Pretenţii. Sentința nr. 9235/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9235/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 9235/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.9235
Ședința publică din data de 22.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta Ț. D. în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE ROMÂNE și S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE ROMÂNE.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta reprezentată prin avocat cu delegație de substituire ce se depune în ședință publică, la dosar, lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
În ședință publică, la interpelarea instanței, reclamanta prin avocat învederează că nu formulează obiecțiuni la raportul de expertiză.
Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Avocatul părții reclamante solicită admiterea excepției.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Avocatul părții reclamante solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și pe baza probelor administrate în cauză.
Mai solicită instanței să se pronunțe asupra onorariului apărătorului din oficiu.
Instanța, conform art. 394 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe aspectul excepției invocate și pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 03.06.2014, sub dosarul nr._ reclamanta Ț. D. în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE ROMÂNE și S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE ROMÂNE a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la despăgubiri la valoarea de piața a imobilului situat in București ..27, . 2 camere, bucătărie, vestibul, boxa, WC. in suprafața utila de 48,72 mp, reprezentând o cota individa de 27,68 din imobil, 27,68% din părțile de folosința . 33,49mp teren situat sub construcție si cheltuieli de judecata.
În fapt, în motivarea cererii reclamanta a arătat că locuința a fost cumpărata de mama acesteia T. I., în baza contractului de vinzare cumpărare nr.N03522 din 23.4.1997 încheiat cu Primăria Municipiului București reprezentata de S.C. Apolodor S.A. in calitate de vinzator si baza Legii 112/1995.
In data de 13.09.2007 a fost formulata o acțiune de reclamanții Pascoli Ventura Iuluius, Pascoli M. B. E. ,Pascoli V., B. D. pe rolul Judecătoriei Sectorului 2, dosar nr._, acțiunea fiind admisa.
Pe timpul procesului mama reclamantei a decedat, iar in acțiune a fost introdusa in calitate de moștenitor a mamai sale T. I..
In data de 02.11.2011 a atacat cu recurs sentința civila a reclamanților, prin care a fost obligata sa lase imobilul in deplina proprietate si posesie, sentința rămânând definitiva la data de 25.10.2012.
A mai precizat că la data de 24.11.2011 a fost executată silit în dosarul de executare nr.255/2011.
La data de 13.10.2014, pârâta a formulat și depus la dosar, întâmpinare, prin care a solicitat instanței să constate că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, sens în care a solicitat respingerea cererii.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că în fapt, în susținerea cererii sale reclamanta arată că imobilul a fost dobândit de mama acesteia - T. I., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.N03522/23.04.1997 încheiat cu Primăria Municipiului București prin . temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
Se mai susține că a fost admisă acțiunea formulată de Pascoli Ventura lulius, Pascoli M., B. E., Pascoli V. și B. D. și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr.9764/_ prin care s-a solicitat compararea contractului de vânzare-cumpărare al reclamanților cu cel al autoarei sale.
Executarea silită a hotărârii a format obiectul dosarului de executare nr.255/2011 al B. R. lonut-C..
Totodată se menționează că pe rolul Tribunalului București se află dosarul nr._ având ca obiect revendicarea aceluiași imobil de către aceiași reclamanți.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, reclamanta invocând faptul că, a pierdut dreptul său de proprietate asupra imobilului în litigiu în temeiul hotărârii pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr.9764/_.
În ipoteza în care susținerile acesteia sunt conforme realității a arătat că din verificarea portalului instanțelor de judecată a rezultat că prin Sentința civilă nr.8126/5.11.2009 Judecătoria Sectorului 2 București a admis acțiunea formulată de Pascoli Ventura lulius, Pascoli M., B. E., Pascoli V. și B. D. și a obligat pârâții T. V. G., T. C. și T. D. să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie . București, ..27, ., compus din 2 camere, bucătărie, vestibul, boxă, WC, în suprafață utilă de 48,72 mp, reprezentând o cotă indiviză de 27,68 din imobil, 27,68 % din părțile de folosință comună ale imobilului și 33,49 mp teren situat sub construcție.
Prin demersul judiciar care face obiectul prezentei cauze, T. D. urmărește acoperirea prejudiciului determinat de admiterea acțiunii în revendicare a foștilor proprietari, respectiv valoarea de piață a imobilului în litigiu.
Eventuala incidență în cauză a dispozițiilor art.50A1 din Legea nr. 10/2001 nu este de natură să înlăture sancțiunea prescripției dreptului material la acțiune prevăzută de art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Astfel, art.50/1 din Legea nr. 10/2001 nu reglementează momentul la care se naște dreptul la acțiune privind restituirea prețului imobilelor achiziționate prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, ci elementele de fond care ar putea conferi caracter întemeiat unei cereri având un atare obiect.
Or, potrivit art.7 din Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la momentul nașterii dreptului material la acțiune.
În acest context a arătat că prin Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României nr.63/3.02.2009, a fost introdus art.50A1 din Legea nr. 10/2001, care reglementează pentru prima dată dreptul de acordare a valorii de piață a imobilelor dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare desființate.
În considerarea faptului că la data de 3.02.2009 - data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009 reclamanta avea cunoștință de acțiunile în revendicare care fac obiectul dosarului nr._ și al dosarului nr._, fiind chiar parte, aceasta avea proiecția riscului de a pierde proprietatea și a termenului în raport de care urma să inițieze un demers în sensul celor prevăzute de modificările aduse Legii nr. 10/2001.
În speță, prin Sentința civilă nr.8126/5.11.2009 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Sectorului 2 București a admis acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu.
Momentul nașterii dreptului material la acțiune este cel târziu data rămânerii definitive a hotărârii susceptibilă de executare silită, respectiv data pronunțării Sentinței civile nr. 8126/5.11.2009.
A fost constituit dosarul de executare nr.255/2011 în cadrul căruia, în baza încheierii de încuviințare pronunțată în data de 29.09.2011 în dosarul nr._ de Judecătoria sectorului 2, B. R. lonuț-C. a procedat la executarea silită a Sentinței civile nr.8126/5.11.2009.
Faptul că T. D. a atacat cu recurs hotărârea supusă analizei nu este de natură să răstoarne raționamentul expus, în contextul în care aceasta a renunțat la judecarea recursului, iar, potrivit literaturii de specialitate1, renunțarea la judecată echivalează cu situația în care nu a fost niciodată promovată.
Pe de altă parte, din interpretarea prevederilor art.50, alin. 2 din Legea nr. 10/2001 rezultă că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului actualizat plătit în baza respectivelor contracte.
Pe cale de consecință, având în vedere că tocmai existența bunei sau relei credințe reprezintă temeiul acordării contravalorii prețul de piață al imobilului sau al prețului plătit de petentă, această problematică trebuie tranșată de către instanță .
Apreciază că susținerile reclamantei și înscrisurile pe care aceasta înțelege să își fundamenteze pretențiile nu sunt de natură să conducă la concluzia că ar fi fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.N03522/23.04.1997.
Pentru a putea fi reținută eroarea comună și invincibilă, subdobânditorul trebuie să probeze că a făcut toate verificările apte a confirma existența în condiții ireproșabile a dreptului celui de la care achiziționează, numai atunci instanța putând să facă aplicarea principiului error communis facit jus.
Așadar, numai dacă se poate reține o bună-credință perfectă, lipsită de orice culpă ori îndoială, norma menționată își produce efectele preconizate de legiuitor, de a salva actul de la sancțiunea nulității aplicabile în cazul vânzării bunului unei alte persoane decât titularul dreptului real.
Pentru a se reține buna-credință, petenta ar fi trebuit să fie într-o eroare insurmontabilă în ceea ce privește calitatea de proprietar a vânzătorului - Primăria Municipiului București, și în ceea ce privește lipsa oricărui demers al foștilor proprietari, în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru redobândirea imobilului cumpărat.
Prin urmare, convingerea petentei la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare că avea dreptul de a cumpăta imobilul se putea întemeia exclusiv pe existența unor dovezi din care să reiasă indubitabil absența oricărui demers al proprietarilor deposedați abuziv, pentru redobândirea proprietății lor sau o imposibilitate obiectivă a acestora de a afla de existența și formularea notificării, în raport de condițiile concrete în care s-ar fi putut afla orice persoană diligentă.
În consecință, dacă petenta a avut cel mai mic dubiu asupra situației juridice a imobilului cumpărat, în sensul că acesta făcea obiectul unei cereri de restituire, deci asupra faptului că titlul statului asupra acestui bun era contestat, se consideră că acesta a fost de rea-credință.
Aspectul decisiv care trebuie avut în vedere este reprezentat de faptul că respectivul contract vânzare-cumpărare s-a încheiat în condițiile în care problema specificului înstrăinărilor imobilelor preluate abuziv de stat era de notorietate.
Astfel, cererea petentei de acordare a prețului de piață a imobilului se impune a fi examinată din prisma respectării condițiilor pe care trebuia să le îndeplinească actul potrivit Legii nr. 112/1995 la momentul încheierii actului.
Potrivit acestui act normativ, prețul de piață se acordă dacă contractul a fost încheiat cu bună-credință.
Conform art.9, alin. 1 din Legea nr. 112/1995, pentru a se putea vinde, era necesar a se verifica dacă pentru imobilul menționat exista sau nu cerere de restituire.
Formularea cererii proprietarilor reprezentând, în reglementarea conturată de legiuitor, o cauză de împiedicare, sau cel puțin de amânare a înstrăinării imobilului preluat abuziv, impunea obligativitatea verificării situației juridice a imobilului sub acest aspect, de către cumpărător.
Tocmai pentru a se lămuri situația ivită ca urmare a înstrăinării imobilelor pentru care se formulaseră notificări, către terțe persoane, legiuitorul, prin art.42 din Legea nr. 10/2001, a prevăzut expres că doar imobilele care nu se restituie în urma procedurilor prevăzute la cap III rămân în administrarea deținătorilor actuali și pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare.
Petenta nu a făcut dovada că ar fi achiziționat bunul în condiții ce nu îi sunt ireproșabile și că s-a angajat fără precauții în cumpărarea unui bun preluat de statul comunist în condiții notoriu îndoielnice din punct de vedere juridic în contextul în care preluarea s-a făcut în mod abuziv, iar aparența titlului statului era una cât se poate de discutabilă, cu atât mai mult cu cât, până la apariția Legii nr. 112/1995 nu exista un temei juridic pentru vânzarea imobilelor preluate de stat prin abuz.
Împrejurarea că imobilul cumpărat făcea parte dintre cele care fac obiectul Legii nr. 10/2001, impunea ca reclamanta să facă dovada tuturor demersurilor aflate la îndemâna oricărei persoane diligente, pentru a se verifica existența eventualelor cereri de restituire formulate de foștii proprietari deposedați de stat, în raport de toate datele cunoscute.
Mai mult, buna sau reaua-credință a petentei nu trebuie raportată la faptul că foștii proprietari au formulat sau nu notificare, ci vizează exclusiv persoana acesteia, atitudinea ei subiectivă, respectiv dacă a avut inițiativa tuturor verificărilor rezonabile pe care le face orice cumpărător diligent, indiferent de persoana vânzătorului, aceasta neputându-se apăra așadar prin faptul neinformării sale de către proprietari sau alte subiecte de drept, care are semnificația necunoașterii culpabile a unor elemente de fapt esențiale, în condițiile în care cumpărătoarea avea și mijloace concrete pentru a dobândi aceste date.
Or, în condițiile în care reclamanta nu a procurat dovezi în acest sens, nu se poate spune că subdobânditoarea s-a angajat în cumpărare cu toate precauțiile pe care și le-ar fi luat orice om rezonabil.
D. urmare, în contextul în care petenta a solicitat prețul de piață al imobilului care face obiectul litigiului, aceasta avea obligația de a justifica îndeplinirea condițiilor legale, respectiv dovedirea bunei-credințe la încheierea contractului, întrucât cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședință din data de 20.01.2015 instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Instanța, potrivit art. 258 raportat la art.260 c.pr.civ., a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și prob cu expertiză în specialitatea construcții.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE instanța reține următoarele:
Mama reclamantei T. I., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.N03522/23.04.1997 încheiat cu Primăria Municipiului București prin . temeiul Legii nr. 112/1995 a dobândit imobilul situat în ..27,., sector 2
Prin sentința civilă nr.8126/05.11.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, reclamanta în calitate de moștenitoare a defunctei T. I. a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul dobândit prin contractul prin contractul de vânzare cumpărare menționat, în cadrul unei acțiuni în revendicare promovată de foștii proprietari ai imobilului.
Instanța reține de asemenea și faptul că prin sentința civilă 8126/05.11.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că ambele părți dețin titlu de proprietate asupra imobilului, titlul reclamanților fiind mai bine caracterizat decât titlu pârâtei care provin de la statul neproprietar.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive, a pârâtului S. R. prin M. Economiei și Finanțelor Publice instanța are în vedere faptul că prin aceasta se înțelege existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. În cauza de față, reclamanta a formulat cererea în despăgubiri în contradictoriu cu acest pârât, considerând că acestuia îi incumbă obligația de a plăti suma pretinsă.
Potrivit art. 50 (3) din Legea 10/2001 restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către M. Economiei și Finanțelor*) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, legea a consacrat legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, motiv pentru care instanța va admite excepția invocată cu privire la pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pe fond instanța învederează dispozițiile Art. 501. (1) din legea 10/2001 modificată conform cărora proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare.
Având în vedere că dispozițiile menționate anterior se referă la desființarea contractelor de vânzare-cumpărare, iar nu în mod expres și necesar la constatarea nulității acestor contracte, instanța apreciază că și obligarea prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a reclamantului la lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului în cauză în favoarea unor terțe persoane reprezintă o cauză de ineficacitate a contractului, fiind incidente disp. art. 501 din Legea nr.10/2001 – lege specială, ce înlătură de la aplicare dispozițiile Codului civil referitoare la evicțiune. Raționamentul juridic expus are la bază regulile de interpretare logică ce se exprimă prin adagiul „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă”, în sensul că generalitatea formulării unui text legal va conduce la generalitatea aplicării lui, fără a se introduce distincții pe care textul respectiv nu le conține, precum și prin corelația existentă între norma generală și norma specială.
Instanța reține de asemenea și faptul că prin sentința civilă menționată s-a reținut, în urma comparării titlurilor părților, că titlul de proprietate al foștilor proprietari este mai bine caracterizat întrucât este mai vechi și provine de un proprietar, în timp ce titlu de proprietate al pârâtei provine de un neproprietar, considerându-se totodată valabil încheiat contractul de vânzare cumpărare al autoarei reclamantei T. D. dar lipsit de efecte juridice, prin admiterea revendicării.
Pentru aceste considerente, apreciind că reclamanta se poate prevala de dreptul conferit de lege privind restituirea prețului de piață al imobilului, întrucât contractul de vânzare-cumpărare prin care a dobândit proprietatea bunului a fost încheiat cu respectarea disp. Legii nr. 112/1995, însă a fost desființat ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare a fostului proprietar, prin hotărâre definitivă și irevocabilă, și având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară în specialitatea construcții,, instanța va admite cererea și va oblige pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 26.642 Euro către reclamantă reprezentând valoarea de piață a apartamentului nr.3 situat în București, ..27, sector 2.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 500 lei va fi avansat din fondul special al Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5.
Respinge cererea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
Admite cererea formulată de reclamanta T. D. având CNP:_ cu domiciliul în București, . nr.240, ., ., sector 2 împotriva pârâtului M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5, cod fiscal_, cont bancar nr. RO76TREZ23A_X deschis la A.T.C.P.M.B.
Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 26.642 Euro către reclamantă reprezentând valoarea de piață a apartamentului nr.3 situat în București, ..27, sector 2.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 500 lei va fi avansat din fondul special al Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 2.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.09.2015
PREȘEDINTE GREFIER
M. P. M. C.
Red./tehred./M.P./M.C./4ex./29.09.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 9213/2015. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 9205/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
