Contestaţie la executare. Sentința nr. 4005/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4005/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 4005/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4005
Ședința publică din data de 23.03.2015
Instanța constituită din :
Președinte: R.-C. L.
Grefier: E.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. N. PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR în contradictoriu cu intimatul K. S., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 02.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera conform art. 396 C. proc civ., instanța a amânat pronunțarea în mod succesiv pentru data de 09.03.2015, 16.03.2015 și 23.03.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 20.02..2014, sub nr._, contestatoarea C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a formulat, în contradictoriu cu intimatul K. S., contestație la executare, prin care a solicitat: anularea executării silite în dosarul de executare nr. 654/2013, anularea încheierii pronunțată la 28.11.2013 de Judecătoria Sectorului 3 București în dosar nr._/301/2013, de încuviințare a executării silite, suspendarea executării silite dispuse prin dosarul nr. 654/2013 de B. T. V. P..
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin somația emisă de B. T. V. P. în dosarul de executare nr.654/2013 se solicită transmiterea dosarului de despăgubire unui evaluator precum și emiterea titlului de despăgubire.
Contestatoarea a arătat că Decizia civilă nr.209/31.03.2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj Secția Comercială, de C. Administrativ și Fiscal invocată drept titlu executoriu de creditor în dosarul de executare silită a rămas definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.5834/06.12.2011 pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție.
A susținut că titlul executoriu invocat de creditor nu poate fi pus în executare prin procedura executării silite de drept comun prevăzută de Codul de procedură civilă, obligația stabilită prin titlul executoriu nefiind o obligație de a da, de a plăti, ea reprezentând o obligație de a face stabilită intuitu personae, ce trebuie pusă în aplicare potrivit art. 24, 25 din Legea nr. 554/2004.
În consecință, în mod greșit creditorul a solicitat întocmirea dosarului de executare silită întemeiat pe dispozițiile de drept comun din Codul de procedură civilă. Art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004 fiind norme speciale.
De asemenea, a arătat că hotărârile judecătorești date de instanțele de contencios administrativ nu se pot executa potrivit dreptului comun, procedura de executare fiind prevăzută de Legea nr. 554/2004, iar specialul derogă de la general.
Contestatoarea a mai susținut că în perioada 15.03._13 obligația CCSD privind emiterea titlurilor de despăgubire a fost suspendată în temeiul OUG nr. 4/2012 aprobată prin Legea nr. 117/2012, fiind avute în vedere toate situațiile în care nu s-au emis titluri de despăgubire, inclusiv cele în care obligația provine dintr-o hotărâre judecătorească. În prezent sunt incidente dispozițiile Legii nr. 165/2013 prin care s-a reglementat modalitate punerii în executare a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanțe în domeniul restituirii proprietăților.
A arătat că și-a dus la îndeplinire obligațiile prevăzute de Decizia civilă nr. 209/31.03.2011 prin dosarul de despăgubire nr._/FFCC în care a fost supusă atenției CNCI în ședințele din 11.07.2013 și 23.01.2014, fiind necesară completarea dosarului.
În opinia contestatoarei, modificările legislative în materia măsurilor reparatorii sunt de natură să lipsească de obiect hotărârea supusă executării, nemaifiind posibilă evaluarea imobilului și emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire.
În drept, art. 711 și urm. din Codul de procedură civilă, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 165/2013.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri (filele 7-25).
La solicitarea instanței au fost depuse, în copie certificată, actele ce compun dosarul de executare nr. 654/2013 (filele 41-57).
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nelegalei timbrări a contestației formulate.
Pe fond, intimatul a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, respingerea cererii de suspendare a executării silite ca nemotivată și neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
In motivare, intimatul a arătat că prin încheierea din 28.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București s-a încuviințat executarea silită a deciziei civile nr.209/31.03.2011 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia nr.5834/06.12.2011 a Inaltei Curți de Casație și Justiție, fiind autorizat creditorul să treacă la executarea silită.
De asemenea, debitoarei i-a fost comunicată somația de executare nr.645/2013 din 11.02.2013 însă debitoarea nu și-a executat obligația stabilită în sarcina sa.
Intimatul a invocat excepția nelegalei timbrări învederând faptul că nu sunt aplicabile dispozițiile art.30 din Legea nr.80/2013, întrucât nu orice fel de litigii în care instituțiile sunt parte sunt scutite de plata taxei de timbru, ci doar acele litigii care au ca obiect venituri publice.
In ceea ce privește susținerile contestatoarei privind soluționarea dosarului de despăgubire nr._/FFCC intimatul a arătat că acest dosar a fost parțial soluționat de către debitoarea-contestatoare prin nerespectarea și neexecutarea dispozițiilor cuprinse în titluri executorii, constând în sentința civilă nr.209/31.03.2011 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia nr.5834/06.12.2011.
Astfel, în procedura de soluționare a dosarului de despăgubiri, debitoarea contestatoare nu a efectuat raportul de evaluare a imobilelor deposedate. Din această cauză, Decizia parțială nr.204/2014 emisă de Consiliul Național de Compensare a Imobilelor a fost contestată de către intimat, contestația făcând obiectul dosarului nr._/3/2014 aflat pe rolul Tribunalului București.
In consecință, atâta timp cât debitoarea nu a executat dispoziția cuprinsă în titlul executoriu privind înaintarea dosarului intimatului la un evaluator și efectuarea raportului de evaluare, intimatul a apreciat ca modalitate de soluționare a dosarului de despăgubiri, nu face obiectul prezentei cauze.
Statul Român era obligat să efectueze evaluarea și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri cel mai târziu până la data de 06.01.2012, data scadenței obligațiilor neîndeplinite, dată la care OUG nr.4/2012 nu era aplicabilă.
Referitor la incidența, aplicabilitatea, interpretarea și influența dispozițiilor Legii nr.165/2013 asupra dispozițiilor irevocabile cuprinse în sentințele judecătorești pronunțate înainte de . legii, intimatul a invocat dispozițiile art.4 din Lege, care includ în sfera de aplicabilitate a legii noi litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a legii, însă nu și situațiile în care au fost deja pronunțate sentințe definitive și irevocabile de către instanțele de judecată.
Așadar, la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, reclamanta beneficia de dispozițiile sentinței civile nr.2757/24.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, irevocabilă la 16.04.2010, prin care C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a înțeles să le pună în executare, nefinalizând într-un termen rezonabil procedura administrativă și, totodată, exista un raport de evaluare întocmit încă din luna noiembrie 2011, care însă nu a mai ajuns să fie aprobat de către C. Centrală, cu consecința emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire în temeiul Legii nr.247/2005, care i-ar fi dat posibilitate reclamantei să încaseze efectiv suma stabilită cu titlu de despăgubire.
Hotărârea judecătorească fiind înzestrată cu autoritate de lucru judecat răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a tranșat deja pe calea judecății. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătorești îl constituie forța executorie a acesteia care trebuie respectată și executată atât de către cetățeni cât și de autoritățile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă și irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept și o obstrucționare a bunei funcționări a justiției.
Intimatul a făcut referire și la dispozițiile art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004 arătând că dispozițiile Codului de procedură civilă privind executarea silită rămâne aplicabile. Numirea unui expert în vederea efectuării evaluării bunurilor este un atribut expres stabilit al executorului judecătoresc conform art.835 Cod procedură civilă. Intimatul a arătat că este neîntemeiată susținerea conform căreia obligația de efectuare a unui raport de evaluare este o obligație intuitu personae a instituției debitoare iar această netemeinicie rezidă în mod evident și din dispozițiile Legii nr.247/2005 conform cărora debitoarea-contestatoare nici măcar nu efectuează în mod direct, prin organe proprii raportul de evaluare, ci doar înaintează actele de proprietate unor evaluatori externi acreditați ANEVAR.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost depuse cele menționate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 209 pronunțată de Curtea de Apel Cluj– Secția Comercială, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ la data de 31.03.2011, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să trimită în termen de 10 zile dosarul reclamantului unui evaluator iar după efectuarea raportului de evaluare să emită în 30 zile decizia reprezentând titlu de despăgubire (filele 3-8 vol.II)
Prin Decizia nr. 5834 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal la data de 06.12.2011 în același dosar, s-a modificat în parte sentința în sensul înlăturării termenelor de 10 respectiv 30 de zile prevăzute pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate (filele 9-20, vol. II).
La data de 09.10.2013, intimatul creditor a formulat cerere de executare silită, înregistrată pe rolul B. T. V.-P. sub nr. 654/2013 (filele 24,25 vol.II). Prin încheierea pronunțată la data de 28.11.2013 în dosar nr._/301/2013. Judecătoria Sectorului 3 București a admis cererea de încuviințare silită și a încuviințat executarea silită a obligației de a face cuprinsă în titlu (fila 30, vol.II).
Prin somația din data de 11.02.2014 (fila 31, vol.II), emisă de B. T. V. P. i s-a pus în vedere contestatoarei să execute obligația stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu și să plătească cheltuielile de executare.
Potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, în vigoare la data formulării cererii de executare silită, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască ori să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris ori să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
A. 2 al aceluiași articol dispune că, în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 894 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 25 din același act normativ, sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților.
Potrivit art. 2 alin 1 lit. ț) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare instanța de executare este instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.
Obligația reținută în sarcina contestatoarei este o obligație de a face, astfel cum corect a susținut contestatoarea și cum au apreciat atât intimatul cât și organul de executare, aspect ce rezultă din toate actele de executare ce compun dosarul de executare nr. 654/2013, ori art. 24 alin. 2 reglementează tocmai situația neaducerii la îndeplinire a unor obligații de a face stabilite prin titluri executorii în sarcina autorității sau instituțiilor publice,
Obligațiile a căror neexecutare atrage aplicarea sancțiunii amenzii sunt întotdeauna obligații „de a face” (obligația de a emite un act administrativ, de a modifica un astfel de act, de a elibera un anumit înscris, de a efectua o anumită operațiune administrativă, etc.) și care nu se pot executa pe cale silită dat fiind specificul acestora și calitatea emitentului actului care este întotdeauna aceea de autoritate publică. În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de C. Administrativ în jurisprudența sa (Decizia nr. 4686/21.10.2011).
Astfel, modalitatea de executare a titlurilor executorii reprezentate de hotărârile judecătorești date în materia contenciosului administrativ care stabilesc în sarcina autorității/instituției publice o obligație de a face, prevăzută de art. 24, 25 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o procedură specială de executare în raport de dispozițiile de drept comun prevăzute de Cartea a V-a a Codului de procedură civilă „Despre executarea silită” și trebuie aplicată cu prioritate potrivit principiului specialia generalibus derogant (dispozițiile speciale derogă de la cele stabilite prin norme generale, iar în concursul dintre o normă generală și una specială se va da eficiență întotdeauna normei speciale.
Față de cele reținute instanța constată că procedura executării silite întemeiată pe dispozițiile art. 622 și urm din codul de procedură civilă nu poate fi urmată în executarea obligației stabilită prin Decizia civilă nr. 209 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția Comercială și de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ la data de 31.03.2011, modificată prin Decizia nr. 5834 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal la data de 06.12.2011 în același dosar, în speță fiind aplicabile dispozițiile speciale de executare silită prevăzute de art. 24, 25 din Legea nr. 554/2004.
În consecință atât încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată în temeiul art. 622 și urm. din Codul de procedură civilă cât și actele de executare silită și executarea silită însăși efectuată în temeiul dispozițiilor comune în materia executării silite sunt lovite de nulitate.
Pentru motivele expuse instanța va admite contestația la executare și în temeiul art. 719 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va anula toate actele de executare și executarea silită însăși pornită împotriva contestatoarei în dosarul de executare nr. 654/2013 al B. T. V. P., precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosar nr._/301/2013.
Art. 718 din Codul de procedură civilă statuează că până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel, asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, pronunțându-se prin încheiere, care poate fi atacată numai cu apel, în mod separat. Totuși, în ipoteza în care se rămâne în pronunțare, la același termen de judecată, atât cu privire la contestația la executare, cât și cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanța va pronunța o sentință, supusă apelului, conform art. 717 din Codul de procedură civilă.
Astfel, așa cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța reține că numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea.
Or, instanța a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de către contestatoarea C. N. PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202, în contradictoriu cu intimatul K. S., cu domiciliul ales la I. și Asociații-Societate de Avocați, cu sediul în Z., ., . și în consecință:
Anulează toate actele de executare și executarea însăși efectuate împotriva contestatoarei în dosarul de executare nr.654/2013 aflat pe rolul B. T. V. P..
Anulează încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosar nr._/301/2013.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Executorie potrivit art. 650 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică din 23.03.2015.
Președinte, Grefier,
R.-C. L. E.-C. T.
Red.Tehnored.Jud.RCL
4 ex./18.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3965/2015. Judecătoria... | Partaj judiciar. Sentința nr. 4086/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
