Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 18474/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
Sentinta civila Nr._/2015
Ședința publică de la 21.12.2015
Instanta constituita din:
P.: M. A.
Grefier: C. C.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantii M. M. si T. M. și pe pârâtii V. P. LUIGI, K. SA P. REPREZENTANT K. ROMANIA SRL, ., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc verbal in sedinta publică de la 14.12.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la termenul din 21.12.2015 cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
P. cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti la data de 17.06.2014, reclamanta M. M. i-a chemat in judecata pe paratii V. P. LUIGI si K. ROMANIA SRL solicitand sa se constate ca adevăratul beneficiar al contractului de credit nr. PFS 622/18.04.2014 este V. P. Luigi.
ln motivarea cererii, arata ca in data de 18.04.2006 s-a incheiat contractul de credit nr. PFS 622/18.04.2006 intre Banca Comerciala R. S.A- Sucursala Sector 1 si M. M. pentru suma de 31.000 lei. Aceasta suma de bani ii era necesara numitului V. P. pentru a-si refinanta societatea care incepuse sa aiba probleme financiare. La insistentele acestuia si cu promisiunea acestuia ca va achita fara nicio problema toate ratele scadente, bazandu-se pe buna sa credința, reclamanta a contractat acest credit. La acea data era angajata a . iar paratul V. P. Luigi a convins aproximativ 30 persoane, angajate ale societății sa contracteze credite in vederea finanțării societății. S-a mai incheiat un contract de imprumut care are ca parti contractante pe reclamanta si pe dl. V. P. Luigi reprezentant legal al ., contract incheiat la data de 01.05.2007. Calitatea partilor contractante este următoarea: reclamanta are calitatea de imprumutator iar ., reprezentata de V. P. Luigi are calitatea de imprumutat. La incheierea contractului V. a asigurat-o ca va achita suma imprumutata asa cum este prevăzut in clauzele contractuale. Reclamanta mai arata ca exista inserata in contractul de credit bancar obligația dl. V. de a achita ratele scadente. Începand cu luna mai 2010, paratul nu si-a mai respectat obligațiile contractuale, acesta ignorand total acest lucru. De fiecare data cand lua legătura cu acesta si ii cerea o explicație in legătura cu situația creata, acesta ii comunica faptul ca nu stie ce răspuns sa ii dea si ca nu dispunea de bani in acel moment.
Mai arata ca inaintea incheierii contractului de credit bancar nr. PFS 622/18.04.2006, intre reclamanta si dl. V. P. Luigi a existat o intelegere verbala care prevedea faptul ca se obliga sa achite rate lunare către BCR, dat fiind faptul ca suma de bani creditata i-a fost remisa acestuia. Mai mult decat atat, este inserata o clauza in contractul de credit prin care dl. V. semnează si se obliga sa o respecte. Arata ca urmare a neachitarii de către parat a obligațiilor contractuale lunare, i s-a cauzat un enorm prejudiciu. Reclamanta este inscrisa in Biroul De Credit si astfel nu mai poate contracta in momentul de fata niciun alt credit. Reclamanta arata ca a mai contractat credite de nevoi personale si toate ratele lunare sunt plătite la zi, neavand nicio problema in acest sens. Daca ar fi fost de rea-credinta sau platnica, situația celorlate credite ale sacesteia ar fi fost similara cu cea a creditului BCR, credit de care a beneficiat dl. V. P. Luigi. Astfel BCR a inceput sa o notifice in vederea achitării transelor restante si chiar a executării silite. BCR a cesionat creanța către . .), aceasta societate agasand-o cu telefoane si scrisori prin care o avertizează ca in cazul neachitarii debitului va fi executata silit. Mai arata ca la data de 06.11.2011 s-a incheiat intre . .) in calitate de creditor si dl. V. P. Lugi in calitate de debitor un angajament de plata, prin care dl V. se obliga in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare sa achite suma de 35.683 lei. Conform angajamentului de plata paratul recunoaște caracterul cert, lichid si exigibil al creanței si este de acord cu achitarea acestuia. Totodată, este de acord ca in cazul in care nu va respecta angajamentul, creditorul poate sa ia orice măsura necesrara impotriva sa, in vederea recuperării debitului. Adevăratul beneficiar al acestui contract de credit este dl. V. P. Luigi, nu reclamanta.
P. cererea conexa depusa la data de 05.08.2014, reclamantul T. M. solicita, in contradictoriu cu aceiasi parati, sa se constate ca adevăratul beneficiar al contractului de credit nr. PFS 427/24.03.2006 este V. P. Luigi.
In motivarea acestei cereri, reclamantul T. M. arata ca in data de 24.03.2006 s-a incheiat contractul de credit nr. PFS 427/24.03.2006 intre Banca Comerciala R. S.A- Sucursala Sector 1 si reclamant pentru suma de 12.800 lei. Aceasta suma de bani ii era necesara paratului V. P. pentru a-si refinanta societatea care incepuse sa aiba probleme financiare. La insistentele acestuia si cu promisiunea acestuia ca va achita fara nicio problema toate ratele scadente, bazandu-se pe buna sa credința am contractat acest credit. Precizez faptul ca la acea data era angajat al societății, in funcția de șofer, iar paratul V. P. Luigi a convins aproximativ 30 persoane, angajate ale societății sa contracteze credite in vederea finanțării societății.
La incheierea contractului dl.. V. l-a asigurat ca va achita suma imprumutata asa cum este prevăzut in clauzele contractuale.
Dl. V. l-a imputernicit pe el si pe o alta angajata a societății sa achite ratele lunare la banca pentru toate persoanele ce au fost convinse sa crediteze pentru acesta, remitandu-le sumele necesare in fiecare luna.
Începand cu luna mai 2010, paratul nu si-a mai respectat obligațiile contractuale. In data de 26.10.2011 acesta a semnat un angajament de plata cu societatea K. INTERNATIONAL, societate care este indreptatita sa recupereze creanța ce a rezultat din contractul de credit bancar PFS 427/24.03.2006, angajament prin care se obliga sa plătească creanța restanta in valoare de 15.925 lei. Conform angajamentului de plata paratul V. P. Luigi recunoaște caracterul cert, lichid si exigibil al creanței si este de acord cu achitarea acesteia. Totodată, este de acord ca in cazul in care nu va respecta angajamentul, creditorul poate sa ia orice măsura necesara împotriva sa, in vederea recuperării debitului.
Reclamantul era mandatat sa achite lunar la banca transele pe care le-a stabilit cu K. pentru 15 contracte de credit. Astfe, lunar ii erau remise ordine de plata si suma de bani aferenta acestora, acesta facand plățile la banca.
Reclamantul a fost mandatat prin procura speciala emisa de BNP CUTARU E. aut.sub nr. 1468/20.09.2009 se efectuze aceste plați in numele sau, semnătura sa fiindu-i opozabila dl. V.. A efectuat aceste plați pana in luna iunie 2013, iar in luna iulie 2013 au incetat raporturile contractuale de munca cu numitul V. P. Luigi si de atunci nu mai are cunostiinta de efectuarea plaților. Inaintea incheierii contractului de credit bancar nr.PFS 427/24.03.2006, intre reclamantul si dl. V. P. Luigi a existat o intelegere verbala care prevedea faptul ca se obliga sa achite rate lunare către BCR, dat fiind faptul ca suma de bani creditata i-a fost remisa dlui V.. Urmare a neachitarii de către dl.V. a obligațiilor contractuale lunare, i s-a cauzat un enorm prejudiciu. Reclamantul este inscris in Biroul De Credit si astfel nu mai poate contracta in momentul de fata niciun alt credit. Astfel, BCR a inceput sa il notifice in vederea achitării transelor restante si chiar a executării silite. BCR a cesionat creanța către . .). Adevăratul beneficiar al acestui contract de credit este dl. V. P. Luigi ca administrator al I. C. SRL, nu reclamantul.
In drept, reclamantii invoca dispozitiile art. 1175 Cod Civil, art. 1197 Cod Civil, art 194 NCPC.
P. intampinarea depusa la data de 14.10.2014, S.C. K. ROMANIA S.R.L.invoca exceptia lipsei calității procesuale pasive, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.
În motivarea intampinarii, arata ca în data de 24.03.2006 a fost încheiat un Contractul de credit nr. 427, între Banca Comercială Romană S.A., în calitate de împrumutător și T. M., în calitate de împrumutat, avand ca obiect acordarea sumei de 12.800 lei. Reclamanta și-a respectat obligația de a achita ratele de credit către Banca Comercială Romană S.A. pană în data de 28.10.2009, cand a încetat să mai facă plăți. În data de 23.02.2010 a fost încheiat un contract de cesiune de creanțe între Banca Comercială Romană S.A., în calitate de cedent și SeCapital S.a.R.L., în calitate de cesionar, prin care a fost cesionată și creanța rezultand din contractul de credit menționat anterior. Ca urmare a schimbării creditorului, debitorul cedat a fost notificat cu privire la cesiunea intervenită în data de 01.03.2010, totodată fiind efectuate și formalitățile înscriere a contractului de cesiune în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, dovada îndeplinirii acestor formalități fiind făcută cu numărul de aviz 2010-_-YZI. Ulterior, în data de 27.10.2011, a fost încheiat Contractul de cesiunea de creanțe, între SeCapital S.a.R.L, în calitate de cedent și K. S.A., în calitate de cesionar, prin care a fost cesionat un portofoliu de creanțe, printre care și cea rezultand din Contractul de credit nr. 427/24.03.2006 fiind îndeplinite formalitățile pentru opozabilitatea creanței cedate.
Potrivit dispozițiilor art. 36 teza I din noul Cod de procedură civilă, „calitatea procesuala rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății" coroborate cu cele ale art. 40 alin. (1) teza a 11-a din noul Cod de procedură civilă, „de asemenea, în cazul lipsei calității procesuale sau a interesului, instanța va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz".
Din analiza dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că trebuie să existe identitate între părțile din litigiu și subiectele raportului juridic dedus judecății.
P. Contractul de cesiune de creanțe încheiat în data de 23.02.2010, între Banca Comercială Romană S.A., în calitate de cedent și SECAPITAL S.a.R.L., în calitate de cesionar, a fost transmisă către SECAPITAL S.a.R.L. creanța rezultand din Contractul de credit nr. 427/24.03.2006, iar prin Contractul de cesiunea de creanțe din data de 27.10.2011 a fost transmisă aceeași creanță către K. S.A.
S.C. K. Romania S.R.L. este doar un administrator de active al noului creditor K. S.A. în temeiul împuternicirii acordate către S.C. K. Romania S.R.L.
P. urmare, reclamantul a chemat în judecată o persoană ca nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză întrucat K. Romania S.R.L. este doar un mandatar împuternicit să efectueze demersurile necesare pentru recuperarea creanțelor aflate în patrimoniul creditorului K. S.A.
În drept, iși intemeiaza intampinarea pe dispozițiile art. 36 teza I, art. 40 alin. (1) teza a ll-a, 723 alin. (1) teza a Ii-a și art. 996 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă.
P. cererea din 25.11.2014, reclamantii precizeaza cadrul procesual, solicitand chemarea n judecata a . reprezentant .; la aceeasi data depun raspuns la intampinarea formulata de .>
P. intampinarea depusa la 25.03.2015, paratul V. P. Luigi solicita anularea cererii completatoare ca nelegal timbrată, disjungerea cererii completatoare și judecarea acesteia în mod separat, îi temeiul art. 66 alin. 2 Cod procedură civilă, respingerea cererii completatoare prin admiterea excepției lipsei de interes a reclamantului T. M., respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecata în temeiul art. 453 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, arata ca prin cererea completatoare reclamantul T. M. solicită instanței ca prin hotărarea ce o va pronunțe să constate faptul că paratul este adevaratul adevăratul beneficiar al creditului nr.PFS 427 dindata de 24 martie 2006. În susținerea cererii sale, acesta arată că în realitate acest contract de credit este rezultatul unei acțiuni de interpunere de persoane, intervenientul încheind contractul de credit în numele reclamantului și la solicitarea sa, pentru finanțarea societății I. Compres S.R.L. în cadrul căreia a deținut calitatea de administrator. Mai mult decat atat, în spatele acestui contract simulat a stat înțelegerea verbală a părților care prevedea obligația reclamantului de achitare a ratelor lunare izvorate din contractul de credit precum și buna credință a reclamantului.
Jurisprudența în materie a calificat acțiunea în declararea simulației drept o acțiune îrnconstatare, ceea ce îi conferă acesteia un caracter imprescriptibil. Această soluție este în concordanță cu principiul potrivit căruia aparența de drept poate fi înlăturată oricand, actul juridic nefiind susceptibil de consolidare prin trecerea timpului. Asemenea acțiuni sunt, mai întotdeauna prescriptibile extinctiv și de aici se naște problema momentului în care prescripția acestor acțiuni începe să curgă.
Raportandu-se la acesta problemă două răspunduri apar a fi posibile: fie considerăcă acțiunea în realizare este dependentă de acțiunea în simulație în sensul că nu poate fi promovată atata timp cat adevăratele raporturi dintre părți nu sunt făcute publice printr-o hotărare judecătorească definitivă și atunci prescripția celei dintai nu începe să curgă decat de la data rămanerii definitive a unei asemenea hotărari, fie acceptă că prescripția acestor drepturi este independentă de aceea a acțiunii îr declararea simulației și atunci "pană la urmă acțiunea în constatarea simulației se poate văd lipsită de interes practic", deoarece acțiunea subsecventă, în realizare, poate fi "prescriptibili în termenele generale de prescripție prevăzute de lege". Autori de renume în materia simulației - F. Baias - însușesc această din urmă soluție potrivit căreia, chiar dacă acțiunea în declararea simulației este imprescriptibilă, rezultatul e va putea fi fructificat, numai în măsura în care acțiunea care o însoțește nu s-a prescris. Spre exemplu, dacă acțiunea în simulație este introdusă, pentru ca devoalandu-se adevăratul proprietar al unui bun, acesta să revendice bunul respectiv, ambele acțiuni sunt imprescriptibile și deci vor putea fi introduse oricand; dacă însă acțiunea în simulație este însoțită de o acțiune contractuală imprescriptibilitatea celei dintai se poate vădi cu totul inutilă în măsura în care cea de a doua va fi respinsă pentru că dreptul material la acțiune s-s stins prin prescripție. Avand în vedere aceste aspecte teoretice, precum și faptul că prin acțiunea formulata se urmărește constatarea faptului că paratul este adevăratul beneficiar al împrumutului pentru ca ulterior să se îndrepte cu o acțiune în pretenții împotriva sa, acțiune prescriptibilă în termenul general de 3 ani, apreciaza excepția lipse de interes întemeiată.
P. cererea completatoare reclamantul arată faptul că personal se ocupa de plata ratelor pentru toți ceilalți angajați care au contractat credite, în aceeași variantă, ajutat de o alta angajată, pană în luna mai 2010, ocazie cu care a încetat orice plată către instituția bancară. În situația în care intervenietul T. M. avea un drept de creanță împotriva pratului, apreciaza că avea la dispoziție o perioadă de timp de trei ani de zile, ce avea ca punct de plecare luna mai a anului 2010 pentru a intenta o acțiune în pretenții, în vederea recuperării eventualului prejudiciu. Cu toate că, așa cum reiese din afirmațiile acestuia, orice demers în vedere; soluționării amiabile a diferendului s-a soldat cu un eșec, aceasta nu a întreprins în decursul celor 3 ani nici o acțiune aptă de a întrerupe cursul prescripție extinctive, ceea ce face ca în luna mai 2013 dreptul material la acțiunea în pretenții să se prescrie. D. urmare, prin absurd vorbind, dacă acțiunea de față s-ar admite, și s-ar constata faptul că paratul este adevăratul beneficiar al contractului de credit, reclamantul ar trebui sa promoveze o acțiune în pretenții prin care să obțină obligarea la plata sumelor de bani restante. O astfel de acțiune este prescrisă, ceea ce determină ce acțiunea de față să nu-și producă efectele scontate, reclamanta neavand practic un interes direct în admiterea acțiunii în constatare.
În ceea ce privește capătul de cerere, ce vizează respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arata următoarele: astfel cum menționează intervenientul în cererea de chemare în judecată și cum este reliefai și în înscrisurile depuse la dosar, acesta a fost angajat al societății I. C. S.R.L., desfășurand activitate specifică postului de șofer, în baza contractului individual de muncă. Paratul arata ca a pus bazele acestei societăți în anul 1993 alături de soția sa, dedicandu-se în exclusivitate activităților multiple desfășurate de către I. C. S.R.L., în vederea dezvoltării continue. După o lungă perioadă de glorie, datorită procedurii greoaie de recuperare a creanțelor, societatea a început să intre în declin, acumuland datorii față de furnizori, întarziere în onorarea contractelor, ceea ce a dus în mod inevitabil la deschiderea procedurii insolvenței. Partile au ajuns la un acord comun, fiecare dintre ei, în măsura posibilităților a contractat un împrumut, inclusiv reclamantul, urmand ca mai apoi, acestea să fie achitate, lunar de către societate, din veniturile pe care le realiza. Procedura de obținere a creditelor, a presupus scurgerea unui termen de cateva luni, perioadă de timp în care societatea a acumulat noi datorii, ceea ce a determinat ca din sumele primite să acopere doar o parte din debite, iar față de împrejurarea că nu a reușit să ajunga la un consens cu toate creditoarele, insolvența a apărut ca iminentă.
Așa se face că, la data de 29 martie 2006 Tribunalul București a fost investit cu cerere înregistrată sub nr._/3/2006 ce avea ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, iar în data de 20.10.2006 cererea să fie admisă, fiind numit administrator judiciar S.C Management Reorganizare Lichidare -Filiala București. Cu toate acestea, societatea din încasările pe care le obținea de la diverși clienți și din contractele aflate în desfășurare achita, lunar ratele contractelor de credit. Din înscrisurile aflate la dosar reiese că intervenientul a contractat în data de 24.03.2006 lei credit de nevoi personale, ce poartă numărul pentru suma de 12.800 lei, sumă ce urma a fi restituită prin intermediul a 120 rate lunare, conform graficului de rambursare. În realitate, I. C. SRL s-a ocupat de plata ratelor lunare, pană în luna aprilie 2008. Aceasta deoarece întreaga sumă de bani a profitat în exclusivitate societății reclamantul neprofitand în vreun fel de beneficiile contractelor de împrumut. I. C. SRL a achitat ratele contractelor de credit ce au fost contractate de către ceilalți angajați, în mod integral, din cunoștințele paratului, reclamanții fiind singuri care au rămas cu parte din credit nerestituit. Această împrejurare se datorează în exclusivitate reclamantului, care după încetare raporturilor de muncă a început să facă presiuni pentru rambursarea integrală și de îndată a creditului. Acesta a fost și motivul pentru care paratul, în nume propriu a semnat anagajamentul de plată cu parata K. Romania SRL. Din analiza tuturor înscrisurilor reiese că adevăratul beneficiar al creditului a fost societatea I. C. S.R.L., reclamantul trebuind în mod corect să-și îndrepte pretențiile și prezenta acțiune împotriva acesteia.
Cu toate acestea, avand în vedere faptul că societatea se află în insolvență, termenul pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor fiind 12.08.2010, reclamantul s-a aflat în imposibilitate de a-și valorifica drepturile în cadrul acestei proceduri, ceea ce a determina formularea prezentei cereri. Dovada faptului că societatea a fost beneficiara contractului de credit stau și înscrisurile depuse la dosarul cauzei. P. prezentarea făcută de reclamant se încearcă o trasferare a răspunderii patrimoniale de pe seama societății, pe seama paratului, cu scopul clar de recuperare a prejudiciului, îi forma actuală, reclamanta nemaiavand posibilitatea de a se îndrepta împotriva societății I. C. S.R.L.
În drept, paratul invoca dispozitiile art. 205 și urm. Cod procedură civilă, art. 66 Cod procedură civilă, art. 453 C. procedură civilă și restul dispozițiilor legale la care a făcut trimitre.
La termenul din 30.03.2015, paratul a aratat ca nu mai insista in sustinerea exceptiei de netimbrare si a solicitarii de disjungere, invocate prin intampinare; la acelasi termen, instanta a calificat exceptia lipsei de interes ca fiind aparare de fond si a constatat ramasa fara obiect exceptia lipsei calitatii procesual pasive a K. Romania Srl fara de lamurirea adusa, de reclamanti, prin cererea completatoare din 25.11.2014.
In cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri, martorii M. M. M. si B. C. F. și interogatorii reciproce.
La ultimul termen de judecata, din data de 14.12.2015, paratul V. P. Luigi a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Intre reclamantii M. M., T. M. și paratul V. P. Luigi a intervenit o înțelegere verbală, în baza căreia reclamantii au contractat pe seama pârâtului, fiecare, de la BCR cate un credit (obiect al contractului de credit nr. PFS 622/18.04.2006 in ceea ce o priveste pe M. M. si al contractului de credit nr. PFS 427/24.03.2006 in ceea ce-l priveste pe T. M.). Relevante sub acest aspect sunt atât înscrisurile administrate (angajament de plata si declaratie filele 17-19; 70-72 vol.I), cât și declarația martorei M. M. M. (f.47), precum și raspunsurile paratului la interogatoriu (intrebarile 2-6, 9, 11, 12 si 13).
Reclamantii au fost angajati ai S.C. I. C. S.R.L. al cărei director general era pârâtul V. P. Luigi. Instanța are în vedere faptul că pârâtul a procedat la fel cu mai mulți angajați ai S.C. I. C. S.R.L., existând un tabel nominal întocmit de serviciul contabilitate cu angajații aflați în această situație. Totodată, martorul M. M. M., audiat în fața instanței a confirmat faptul că s-a aflat într-o situație similară reclamantilor, alături de alți angajați ai S.C. I. C. S.R.L., toți contractând credite de nevoi personale, in numele paratului; arata martora ca a fost chemata de parat si intrebata daca accepta sa faca un imprumut in numele dansului, pentru ca sunt probleme la firma. Dupa ce s-au incheiat contractele la banca, atata martora cat si reclamantii au mers personal in biroul paratului si i-au inmanat banii personal. Mai arata martora ca platile ratelor, cat timp au fost facute, se efectuau prin diferite persoane din cadrul firmei, in numele imprumutatului, printre care si martora Scanteie C., actuala B.. Aceasta din urma, in calitate de contabila, confirma in declaratia data in fata instantei, ca se ocupa cu platile acestor rate aferente creditelor contractate prin intermediul angajatilor.Aceasta a mai aratat ca banii erau predati de cei care luat credit catre societate la sediul firmei.
Din angajamentul de plată încheiate în data de 16.11.2011, rezultă că pârâtul s-a obligat față de K. S.A./Secapital S.a.R.L. să achite suma de 35.683 lei în 101 rate a 320 lei/fiecare, suma decurgand din contractul 622 incheiat de M. M. si de asemenea in calitate de reprezentant a reclamantei isi asuma raspunderea pentru plata debitului existent in urma incheierii contractului de credit privind pe M. M.(f.17-19 vol.I). In acelasi sens, procedeaza paratul si in legatura cu creditul contractat de reclamantul T. M. (filele 70-72).
In cauză suntem in prezenta unei simulații realizate prin interpunere de persoane, întrucât contractul aparent, respectiv contractele de credit bancar pentru persoane fizice nr., PFS 622/18.04.2006 si PFS 427/24.03.2006 s-au încheiat între reclamanti și Banca Comercială Română, iar prin actul secret (in speta, înțelegerea verbală intre parti) se retine că adevăratul beneficiar al contractului este pârâtul, care nu apare în actul public în această calitate.
In speta, problema ridicata de parat este in sensul ca nu ar avea calitate procesualal pasiva, intrucat societatea . s-a ocupat de plata ratelor lunare si intreaga suma de bani a profitat in exclusivitate societatii iar nu paratului, prin urmare aceasta si-a asumat obligatia restituirii imprumutului prin plata ratelor lunare.
Aceasta expunere nu schimba esential datele spetei: chiar dacă singurul beneficiar al sumelor de bani ar fi societatea comercială, acest aspect nu atrage după sine lipsa calității pasive a pârâtului, de vreme ce înțelegerea a intervenit între acesta și reclamanti, pârâtul fiind cel care și-a asumat obligația de a restitui sumele de bani împrumutate (raspuns intrebarile 5 si 6 interogatoriu-f.38). Paratul avea posibilitatea să folosească sumele de bani obținute de la reclamanti, în urma creditării, în scopul finanțării societății comerciale, dar acest fapt nu inlatura ceea ce s-a stabilit, in baza probelor administrare, respectiv că înțelegerea verbală a intervenit între pârât și reclamanti.
P. urmare, se va respinge exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului V. P. Luigi, ca neintemeiata.
De asemenea, reclamantul T. M. are interes in promovarea cererii, acesta urmarind sa paralizeze o eventuala executare silita declansata impotriva sa pentru recuperarea creantei in temeiul contractului de credit incheiat cu BCR si cesionat ulterior la . si sa recupereze eventualele sume platite in contul creditului, benevol, pentru a evita declansarea procedurii silite.
Pentru considerentele aratate, instanța apreciază atat cererea principala cat si cererea conexa ca fiind întemeiate, motiv pentru care le va admite și va constata că pârâtul este adevăratul beneficiar al contractului de credit nr. nr. PFS 622/18.04.2006 si nr. 427/24.03.2006 încheiate între reclamanti și BCR.
În temeiul art. 453 alin.1 C.pr.civ., având în vedere că prin încheierea din data de 25.08.2014 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanti și cuantumul taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina acestora a fost redus de la suma de 1535 lei la suma de 767 lei, eșalonată în 4 rate lunare egale – M. M., respectiv de la 745 lei la 372 lei, esalonata in 2 rate lunare,în temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, instanța va obliga pe pârât la plata cheltuielilor de judecata astfel: catre reclamanta M. M. suma de 2267 lei (din care 1500 lei onorariu avocat si 767 lei taxa judiciara de timbru) iar catre reclamantul T. M. suma de 1872 lei (din care 1500 lei onorariu avocat si 372 lei taxa judiciara de timbru). De asemenea, va obligă pârâtul să plătească statului sumele de 767 lei si 372 lei cu titlu de cheltuieli (taxă judiciară de timbru) pentru care reclamantii au beneficiat de reducere prin încuviințarea ajutorului public judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului V. P. Luigi, ca neintemeiata.
Admite cererea principala si cererea conexa formulate de reclamant M. M.-CNP_, sector 2, București, ., ., ., reclamant T. M.- CNP_, sector 3, București, ., . in contradictoriu cu pârât V. P. LUIGI, CNP_, cu domiciliul ales - București, R., nr. 1-3, . SA P. REPREZENTANT K. ROMANIA SRL- CUI_, sector 4, București, ., et. 10, pârât .- sector 3, București, DRISTORULUI, nr. 114.
Constată că pârâtul V. P. Luigi este adevăratul beneficiar al contractelor de credit nr. PFS 622/18.04.2006 si nr. 427/24.03.2006 încheiate între reclamanti și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ.
Obligă pârâtul să plătească fiecarui reclamant urmatoarele cheltuieli de judecată: catre reclamanta M. M. suma de 2267 lei (din care 1500 lei onorariu avocat si 767 lei taxa judiciara de timbru) iar catre reclamantul T. M. suma de 1872 lei (din care 1500 lei onorariu avocat si 372 lei taxa judiciara de timbru).
Obligă pârâtul să plătească statului sumele de 767 lei si 372 lei cu titlu de cheltuieli (taxă judiciară de timbru) pentru care reclamantii au beneficiat de reducere prin încuviințarea ajutorului public judiciar.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecatoria Sector 3.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.12.2015.
P., GREFIER,
← Pretenţii. Sentința nr. 4066/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria... → |
---|