Pretenţii. Sentința nr. 6922/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6922/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 6922/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6922
Ședința publică din data de 17.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive și pretenții civile, formulată de reclamanții F. T. S. și F. Drăguța, în contradictoriu cu pârâta I. E. Finance SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții prin avocat I. Petruschevici G. C., cu împuternicire avocațială la dosar (f.80) și pârâta prin avocat Preotesescu O..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
La interpelarea instanței cu privire la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată reclamanții, prin avocat, arată că valoarea creditului este de 257.846 lei, depunând la dosarul cauzei completare a cererii de chemare în judecată și un set de înscrisuri, comunicând și pârâtei un exemplar al cererii și înscrisurilor.
Instanța invocă din oficiu și pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Reclamanții, prin avocat, arată că lasă la aprecierea instanței de judecată soluționarea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Pârâta, prin avocat, solicită admiterea excepției și declinarea soluționării cauzei în favoarea Tribunalului.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 2 București, care are prioritate față de excepția necompetenței teritoriale a instanței, excepție invocată de pârâtă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 14.01.2015 sub nr._, reclamanții F. T. S. și F. Drăguța au solicitat, în contradictoriu cu pârâta I. E. Finance SA, ca instanța, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să:
1. constate caracterul abuziv a clauzelor prevăzute la art. 5, 6, 8 alin. 1 lit. b, c, d și art. 16 alin. 1 lit. d din convenția de credit nr. 373/28.06.2015 și, în consecință, declararea nulității absolute a acestor clauze;
2. oblige pârâta la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de dobândă și comisioane în temeiul clauzelor menționate anterior;
3. oblige pârâta să achite suma de 383.666,10 lei, reprezentând reparație a prejudiciului suferit ca urmare a punerii în executare silită a unor clauze abuzive și a declarării scadenței anticipate a creditului în mod nejustificat.
Prin cererea din 20.02.2015, reclamanta a precizat valoarea capetelor 1 și 2 de cerere, respectiv 252.896,13 lei - dobândă + 4.950 lei - comisioane (f. 79)
În data de 23.12.2013, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca nefondată, precum și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:
Competența materială presupune o delimitare între instanțe de grad diferit. Normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, iar competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit 94 pct. 1 lit. k C.proc.civ., judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, în timp ce art. 95 pct. 1 C.proc.civ. prevede că tribunalul judecă, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Or, valoarea obiectului cererii de chemare în judecată depășește limita de 200.000 lei, atât în ceea ce privește primul capăt de cerere (valoarea creditului este de 4.22.846,13 lei, f. 14 verso, iar valoarea efectivă indicată de reclamanți este de 252.896,13 lei), cât și în privința capătului trei de cerere (383.666,10 lei), sens în care se constată că Tribunalul este competent din punct de vedere material să soluționeze cauza, iar nu Judecătoria.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. k și art. 95 pct. 1 C.proc.civ., în referire la art. 129 alin. 2 pct. 2 și art. 130 alin. 2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, căruia îi va trimite de îndată dosarul, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu de către instanță.
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanții F. T. S., CNP_, și F. Drăguța, CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales la SCA Z. R., în București, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâta I. E. Finance SA, cu sediul în București, ., ., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, CUI_, în favoarea Tribunalului București.
Trimite de îndată dosarul către Tribunalul București, spre competentă soluționare.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
29.06.2015/4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9196/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Uzucapiune. Sentința nr. 9171/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








