Uzucapiune. Sentința nr. 1672/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1672/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 1672/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1672
Ședința publică din data de 29.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A. P.
Grefier: D. O.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect uzucapiune, formulată de reclamanții N. T. și N. V., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanții prin avocat O. V., cu împuternicire avocațială . nr._ aflată la fila 8 din dosar, lipsă fiind pârâtul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, după care:
Instanța invocă din oficiu necompetența materială a Judecătoriei Sectorului 2 București și acordă cuvântul pe această excepție.
Apărătorul reclamanților arată că valoarea imobilului este ridicată datorită grilelor notarial, însă lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Instanța reține cauza spre soluționare cu privire la necompetența materială a Judecătoriei Sectorului 2 București.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 07.08.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanții N. T. și N. V., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 870 mp, situat în București, .., L. 1, sector 2, ca efect al prescripției achizitive de 30 de ani cu joncțiunea posesiilor.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1837, 1845, 1846, 1847, 1860, 1890 C.civ., Legea nr. 71/2001 art. 82, teza a2-a, art. 1049, 1050, 1051, 1052, art. 104 NCpc, art. 31 alin. 1 OUG 80/2013.
În susținerea cererii, au fost depuse la dosar înscrisuri.
Legal citată, pârâta a depus la dosar întâmpinare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma excepției invocate, instanța reține:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 2 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 870 mp, situat în București, .., L. 1, sector 2, ca efect al prescripției achizitive de 30 de ani cu joncțiunea posesiilor.
Din adresa nr.2060/I/28.10.2014 emisă de Camera Notarilor Publici rezultă că valoarea terenului ocupat de construcții este de 229 euro/mp (f.55).
Așa fiind și având în vedere că potrivit art.94 alin.1 lit. j C.proc.civ. judecătoriile judecă în primă instanță, orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, iar conform art.95 C.proc.civ. tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, instanța constată că judecătăria nu este competentă să soluționeze prezenta pricină, competența materială aparținând Tribunalului București, întrucât valoarea obiectului cauzei este mai mare de 200.000 lei.
Față de cele reținute, în temeiul art.132 alin.3 C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București și va dispune declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea instanței indicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 2 București.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect uzucapiune, formulată de reclamanții N. T. și N. V. ambii cu domiciliul în Voluntari, ., nr. 81B, J. Ilfov și cu domiciliul ales la avocat O. V. - București, Sector 4, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General cu sediul în 6, București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. P. D. O.
Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 7 ex/17.02.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1656/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Autorizarea executării obligaţiei de a face. Art. 580 ind.2... → |
|---|








