Pretenţii. Sentința nr. 9135/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9135/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 9135/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37

Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_

operator de date cu caracter personal nr. 2891

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 9135

Ședința din Camera de Consiliu din data de 18.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: G. –O. C.

Grefier: C. R.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții- cerere de completare hotărâre privind pe reclamanta T. Salomela în contradictoriu cu pârâta ..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 03.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.09.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la data de 13.07.2015, reclamanta T. S. a formulat cerere de completare a sentinței civile nr.6514/10.06.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată justificate prin chitanțele depuse la dosar.

În drept, au fost invocate disp. art.444 C.proc.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.01.2015 sub nr._, reclamanta T. S. a solicitat instanței să o oblige pe pârâta . la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc, respectiv 1656,59 EUR, precum și la plata dobânzii legale calculate la aceste sume, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.6514/10.06.2015 instanța a admis în totalitate cererea reclamantei, însă prin dispozitiv nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere referitor la cheltuielile de judecată. Pentru aceste considerente, în conf. cu art. 444 și 453 alin.1 C.proc.civ., instanța urmează să admită cererea de completare a hotărârii și să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat, conform chitanțelor depuse la f.64-65.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea formulată reclamanta T. Salomela, având CNP –_, domiciliată în A. I., ., ., . în contradictoriu cu pârâta ., având CUI_, J_, cu sediul în sector 2, București, P., nr. 42, . 10.

Dispune completarea sentinței civile nr.6514/10.06.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2, în sensul că obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2015.

Președinte Grefier

G.-O. C. C. R.

Red./ Thred.CGO./CR 4 ex/09.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9135/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI