Obligaţie de a face. Sentința nr. 5120/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5120/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 5120/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 5120
Ședința publică din data de 17.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte – I. A. M.
Grefier – T. C. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind reclamanții N. F. C. și N. C. G. în contradictoriu cu pârâtul N. A., având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 20.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 03.04.2015 și respectiv pentru astăzi, 17.04.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.09.2014, reclamanții N. F. C. și N. C. G. au chemat în judecată pârâtul N. A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună interdicția pârâtului de a închiria sau de a vinde fără acordul reclamanților imobilul conform Contractului de donație nr 1374 din 15.07.2010 eliberat de Notarul Public G. Rozalinda, asupra căruia reclamanții dețin dreptul de proprietate în cote de 1/3 parti egale asupra imobilului situat in București, ., . 1, ., sector 3, compus din 2 camere si dependințe cu o suprafața utila de 48,71 mp, precum si dreptul de proprietate aflat în indiviziune forțată asupra partilor comune din imobil împreună cu dreptul de folosința asupra terenului aferent în suprafața de 7,81 mp, precum și obligarea pârâtului la predarea către reclamanți prin mandatar a unei copii după cheile de la imobilul indicat .
În motivare, reclamantii au arătat că la data de 15.07.2010 a fost încheiat un contract de donație nr 1374/15.07.2010 eliberat de N. Public G. Rozalinda prin care s-a transmis de către N. G. si N. M. în indiviziune și în cote egale de 1/3 fiului acestora N. A. și nepoatei de fiu N. F. -C. precum și nepotului de fiu, minorului N. C. G. dreptul de proprietate asupra imobilului situat in București, ., .. 1,. din 2 camere si dependințe cu o suprafața utila de 48,71 mp precum si dreptul de proprietate aflat în indiviziune forțată asupra partilor comune din imobil împreună cu dreptul de folosință asupra terenului aferent în suprafața de 7,81 mp. Au mai aratat ca paratul a recurs la inchirierea acestui imobil fara a avea acordul lor.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1528 Cod Civil.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori și interogatoriu.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 40 lei. ( fila 10 ).
Pârâtul, deși legal citat nu a depus întâmpinare.
La termenul din 23.01.2015 reclamantii au aratat ca solicita ca paratul sa fie obligat sa nu vanda cota parte ideala din imobilul din litigiu.
La termenul din 20.03.2015 instanța a încuviințat pentru reclamanti proba cu înscrisuri, proba testimoniala cu martorii T. G. L. și O. A.-Ninel și proba cu interogatoriul pârâtului și s-a procedat la administrarea acestora.
La data de 20.03.2015 reclamantii au depus concluzii scrise.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
În fapt, prin contractul de donatie autentificat de BNP CREDO, sub nr. 1374/15.07.2010 (f. 8, 9) N. G. si N. M. in calitate de donatori au transmis reclamantilor N. F. -C. si N. C. G. si paratului N. A., in calitate de donatari, în indiviziune și în cote egale de 1/3 dreptul de proprietate asupra imobilului situat in București, ., .. 1, ., sector 3 compus din 2 camere si dependințe cu o suprafața utila de 48,71 mp precum si dreptul de proprietate aflat în indiviziune forțată asupra partilor comune din imobil împreună cu dreptul de folosință asupra terenului aferent în suprafața de 7,81 mp.
Astfel, instanta retine ca reclamanti si paratul din prezenta cauza au calitatea de coproprietari asupra imobilului situat București, ., .. 1,., sector 3.
Pe calea prezentei actiuni, reclamantii au sustinut ca nu le este respectat de catre parat dreptul de coproprietate asupra imobilului situat București, ., .. 1,., sector 3, solicitand obligarea pârâtului sa nu închirieze imobilul mentionat mai sus fără acordul reclamanților si sa nu vanda cota parte ideala din imobilul mentionat mai sus fără acordul reclamanților (conform precizarilor reclamantilor de la termenul din 23.01.2015), precum și obligarea pârâtului la predarea către reclamanți prin mandatar a unei copii după cheile de la imobilul indicat.
In drept, potrivit art. 6 alin. 6 din Noul cod civil „Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.”
Astfel, avand in vedere ca se invoca efectele viitoare a unei situații juridice născute din raporturile de proprietate anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, in conformitate cu 6 alin. 6 din Noul Cod civil, instanta apreciaza ca in speta sunt aplicabile dispozitiile Noului Cod Civil.
In ceea ce priveste primul capat de cerere avand ca obiect obligarea pârâtului sa nu închirieze imobilul mentionat mai sus fără acordul reclamanților, instanta retine ca in conformitate cu art. 641 alin. 1 din Noul Cod civil „(1) Actele de administrare, precum încheierea sau denunțarea unor contracte de locațiune, cesiunile de venituri imobiliare și altele asemenea, cu privire la bunul comun pot fi făcute numai cu acordul coproprietarilor ce dețin majoritatea cotelor-părți.” Or, in speta, inclusiv paratul a recunoscut prin raspunsul la intrebarea nr. 3 (f. 74) ca a inchiriat imobilul de doua ori fara a avea acordul reclamantilor. Aceste aspecte sunt confirmate si de martorii T. G. L. și O. A.-Ninel care au declarat ca paratul a inchiriat imobilul fara a avea acordul reclamantilor (f. 81-86). Totodata in acest context, instanta mai retine ca ambii martori au aratat ca reclamanta N. F. -C. nu este de acord ca imobilul sa fie inchiriat. F. de cele expuse si avand in vedere disp. art. 641 alin. 1 din Noul Cod civil, constatand ca paratul si-a incalcat obligatia legala de a nu inchiria imobilul in lipsa acordului majoritatilor proprietarilor, va admite in parte acest capat de cerere si va obliga paratul să nu închirieze fără acordul majorității coproprietarilor apartamentul nr. 52 situat în București, ., .. 1, . și terenul aferent în suprafață de 7,81 mp.
In ceea ce priveste al doilea capat de cerere avand ca obiect obligarea pârâtului sa nu vanda cota parte ideala din imobilul mentionat mai sus fără acordul reclamanților, instanta retine ca in conformitate cu art. 634 alin. 1 din Noul Cod civil „Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părți din dreptul de proprietate și poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipulație contrară.” F. de aceste dispozitii legale rezulta ca paratul este indreptatit sa vanda cota parte ideala de 1/3 din imobilul pe care il detine fara a avea acordul reclamantilor, astfel ca va respinge acest capat de cerere ca neintemeiat.
In ceea ce priveste al treilea capat de cerere avand ca obiect obligarea pârâtului la predarea către reclamanți prin mandatar a unei copii după cheile de la imobilul indicat, instanta constata ca reclamantii nu au dovedit ca se afla in imposibilitate de a intra in imobilul situat în București, ., ., sector 3, chiar mai mult martorii T. G. L. și O. A.-Ninel au declarat ca reclamantii au acces in imobil, martorul O. A.-Ninel intrand in imobil cu mandatara reclamantilor, doamna N. G., chiar in duminica dinaintea audierii acestuia (20.03.2015). Avand in vedere ca reclamantii nu au dovedit ca nu au o cheie cu care sa intre in imobil, va respinge acest capat de cerere ca fiind neintemeiat.
În temeiul 453 Cod de procedura civila si având în vedere principiul disponibilității, instanța urmează să ia act că reclamanții si-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, iar pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții N. F. C., CNP_ și N. C. G., CNP_, prin mandatar N. G., cu domiciliul ales la mandatar N. G. în ., ., în contradictoriu cu pârâtul N. A., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, ., ., ..
Obligă pârâtul să nu închirieze fără acordul majorității coproprietarilor apartamentul nr. 52 situat în București, ., .. 1, . și terenul aferent în suprafață de 7,81 mp.
Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Ia act că reclamanții si-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică de la 17.04.2015.
Președinte Grefier
I. A. M. T. C. N.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5118/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 5094/2015. Judecătoria... → |
---|