Pretenţii. Sentința nr. 803/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 803/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 803/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 803

Ședința publică din 26.01.2015

Instanța constituită din:

Președinte: L. M.-V.

Grefier: F.-G. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei de față, având ca obiect pretenții civile, privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . în contradictoriu cu pârâtul N. L. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul, personal, lipsind reclamanta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

În baza dispozițiilor art. 219 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța procedează la identificarea pârâtului în baza actului de identitate valabil.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea probatoriului cauzei.

Pârâtul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei.

Instanța, în baza art. 258 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei, solicitată de părți.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Pârâtul personal, având cuvântul, solicită respingerea cererii de chemare în judecată. Susține că la data de 19.06.2014 suma a fost achitată. Din luna iulie a anului trecut i se oprește, prin executorul judecătoresc, din veniturile lunare, suma de 400 lei.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 12.09.2014, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 5064,15 lei, reprezentând cheltuieli cu mandatul dat către U. și Asociații SRL pentru recuperarea debitului privitor la cheltuielile de întreținere. A solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că pârâtul, în calitate de proprietar, a refuzat să își îndeplinească obligațiile de plată a întreținerii.

În acest context, reclamanta a arătat că a încheiat cu U. și Asociații SRL un contract de mandat, în vederea recuperării debitului.

Mandatul a fost unul remunerat, astfel că reclamanta solicită recuperarea cheltuielilor de la pârât.

În drept, a invocat art. 1350 C.civ.

A anexat înscrisuri.

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

A fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate, instanța reține:

Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1350 C.civ., care arată că orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat (alin. 1) și că atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii (alin. 2).

Observăm că între reclamantă și pârât nu există nici un contract, astfel că nu se pune problema neîndeplinirii unor obligații contractuale de către pârât.

Obligația de plată a întreținerii este una legală și care decurge din calitatea de proprietar, însă, oricum, această obligație nu face obiectul prezentului dosar, ea fiind analizată, așa cum a arătat chiar reclamanta, în dosarele nr._/300/2009 și nr._ .

În realitate, față de situația de fapt învederată, raportul juridic dintre părți cu privire la suma solicitată este unul extracontractual, cheltuielile cu mandatul făcute de reclamantă putând fi incluse în categoria cheltuielilor de judecată.

Pe de o parte, reținem că instanța nu poate schimba calificarea cererii, astfel că o acțiune întemeiată pe regulile răspunderii contractuale nu poate fi analizată din perspectiva răspunderii delictuale.

Așa cum am arătat, din perspectivă contractuală cererea este neîntemeiată, între părți neexistând un contract cu privire la suma plătită de reclamantă cu titlu de cheltuieli de mandat.

Pe de altă parte, chiar dacă am analiza cererea din perspectivă extracontractuală, ea ar fi tot neîntemeiată.

Astfel, printre altele, cheltuielile de judecată, pentru a putea fi puse în sarcina celeilalte părți, trebuie să aibă un caracter necesar.

Or, încheierea unui contract de mandat remunerat, în vederea recuperării unui debit, practic prin activității specifice avocaților, dar cu o societate și nu cu una din formele juridice în care își pot desfășura activitatea avocații, nu reprezintă o cheltuială necesară, pentru că ea nu poate fi protejată din punct de vedere juridic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. ., cu sediul ales în București, ., Clădirea Preciziei Business Center, . cu pârâtul N. L. A. (CNP_), cu domiciliul în București, ., ., ..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 26.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red/dact – L.M.-V.

4 ex. – 29.01.15

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 803/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI