Acţiune în constatare. Sentința nr. 5094/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Comentarii

0

Sentința nr. 5094/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 5094/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA NR.5094

Ședința publică din data de 16.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T. D.-G.

GREFIER: T. A.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta P. M. în contradictoriu cu pârâta B. C. R., având ca obiect „acțiune în constatare”.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 24.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 08.04.2015 și pentru data de astăzi, 16.04.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 22.07.2014 sub nr._, reclamanta P. M. in contradictoriu cu parata B. C. R. S.A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa constate: caracterul abuziv al clauzelor inserate in Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3359 PF/04.09.2007 precum si a Actului Adițional nr. 3359A/17.09.2010 la acest Contract de credit bancar, clauze care încalcă in mod flagrant dispozițiile Legii 193/2000; nulitatea absoluta a clauzelor din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3359 PF/04.09.2007 si a Actului Adițional nr. 3359A/17.09.2010 la acest Contract de credit bancar; sa dispună eliminarea tuturor clauzelor abuzive reclamate; sa oblige parata la emiterea unor noi grafice de rambursare, in urma constatării nulității clauzelor din Contractul de credit si actele adiționale la aceasta; sa oblige parata la restituirea sumelor plătite nedatorat in baza clauzelor abuzive; sa oblige parata la plata dobânzii legale aferente debitului principal, de la data introducerii prezentei acțiuni si pana la momentul plații efective a acestuia precum si sa oblige parata la plata tuturor cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat ca la data de 04.09.2007 a încheiat cu societatea parata Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3359. Ulterior, la data de 17.09.2010, a încheiat Actul adițional nr. 3359A. In considerarea faptului ca acest Contract de credit conține clauze contractuale abuzive, unilaterale din partea societății parate, prin care se percep comisioane de risc pe toata durata de rambursare a creditului, comisioane care odată cu . O.U.G. nr. 50/2010 trebuiau eliminate, a formulat către parata o notificare, înregistrata sub nr. 5971/17.09.2010 prin care a arătat ca nu este de acord cu menținerea acestor comisioane, care in loc sa fie eliminate astfel cum prevede textul de lege invocat mai sus, au fost menținute si redenumite sub numele de comisioane de administrare.

Din punct de vedere al clauzelor pe care le apreciază ca fiind abuzive prevăzute de acest Contract, reclamanta a menționat următoarele:

- Comisionul de acordare credit (pct. 9 lit b) din Contractul de credit bancar;

- Comisionul de administrare, calculat la valoarea inițiala a creditului (pct. 9 lit c) din Contract);

- Comision de urmărire riscuri, calculat la valoarea inițiala a creditului (pct. 9 lit. f) din Contract).

Întrucât in data de 10.06.2010 a intrat in vigoare OUG 50/2010 care obliga in mod imperativ instituțiile bancare la eliminarea comisioanelor abuzive si alinierea contractelor de credit la noile prevederi legale, in vederea alinierii legislației naționale la Directivele UE, a primit din partea paratei Actul adițional înregistrat cu nr. de ieșire nr. 3359A/17.09.2010, in care parata încerca sa alinieze prevederile Convenției sus-menționate la noile prevederi, prin care se elimina comisionul de risc doar ca forma, însă îl transforma si îl redenumea comision de administrare, păstra comisionul de administrare, păstra comisionul de rambursare anticipata prevăzând ca acesta se plătește sub forma unei anuități.

Întrucât Actul adițional conținea pe lângă cele mai sus-menționate si o modificare unilaterala a dobânzii curente, a Planului de rambursare, toate in mod unilateral, reclamanta a remis către societatea parata Notificarea înregistrata sub nr. 5971/17.09.2010, prin care a arătat ca nu este de acord cu includerea comisionului de risc in comisionul de administrare, începând cu data de 20.09.2010, solicitând astfel sa se dea eficienta prevederilor OG 50/2010 si Legii privind clauzele abuzive nr. 193/2000.

Or, in situația modificării conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri, banca este obligata sa notifice consumatorul cu cel puțin 30 de zile înainte de aplicare in raport de dispozițiile art. 41 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2010, termen ce nu este respectat prin actul adițional la Contractul de credit.

Reclamanta a apreciat Contractul de credit sus-menționat ca fiind încheiat cu nerespectarea prevederilor legale, încălcând orice norma de drept aplicabila in materia clauzelor abuzive in contractele încheiate cu consumatorii. Astfel:

1.Nemodificarea Contractului de credit, deși a intrat in vigoare OUG 50/2010-norma generala obligatorie, de imediata aplicabilitate. Incidența asupra pct. 9 din Contractul de credit:

Modificările propuse de banca nu se încadrează în OG 50/2010, banca limitându-se la a redenumi comisioanele si a le păstra in continuare in contracte, refuzând sa le elimine in ciuda intrării in vigoare a Ordonanței si a notificărilor repetate.

2. Incidența lit. h), j) si s) din Anexa la Legea 193/2000 privind clauzele abuzive

din contractele încheiate intre profesioniști si consumatori:

Lipsa oricăror prevederi contractuale referitoare la obligațiile băncii precum si imposibilitatea de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală a contractelor de către împrumutat atrag incidența prevederilor cuprinse in anexa la Legea nr 193/2000 republicata, respectiv anularea acestora ca fiind vădit abuzive si in detrimentul consumatorilor .

3. Clauzele nu au fost negociate direct. Incidența art. 4 alin. 1 si 2 din Legea 193/2000 republicata cu aplicabilitate la Art. 7 din Condițiile generale de creditare - Anexa la Contractul de credit bancar:

Este de notorietate ca in practica, Contractele de credit nu sunt negociate direct si nici negociabile, forma de prezentare si semnare a acestora fiind impusa de către banca, orice negociere nefiind posibila.

Pe cale de consecința, in speța sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 193/2000 republicata potrivit cărora: "o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fără a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv "

Contractele de credit au fost prestabilite unilateral de către banca neexistând absolut nicio negociere cu privire la vreo clauza contractuala, acest lucru fiind interzis de către rigorile băncii, toate contractele încheiate cu clienții având condiții standard preformulate, neputând fi nici măcar discutate, cu atât mai puțin negociate in vreun fel.

O clauza contractuala trebuie sa fie astfel formulata încât consumatorul sa poată anticipa ca, daca o anumita situație intervine, o anumita consecința se produce conform art. 1270 Noul Cod Civil, iar in eventualitatea unui litigiu in legătura ou aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească sa aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat si eficient pentru a conchide in sensul incidenței sau nu a respectivei clauze, a efectelor pe care le produce, a limitelor in care se produc acele efecte.

4. Incidența art. 39 si art. 41 din OUG nr. 50/2010 cu aplicabilitate la art. 7.3 din Contractul de credit:

In situația modificării nivelului dobânzii, banca nu are decât obligația de a informa împrumutatul, acesta neavând nici un drept in a fi sau nu de acord cu aceasta modificare. Legiuitorul prevede cu caracter imperativ ca neprimirea unui răspuns din partea consumatorului nu echivalează cu o acceptare tacita. Mai mult, conform art. 41 alin. 3 din O.U.G. nr. 50/2010, in aceasta situație contractul ramase neschimbat.

5. Incidența art. 46 din OUG nr. 50/2010:

O corecta informare privitoare la costuri este in măsura sa determine acceptarea încheierii contractului sau refuzul consumatorului. In momentul in care consumatorul încheie un contract fără a avea cunoștință de întinderea exacta a obligațiilor sale, apreciază ca se produce un dezechilibru contractual de maniera a duce chiar la încetarea contractului. (Nu include in aceasta categorie costuri ulterioare impuse prin modificările legislative.)

6. Clauzele care reglementează plata unui comision de administrare calculat la valoarea inițiala a creditului sunt abuzive. Pct. 9 lit c) din Contractul de credit:

Acest comision, calculat si perceput lunar, disimulează, de fapt un procent consistent de dobânda, mărind artificial costul efectiv al creditului si, in plus, creând băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite fata de celelalte bănci. Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobânda mascată iar prin faptul că acesta este calculat si perceput la valoarea inițiala a creditului, si nu la soldul acestuia va face, in cazul creditelor acordata pe o perioada mai îndelungată, ca dobânda (aplicata la soldul creditului) sa ajungă sa fie chiar mai mica decât comisionul (care se va aplica la suma inițiala împrumutată, indiferent de valoarea din credit rambursata deja la un moment dat).

7. Clauzele care reglementează plata unui comision de urmărire riscuri calculat la valoarea inițiala a creditului sunt abuzive. Pct. 9 lit. f) din Contractul de credit:

Dezechilibrul pe care-l generează aceste clauze este dat de faptul ca acest comision nu reprezintă un cost actual al creditului ci, in cel mai rău caz, reprezintă o asigurare pe care banca si-o ia - avânt la lettre - împotriva riscului intrării consumatorului in incapacitate de plata. Prin urmare, acest cost este unul eventual si nu unul actual (cert) și cu toata aceasta incertitudine, banca îl încasează lunar si nu îl returnează consumatorului bun-platnic după unul sau mai mulți ani de derulare a contractului fără incidente de plata.

In situația in care consumatorul își îndeplinește întocmai obligațiile de plata, în favoarea băncii va opera o îmbogățire fără justa cauza, în defavoarea clienților care, cu toate ca si-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, vor plătit lunar un comision de urmărire a riscului, fără ca riscul sa se fi materializat.

Comportamentul contractualal împrumutatului nu este cunoscut de la început de către banca, astfel ăa, a incasa un comision de la o persoana care, verificata fiind evidentele incidentelor de plați, nu a ridicat si nu ridica nici o suspiciune cu privire seriozitatea si bonitatea sa, nici la încheierea, nici cu ocazia executării contractului, reprezintă un abuz din partea băncii.

8. Clauzele care reglementează plata unui comision de acordare credit de l,959/o flat sunt abuzive. Pct. 9 Ut. d} din Contractul de credit:

Potrivit art. 36 din OUG nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, de administrare credit, de administrare cori, pentru rambursare anticipata, costuri aferente asigurărilor, penalități, comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor.

Acest text legal determină în mod clar și restrictiv clauzele ce pot fi percepute de către Bancă, toate celelalte fiind abuzive iar, întrucât acest comision nu se încadrează în textul de lege indicat, se impune constatarea nulității absolute a acestuia și restituirea sumelor încasate în temeiul acestui comision.

În continuare, reclamanta a indicat ignorarea de către bancă a dorinței acesteia de soluționare a litigiului pe care amiabilă și a indicat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a fi considerată abuzivă.

Astfel, reclamanta a arătat că se disting două condiții pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a ti abuzivă: să nu fie negociată individual si să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, condiții ce sunt îndeplinite în cauză.

Pe cale de consecința, raportat la toate considerentele expuse pe larg mai sus, solicita ca, in raport de dispozițiile art. 87 si urm. din O.U.G. nr. 50/2010 si art. 9 si urm. din Legea nr. 193/2000 republicata, instanța sa constate ca fiind abuzive clauzele reclamate in Contractul de credit si in Actul adițional mai sus-indicate, sa constate nulitatea absoluta a acestora si sa dispună restituirea tuturor sumelor încasate de parata cu acest titlu.

Aceste prevederi legale raportate la dispozițiile Anexei la Legea 193/2000 privind Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, respectiv literele a), b) din aceasta lista arata ca se impune constatarea nulității absolute a următoarelor clauze:

- Pct. 9 lit. b), lit. c), lit. f) din Contractul de credit bancar nr. 3359PF/04.09.2007;

- Art. 3.1, art. 3.7, art. 3.8 si art. 3.9 din Condițiile generale de creditare - Anexa la Contractul de credit bancar;

- Art. 7.3 lit. d), lit. g), lit h) din Condițiile generale de creditare -Anexa la Contractul de credit bancar;

- Pct. 7 lit. a), lit c), pct. 13 din Actul adițional nr. 3359A/17.09.2010 la Contractul de credit bancar nr. 3359PF/04.09.2007.

Or, întrucât atare clauze încalcă in mod flagrant dispozițiile imperative mai sus amintite, solicita sa se constate caracterul abuziv al acestora, nulitatea absoluta a acestora, urmând a admite prezenta cerere astfel cum aceasta a fost formulata, făcând aplicarea dispozițiilor art. 453 Cod procedura civila.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 si urm., art. 453 Cod de procedura civila, Legea 193/2000, OUG 50/2010.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) lit. f din OUG 80/2013.

Cererea de chemare în judecată a avut anexate înscrisuri: f. 11-19 vol. I.

La data de 07.10.2014 parata B. C. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea cererii de chemare in judecata ca efect al admiterii următoarelor excepții procesuale ordonate conform art. 248 din NCPC:

(a)excepția nulității capetelor 1, 2, 3 și 5 din cererea de chemare în judecată pentru neprecizarea obiectului;

(b) excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată;

(c)excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor din contractul de credit 3188 PF/17.09.2010 și a Actului adițional 3188A/17.09.2010 și de a solicita restituirea sumelor încasate de Subscrisa în temeiul acestor clauze;

(d)excepția inadmisibilității cererii de restituire a sumelor încasate în temeiul clauzelor reclamate ca abuzive în cererea de chemare în judecată;

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă ca neîntemeiată si obligarea reclamantei în temeiul art. 453 din NCPC la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește excepția nulității capetelor 1, 2, 3 și 5 din cererea de chemare în judecată pentru neprecizarea obiectului pârâta a arătat că cererea de chemare în judecată a fost formulată cu nesocotirea dispozițiilor art. 194 lit. c) din CNCPC și art. 196 alin. 1 din NCPC care prevăd că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, în caz contrar cererea urmând a fi nulă. În cauza de față, obiectul cererii nu este nici determinat și nici determinabil întrucât reclamanta nu a indicat în mod clar cuantumul sumelor pe care le solicită a fi restituite și efectul patrimonial al constatării nulității absolute a clauzelor contractului de credit și ale actului adițional, cu atașarea unor dovezi în acest sens.

Având în vedere toate aceste argumente și prevederile art. 248 alin. 1 din NCPC, solicită respingerea cererii de chemare în judecată, prin efectul peremptoriu al excepției nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa obiectului.

În măsura în care instanța va considera că lipsa obiectului / valorii obiectului nu poate determina anularea cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței să analizeze și să pună în vedere reclamantei să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată adică să indice în concret: care sunt clauzele din contractul de credit și din actul adițional a căror nulitate absolută o solicită prin capătul 1 și 2 din cererea de chemare în judecată; care sunt "sumele plătite nedatorat în baza clauzelor abuzive" pe care pârâta ar trebui să le restituie reclamantei.

Cu privire la excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, pârâta a arătat că art. 33 din C. reglementează condițiile interesului de a acționa iar în prezenta cauză interesul reclamantei nu este legitim întrucât constatarea caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit și act adițional care nu mai sunt în vigoare, precum și eliminarea acestor clauze din contractul de credit și emiterea unor grafice de rambursare noi ar constitui un interes pur teoretic, nu economic. în plus, interesul nu este nici actual din moment ce contractul de credit și actul adițional nu mai sunt în vigoare.

Pe cale de consecință reclamanta nu poate și nici nu ar putea vreodată să justifice un interes legitim și actual, admiterea capetelor de cerere indicate mai sus fiind fără un folos practic pentru acesta, motiv pentru care s-a solicitat admiterea excepției lipsei de interes a cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor din contractul de credit 3188 PF/17.09.2010 și a Actului adițional 3188A/17.09.2010 și de a solicita restituirea sumelor încasate de pârâta în temeiul acestor clauze, pârâta a arătat că actul contestat în cauză a fost încheiat la data de 15.08.2007. Deși reclamanta a solicitat prin cererea introductivă constatarea nulității absolute a clauzelor reclamate ca fiind abuzive, sancțiunea ce intervine în cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este nulitatea relativă, neexistând o ordine juridică publică ci doar raporturi individuale. Prin urmare, o astfel de acțiune poate fi inițiată în termen de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termen ce a fost depășit în cauză iar reclamanta nu poate invoca, la aproape 7 ani de la data semnării contractului faptul că acesta conține clauze abuzive.

Consideră că aceeași soluție se impune și cu privire la cererea reclamantei de restituire a sumelor achitate în temeiul dispozițiilor contractuale considerate de aceasta ca fiind abuzive. Chiar dacă modul de stabilire al acestor sume nu este precizat, consideră că nu vor putea fi restituite acele sume care au fost achitate cu mai mult de 3 ani anterior înregistrării prezentei acțiuni.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de restituire a sumelor încasate în temeiul clauzelor reclamate ca abuzive în cererea de chemare în judecată, pârâta a arătat, în primul rând, că anularea/modificarea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive.

În al doilea rând, sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv, încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se repune în discuție prestațiile deja executate.

Această sancțiune sui generis este consacrată în art. 6 alin. 1 coroborat cu art. 7 alin. 2 din Directiva Consiliului 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, așa cum a fost modificată prin Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului, din 25 octombrie 2011, privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului, interpretate în lumina considerentelor 20 și 23.

În consecință capătul 5 din cererea de chemare în judecată este inadmisibil în virtutea aplicării dreptului comunitar, ce se bucură de forță juridică superioară oricărei norme de drept național în baza art. 148 alin. 2 din Constituția revizuită.

Pârâta a mai arătat că prevederile din OUG 50/2010 invocate de către reclamantă nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

Astfel, conform art. 95 din OUG 50/2010, prevederile ordonanței nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a acesteia și cum contractul de credit dedus analizei instanței a fost încheiat în anul 2007, iar OUG 50/2010 a intrat în vigoare în luna iunie 2010, este evident că, potrivit dispozițiilor art. 95 din Ordonanța modificată, nici una din dispozițiile invocate de reclamantă prin acțiune nu sunt aplicabile contractului său de creditare aflat în derulare la momentul adoptării actului normativ în cauză.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că clauzele contestate de către reclamantă nu sunt abuzive din perspectiva Legii nr. 193/2000.

Legea 193/2000 prevede două condiții pozitive și două negative, a căror îndeplinire cumulativă poate conduce la constatarea existenței unei clauze abuzive:

- să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului;

- să fie contrară cerințelor bunei - credințe,

- să nu fi fost negociată,

- să nu se asocieze cu definirea obiectului principal al contractului.

Pentru a stabili caracterul abuziv al unor clauze contractuale, instanța trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor în mod cumulativ. Neîndeplinirea unei singure condiții conduce la calificarea clauzei ca nefiind abuzivă.

În speță, solicită instanței sa observe faptul că niciuna dintre clauzele care reglementează comisioanele contestate de reclamantă nu îndeplinește aceste condiții.

Clauzele contestate de reclamantă sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv. În acest sens, este relevant răspunsul dat primei întrebări de către CJUE în cauza Kasler și din moment ce comisioanele contestate stabilesc o prestație esențială a contractului de credit și reprezintă o remunerație a unui serviciu prestat de bancă, este evident că din perspectiva jurisprudenței CJUE fac parte din obiectul principal al contractului și nu pot face obiectul cercetării caracterului său abuziv.

Clauzele contestate de reclamantă au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent. În aprecierea îndeplinirii acestei condiții, instanța trebuie să ia în considerare existența unui minim de diligență din partea consumatorului iar faptul că în general contractele de credit conțin și clauze standard, preformulate, nu poate conduce în mod automat la concluzia că indiferent de situație, consumatorul nu a cunoscut condițiile de creditare, cât timp acestea au fost clar prevăzute în contract. La fel de eronată este și ipoteza că în astfel de situații consumatorul nu poate influența clauzele respective.

În prezenta cauză reclamanta a optat din oferta băncii pentru un contract de credit în care să conțină comision de acordare, comision de administrare și comision de urmărire riscuri iar contractul încheiat a fost circumstanțiat în funcție exclusiv de alegerile împrumutaților, banca neputând face altceva decât să prezinte clientului opțiunile existente. Mai mult, în funcție de necesitățile reclamantei pârâta a adaptat dispozițiile contractului pe parcursul derulării acestuia cu acordul expres al reclamantei iar reclamanta nu era oprită în niciun fel să inițieze negocieri cu pârâta, care era oricând dispusă la adaptarea condițiilor în funcție de cerințele consumatorului, fiind permanent sub presiunea concurenței cu ceilalți operatori de pe piață.

Astfel, deși pârâta este obligata să ofere protecție consumatorilor, nu poate să se substituie cocontractanților săi în analiza aprecierii oportunității contractării și chiar a negocierii. Libertatea de voință în asumarea de obligații implică și responsabilitatea alegerii iar reclamanta nu a solicitat acordarea unui nivel negociat al costului sau de aplicare a unei reduceri sau de beneficiere de o anumită ofertă ci din contră, nu a ridicat nici un fel de obiecțiuni ci chiar a fost mulțumită de contractul de credit timp de aproape 6 ani.

Clauzele contestate de reclamantă nu sunt contrare bunei-credințe. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu aduce niciun argument pentru care clauzele contestate de ea ar fi contrare bunei - credințe, aceasta limitându-se la a invoca doar că pârâta nu a făcut dovada negocierii. B. nu a întreprins nicio acțiune de convingere a încheierii contractului de credit, ci s-a limitat la prezentarea unei oferte, în care modul de stabilire comisioanelor contestate este unul clar stipulat.

Clauzele contestate de reclamantă nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-l privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului. Reclamanta invocă dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu ca urmare a unui prezumtiv dezechilibru contractual (care ar fi putut fi foarte simplu remediat, spre exemplu, prin refinanțarea creditului în condiții mai avantajoase la o altă bancă), ci profită de prevederile acestei legi în vederea obținerii în mod nejustificat eliminarea comisioanelor contestate.

Clauza de la art. 9 lit. b) din Condițiile speciale din contractul de credit privind perceperea unui comision de acordare nu este abuzivă. Perceperea comisionului de acordare a creditului este justificată prin prisma demersurilor efectuate anterior încheierii creditului, pentru verificarea bonității clienților. D. fiind faptul că banca a prestat servicii în concret în contrapartida perceperii acestui comision și ținând cont și de valoarea relativ redusă și proporțională cu valoarea creditului acordat, perceperea unui asemenea comision nu prezintă în niciun mod premisele de a crea un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului, așa cum se susține în mod neîntemeiat.

Clauza 9 lit. c din Condițiile speciale din contractul de credit nu este abuzivă. Conform pârâtei, comisionul de administrare se percepe pentru administrarea contului de credit și cuprinde costuri cu operațiuni bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea permanentă a clientului. Astfel, nu se poate face confuzie între dobândă si comisionul de administrare întrucât dobânda este percepută pentru lipsa de folosință a unei sume mari de bani pe o perioadă îndelungată de timp, iar comisionul de administrare pentru operațiunile realizate de pârâta în vederea administrării contului de credit și în vederea utilizării/rambursării creditului acordat. Fiind un cost determinat de o activitate constantă ca volum și intensitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului, este firesc ca acest comision să aibă aceeași valoare, constantă, pe întreaga perioadă. este firesc ca acest comision să fie prevăzut în cuantum fix, constant pe toată perioada de creditare și să fie raportat la valoarea creditului și nu la sold, pentru că implicarea băncii și serviciul prestat nu scade nici calitativ, nici cantitativ, pe măsură ce suma împrumutată este rambursată.

Clauza de la art. 9 lit. f) din Condițiile speciale din contractul de credit referitoare la comisionul de urmărire riscuri nu este abuzivă.

Urmărirea riscurilor presupune un set de operațiuni care pun serviciul de plată al împrumutatului în legătură cu acele evenimente din piața bancară, ce pot impacta capacitatea acestuia de rambursare a creditului. Aceste operațiuni sunt mai complexe și impun analiza evoluției creditului, în contextul mai larg, al activității băncii împrumutătoare precum și al evoluțiilor de pe piața interbancară.

A mai arătat pârâta că în prezenta cauză creditul acordat reclamantei nu este garantat cu nici un fel de garanție reală sau personală iar comisionul de urmărire riscuri este perceput exclusiv pentru creditele fără garanții reale mobiliare/imobiliare ori personale, în condiții de existență a riscului de credit.

Setul de operațiuni prestate de bancă în contul comisionului de urmărire a riscurilor:

- este necesar;

- este spre folosul împrumutatului, care, nefiind profesionist, nu ar ști cum să se pună la adăpost;

- este proporțional și adecvat față de pericolul potențial repertoriat pe piață și

- este fundamental diferit de setul de operațiuni prestate de bancă în contul comisionul de administrare.

În plus, comisionul de urmărire riscuri nu poate fi considerat ca fiind o dobândă mascată întrucât între cele două noțiuni nu există echivalență. Astfel, dobânda este percepută pentru lipsa de folosință a creditului acordat pe o perioadă mare de timp, care include și profitul băncii, iar comisionul de urmărire riscuri reprezintă plata serviciilor prestate de bancă constând în operațiuni care pun serviciul de plată al împrumutatului în legătură cu acele evenimente din piață bancară, ce pot impacta, grosso modo, capacitatea acestuia de rambursare a creditului.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 969 din Vechiul cod civil; prevederile Legii nr. 193/2000, ale Directivei 93/13/CEE și principiile de drept în care își are sediul materia.

Întâmpinarea a avut anexate înscrisuri: f. 55-150 vol. I, 1-106 vil II.

La data de 24.10.2014 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor si susținerilor acesteia ca neîntemeiate.

În ceea ce privește excepția nulității capetelor 1, 2, 3 și 5 din cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se observe ca valoarea obiectului cererii este de 9.118,872 lei, acestea fiind sumele plătite nedatorat si care se impun a fi restituite de către parata.

Reclamanta a arătat că a indicat cât se poate de clar și neechivoc obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum acesta este enunțat în petitul cererii introductive. S-a mai arătat că neprecizarea valorii obiectului cererii nu poate fi încadrată în rândul elementelor esențiale ale cererii de chemare în judecată, neimpunându-se anularea cererii pentru acest motiv.

În ceea ce privește clauzele cuprinse în contractul de credit pe care le pretinde ca fiind abuzive și a căror nulitate absolută o solicită, reclamanta le-a precizat ca fiind:

- Comisionul de acordare credit (pct. 9 lit. b);

- Comisionul de administrare calculat la valoarea inițială a creditului (pct. 9 lit. c) din contract);

- Comisionul de urmărire riscuri, calculat la valoarea inițială a creditului (pct. 9 lit. f) din contract).

În privința excepției lipsei de interes, reclamanta a solicitat să se constate faptul ca interesul in formularea prezentei întrunește toate condițiile legale prevăzute de art. 33 C., motiv pentru care solicită respingerea ca neîntemeiata a excepției invocate de parata.

Referitor la excepția prescripției, reclamanta a solicitat să se observe ca prezenta acțiune este introdusă în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, termen care curge începând cu data de 22.07.2014 - data la reclamanta a lichidat creditul, prin rambursare anticipata.

A mai arătat că sancțiunea care intervine în cauză este nulitatea absolută nu cea relativă, așa cum a învederat pârâta.

A mai solicitat reclamanta să se observe ca excepția inadmisibilității invocata de către pârâtă nu are incidența in speța, sumele de bani încasate in baza unor clauze abuzive putând fi cu ușurința restituite, in baza principiului restitutio in integrum, sens in care solicita respingerea excepției invocate, ca neîntemeiata.

In ceea ce privește inaplicabilitatea prevederilor OUG 50/2010 in speța dedusa judecații: dispozițiile art. 95 din ordonanța de urgență, astfel cum au fost modificate prin legea de aprobare, trebuie citite și interpretate în coroborare cu dispozițiile art. II alin. (1) din aceeași lege, care prevăd că, actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți.

Actul adițional a fost semnat de către pârâtă astfel că, prin raportare la data încheierii acestuia, este evident că prevederile OUG 50/2010 sunt incidente în cauză.

In ceea ce privește susținerile conform cărora clauzele reclamate de subsemnata nu sunt abuzive, reclamanta a arătat că hotărârea preliminară pronunțată în cauza Kasler este obligatorie pentru instanța de trimitere dar numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată întrebarea preliminară, nefiind obligatorie pentru toate instanțele din statele membre. A mai precizat reclamanta că nu se pot reține susținerile pârâtei conform căreia comisioanele contestate fac parte din obiectul principal al contractului, neputând face obiectul cercetării caracterului abuziv, având în vedere că acestea nu reprezintă decât o dobândă mascată.

Reclamanta a solicitat sa se observe ca instanțele romane s-au pronunțat in repetate rânduri cu privire la comisioanele reclamate si de subsemnata, constatându-se cu putere de lucru judecat caracterul abuziv si implicit nulitatea absoluta a clauzelor care permit perceperea acestora, fiind cat se poate de clar ca acestea pot fi cenzurate de către instanța.

A mai solicitat reclamanta sa se constate caracterul nenegociat al contractului de credit ce face obiectul prezentei cauze, acesta fiind in fapt un contract de adeziune, cu clauze preformulate, neavând niciodată posibilitatea de negociere a clauzelor contractuale.

A arătat că nu se poate vorbi de buna-credința a Băncii la momentul încheierii contractului de credit, din moment ce aceasta încalcă cu bună-stiință poziția de egalitate juridica a pârtilor cocontractante prin clauzele inserate in contract, urmând a înlătura si aceste susțineri ale acesteia, ca neîntemeiate.

În ceea ce privește inexistența dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, reclamanta a arătat că impunerea unui contract de adeziune, a unor comisioane abuzive, lipsirea de posibilitatea de a negocia în vreun fel clauzele contractuale, punerea de drept în întârziere pentru nerespectarea oricărei obligații și declararea scadentă a creditului cu efectul executării imobilului ipotecat, modificarea unilaterală a dobânzii și condițiilor bancare în raport de obiectul contractului, creează în mod evident un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

In alta ordine de idei, susținerile paratei cum ca prin eliminarea comisioanelor reclamate ca fiind abuzive, s-ar ajunge la situația in care banca ar realiza acte de comerț "gratuite sau in pierdere către reclamanta" sunt cel puțin surprinzătoare, prin raportare la dobânzile percepute de către banca si la spezele bancare pe care reclamanta le-a achitat in cei aproape 7 ani de derulare a contractului de credit. Or, un calcul simplu al contravalorii acestora poate fi foarte relevant pentru a determina caracterul "gratuit" al creditului acordat de către B..

În ceea ce privește analiza fiecărui comision reclamant ca fiind abuziv, reclamanta a arătat că practica judiciara in materie este cat se poate de concludenta, existând numeroase hotărâri pronunțate in acest sens, prin care s-a constatat caracterul abuziv al comisioanelor de acordare credit, de administrare (calculat la valoare inițiala a creditului) si de urmărire riscuri.

Raportat la susținerile pârâtei din întâmpinare, reclamanta a precizat, cu privite la comisionul de acordare credit perceput in cuantum de 1,95% flat din valoarea creditului, că nu poate fi justificat de către parata, in condițiile in care elementele enumerate prin întâmpinare, care determină în opinia sa perceperea acestuia, nu sunt in măsura sa conducă la achitarea acestuia in acest cuantum.

Cu atât mai mult poate fi justificat cuantumul sumelor stabilite cu acest titlu, in condițiile in care parata nu a fost în măsura sa indice măcar un singur criteriu de individualizare a acestuia, in vederea verificării de către instanța a modului de calcul al respectivului comision.

Or, daca justificarea acestui comision o reprezintă acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit, atunci nu se explica de ce cuantumul acesteia este invariabil de 1,95% - indiferent de tipul de contract, dintre cele oferite de către B. la acea vreme, si nici de ce acest cuantum este raportat la mărimea sumei împrumutate si nu la volumul, complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului, mai ales ca aceste contracte sunt preformulate, pentru oricare tip de credit.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 201 alin. (2), art. 351 Cod procedura civila.

Răspunsul la întâmpinare nu a avut anexate înscrisuri în susținere.

Prin încheierea de ședință din data de 20.01.2015, instanța a luat act că pârâta a renunțat la excepția nulității capetelor 1, 2, 3 și 5 din cerere și a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, a prescripției dreptului de a solicita anularea contractului de credit și a actului adițional și de a solicita sumele încasate în temeiul acestora și excepția inadmisibilității cererii de restituire a sumelor încasate, pentru considerentele arătate pe larg în cuprinsul încheierii ce face corp comun cu hotărârea.

Reclamanta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri în cadrul căreia pârâta să depună un calcul detaliat al fiecărui comision reclamat ca fiind abuziv, calculat de la data încheierii contractului si pana la momentul rambursării integrale a creditului precum si de orice alta proba a cărei necesitate de administrare ar reieși din cercetarea judecătorească.

Pârâta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei P. M., precum și orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar, în cadrul căreia a pus în vedere pârâtei să depună un calcul detaliat al fiecărui comision reclamat ca fiind abuziv.

Instanța a încuviințat pentru pârâtă și proba cu interogatoriul reclamantei P. M., răspunsurile la interogatoriu fiind anexate la fila 93-98 vol. III.

Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 07.03.2006, între reclamanta P. M., în calitate de împrumutat și pârâta B. Comercială Română SA, în calitate de bancă, a fost încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3188 PF/15.08.2007 (f. 11-14) având ca obiect acordarea unui credit în sumă de 7000 euro pentru o perioadă de 120 luni care se calculează la data primei trageri de credit.

Conform art. 9 din contract, pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane: comision rambursare anticipată, comision de acordare credit de 1,95% flat, comision de administrare de 3,50 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzut la pct. 1, comision de transformare pentru prima solicitare – flat de 0,50% flat, comision de transformare pentru următoarele solicitări – flat de 1,00% flat, comision de urmărire riscuri de 19,60 euro lunar, reprezentând un procent de 0,28% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1.

Preliminar, cu privire la aplicarea legii civile în timp, instanța reține că potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea, și încetarea sa. Pentru aceste motive, față de data încheierii contractului, instanța va analiza prezenta cerere prin prisma prevederilor Codului civil de la 1864.

În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, instanța reține că acest act normativ transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE, directivă al cărei scop a fost acela de a apropia actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate între vânzător sau un furnizor și consumator.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 193/2000 prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituită în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale industriale sau de producție, artizanale sau liberale conform alineatului 2 al aceluiași articol prin comerciant (profesionist) se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori literale, cât și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acestuia”.

Raportat la definiția termenilor ,, consumator’’ și ,, comerciant’’ consacrată de textul de lege menționat anterior, instanța reține că dispozițiile Legii nr. 193/2000 sunt pe deplin aplicabile speței de față întrucât pe de o parte, reclamanta a acționat în contractul încheiat cu pârâta în scopuri personale, exterioare oricărei activități comerciale iar pârâta are calitatea de comerciant în sensul art. 7 Cod comercial (aplicabil față de data încheierii contractului de credit ), fiind o persoană juridică autorizată care în temeiul unor contracte ce intră sub incidența legilor privind protecția consumatorilor acționează în cadrul activității sale comerciale.

În ceea ce privește obiectul dedus judecății, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, reclamanta a înțeles să-și precizeze acțiunea, constatându-se că aceasta a formulat o cerere întemeiată pe legislația privind protecția consumatorilor, contestând mecanismul procesual referitor la comisioanele cuprinse în contractul de credit, în sensul că se solicită constatarea caracterului abuziv, eliminarea din contract și restituirea sumelor încasate în temeiul comisionului de acordare credit (art. 9 lit. b din contract), de administrare calculat la valoarea inițială a creditului (pct. 9 lit. c) din contract) și de urmărire riscuri, calculat la valoarea inițială a creditului (pct. 9 lit. f din contract).

Prin urmare, analiza instanței se va limita la aceste trei comisioane, astfel cum a solicitat în mod expres reclamanta prin întâmpinarea depusă.

Pentru a verifica temeinicia susținerilor reclamantei în sensul că în contractul de credit încheiat cu pârâta au fost inserate clauze abuzive, instanța urmează să aibă în vedere prevederile art. 4 Legea 193/2000 conform cărora o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Prin urmare, acest text stabilește cu caracter general condițiile cumulative care trebuie întrunite pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă: clauza să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și dezechilibrul să fie în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.

Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; toți factorii care au determinat încheierea contractului; alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

În privința caracterului nenegociat al clauzelor contractuale instanța are în vedere, în primul rând, dispozițiile legale din legislația specială internă (art. 4 alin. 2 și 3 din Legea 193/2000 mai sus citate) care instituie prezumția relativă a caracterului nenegociat al clauzelor standard în favoarea consumatorului; aceasta poate fi răsturnată de profesionist prin dovada contrară, acestuia aparținând în exclusivitate sarcina probei.

În materia negocierii reclamanta trebuie să dovedească numai aspectul de fapt vecin și conex cu faptul probatoriu și anume calitatea de consumator și caracterul de contract preformulat (de adeziune) al contractelor de credit.

Cu privire la primul aspect, instanța deja a reținut calitatea de consumator a reclamantei.

În privința celui de-al doilea aspect, în sensul art. 3 din Ordinului ANPC nr. 92/2007, contractul preformulat se înțelege acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu.

În privința condițiilor privind dezechilibrul contractual în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe, instanța reține că dezechilibrul contractual presupune alterarea armoniei contractuale care este dată, în special, de echivalența și reciprocitatea prestațiilor; în analiza echilibrului contractual se au în vedere elemente precum conținutul drepturilor sau obligațiilor părților, valoarea la care acestea se raportează, precum și existența clauzelor prin care nu se acordă aceleași drepturi ambelor părți contractante.

Cu referire la buna credință instanța are în vedere considerentului nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.

Prin urmare în cauză aceste condiții vor fi analizate în mod distinct, în funcție de natura clauzelor contestate, respectiv cele privitoare la comisioane.

În ceea ce privește apărarea pârâtei în sensul că toate clauzele contractuale contestate stabilesc o prestație esențială a contractului de credit și reprezintă o remunerație a unui serviciu prestat astfel că din perspectiva jurisprudenței CJUE acestea fac parte din obiectul principal al contractului și nu pot face obiectul cercetării caracterului său abuziv, instanța reține că potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Reglementarea din dreptul național este în consens cu cea din dreptul european, art. 4 alin (2) din Directiva nr. 13/93 stabilind că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Totodată, considerentul 19 al Directivei arată că “aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate”.

Rezultă că pentru a putea exclude de la controlul jurisdicțional o clauză aceasta trebuie să descrie ”obiectul principal” al contractului.

Prin raportare la dispozițiile legale se mai sus, instanța apreciază că nu pot fi incluse în noțiunea de obiect principal al contractului de credit comisioanele reclamate ca fiind abuzive deoarece acestea nu se referă la prestația caracteristică, potrivit naturii convenției.

Comisioanele percepute de bancă în temeiul unui contract de credit nu sunt vizate de textul articolului 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CE, care face referire la faptul ca “aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte.

Comisionul de acordare credit, comisionul de administrare și cel de urmărire riscuri nu constituie contravaloarea prestării vreunui serviciu contractual, prin raportare la obiectul principal al convenției, astfel încât acestea nu sunt incluse în preț.

Ca atare, instanța urmează a analiza dacă și în ce măsură clauzele referitoare la comisioane sunt abuzive.

Preliminar, cu privire la caracterul negociat al clauzelor contestate, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 193/2000 și la definiția cuprinsă în art. 3 din Ordinul ANPC nr. 92/2007, instanța reține că acestea au un caracter preformulat, fiind utilizate în mod general, repetat de către pârâtă în activitatea sa curentă iar reclamanta nu a avut posibilitatea de a influența natura acestora. Negocierea presupune disponibilitatea din partea fiecărei părți, în anumite limite determinate de atingere a intereselor sale economice, de a-și ajusta propria poziție contractuală ca reacție la solicitările și propunerile părții cocontractante. Negocierea trebuie să fie una reală, derulată cu bună credință. Buna-credință în cadrul negocierilor presupune disponibilitatea reală în sensul atingerii acelei forme a contractului care să caracterizeze în mod optim interesele ambelor părți și nu una formală, deghizată, în care poziția părților este prestabilită. În lumina acestor principii, o confruntare de poziții limitată doar la acceptarea sau declinarea unei oferte nu reprezintă o veritabilă negociere.

Prin urmare, instanța va reține caracterul nenegociat al comisioanelor contestate în cauză, având în vedere că prezumția relativă a caracterului nenegociat al clauzelor standard reglementată de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 ce operează în favoarea consumatorului nu a fost răsturnată de către pârâtă prin probatoriul administrat.

În ceea ce privește prima clauză invocată de către reclamantă ca fiind abuzivă, respectiv cea cuprinsă în art. 9 lit. b din contractul de credit bancar, instanța reține că prin acest articol s-a stabilit un comision de acordare credit de 1,95% flat. Potrivit art. 3.1 din condițiile generale ale contractului de credit, comisionul de acordare credit se plătește la prima tragere a creditului și se calculează la valoarea creditului prevăzută în contract.

Pârâta susține în cuprinsul întâmpinării (4.6 pct. (108) și (109) că acest comision reprezintă una din spezele contractului aferente creditului care este acordat în urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit și a solidității garanțiilor – reale sau personale astfel că perceperea acestuia este justificată prin prisma demersurilor efectuate de către bancă anterior încheierii creditului, pentru verificarea bonității clienților.

Instanța reține că obligația de a verifica dacă persoană/cererea întrunește condițiile de creditare revine băncii, ca furnizor de servicii, deci costurile acestor activități trebuie suportate de către cel ce impune aceste verificări. Astfel cum a arătat și pârâta în cuprinsul întâmpinării, operațiunile realizate de angajații băncii sunt anterioare creditării efective iar viitorul client nu are niciun control asupra activităților astfel desfășurate. Prestațiile băncii sunt anterioare întrunirii acordului de voință, consimțământul consumatorului intervenind după efectuarea acestora. Mai mult, acest cost nu este suportat decât de persoanele ce obțin creditul solicitat, cu toate că aceleași resurse se consumă și în cazul cererilor ce nu se finalizează prin acordarea de credit.

În concluzie, instanța apreciază că suportarea de către consumator a unor costuri aferente unor demersuri anterioare creditului și în afara exprimării consimțământului creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților iar exigențele bunei-credințe nu sunt respectate, motiv pentru care va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 9 lit. b din contractul de credit nr. 3188 PF/15.08.2007.

În privința clauzei prevăzute în convenția de credit art. 9 lit. c din contractul de credit bancar, instanța constată potrivit clauzei respective, pentru creditul pus la dispoziție banca percepe un comision de administrare de 3,50 euro, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1.

Comisionul de la art. 9 lit. c este detaliat la art. 3.9 din Condiții generale, stipulându-se că acesta este în sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevăzută la pct. 1 din contract.

Această clauză este criticată în esență din perspectiva faptului că reprezintă o dobândă mascată și că este calculat și perceput la valoarea inițială a creditului și nu la soldul acestuia, ceea ce va face, în cazul creditelor acordate pe o perioadă mai îndelungată, ca dobânda să fie chiar mai mică decât comisionul.

Analizând clauza criticată prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000, instanța apreciază aceasta determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, deoarece valoarea comisionului ce se achită lunar, pe toată durata creditului, se raportează la valoarea inițială a creditului, ceea ce conduce la plata unei sume ce nu este corelată cu valoarea soldului rămas de achitat în fiecare lună de plată.

Totodată, instanța nu poate reține apărarea pârâtei din cuprinsul întâmpinării (paragraful 123) în sensul că este normal ca acest comision să aibă o valoare constantă deoarece implicarea băncii și serviciul prestat nu scade nici calitativ nici cantitativ, pe măsură ce suma împrumutată este rambursată. Dacă acest comision ar fi perceput pentru implicarea băncii în monitorizarea creditului și pentru serviciile prestate în acest scop, indiferent de valoarea soldului, ar fi fost normal ca pentru toți clienții băncii să existe același comision fix de administrare. Or, banca percepe un comision tocmai prin raportare la valoarea creditului, nu prin raportare la operațiunile de administrare efectuate, cu toate că toți consumatorii care încheie același tip de credit în cadrul aceleiași instituții se află într-o situație similară iar operațiunile de administrare efectuate de pârâtă sunt aceleași.

Mai mult, terminologia folosită-comision de administrare - nu este descrisă nici în cuprinsul condițiilor speciale nici al celor generale ale convenției, astfel încât reclamanta să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care este perceput acest comision. Condițiile perceperii comisionului de administrare trebuie să fie suficient de clar determinate ori în speță, nu au fost indicate elemente precise și individualizate cu privire la comisionul de administrare.

Potrivit susținerilor pârâtei din cuprinsul întâmpinării (paragraful 117 și 118), comisionul de administrare reprezintă un cost care trebuie suportat de către beneficiar pentru serviciul de monitorizare a creditului prestat de către bancă.

Cu toate acestea, obligația de a de a efectua operațiuni în scopul rambursării creditului acordat revine băncii, ca furnizor de servicii, deci costurile aferente acestor activități trebuie suportate de cel ce impune aceste operațiuni.

Imperativul protecției consumatorilor impune eliminarea unor clauze care atrag costuri considerabile și disproporționate cu serviciile prestate, cu atât mai mult cu cât acestea au fost deja cuantificate în calculul dobânzii revizuibile. Specificul activității unui profesionist (comerciant, conform vechii legislații) îl reprezintă organizarea pe riscul său, cuantumul unui comision introdus printr-o clauză a cărei negociere nu este posibilă, neputând să aibă semnificația transferării asupra consumatorilor a tuturor costurilor de activitate a băncii legată de activitatea de creditare.

Constatarea caracterului abuziv al acestei clauze nu este de natură să încalce libertatea contractuală câtă vreme aceasta nu poate fi exercitată decât în limitele fixate de legislația consumeristă, care are un caracter restrictiv tocmai în considerarea faptului că urmărește să asigure echilibrul contractual între părțile aflate în poziții de inegalitate.

Prin urmare, instanța apreciază că suportarea de către consumator a unui astfel de cost, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar exigențele bunei-credințe nu sunt respectate, motiv pentru care va constata caracterul abuziv al clauzei inserate în art. 9 lit. c din contractul de credit nr. 3188 PF/15.08.2007.

Referitor la clauza cuprinsă la art. 9 lit. f din Condițiile speciale din contractul de credit referitoare la comisionul de urmărire riscuri, instanța reține că prin aceasta s-a conferit dreptul băncii de a percepe un comision de urmărire riscuri de 19,60 euro lunar, reprezentând un procent de 0,28% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1. Acest text trebuie corelat cu art. 3.8 din contractul de credit care prevede că acest comision se calculează flat, prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat de la pct. 1. Clientul achită comisionul de urmărire riscuri lunar, odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de urmărire riscuri se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.

Această clauză a fost criticată de către reclamantă prin prisma faptului că acest comision nu reprezintă un cost actual al creditului și reprezintă o asigurare pe care banca și-o ia împotriva riscului intrării consumatorului în incapacitate de plată. Este un cost eventual și nu a actual iar banca îl încasează lunar și nu îl returnează consumatorului bun platnic după unul sau mai mulți ani de derulare a contractului fără incidente de plată.

Analizând clauza mai sus menționată din perspectiva prevederilor art. 4 alin. 6 Legea nr. 193/2000, instanța reține că aceasta nu este redactată . și inteligibil, simpla menționare a denumirii și a cuantumului comisionul nefiind in măsură să satisfacă această exigență. . cunoscut încă de la momentul încheierii contractului valoarea comisionului de risc dar nu a avut nici o posibilitate de a-l modifica sau de a-l exclude din contractul de credit. Mai mult, riscul acoperit prin perceperea acestui comision nu este definit și nici explicat in cuprinsul convenției cu toate că suma percepută este una semnificativă, având o valoare raportată la întregul credit, plătibilă lunar, pe toată durata derulării contractului.

Terminologia folosită – comision de risc, nu este descrisă nici în cuprinsul condițiilor generale și nici în cuprinsul condițiilor speciale ale convenției de credit încheiate de părțile în litigiu, astfel încât reclamanta să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute sume cu titlu de comision de risc. Or, clauza contractuală ar trebui să configureze o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște, încă de la debutul perioadei contractuale, în ce condiții datorează comisionul de risc. Totodată, condițiile perceperii comisionului de risc trebuie să fie suficient de clar arătate și determinate, astfel încât, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, care atrage perceperea comisionului de risc, s-a produs. Cerințele arătate nu sunt îndeplinite în speță, câtă vreme sintagma comision de risc nu a fost raportată la elemente precise și individualizate.

Totodată, instanța trebuie să aibă în vedere conform art. 4 alin. 5 Legea nr. 193/2000 natura serviciilor prestate de pârâtă - instituție bancară, factorii care au determinat încheierea contractului, starea de nevoie a consumatorului care a solicitat suma de bani precum și celelalte clauze ale contractului. Având in vedere aceste elemente instanța constată că pârâta a majorat costul contractului făcând obligația consumatorului mai oneroasă, de natură a crea un dezechilibru semnificativ intre obligațiile părților, clauza servind exclusiv intereselor băncii fără a da posibilitatea împrumutatului de a verifica dacă s-a produs riscul, care este natura acestuia, dacă suma solicitată este proporțională și necesară cu riscul acoperit și dacă acesta nu putea fi acoperit prin celelalte sume plătite de consumator in temeiul contractului (dobânzi, comisioane, etc).

Instanța apreciază că nu prezintă relevantă si nu pot fi luate în considerare explicațiile pârâtei din cuprinsul întâmpinării in sensul că urmărirea riscurilor presupune acele operațiuni bancare, care pun serviciul de plată al împrumutatului in legătură cu acele evenimente de pe piața financiar-bancară ce pot impacta capacitatea acestuia de rambursare a creditului, operațiuni ce impun analiza evoluției creditului în contextul mai larg al activității băncii împrumutătoare precum și al evoluțiilor de pe piața interbancară. Pentru a decide astfel, instanța are in vedere faptul că riscurile nu au fost identificate și explicate in cuprinsul contractului ceea ce ar fi adus clauzei un caracter inteligibil si previzibil.

Mai mult, lit. g din lista anexă la Legea nr. 193/2000 caracterizează drept abuzive și acele clauze care dau comerciantului dreptul exclusiv de a interpreta clauzele contractuale astfel că in caz de dubiu interpretarea trebuie realizată în favoarea împrumutatului consumator.

În susținerea considerentelor expuse anterior, trebuie reținute și prevederile art. 36 OUG 50/2010, în cuprinsul cărora nu este enumerat și comisionul de risc. Chiar dacă acest act normativ nu se aplică și contractelor în curs de executare, voința legiuitorului in sensul eliminării unei astfel de clauze poate constitui un indiciu in sensul caracterului abuziv al acesteia.

Instanța apreciază că inserarea clauzei privind comisionul de risc în scopul exclusiv de a spori costul creditului și a institui o dobândă deghizată, în absența unei contraprestații reale pentru consumator și în absența unui veritabil risc contractual care să fie acoperit prin acest comision. Prin urmare, instanța urmează a constata caracterul abuziv al clauzei cuprinsă la art. 9 lit. f din contract.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va constata caracterul abuziv al următoarelor clauze ale contractului de credit nr. 3188 PF/15.08.2007 – Condiții speciale: art. 9 lit. b privind comisionul de acordare credit; art. 9 lit. c privind comisionul de administrare; art. 9 lit. f privind comisionul de urmărire riscuri.

În conformitate cu prevederile art. 6 Legea nr. 193/2000 clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului iar sancțiunea constând în lipsirea actului juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă este nulitatea absolută, astfel cum s-a reținut pe larg și în cuprinsul încheierii prin care s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre.

Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzelor menționate anterior și va dispune eliminarea acestor clauze din contractul de credit nr. 3188 PF/15.08.2007.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei de restituire a sumelor achitate în temeiul clauzelor abuzive, instanța reține că unul dintre principiile consecințelor juridice ale aplicării sancțiunii nulității îl reprezintă principiul retroactivității efectelor nulității ceea ce presupune ca nulitatea să producă efecte nu numai pentru viitor ci și pentru trecut, pe toată perioada cuprinsă între momentul încheierii contractului și anularea acestuia. Din acest principiu decurge un altul respectiv cel al restabilirii situației anterioare conform căruia tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care actul nu ar fi fost încheiat.

Instanța reține că aceste principii sunt aplicabile în speță întrucât contractul de credit nu este un act juridic cu executare succesivă.

Din calculele efectuate de către pârâtă și necontestate de către reclamantă, a rezultat că pârâta a încasat de la reclamantă suma de 136,5 euro cu titlu de comision de acordare credit, suma de 294 euro cu titlu de comision de administrare și suma de 1.646,4 euro cu titlu de comision de urmărire riscuri.

Având în vedere soluția cu privire la aceste comisioane, instanța va obliga pârâta să restituie reclamantei suma totală de 2.076,9 euro (compusă din: 136,5 euro comision de acordare credit, 294 euro comision de administrare și 1646,4 euro comision de urmărire riscuri), ce se va achita în lei la cursul BNR din ziua plății.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor încasate nejustificat de către pârâtă, instanța reține că potrivit art. 1082 Cod civil, debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate ca nu este rea-credință din parte-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza străină, care nu-i poate fi imputata. Art. 1084 prevede că daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit. Potrivit art. 1088 Cod civil, la obligațiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legala, afara de regulile speciale in materie de comerț, de fidejusiune si societate. Aceste daune-interese se cuvin sa facă ca creditorul sa fie ținut a justifica despre vreo paguba; nu sunt debite decât din ziua cererii in judecata, afara de cazurile in care, după lege, dobânda curge de drept.

Având în vedere aceste dispoziții legale și în baza principiului disponibilității, instanța reține că pârâta are dreptul și la dobânda legală aferentă sumelor încasate de către pârâtă cu titlu de comisioane, calculată prin raportare la debitul principal, de la data introducerii acțiunii pe rolul instanței (22.07.2014) până la achitarea integrală și efectivă a debitului.

În privința capătului de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unor noi grafice de rambursare, instanța reține că în cursul lunii iulie 2014, reclamanta a restituit mai multe sume de bani în scopul rambursării anticipate a creditului, aspect necontestat de niciuna dintre părți.

Graficele de rambursare prezintă importanță pe parcursul derulării contractului, în cuprinsul acestora fiind individualizate în mod expres și detaliat sumele pe care împrumutatul trebuie să le plătească lunar în vederea acoperirii creditului.

Având în vedere încetarea contractului de credit prin rambursarea anticipată a debitului, instanța va respinge capătul de cerere având ca obiect emiterea de către pârâtă a unor noi grafice de rambursare, ca neîntemeiat, nemaiexistând nici un temei pentru care pârâta să emită astfel de grafice, în condițiile inexistenței unei obligații a reclamantei de a achita lunar ratele de credit.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. 1 NCPC partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Luând în considerare însă faptul că cererea principală a fost admisă numai în parte, instanța va face aplicarea în cauză a prevederilor art. 453 alin. 2 NCPC și va admite în parte cererea fiecărei părți privind cheltuielile de judecată proporțional cu pretențiile admise.

Astfel, instanța reține că cererea reclamantei a fost admisă în parte, în proporție de 83,33% (fiind admise 5 capete de cerere din 6 formulate), astfel că instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.916,66 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. (83,33%*3500), achitat în temeiul facturii nr. . nr. 0003/23.03.2015 și achitată conform chitanței nr. 003/23.03.2015 (f. 112 vol. III).

Totodată, susținerile pârâtei au condus la câștigarea de către aceasta a procesului în proporție de 16,67% (fiind respins un capăt de cerere din 6 formulate), motiv pentru care instanța va obliga reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 910,11 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat (16,67%*5.459,60), achitat în temeiul facturii . nr._/23.09.2014 (f. 114 vol. III) astfel cum rezultă din extrasul de cont de la fila 115 vol. III.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea precizată, formulată de către reclamanta P. M., CNP_ cu domiciliul ales în sector 3, București, SF.VINERI, nr. 21A, ., ., în contradictoriu cu pârâta B. Comercială Română cu sediul ales în sector 1, București, Șoseaua București-Ploiești, nr. 1A, .. 4.

Constată caracterul abuziv al următoarelor clauze ale contractului de credit nr. 3188 PF/15.08.2007 – Condiții speciale:

- Art. 9 lit. b privind comisionul de acordare credit;

- Art. 9 lit. c privind comisionul de administrare;

- Art. 9 lit. f privind comisionul de urmărire riscuri.

Constată nulitatea absolută a clauzelor mai-sus menționate și dispune eliminarea acestora din contractul de credit nr. 3188 PF/15.08.2007.

Obligă pârâta să restituie reclamantei suma totală de 2.076,9 euro (compusă din: 136,5 euro comision de acordare credit, 294 euro comision de administrare și 1646,4 euro comision de urmărire riscuri), ce se va achita în lei la cursul BNR din ziua plății.

Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă debitului principal, calculată de la data introducerii acțiunii (22.07.2014) până la momentul achitării integrale și efective a debitului.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unor noi grafice de rambursare, ca neîntemeiat.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.916,66 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 910,11 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.04.2015.

Președinte, Grefier,

T. D.-G.T. A.

Red./DGT

Dact./AT

26.05.2015/4 ex.

← Obligaţie de a face. Sentința nr. 5120/2015. Judecătoria...		Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5059/2015. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie la executare. Sentința nr. 5546/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Sentința nr. 5151/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI Plângere contravenţională. Sentința nr. 5118/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Sentința nr. 5120/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5059/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI Succesiune. Sentința nr. 5096/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI Revendicare imobiliară. Sentința nr. 5070/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5170/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI