Acţiune în constatare. Sentința nr. 1553/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1553/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1553/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
Sentinta civila Nr. 1553/2015
Ședința publică de la 09.02.2015
Instanta constituita din:
P.: M. A.
Grefier: C. C.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant A. V. și pe pârât B. C. R. SA, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc verbal in sedinta publică de la 02.02.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la termenul din 09.02.2015 cand, dupa deliberare, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sector 3 sub nr._, reclamantul A. V. a chemat în judecată pe pârâta B. Comercială Română SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea clauzei prevazute la pct.9 lit.f din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/07.02.2008 referitoare la comisionul de urmarire riscuri (56 euro pe luna), obliga paratei la restituirea contravalorii comisionului de risc incasat nelegal in cuantum de 2300 euro, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii reclamantul a arătat ca la data de 07.02.2008, partile au incheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._, obiectul fiind creditul de 20.000 euro, iar termenul de rambursare fiind stabilit pe o perioada de 120 luni. In contract au fost inserate anumite clauze ce vizeaza perceperea anumitor comisioane impuse unilateral de banca, fara a putea fi negociate cu imprumutatul. Clauza contractuala la care se refera este cea care prevede perceperea comisionului de risc, asimilat comisionului de administrare, dupa . OG 50/2010.Invoca dispositiile legii 193/2000 si pe cele ale Ordonantei 50/2010 care a statuat fara echivoc ca perceperea comisionului de risc este abuziva si nelegala.
In drept, Legea 193/2000, OG 50/2010 .
La data de 30.04.2014 pârâta a depus la dosar întâmpinare, invocand excepția prescriptiei dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzei inscrise la pct.9 lit.f din contractul de credit, inadmisibilitatea cererii de restituire evaluata la 2300 euro, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
In motivare, a invocat, in esenta, urmatoarele apărări de fond: parata nu l-a fortat in nici un mod pe reclamant sa intre in relatii contractuale cu aceasta, comisionul de urmarire riscuri supus analizei incadrat in prezent in cadrul comisionului de administrare are o valoare fixa, se achita in mod lunar si face parte din pretul contractului, iar eliminarea denumirii de „comision urmarire riscuri”neprevazuta in art. 36 din ordonanta, pastrarea denumirii de „comision de administrare”permisa de art. 36 din ordonanta, in care a fost inclus si cuantumul comisionului initial denumit de ürmarire riscuri”, pastrandu-se astfel neschimbat „pretul contractului”nu incalca niciuna din prevederile legale. Mai arata ca aceasta clauza nu creeaza un dezechilibru flagrant/semificativ in contract, ca reclamantul nu a contestat-o timp de 6 ani de executare a contractului, aceasta nu poate fi anulata sic a disp. OUG 50/2010 nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecatii. De asemenea, clauza contractuala contestata este clara si a fost negociata.
Reclamantul a formulat raspuns la intampinare (f.91-94 vol.I)
La termenul din 09.09.2014, instanta a respins ca neintemeiate exceptiile inadmisibilitatii si prescriptiei dreptului la actiune.
In dovedirea actiunii si in contradovada, partile au administrat proba cu inscrisuri si interogatorii reciproce.
Analizând actele si lucrarule dosarului, instanța reține următoarele:
Raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii 193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând din contracte încheiate între un comerciant și un consumator așa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din lege.
Legea 193/2000 transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE, directivă care face trimitere la principiul potrivit căruia „persoanele care achiziționează mărfuri și servicii ar trebui protejate împotriva abuzului de putere de către cumpărător sau furnizor, mai ales împotriva contractelor standard unilaterale și împotriva excluderii inechitabile a unor drepturi esențiale din contracte”.
Art. 4 din Legea 193/2000 califică drept abuzivă acea clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului, prin înfrângerea cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților
Ca atare, din textul normativ enunțat, reglementat de legislația românească în consens cu dispozițiile Directivei, rezultă că, pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiții:
(1) clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată;
(2) prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
(3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.
În privința caracterului nenegociat al clauzelor contractuale instanța are în vedere, în primul rând, dispozițiile legale din legislația specială internă (art. 4 alineatele 2 și 3 din Legea 193/2000) potrivit cărora o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Prin urmare, prezumția relativă a caracterului nenegociat al clauzelor standard poate fi răsturnată de profesionist prin dovada contrară.
In cauză pârâta nu a produs o asemenea dovadă ; imprejurarea că, in faza pre-contractuala, clientul a fost informat in legatura cu conditiile de creditare, nu reprezintă o dovadă a negocierii, negocierea fiind diferita de respectarea obligatiei de informare (negocierea este precedata de informare, dar nu se confunda cu aceasta). Prezentarea catre public a diferitelor pachete/optiuni de creditare reprezinta o forma de publicitate/ de informare in legatura cu serviciile oferite, insa odata facuta alegerea unui anumit tip de produs, de catre consumator (dar in conditiile in care banca stabileste ratingul/scoringul clientului), acesta este lipsit de posibilitatea reala de a negocia conditiile/termenii/clauzele acelui contract de credit (pentru care a optat, in urma informarii).
Astfel, negocierea directa cu consumatorul nu este echivalenta cu prezentarea pachetului de servicii de catre banca si cu obligatia de informare, negocierea presupunand ca partea- consumator sa aiba posibiliatea modificarii clauzelor contractuale .
In lipsa unor probe concrete privind negocierea instanta constata ca parata nu a rasturnat prezumtia caracterului nenegociat al clauzelor standard.
Prin urmare, apararile paratei, sub aspectul negocierii, nu pot fi reținute.
In analiza echilibrului contractual se au în vedere elemente precum conținutul drepturilor sau obligațiilor părților, valoarea la care acestea se raportează, precum și existența clauzelor prin care nu se acordă aceleași drepturi ambelor părți contractante.
O clauza, pentru a fi abuziva, trebuie sa producă un dezechilibru intre prestațiile partilor analizarea acestei condiții implicand o comparație între interesele celor doua părți ale contractului pentru a se verifica dacă interesul consumatorului a fost neglijat în raport cu cel al cocontractantului său.
Cu referire la buna credință instanța are în vedere considerentului nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.
Prin urmare în cauză urmeaza a se analiza dacă, prin inserarea clauzei contestate, au fost vătămate interesele legitime, patrimoniale ale reclamantului.
Astfel, in privința clauzei prevazute în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/07.02.2008la pct. 9 lit.f (referitoare la comisionul de urmarire riscuri) –f.44 se retin urmatoarele:
Potrivit respectivei clauze, comisionul de urmarire riscuri de 56 euro (reprezentand un procent de 0,28% din valoarea creditului contractat) se plătește lunar odata cu rata de credit si dobanda (art.3.8 din conditiile generale).
Aceasta clauza este cuprinsa ., lipsindu-i caracterul negociat.
Instanta apreciaza ca aceasta clauza contractuala prin care se stabilește comisionul de urmarire riscuri (reincadrat potrivit actului aditional la contract, in cadrul comisionului de administrare) determina un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, deoarece valoarea comisionulului ce se achita lunar, pe toata durata creditului, se raporteaza la valoarea initiala a creditului, ceea ce conduce la plata unei sume ce nu este corelata cu valoarea soldului ramas de achitat in fiecare luna de plata a respectivului comision, în condițiile în care scopul acestui comision, declarat de pârâta (f.35), este acela de a acoperi cheltuielile de monitorizare a creditului acordat, care scade progresiv cu fiecare rată achitată. Mai mult, noțiunea „ comision de urmărire riscuri” nu este definită în contract și instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea perceperii acestui comision.
In raport de art. 4 din Legea 193/2000, instanta va califica drept abuziva clauza prevazuta în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/07.02.2008 la pct. 9 lit.f. (referitoare la comisionul de urmarire riscuri de 56 euro pe luna, reincadrat potrivit actului aditional la contract, in cadrul comisionului de administrare). In consecinta, va constata nula absolut aceasta clauza.
In temeiul principiului restabilirii situatiei anterioare, va obliga parata sa restituie reclamantului sumele platite in baza clauzei contractuale care prevede perceperea comisionului de urmarire riscuri ( reincadrat potrivit actului aditional la contract, in cadrul comisionului de administrare ).
In baza art. 453 alin.1 c.pr.civ, va obliga parata la 600 lei cheltuieli de judecata catre reclamant (reprezentand onorariu avocat –f.95 vol.I).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamant A. V., CNP_, cu domiciliul in VALU LUI T., A.I. C., nr. 34, J. C. și pe pârât B. C. R. SA, CUI_, cu sediul in sector 3, București, .. 5.
Constata caracterul abuziv al clauzei prevazute în conventia de credit nr._/07.02.2008 la pct. 9 litera f (referitoare la comisionul de urmarire riscuri de 56 euro pe luna, reincadrat potrivit actului aditional la contract, in cadrul comisionului de administrare). In consecinta, constata nula absolut aceasta clauza.
Obliga parata sa restituie reclamantului sumele platite in baza clauzei contractuale care prevede perceperea comisionului de urmarire riscuri ( reincadrat potrivit actului aditional la contract, in cadrul comisionului de administrare ).
Obliga parata la 600 lei cheltuieli de judecata catre reclamant.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecatoria Sector 3.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.02.2015.
P., GREFIER,
| ← Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 1526/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1463/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
|---|
