Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 1526/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1526/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1526/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 1526/2015
Ședința publică de la 09 Februarie 2015
Completul compus din:
Președinte I. D.
Grefier G. D.
Pe rol judecarea cauzei civile, formulata de reclamantii S. G., S. A. G. in contradictoriu cu pârâta M. N. R., având ca obiect aplicare amendă civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta reclamanta, personal si asistat, reclamantul, prin aparator, lipsa fiind parata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care invedereaza instantei ca s-au depus la dosar inscrisuri de catre parata, dupa care:
Instanța, potrivit art. 131 alin. (1) NCPC, verificând din oficiu competența, constată că este competentă material și teritorial in temeiul art. 905 alin. (1) și art. 650 NCPC.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de ridicat instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamantii, prin aparator, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, în temeiul art. 237 al. 2 pct. 7 coroborat cu art. 255 C.p.c. rap. la art. 258 C.p.c., încuviințează pentru parti proba cu înscrisuri, ca fiind admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Instanța potrivit art. 392 NCPC deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantii, prin aparator, solicită admiterea actiunii asa cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.
Instanța, considerându-se lămurită, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți, S. G. și S. A., în contradictoriu cu pârâta, M. N. R., s-a solicitat instanței să dispună obligarea acestuia la plata unei penalități de 500 lei pe zi de întârziere pentru neexecutarea obligației de a face dispuse prin decizia civilă 813/20.09.2010 a Tribunalului București.
În susținerea cererii se învederează că prin decizia anterior menționată pârâta a fost obligată la ridicarea construcțiilor efectuate fără autorizație de construire, hotărârea rămânând irevocabilă prin respingerea căilor de atac formulate de către părți.
Urmare a neexecutării obligațiilor, a fost solicitată executarea silită, fiind deschis dosarul 43/2013 la B. B. și B., debitoarei fiindu-i comunicată somația la data de 28.05.2013 fără însă a își îndeplini obligațiile, acestea având caracter personal și urmând a fi executate prin fapta proprie a debitorului.
În drept, a invocat articolele 905 și 622 din codul de procedură civilă din 2010.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în procedura scrisă, depunând însă concluzii scrise la termenul din data de 8.12.2014 prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată arătând că nu ne situăm în cadrul stabilit de articolul 905 din Codul de procedură civilă din 2010 întrucât obligația de a face nu poate fi executată numai prin fapta debitorului, titlul executoriu autorizând reclamanții să procedeze la ridicarea construcțiilor.
Probatoriul administrat în prezenta cauză este alcătuit din înscrisuri constând în actele de executare din dosarul 43/2013 la B. B. și B..
Analizând dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă 813/20.09.2010 a Tribunalului București s-a dispus obligarea pârâtei la ridicarea în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii a construcțiilor reprezentate de terasa din beton și scara de acces din beton, realizate fără autorizație de construcție. S-a dispus autorizarea reclamanților să efectueze ridicarea construcțiilor anterior menționate, pe cheltuiala pârâtei.
Potrivit articolului 905 din Codul de procedură civilă din 2010:
”(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare.
(2) Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.
(3) Atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației.
(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților.
(5) Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestației la executare, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.
(6) Încheierea dată în condițiile alin. (4) este executorie.”
Din textul de lege sus citat rezultă că aplicarea penalităților reprezintă un mijloc de constrângere asupra debitorului reticent în a își duce la îndeplinire obligațiile, scopul reglementării fiind acela de a acorda creditorului o pârghie suplimentară de presiune în condițiile în care el nu poate face nimic pentru a își valorifica dreptul întrucât executarea obligației corelative stă exclusiv în puterea debitorului.
În prezentul dosar se constată că măsura acordării penalităților nu poate fi dispusă întrucât nu este necesar mijlocul subsidiar de constrângere a debitoarei. Astfel, titlul executoriu a pus la îndemâna creditorilor un mijloc mult mai energic de acțiune, fiindu-le permisă ridicarea construcțiilor prin propriile demersuri, urmând ca pârâta să suporte costurile acestei operațiuni.
Astfel, nu subzistă rațiunea obligării debitoarei la plata către creditori a unor sume de bani pe măsura curgerii timpului în care construcțiile nu sunt ridicate, reclamanții neefectuând probe și în orice caz titlul executoriu atestând faptul că prezența și implicarea pârâtei în ducerea la îndeplinire a deciziei Tribunalului București, nu sunt indispensabile.
Prin urmare, ținând cont că nu s-a dovedit îndeplinirea ipotezei cerute pentru aplicarea articolului 905 din Codul de procedură civilă din 2010, se va dispune respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către de către reclamanți, S. G. și S. A., în contradictoriu cu pârâta, M. N. R..
De asemenea, se constată că și cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată este neîntemeiată întrucât dreptul este condiționat de câștigarea procesului, astfel cum reiese din dispozițiile articolului 453 din Codul de procedură civilă din 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulata de reclamantii S. G. - sector 2, București, ICOANEI, nr. 9, . A. G. - sector 2, București, ICOANEI, nr. 9, . contradictoriu cu pârâta M. N. R. - sector 3, București, CALEA MOSILOR - la domiciliul ales, nr. 90, .. 3, ca neîntemeiată.
Cu drept de a se formula cerere de apel la această instanță, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9.02.2015.
P. GREFIER
I. D. G. D.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1800/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1553/2015. Judecătoria... → |
|---|
