simplu nu există juridic, nu reprezintă nicio manifestare de voință și pot fi înlăturate doar material. Clauzele din formularele de contracte destinate a fi utilizate, dar care nici măcar nu au fost propuse vreunui consumator și care doar există undeva în fișetele unui profesionist, nu reprezintă nicicum o manifestare de voință care să poată atrage sancțiunea nulității absolute.
Cu alte cuvinte, clauza abuzivă este doar o cochilie goală, o zgură lipsită de viață, un contract care este doar scris pe hârtie fără a exista în nici un fel ca realitate juridică, astfel că fiind lipsită de orice valoare, nici nu poate să transmită vreo valoare pentru acțiunea în care urmărește înlăturarea acesteia și nici nu poate să atragă sancțiunea nulității absolute. Pentru a putea vorbi de nulitate absolută trebuie să existe o manifestare de voință juridică în sensul de a se produce anumite efecte, care să poată fi afectată de un viciu care să atragă nulitatea, or clauza abuzivă nu reprezintă o manifestare de voință producătoare de efecte juridice în sensul prefigurat de profesionist, ea nu genereaza, nu modifica si nu stinge raporturi juridice, astfel că nici nu poate să atragă nulitatea absolută fiind pur și simplu inexistentă .
Față de considerentele arătate, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti, invocată din oficiu, și, în temeiul art. 132 alin.1 Cod pr.civ., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții N. M. S. ȘI N. M. R., ambii cu domiciliul în București, Șoseaua Giurgiului, nr. 121, ., . și cu domiciliul ales la C.A. C. P., în Târgoviște, ., Județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, . 10, Sector 2, în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. D. D. F. B.
Red./tehn./M.D.D./F.B./5 ex. /06.07.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 6950/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Hotărâre din 15-06-2015, Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
