Pretenţii. Sentința nr. 9021/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

În fapt, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta o convenție de credit sub nr._/07.02.2008. În momentul în care a încheiat această convenție, a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractul încheiat a fost unul de adeziune, clauzele cuprinse de acesta fiind prestabilite de împrumutător, fără a da posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze.

Ca urmare, la data de 06.04.2012, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Aiud o acțiune civilă prin care s-a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta, să se constate abuzivă clauza de la pct. 5 lit. a prevăzută în condițiile speciale și de la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției, referitoare la comisionul de risc, precum și să se constate nelegalitatea clauzelor din convenție privind comisionul de risc, și, ca urmare să fie obligată pârâta să restituie sumele achitate de reclamantă cu titlu de comision de risc, precum și dobânda legală, începând cu luna aprilie 2010 până la data introducerii acțiunii și în continuare până la data restituirii efective a acestora.

Prin Sentința nr. 1636/2012 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia 309/2014 pronunțată de Tribunalul A. s-a admis acțiunea, s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor antemenționate și pârâta a fost obligată la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc începând cu luna aprilie 2010 și în continuare până la restituirea efectivă.

La data cererii de constatare a nulității absolute a acestor clauze privind comisionul de risc s-a solicitat restituirea acestuia pe ultimii 3 ani anteriori datei înregistrării dosarului, întrucât practica la acea vreme era de a se restitui aceste sume numai pe această perioadă.

Consideră reclamanții că raționamentul instanțelor din la acel moment a fost unul eronat, având în vedere faptul că nulitatea lipsește de cauză juridică în mod retroactiv obligația de achitare a sumei reprezentând comisionul de risc. De fapt, sumele achitate cu titlu de comision de risc reprezintă o plată nedatorată, care stă ca temei al restituirii prestațiilor bănești. Contractul încheiat între părți nu intră în domeniul incidenței excepției de la principiul restitutio in integrum, întrucât contractul de credit nu este un contract cu executare succesivă, ci un contract de executare uno ictu. Astfel, pârâta și-a executat obligația de a pune la dispoziția reclamanților suma solicitată, reclamanților revenindu-le obligația corelativă de a achita suma de bani la termenele scadente. Modalitatea convențională de restituire a sumei împrumutate nu schimbă natura juridică a contractului și nici a obligației de restituire, înțelegând prin aceasta o plată în accepțiunea art. 1092 Cod Civil, ca executare voluntară a unei obligații.

De esența nulității este faptul că produce efecte retroactiv, diferențierile cu privire le efectele desființări unui contract fiind relevante în materia rezoluțiunii, respectiv rezilierii, aceasta din urmă producând efecte doar pentru viitor, ca sancțiune a neexecutării culpabile a obligațiilor asumate printr-un contract cu executare succesivă.

Situațiile de excepție în care nulitatea produce efecte doar pentru viitor, se regăsesc într-adevăr în cazul contractelor cu executare succesivă, parțial executate, dar numai atunci când înlăturarea efectului retroactiv al nulității, poate fi explicată prin imposibilitatea obiectivă de restabilire în natură a situației anterioare, ceea ce nu este cazul în speță, tocmai datorită specificului obligațiilor asumate de părți.

Regimul juridic al nulității nu poate opera diferit în cazul băncii, impunându-se anularea retroactivă a clauzelor abuzive chiar dacă prin aceasta se diminuează câștigul băncii. Cu o minimă diligentă și prudență, care trebuie să caracterizeze un comerciant, Banca trebuia să se asigure că toate clauzele standard preformulate și nesupuse negocierii cu clienții sunt legale, iar în momentul în care a inserat în contracte anumite clauze și-a asumat riscul ca unele dintre acestea să fie declarate abuzive, risc care, în mod evident, nu poate fi transferat consumatorilor, întrucât nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru a obține un folos material).

De altfel, înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât recent că, în situația în care clauzele privind comisionul de risc dintr-un contract de credit au fost declarate abuzive, ca efect al constatării nulității absolute a acestora, instanța de fond trebuie să dea eficiență principiului potrivit căruia quod nullum est, nullum producit effectum, și, prin urmare, este necesar să dispună restituirea prestațiilor/sumelor încasate cu titlu de comision de risc, dreptul de a solicita restituirea acestor sume fiind imprescriptibil. (Decizia nr. 992/13.03.2014 pronunțată în recurs de Secția a ll-a civilă a înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect constatare clauză abuzivă în dosar nr._/118/2010)

Pentru aceste considerente se solicită restituirea sumelor achitate de subsemnata cu titlu de comision de risc, începând cu data semnării convenției și până în luna martie 2009 inclusiv, în cuantum de 2225,63 CHF, și dobânda legală aferentă acestei sume de la data plății comisionului de risc până la data restituirii efective a acestor sume.

În drept cererea a fost întemeiată pe disp art. 1092 C.civ.; art. 223, art. 451, art. 453, art. 455 din NCPC.

În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 28.04.2015, pârâta depune la dosar întâmpinare prin care solicită, în principal, admiterea excepțiilor invocate (excepția autorității de lucru judecat și excepția prescripției extinctive) și în subsidiar, în cazul în care excepțiile vor fi înlăturate, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, s-a arătat că întinderea dreptului de restituire al reclamanților a fost stabilită în mod definitiv și irevocabil prin sentința nr. 1636/2012 pronunțată de Judecătoria Aiud, care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Cu privire la excepția prescripției extinctive, s-a arătat că în susținerea dreptului de restituire reclamanții au arătat ca dreptul de restituire deriva din constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale. Se apreciază ca reclamanții confunda imprescriptibilitatea acțiunii in constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale cu prescriptibilitatea acțiunii in pretenții. Astfel, chiar daca acțiunea privind constatarea caracterului abuziv al prevederilor contractuale este imprescriptibila, acțiunea privind restituirea prestațiilor este prescriptibila in termenul general de 3 ani.

Cu privire la dobânzile penalizatoare, s-a arătat că acestea sunt datorate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, iar nu de la data achitării fiecărui comision în parte.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.9, art. 12, art. 205, art. 430 și urm. NCPC, art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

În dovedire, se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Analizând cererea de renunțare formulată de reclamant, instanța reține următoarele:

La data de 26.06.2015, s-a depus la dosar cerere de renunțare a reclamanților la judecată, autentificată de BNP M. B. sub nr.797/2015. Având în vedere că renunțarea a fost făcută personal de reclamanți, prin cerere scrisă, în conformitate cu dispozițiile art.406 C.proc.civ, instanța urmează să ia act de aceasta prin dispozitiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Ia act de renunțarea la judecarea cauzei formulată de reclamanții D. E., având CNP_ și D. B., având CNP_, ambii domiciliați în A. I., Sg. H., .. 10, . în contradictoriu cu pârâta ., având CUI_, J_, cu sediul în sector 2, București, P., nr. 42.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2015.

Președinte Grefier

G.-O. C. C. R.

Red./ Thred.CGO./CR 5 ex/22.09.2015