Pretenţii. Sentința nr. 700/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 700/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 700/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 700

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.01.2015

INSTANTA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE: S. N.

GREFIER: G. - P. L.

Pe rol este soluționarea cauzei civile de fata având ca obiect acțiune în constatare-clauze abuzive, pretenții privind pe reclamanții B. I. C., B. A. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. Romania S.A.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reprezentantul reclamanților, avocat care depune delegație de substituire la dosar și reprezentantul pârâtei, avocat cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care referă oral obiectul cauzei, stadiul judecății și modul de îndeplinite a procedurii, precum și faptul că, la dosar s-a depus prin serviciul de registratură al instanței la data de 18.11.2014 de către pârâtă întâmpinare în 2 exemplare, unul fiind comunicat reclamanților și la data de 22.12.2014 de către reclamanți concluzii scrise .

Instanța invocă din oficiu excepția de necompetență materială a instanței.

Apărătorul reclamanților învederează instanței că reclamanții renunță la judecarea petitelor 3 și 4 ale cererii de chemare în judecată, depune la dosar procură prin care reclamanții o împuternicesc să renunțe la aceste petite . Deasemnea învederează instanței că punctul 5 este fără prima parte.

Instanța față de cererea de renunțare a capetelor 3 și 4 ale cererii de chemare în judecată, revine asupra măsurii invocării excepției de necompetență materială.

La interpelarea instanței, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Apărătorul reclamanților solicită proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse la dosar.

Apărătorul pârâtei solicită proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse la dosar.

Considerând concludentă, pertinentă și utilă cauzei în baza art. 258 c.pr.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile existente la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamanților depune la dosar dovada achitării onorariului de avocat și solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, să se constate existența clauzei abuzive prevăzută la art. 5 lit. a din comisionul de risc și a comisionul de administrare din 06.09.2010 în mod unilateral de către bancă, fără semnarea unui act adițional de către reclamanți, din condițiile speciale ale contractului de credit bancar în valoare de 0,1% și a art. 3.5 din secțiunea 3 din condițiile generale din contract și să se dispună nulitatea absolută și eliminarea acestor clauze considerate ca fiind abuzive în lumina dispozițiilor din Directiva 13/93 și Legea 193/2000. Solicită obligarea pârâtei la restituirea sumei în CHF, a comisionului de risc de administrare încasată în baza clauzelor abuzive și achitate de către reclamanți conform graficului de rambursare și a extrasului de cont existenta la dosar calculat din data de 5.07.2007 și până la data eliminării comisionului de risc din contract și a încetării încasării efective de către bancă. Cuantumul acestui comision este de_ lei respectiv 4068,35 CHF la cursul BNR din data de 4.09.2014. Solicită să se constate caracterul abuziv al comisionului de administrare din actul adițional cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.

Apărătorul pârâtei învederează instanței că, din punctul său de vedere nu sunt întrunite condițiile constatării caracterului abuziv al unor clauze respectiv prima condiție privind informarea și negocierea clauzelor. Solicită să se observe că există la dosar chiar un document intitulat documente necesare pentru obținerea unui credit care face ca prima dovadă scrisă inițierea negocierii între părți. Clauzele contractului așa cum au fost ele încheiate în final fac dovada negocierii directe între părți pentru că elementele esențiale ale contractului de credit nu pot fi stabilite aprioric de bancă ci numai prin negociere cu clientul. Elementele esențiale ale contractului sunt: volumul, dobânda, durata etc. Toate aceste elemente esențiale au fost stabilite împreună cu reclamanții, cu consumatorii. Proba relei credințe, o altă condiție pentru constatare clauzei abuzive, naturii abuzive a clauzei este reaua credință a profesionistului. În cauză nu s-a făcut sub nicio formă dovada relei credințe. Nu există nici condiția dezechilibrului semnificativ, cu atât mai mult cu cât reclamanții au semnat, deși în acțiune invocă nesemnarea actului adițional nr. 1 . La dosarul cauzei este depus actul adițional semnat de reclamanți și în ultimul paragraf se precizează că reclamanții semnează din nou și spun că le-au citit, au înțeles și l-i s-au explicat toți termeni actului adițional și ale convenției. Prin urmare la câțiva ani după convenția de credit semnează din nou și spun că au luat cunoștință și au înțeles exact contractul. Prin urmare nici un din condițiile constatării naturii abuzive nu este îndeplinită în această cauză.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 08.09.2014 sub nr._, reclamanții B. I.-C. și B. A. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța: să constate nulitatea absolută a clauzelor privitoare la comisionul de risc/ comision de administrare, dobânda din convenția de credit_/28.05.2007 și actul adițional nr. 1/6.09.2010 și restituirea tuturor sumelor achitate în contul comisionului de risc/ administrare a clauzelor privind dobânda, nulitatea absolută a actului adițional. Cu cheltuieli de judecată.

În fapt, în motivarea acțiunii, în esență, reclamanții au arătat că s-a încheiat contractul nr._/28.05.2007 și actul adițional nr. 1/6.09.2010 în baza cărora s-au stabilit clauze abuzive privind comisionul de risc/comision de administrare, dobânda .

În drept, reclamanta a invocat Legea nr.193/2000.

În dovedire s-au depus înscrisuri filele 11-38.

Pârâta a depus întâmpinare, filele 47-63.

La termenul din 22.01.2015, reclamanții au renunțat la judecata privind clauza abuzivă a dobânzii și nulitatea absolută a actului adițional.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Art. 5 lit. a din Condițiile speciale, prevede „dreptul băncii de a percepeun comision de risc de 0,1%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit” ( art. 3.5 condiții generale, art. 3 pct. 5.1 lit b act additional)..

Conform art. 2 lit. d din Legea nr. 289/2004 (act normativ în prezent abrogat, dar aplicabil speței față de anterioritatea datei încheierii convenției de credit raportat la data intrării în vigoare a actului normativ abrogator), costul total al creditului la consumator este definit ca fiind toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli, iar conform art. 2 lit. e din Legea nr. 289/2004, dobânda anuală efectivă, denumită în continuare D. este definită ca fiind costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat și calculat în conformitate cu art. 4.

În speță, comisionul de risc/ administrare este parte din totalul costului creditului, alături de dobânda și celelalte comisioane și se exprimă procentual la nivelul unui an prin formula dobânzii anule efective.

Comisionul de risc/ administrare este determinat matematic în expresie procentuală (0,1%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar) și determinabil aritmetic în sumă fixă, astfel încât oricine stăpânește principiile de bază ale aritmeticii poate stabili cuantumul acestui comision.

Așadar, clauza contractuală privind comisionul de risc/administrare este exprimată din punct de vedere matematic într-un mod clar și precis, motiv pentru care nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Important este ca nivelul cuantumului taxelor și comisioanelor stabilite de părți să fie unul clar determinat, iar acesta să nu fie supus posibilității arbitrare a instituției financiar bancare de a-l modifica prin înfrângerea voinței consumatorului, fiind mai puțin important dacă în speță consumatorul a avut reprezentarea exactă a rațiunilor juridice și/sau economice pentru care acestea au fost reglementate, de regulă consumatorul nefiind interesat de aceste aspecte tocmai în virtutea faptului că serviciile sau produsele pe care le contractează nu sunt destinate exercitării profesiei într-un mod organizat, ci consumului personal.

Aceasta evident nu-l împiedică pe un consumator ultradiligent, în măsura în care dorește, să-și asigure asistența tehnică a unor specialiști, care să-l consilieze în această privință, însă rămâne de discutat dacă într-un asemenea caz mai poate fi vorba de un veritabil consumator, de vreme ce comportamentul său cu ocazia contractării devine tipic comportamentului unui veritabil profesionist.

În privința cuantumului concret al comisionului de risc/administrare, în speță 0,1%, acesta nu poate apărea în ochii unui observator obiectiv ca fiind extrem de oneros, având în vedere data la care a fost contractat inițial împrumutul, anul 2007, când costul general al creditului bancar era mai ridicat decât în prezent, tendința generală a Băncii Naționale a României fiind de la începutul anilor 2000 în sensul scăderii dobânzii de referință, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu pare a fi exagerată nici în ce-i privește pe reclamanți, din moment ce aceștia au continuat să execute obligațiile contractuale, cu toate că prevederile Secțiunii 6 din Condițiile Generale ale convenției le confereau dreptul de a efectua rambursarea integrală a creditului contractat.

Or, dacă reclamanții ar fi apreciat că plata comisionului de risc/administrare devine mult prea oneroasă raportat la costul creditului oferit de alte produse financiar bancare, ar fi putut să contracteze un alt mijloc de refinanțare, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Față de cele arătate rezultă caracterul neabuziv al clauzei privind comisionul de risc/administrare drept pentru care rămâne fără obiect cererea privind sumele solicitate.

În consecință, instanța va repsinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanții B. I. - C. și B. A. - M., ambii domiciliați în B., .. 53, ., . și cu domiciliul ales în Timișoara, Bastion Office, .. 2, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. Romania S.A., cu sediul în București, ., .,Sector 2, ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015

P. GREFIER

N. S. L. G. –P.

Red. SN/GPL

5 exp./ 16.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 700/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI