Rezoluţiune contract. Hotărâre din 18-05-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 5430/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR. 5430
Ședința publică din data de 18.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. V.
Grefier: A. N. C.
Pe rolul se află pronunțarea asupra cauzei civile, având ca obiect „rezoluțiune contract” și privind pe reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta N. J. C..
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 04.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.05.2015.
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 NCPC, instanța a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 la data de 08.11.2013 reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta N. J. C., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: în baza art.1020 c.civ si art.1021 c.civ (art.l464, art. 1465 lit. c, art. 1516 alin. (1), alin. (2) si urm cod.civ) rezoluțiunea din culpa paratei, a contractului de exclusivitate nr. 22/10.11.2005 si repunerea partilor in poziția anterioara încheieri acestui contract in sensul obligări paratei fata de reclamanta, respectiv:
• Obligarea paratei la plata către reclamanta a sumei de 5500 euro (1 euro la data de 05.11.2013-4,4422 lei curs BNR) respectiv suma de 24.432 lei conform clauzelor contractuale ce rezulta din convenție si act adițional la convenție nr.22/10.11.2005.
• Obligarea paratei de asemenea la plata către reclamanta a sumei de 5500 euro, (l euro la data de 05.11.2013- 4.4422 lei) respectiv 24.432 lei cu titlu de daune interese conf. Convenție + act adițional la convenție nr.22/10.11.2095.
• Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
2. În motivarea cererii în fapt, reclamanta a arătat că prin contractul mentionat societatea creditoare se angaja fata de parata sa găsească client si sa intermedieze vânzarea-cumpărarea imobilului - teren situat in ., sector.2, București al cărei proprietar parata pretindea ca este. Parata N. J. C. se obliga fata de creditoare pe langa perfectarea in cel mai scurt timp a actelor necesare vânzării terenului menționat, sa acorde societăți in cauza exclusivitate in intermedierea vânzării terenului, sa returneze societății avansul primit la momentul vânzării terenului, sa achite societății la momentul perfectării actului de vânzare-cumpărare un comision de 5% din prețul vânzări atunci când clientul este găsit prin intermediul societății, sa achite societății la momentul perfectări actului de vânzare-cumpărare un comision de 3% din prețul vânzării in situația in care clientul respectiv cumpărătorul terenului este găsit de către parata. Termenul de valabilitate al acestei convenții este conditionat de momentul vânzării-cumpărării terenului, dar nu mai mult de un an si jumătate de la data semnării conventiei, respectiv 10.05.2007, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părtilor. S-a mai arătat în cerere si faptul că societatea creditoare a predat initial paratei la data perfectării conventiei la data de 10.11.2005 suma de 2000 euro ulterior s-a încheiat un act aditional la conventia din data de 10.11.2005 act aditional datat 10.11.2006 unde s-a predat pârâtei încă o sumă de 500 euro, totalul datoriei pârâtei fată de creditoare fiind de 5500 euro.
3. Potrivit contractului in situația in care parata N. J. C. nu înțelegea sa realizeze vânzarea imobilului teren din ., sector 2 București inițial pana la data de 10.05.2007 ulterior pana la data de 10.11.2010 potrivit actului adițional la convenție nr.22/10.11.2005 indiferent de partea in culpa si daca părțile nu au căzut de acord pentru o noua prelungire a convenției parata datorează creditoarei suma de 5500 euro iar cu titlu de daune interese parata in continuare datorează suma de 5500 euro, adică dublul sumei data in avans.
4. În drept, a invocat reclamanta dispozitile art. 1020, art. 1021 NCC.
5. În dovedire a solicitat proba cu: înscrisuri; interogatoriul paratilor, martori.
6. Prin Încheierea din data de 10.07.2014 s-a admis cererea de reexaminare formulată de către petentă si s-a dispus esalonarea plătii taxei judiciare de timbru pentru toate capetele de cerere formulate.
7. Pe parcursul judecării cauzei, reclamanta și-a modificat acțiunea introductivă de instanță (fil. 79), învederând instanței de judecată că solicită instantei, în ceea ce priveste capătul nr. 1 de cerere să constate încetată valabilitatea conventiei nr. 22/10.11.2005, conform art. 5 din actul aditional la data de 10.11.2010.
B. Apărările formulate
8. Pârâta N. J. C. a depus întâmpinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitătii actiunii, întrucât contractul a încetat prin ajungere la termen, astfel că nu se mai poate constata rezolutiunea acestuia. De asemenea, a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, întrucât conventia încheiată cu reclamanta a avut termen de finalizare la data de 10.05.2007, de la această dată începând să curgă termenul de prescriptie care s-a împlinit la data de 09.05.2010. În ceea ce priveste înscrisul depus de către reclamantă la dosarul cauzei denumit act aditional nr. 22 din data de 10.11.2005, pârâta a arătat că acesta are un continut fals în sensul că art. 5 care prelungeste valabiltatea contractului a fost insierat după ce pârâta a semnat acest înscris.
9. În apărare, pârâta a invocat excepția neîndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul de exclusivitate de către societatea S.C. M. G. S.R.L. și anume aceea de a găsi un cumpărător pentru imobilul din contract. Comisionul pe care pretinde . că îl are de primit este un comision de vânzare adică această societate urma să găsească un client și să intermedieze această vânzare însă societatea nu a găsit nici un client în perioada valabilității contractului drept pentru care nu poate invoca propria culpă pentru a primi o sumă de bani fără să iși îndeplinească obligațiile asumate prin contract. Pentru aceste motive a solicitat să se admită acesta excepție și pe cale de consecință să se respingă acțiunea ca neîntemeiată.
10. Pe fondul cauzei a solicitat să se respingă acțiunea ca neîntemeiată întrucât așa cum a arătat deja societatea S.C. M. G. S.RX.nu și-a executat obligațiile asumate prin contract și nu a găsit un cumpărător în perioada de valabilitate a contractului adică 10.11._10 motiv pentru care pârâta nu ar mai fi putut încheia o altă prelungire a convenției, dacă în 5 ani nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, mai ales că această convenție de exclusivitate nu îi permitea să vândă această proprietate printr-o altă agenție. A menționat și faptul că proprietate sa nu era vândută până în prezent.
11. În sedinta publică din data de 04.05.2015 pârâta a invocat exceptia lipsei calitătii procesual active a reclamantei. A arătat pârâta în sustinerea exceptiei că la data de 22.10.2009 s-a încheiat conventia nr. 1/22.10.2009 prin care . SRL a predat către . SRL toate drepturile si obligatiile ce revin din derularea conventiei nr. 22/10.11.2005
C. Alte aspecte procesuale
12. Instanta a recalificat, în virtutea rolului activ, exceptia inadmisibilitătii invocată de către pârâtă ca fiind o apărare de fond. De asemenea, instanta a dispus unirea exceptiilor lipsei calitătii procesual active a reclamantei si exceptia prescriptiei invocate de către pârâtă cu fondul cauzei.
D. Probe
11. În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei si proba cu interogatoriile părtilor.
II. ÎN FAPT
12. Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
13. Prin conventia din data de 10.11.2005 (fil. 9 dosar) societatea creditoare se angaja fata de parata sa găsească client si sa intermedieze vânzarea-cumpărarea imobilului - teren situat in ., sector.2, București al cărei proprietar parata pretindea ca este. Parata N. J. C. se obliga fata de creditoare pe langa perfectarea in cel mai scurt timp a actelor necesare vânzării terenului menționat, sa acorde societăți in cauza exclusivitate in intermedierea vânzării terenului, sa returneze societății avansul primit la momentul vânzării terenului, sa achite societății la momentul perfectării actului de vânzare-cumpărare un comision de 5% din prețul vânzări atunci când clientul este găsit prin intermediul societății, sa achite societății la momentul perfectări actului de vânzare-cumpărare un comision de 3% din prețul vânzării in situația in care clientul respectiv cumpărătorul terenului este găsit de către parata. Termenul de valabilitate al acestei convenții este conditionat de momentul vânzării-cumpărării terenului, dar nu mai mult de un an si jumătate de la data semnării conventiei, respectiv 10.05.2007, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părtilor. Ulterior s-a încheiat un act aditional la conventia din data de 10.11.2005 act aditional datat 10.11.2006 (fil. 10 dosar), unde s-a predat pârâtei încă o sumă de 500 euro, totalul datoriei pârâtei fată de creditoare fiind de 5500 euro.
III. ÎN D.
- Reglementări incidente
14. Instanța va avea în vedere la soluționarea cauzei de față dispozițiile legale incidente, raportat la registrul factual astfel cum este acesta conturat mai sus. Instanța retine că este necesar a preciza, cu titlu preliminar, că în cauză nu este aplicabil actualul C.civ., ci C.civ. 1864, căci potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
15. Astfel, conform art. 969 alin. (1) C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și, astfel cum prevede art. 970 alin. 1 C.civ., ele trebuie executate cu bună-credință.
- Soluția instanței de judecată
16.Pronuntându-se cu prioritate asupra exceptiilor invocate în cauză si unite cu fondul cauzei, în ordine efectelor procduse de aceste exceptii, având în vedere că ambele sunt exceptii de fond, absolute, peremptorii (respectiv exceptia lipsei calitătii procesual active si exceptia prescriptiei) instanta constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Exceptia lipsei calitătii procesual active
17. Cu titlu prealabil, instanta retine că înscrisurile depuse de reclamanta . cuprinzând conventia încheiată între TEHNO GALAX SERVICE SRL si .. 1/28.10.2013 au fost depuse la dosarul cauzei ulterior rămânerii în pronuntare, astfel că instanta nu le va lua în considerare la pronuntarea solutiei, în virtutea prev. art. 394 alin. (3) NCPC (sanctiunea fiind neluarea în seamă).
18. Instanta constată că art. 1393 Cod civil, cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea, același efect având și acceptarea cesiunii făcută de debitor într-un act autentic, textul legal reglementând astfel în mod restrictiv posibilitățile de probă pentru opozabilitatea cesiunii. Având în vedere că, convenția cu dată certă nr. 22/10.11.2005, a cărei rezoluțiune se solicită și în temeiul căreia se solicită în plus obligarea pârâtei la plata sumelor de bani indicate în acțiune, a fost încheiată între . SRL și pârâtă, iar pârâta sau TEHNOC GALAX nu au făcut dovada că ar fi notificat pârâtei cesiunea de creanță întemeiată pe convenția nr. 1/22.10.2009 și nici dovada că pârâta ar fi acceptat această cesiune prin act autentic, instanța constată că cesiunea invocată de pârâtă nu este opozabilă pârâtei, terț față de aceasta, deci nu este opozabilă acesteia calitatea de creditor al . ce înseamnă că drepturile și obligațiile rezultând din convenția cu dată certă nr. 22/10.11.2005, inclusiv dreptul de a solicita rezoluțiunea și de a pretinde sume de bani, până la îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de art. 1393 Cod civil, pot fi exercitate exclusiv de către reclamantă.
19. De altfel, instanta constată că între . pârâtă a mai fost solutionat un litigiu ce a făcut obiectul dosarului cu nr._/300/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti, în care s-a retinut că reclamanta din acel dosar, respectiv . SRL nu are calitate procesual active, calitate ce revine exclusiv reclamantei din cauza dedusă judecătii, singura în măsură să valorifice pretentii decurgând din conventia nr. 10.11.2005.
20. Fată de aceste aspecte, instanta va respinge ca neîntemeiată exceptia lipsei calitătii procesual active a reclamantei, invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Exceptia prescriptiei
21. În ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocată de către pârâtă, instanta retine că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin actul aditional la conventia nr. 22/10.11.2005 conventia părtilor a fost prelungită până la data de 10.11.2010, iar actiunea a fost formulată la data de 08.11.2013. Instanta retine că pârâta a formulat cerere de înscriere în fals împotriva acestui înscris, în sedinta publică din data de 26.01.2015, instanta punându-se părtilor în vedere să se prezinte la termenul de judecată următor în vederea îndeplinirii procedurii de înscriere în fals. Pârâta nu a fost prezentă în sedintă publică din data de 23.03.2015, înscrisurile în motivarea cererii de înscriere în fals fiind depuse la dosarul cauzei după închiderea sedintei. Instanta a făcut aplicarea dispozitiilor art. 306 alin. (3) NCPC, care prevăd că dacă partea care a făcut cererea de înscriere în fals lipseste, refuză să răspundă sau îsi retrage declaratia de denuntare, înscrisul va fi considerat recunoscut.
22. În temeiul dispozitiilor art. 306 alin. (3) NCPC, considerând că actul aditional a fost recunoscut de către pârâtă, instanta va respinge ca neîntemeiată exceptia prescriptiei.
Pe fondul cauzei
23. Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța constată că acțiunea formulată de către reclamantă este neîntemeiată parte, motiv pentru care o va respinge. Soluția instanței de judecată se întemeiază pe următoarele argumente:
24. În ceea ce priveste capătul de cerere privind încetarea contractului, instanta constată că acesta a încetat prin ajungere la termen la data de 10.11.2010, astfel că apărarea pârâtei referitoare la exceptia inadmisibilitătii este neîntemeiată. Prin conventia din data de 10.11.2005 (fil. 9 dosar) societatea creditoare se angaja fata de parata sa găsească client si sa intermedieze vânzarea-cumpărarea imobilului - teren situat in ., sector.2, București al cărei proprietar parata pretindea ca este. Parata N. J. C. se obliga fata de creditoare pe langa perfectarea in cel mai scurt timp a actelor necesare vânzării terenului menționat, sa acorde societăți in cauza exclusivitate in intermedierea vânzării terenului, sa returneze societății avansul primit la momentul vânzării terenului, sa achite societății la momentul perfectării actului de vânzare-cumpărare un comision de 5% din prețul vânzări atunci când clientul este găsit prin intermediul societății, sa achite societății la momentul perfectări actului de vânzare-cumpărare un comision de 3% din prețul vânzării in situația in care clientul respectiv cumpărătorul terenului este găsit de către parata. Termenul de valabilitate al acestei convenții este conditionat de momentul vânzării-cumpărării terenului, dar nu mai mult de un an si jumătate de la data semnării conventiei, respectiv 10.05.2007, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părtilor. Ulterior s-a încheiat un act aditional la conventia din data de 10.11.2005 act aditional datat 10.11.2006 (fil. 10 dosar), unde s-a predat pârâtei încă o sumă de 500 euro, totalul datoriei pârâtei fată de creditoare fiind de 5500 euro.
25. Instanta retine că pârâta a invocat exceptia de neexecutare a contractului, motivat de faptul că nu i-a fost găsit un cumpărător de către reclamantă. Instanta constată că există mai multe conditii pentru invocarea exceptiei de neexecutare a obligațiilor, respectiv a) obligatiile reciproce ale părților să-și aibă temeiul în același contract, 2) să existe o neexecutare a obligației suficient de importantă din partea celuilalt contractat, chiar dacă aceasta ar fi parțială, 3) neexecutarea să nu se datoreze faptei celui care invocă excepția, faptă care să-l fi împiedicat pe celălalt să-și execute obligația, 4) părțile să nu fi convenit un termen de executare a uneia din obligațiile reciproce. Stipularea unui asemenea termen echivalează cu o renunțare la simultaneitatea de executare a obligației și ca urmare invocarea acesteia este lipsită de temei. Termenul se consideră stipulat tacit când rezultă din uzuri. Raportat la aceste conditii, instanta constată că apărăile pârâtei sunt neîntemeiate. Astfel, pe de o parte, s-a stipulat un termen pentru executarea obligatiilor de către părti, iar pe de altă parte, parata nu a probat exceptia de neexecutare invocată.
26. Prin conventia încheiată la data de 10.11.2005 reclamanta i-a împrumutat pârâtei suma de 2000 euro, pe care s-a obligat să-i returneze în situatia în care nu se realizează vânzarea-cumpărarea terenului indiferent de partea în culpă. Potrivit art. 2 din actul aditional la conventia nr. 22/10.11.2005 avansul dat de . era în total de 5000 euro (respectiv 5500 euro conform mentiunilor din actul aditional la data de 02.04.2007), pe care pârâta se obliga să-i înapoieze la finalizarea vânzării terenului si imobilului. Potrivit art. 3 din actul aditional în situatia în care reclamanta se răzgândeste în privinta vânzării sau nu mai doreste să prelungească termenul de exclusivitate stabilit în conventie, pârâta s-a obligat să returneze dublul sumei primite ca avans, diferenta reprezentând prestările de servicii aduse de către ..
27. Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanta retine că actiunea reclamantei este neîntemeiată Potrivit clauzelor finale din conventia din data de 10.11.2005, coroborat cu art. 2 din actul aditional încheiat la data de 10.11.2006, pârâta se obliga să restituie avansul primit de 5500 euro la finalizarea vânzării terenului si imobilului. Astfel, având în vedere că suma de 2000 euro avans mentionat în conventia din data de 10.11.2005 cu privire la care se preciza că se va returna de către pârâtă până la data de 10.05.2007 dacă nu se realizează vânzarea, indiferente de partea în culpă este inclusă în art. 2 din actul aditional din data de 10.11.2006 (respectiv 2000 euro avans initial si 3000 euro avans la încheiere act aditional la care ulterior s-a mai adăugat si suma de 500 euro la data de 02.04.2007), ceea ce înseamnă că dispozitiile art. 2 din actul aditional au modificat termenul de restituire a avansului, acesta fiind potrivit prevederilor contractuale la finalizarea vânzării terenului si imobilului. Având în vedere că vânzarea nu s-a finalizat, instanta va respinge capătul de cerere ca neîntemeiat.
28. În ceea ce priveste clauza privind restituirea dublului avansului, instanta retine că aceasta se aplica în situatia în care pârâta se răzgândea în privinta vânzării sau nu mai dores să prelungească termenul de exclusivitate. Fată de faptul că nu s-a făcut proba existentei în cauză a acestor împrejurări, instanta va respinge si acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Respinge exceptia lipsei calitătii procesual active a reclamantei . SRL invocată de către pârâta N. J. C. prin întâmpinare si unită de instantă cu fondul cauzei ca neîntemeiată.
2.Respinge exceptia prescriptia dreptului material la actiune invocată de către pârâta N. J. C. prin întâmpinare si unită de instantă cu fondul cauzei ca neîntemeiată.
3. Respinge actiunea formulată de reclamanta . SRL, cu sediul în București, ., ., parter, . CUI_, J_ și cu sediul ales la C..Av. C. P., din București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta N. J. C., CNP_, cu domciliul în București, ., sector 2 și cu domiciliul ales la C..Av. Anichitoae Betarice, din București, . nr. 16, sector 5, ca neîntemeiată.
4.Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, conform art. 466 alin. (1) NCPC raportat la art. 468 alin. (1) NCPC.
5. Apelul se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
6. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. V. A. N. C.
Redactat/Tehnoredactat G.V/C.A.N. 4 ex. imprimate la data de 20.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5500/2015.... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 18-05-2015,... → |
|---|








