Pretenţii. Sentința nr. 7704/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7704/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 7704/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 7704
Ședința publică din data de 08.07.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: P. V. L.
GREFIER: D. N.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect pretentii civile privind pe reclamanții P. C. si P. O. în contradictoriu cu pârâții H. G., H. A. A. si H. M. I..
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la termenul din data de 24.06.2015, care fac parte integrantă din prezenta, când, instanța a amânat pronunțarea la data de 08.07.2015 conform art. 396 alin. 1 C.pr.civ.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 2 București la data de 09.10.2014, sub nr._ si modificata la data de 30.03.2015 reclamanții P. C. si P. O. în contradictoriu cu pârâții H. G., H. A. A. si H. M. I. au solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 142.905,84 lei, contravaloare a 32.478,60 euro, penalitati de întarziere la plata chiriei aferenta lunilor martie si aprilie 2014, la plata sumei de 9.197,34 lei, penalitati de întarziere la plata utilitatilor pe luna aprilie 2014, la plata sumei de 16.010,36 lei, contravaloare a 3.641,70 euro, reprezentand contravaloare lucrari de reparatii/igienizare necesare aducerii apartamentelor la starea în care au fost predate si la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii, s-a arătat că partile au încheiat contractul de închiriere nr. 2/12.03.2013 înregistrat la AFP Sector 5 Bucuresti sub nr._/19.03.2013, modificat prin acte aditionale ulterioare avand ca obiect închirierea apartamentelor 2, 3 si 4 din imobilul situat în Bucuresti, .. 46-48, sector 2, proprietate indiviza a reclamantilor. Prin actul aditional nr. 2/28.06.2013, înregistrat la AFP Sector 5 Bucuresti sub nr._/28.06.2013 s-a stabilit ca H. G. ocupa . M. I. ocupa . ca H. A. A. ocupa . a fost prelungit pana la data de 10.03.2015. Pârâții nu au achitat chiria aferenta lunilor martie si aprilie 2014 în termenul stabilit de art. 7 din contract, motiv pentru care datoreaza penalitati de întarziere potrivit art. 17 din contract. Acestia au achitat chiria la data de 10.10.2014 astfel încat au întarziat la plata 218 zile pentru luna martie si 189 zile pentru luna aprilie. Plata utilitatilor în cuantum de 1.206,75 lei, scadente la 13.05.2014 s-a facut la data de 23.01.2015, astfel încat datoreaza penalitati de întarziere potrivit art. 17 raportat la art. 8 din contract. Pârâții datoreaza si contravaloarea lucrarilor de reparatii/igienizare necesare aducerii apartamentelor la starea în care au fost predate iar inventarierea lucrarilor de reparatii s-a facut în prezenta paratilor H. G. si H. M. I.. La data de 13.05.2014 paratul H. G. si-a insusit devizele de reparatii, fiind de acord cu plata acestora astfel cum rezulta din corespondenta electronica purtata de parti.
În drept, a invocat prevederile art. 1170, 1270, 1272, 1516, 1530, 1796 Cod civil, art. 453 C.pr.civ. si art. 7,8, 10, 12, 13 si 17 din contractul închiriere nr. 2/12.03.2013 înregistrat la AFP Sector 5 Bucuresti sub nr._/19.03.2013.
Au anexat înscrisurile invocate, calcul penalitati, notificari din 08.04.2014 si 11.04.2014, facturi utilitati aferente lunii aprilie 2014, constatarea din 08.04.2014 si devizele lucrari.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru în cuantum de 4.467,28 lei.
Legal citat, pârâtul H. G. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata.
A aratat ca penalitatile de întarziere prevazute la art. 17 din contract nu pot fi acordate în trucat clauza este nula de drept în raport de art. 5 alin. 1 si 2 din OG nr. 13/2011. În conformitate cu acest text legal dobanda nu poate depasi dobanda legala cu mai mult de 50% pe an iar penalitatile de 3% pe zi de întarziere depasesc cu mult dobanda legala. In caz contrar, prin încasarea sumei de 12.369 euro cu titlu de dobanda, reclamantii s-ar îmbogati fara justa cauza. Pârâtii nu datoreaza nici contravaloarea lucrarilor de reparatii/igienizare necesare aducerii apartamentelor la starea în care au fost predate deoarece apartamentele au fost restituite în starea în care au fost predate, mai putin deteriorarea cauzata de vechimea si folosinta normala a acestora conform destinatiei. Asa-zisele degradari inadmisibile au fost constatate la solicitarea reclamantilor, fara o expertiza de specialitate . Mai mult, ele se refera doar la urmele lasate de prinderea tablourilor si mobilei de bucatarie care nu justifica lucrari integrale astfel cum rezulta din devizele de lucrari depuse de reclamanti.Cu cheltuieli de judecata .
În drept, a invocat prevederile art. 205 si urm. C.pr.civ., OG 13/2011 si art. 1821 Cod civil.
A solicitat proba cu înscrisuri, fiind anexate în copie dovada platii utilitatilor în cuantum de 1.210,75 lei si proces verbal predare-primire din 12.05.2014.
Reclamantii au depus raspuns la întampinare prin care au solicitat respingerea apararilor pârâtului ca nefondate.
A precizat ca pârâtii nu au facut dovada ca penalitatea stabilita depassete dobanda legala cu mai mult de 50% pe an, ca OG 13/2011 nu este aplicabila în cauza întrucat se refera la dobanda legala nu la penlitati si ca instanta nu poate redece penalitatile decat în conditiile art. 1541 alin. 1 Cod civil, conditii care nu sunt îndeplinite în cauza.
Pârâții H. M. I. si H. A. A. nu au depus întampinare si nu s-au prezentat în fata instantei, fiind reprezentanti la dezbateri de curatori speciali numiti în conditiile art. 167 alin. 3 C.pr.civ.
A fost atasat dosarul nr._/300/2014 solutionat prin încheierea din 20.08.2014 în sensul anularii cerererii în baza art. 200 C.pr.civ., în cauza dedusa judecatii instanta fiind investita în baza art. 96 indice 2 din Regulamentul de Ordine interioara al Instantelor Judecatoresti.
A fost administrata proba cu înscrisuri .
Reclamantii au depus note scrise.
Analizând probele administrate în cauză, în raport cu dispozițiile legale aplicabile, instanța reține:
Reclamanții si pârâtul H. G. a încheiat contractul de închiriere nr. 2/12.03.2013 înregistrat la AFP Sector 5 Bucuresti sub nr._/19.03.2013, avand ca obiect închirierea apartamentelor 2 în suprafata de 60,33 mp, 3 în suprafata de 94,63 mp si 4 în suprafata de 140,75 mp din imobilul situat în Bucuresti, .. 46-48, sector 2, proprietate indiviza a reclamantilor.
Prin actul aditional nr. 2/28.06.2013, înregistrat la AFP Sector 5 Bucuresti sub nr._/28.06.2013 s-a stabilit ca H. G. ocupa . M. I. ocupa . ca H. A. A. ocupa . prin actul aditional nr. 3 înregistrat la AFP Sector 5 Bucuresti sub nr._/14.01.2014 termenul de închiriere a fost prelungit pana la data de 10.03.2015.
Prin notificarea din 01.04.2014, pârâtul H. G. a comunicat reclamanților rezilierea contractul de închiriere nr. 2/12.03.2013 înregistrat la AFP Sector 5 Bucuresti sub nr._/19.03.2013 începand cu data de 30.04.2014, precizand ca garantia depusa la încheierea contractului sa fie retinuta în contul chiriei pentru lunile martie si aprilie 2014.
Prin notificarea din 10.04.2014, transmisa pârâtului H. G. prin B. E. L. si Asociatii, reclamanții au aratat ca potrivit art. 22 din contract, rezilierea nu poate interveni decat cu data de 07.07.2014 si ca pârâtul sa aiba în vedere prevederile art. 7, 10 si 17 din contract.
La data de 08.04.2014 s-a constatat în prezenta pârâtul H. G. degradarile imobilului.
Pârâții nu au achitat chiria aferenta lunilor martie si aprilie 2014 în termenul stabilit de art. 7 din contract, motiv pentru care reclamantii au procedat la executare silita . Acestia au achitat chiria la data de 10.10.2014 iar plata utilitatilor în cuantum de 1.206,75 lei, scadenta la 13.05.2014 s-a facut la data de 23.01.2015.
Potrivit art. 17 din contract, partile au stabilit ca în caz de executare cu întarziere a obligatiei de plata a chiriei sau utilitatilor, chiriasul va plati penalitati de întarziere de 3%/zi din suma datorata.
Prin cererea dedusa judecatii, reclamantii solicita obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 142.905,84 lei, contravaloare a 32.478,60 euro, penalitati de întarziere la plata chiriei aferenta lunilor martie si aprilie 2014 si la plata sumei de 9.197,34 lei, penalitati de întarziere la plata utilitatilor pe luna aprilie 2014.
Instanta constata ca dobanda legala este prevazuta de OG nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar publicata in: MO nr. 607 din 29 august 2011, ca aceasta a intrat in vigoare la data 01.09.2011, ca aceasta ordonanta a abrogat Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, ca dobândă remuneratorie este dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației si ca dobândă penalizatoare este dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadența.
Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală.
In materie civila (în cepand cu 01.10.2011 se utilizeaza sintagma “înraporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ”, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată) dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. Orice clauză prin care se încalcă aceste dispoziții este nulă de drept. În acest caz, creditorul este decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală iar valabilitatea nivelului dobânzii convenționale se determină prin raportare la dobânda legală în vigoare la data stipulării.
Dispozitii aplicabile dobanzii penalizatoare dupa data de 01.10.2011 sunt dispozițiile art. 1.535 și art. 1.538 - 1.543 din Legea nr. 287/2009, republicată.
In cauza este vorba despre o clauza penala care potrivit art. 1538 din Codul civil, este acea clauza prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale, ca in caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligației principale, fie clauza penală, ca debitorul nu se poate libera oferind despăgubirea convenită, ca creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ținut să dovedească vreun prejudiciu, ca dispozițiile privitoare la clauza penală sunt aplicabile convenției prin care creditorul este îndreptățit ca, în cazul rezoluțiunii sau rezilierii contractului din culpa debitorului, să păstreze plata parțială făcută de acesta din urmă, fiind exceptate dispozițiile privitoare la arvună.
Cea mai uzuala clauza penala este clauza în care se stipuleaza penalitati pentru executarea cu întarziere/neexecutarea unei anumite obligatii care sa regaseste si în contractul încheiat de parti - art. 17 – iar potrivit art. 1541 Cod Civil, instanța nu poate reduce penalitatea decât atunci când: obligația principală a fost executată în parte și această executare a profitat creditorului sau penalitatea este vădit excesivă față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului, ca penalitatea astfel redusă trebuie însă să rămână superioară obligației principale si ca orice stipulație contrară se consideră nescrisă.
In consecinta, avandu-se în vedere ca începand cu 1 septembrie 2011, rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României este rata dobânzii de politică monetară, stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României (conform art.3. (1) din Ordonanța nr. 13 din_ privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar - Monitorul Oficial nr. 607 din_ ) si ca rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României la data de 12.03.2013 era de 5,25%, instanta constata ca penalitatea stabilita de parti nu putea fi mai mare de 7,875% /pe an.
Cum partile au stabilit o penalitate de 3%/zi, adica o penalitate de 1.095% pe an, clauza înscrisa în art. 17 din contractul de închiriere nr. 2/12.03.2013 înregistrat la AFP Sector 5 Bucuresti sub nr._/19.03.2013 este nulă de drept iar reclamantii sunt decăzuti inclusiv din dreptul de a pretinde dobânda legală.
Pentru considerentele expuse, cererile avand ca obiect obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 142.905,84 lei, contravaloare a 32.478,60 euro, penalitati de întarziere la plata chiriei aferenta lunilor martie si aprilie 2014 si la plata sumei de 9.197,34 lei, penalitati de întarziere la plata utilitatilor pe luna aprilie 2014, vor fi respinse ca neîntemeiate.
In ceea ce priveste cererea avand ca obiect obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 16.010,36 lei, contravaloare a 3.641,70 euro, reprezentand contravaloare lucrari de reparatii/igienizare necesare aducerii apartamentelor la starea în care au fost predate se constata ca aceasta este întemeiata în parte pentru considerentele care urmeaza.
Contractul de închiriere nr. 2/12.03.2013 înregistrat la AFP Sector 5 Bucuresti sub nr._/19.03.2013 a fost încheiat între reclamanti si pârâtul H. G., fiind fara relevanta ca fiecare pârât ocupa cate un apartament iar potrivit art. 1832 alin. 1 Cod civil, în lipsa unei interdicții stipulate în acest sens, și alte persoane pot locui împreună cu chiriașul, caz în care vor fi ținute solidar cu acesta, pe durata folosinței exercitate, pentru oricare dintre obligațiile izvorâte din contract.
Potrivit art. 10, chiriasul s-a obligat printre altele sa exploateze bunurile închiriate, ca un bun proprietar, evitand degradarea lor si sa suporte costul lucrarilor de reparatii a instalatiilor/spatiilor comune/interioare, in cazul in care aceste lucrari se datoresc folosirii si exploatarii necorespunzatoare .
La data de 09.04.2014 . SRL a efectuat constatarea degradarii apartamentelor si a întocmit procesul-verbal nr. 2750 prin care a aratat ca reparatiile sunt în valoare de 2.019,93 euro ( 9.015,94 lei ).
Desi reclamantii vorbesc si de constatarea efectuata de . SRL, la dosarul cauzei nu a fost depus un document care sa ateste aceasta constatare în conditiile art. 249 C.pr.civ.
La data de 13.05.2014 pârâtul H. G. a fost de acord sa plateasca contravaloarea reparatiilor astfel cum rezulta din corespondenta electronica depusa la dosar la termenul de judecata din 24.06.2015.
In consecinta, pârâtii, în solidar, vor fi obligati sa plateasca reclamantilor suma de 9.015,94 lei, reprezentand contravaloare lucrari de reparatii/igienizare necesare aducerii apartamentelor la starea în care au fost predate.
Avand în vedere art. 451 C.pr.civ., constatand îndeplinite conditiile prevazute de art. 452 C.pr.civ., în baza art. 453 alin. 1 si 455 C.pr.civ., instanta va obliga pârâtii, în solidar, sa plateasca reclamantilor cheltuielile de judecată constand în cuantumul taxei de timbru în limita debitului admis – 555,80 lei - si indemnizatiile achitate curatorilor speciali - 600 lei, întrucat culpa pentru derularea prezentului litigiu le apartine .
Onorariul de avocat nu a fost acordat întrucat din înscrisurile dosarului nu rezulta ca reclamantii au efectuat aceasta cheltuiala.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții P. C., CNP_ si P. O., CNP_, ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura în Bucuresti, ., ., ., sector 3 în contradictoriu cu pârâții H. G., CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura în Bucuresti, ., . la S.C.A „ Banica, M. si Asociatii” H. A. A., cu domiciliul în Bucuresti, .. 17, sector 2, citata în conditiile art. 167 alin. 2 C.pr.civ. – curator special C. N. cu domiciliul în Bucuresti, . nr. 10, . P, . si H. M. I., cu domiciliul în Bucuresti, .. 6, ., ., sector 2, citat în conditiile art. 167 alin. 2 C.pr.civ. – curator special C. G., cu domiciliul în Bucuresti, ., ..1, ., sector 2.
Respinge cererile avand ca obiect obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 142.905,84 lei, contravaloare a 32.478,60 euro, penalitati de întarziere la plata chiriei aferenta lunilor martie si aprilie 2014 si la plata sumei de 9.197,34 lei, penalitati de întarziere la plata utilitatilor pe luna aprilie 2014, ca neîntemeiate
Obligă pârâtii, în solidar, să plătească reclamanților suma de 9.015,94 lei, reprezentand contravaloare lucrari de reparatii/igienizare necesare aducerii apartamentelor la starea în care au fost predate.
Obligă pârâtii, în solidar, să plătească reclamanților suma de 1.155,80 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 08.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER,
P. V. L. D. N.
Red. Jud. PVL
9 ex. 09.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7702/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7793/2015. Judecătoria... → |
|---|








