Acţiune în constatare. Sentința nr. 2604/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Comentarii

0

Sentința nr. 2604/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 2604/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

Secția Civilă

Sentința civilă nr. 2604

Ședința publică din 26.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. E. L.

Grefier: D. M.

Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanții – pârâți F. I., F. D., în contradictoriu cu pârâta - reclamantă B. C. R. SA, având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 12.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.02.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.05.2014, sub nr._, reclamanții F. I. și F. D., in contradictoriu cu pârâta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, solicitând instanței:

1. să constate ca fiind abuzive prevederile din Contractul de Credit Bancar pentru Persoane Fizice nr. 1109/28.09.2007, înscrise la:

1. art. 9 lit. B )- privind comisionul de acordare credit de 1,95% flat;
2. Art. 9 lit. C) – referitor la comisionul de administrare de 10, 00 euro lunar, în procent de 0,05% din valoarea creditului acordat;

1. Art. 9 lit. F) – referitor la comisionul de urmărire riscuri de 56, 00 euro lunar, reprezentând 0,28 % din valoarea creditului;
2. să constate ca fiind abuzive prevederile din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1109/28.09.2007 înscrise la pct. 5-cu privire la dobânda variabilă, care se afișează la sediile BCR;
3. să constate ca fiind abuzive prevederile din Condițiile Generale de Creditare -Anexa la contractul de credit bancar nr. 1109/28.09.2007, inscrise la pct. 2.10.a si pct.2.11a;
4. să constate ca fiind nule absolut toate clauzele contractuale anterior menționate, cu consecința eliminării acestora din convenția semnata de parti;
5. să dispună obligarea paratei la restituirea către reclamanți a sumei aferente comisionului de acordare, perceput in mod abuziv de către parata, suma actualizată cu indicele de inflație;
6. dispună obligarea paratei la restituirea sumelor achitate de reclamanți cu titlu de comision de administrare, suma actualizata cu indicele de inflație;
7. dispună obligarea paratei la restituirea sumelor achitate de reclamanți cu titlu de comision de urmărire riscuri, actualizata cu indicele de inflație;
8. obligarea parata la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii a arătat că reclamantul F. I. in calitate de imprumutat si reclamanta F. D. in calitate de coplatitor a incheiat cu parata B. C. R. S.A. Contractul de Credit Bancar pentru persoane fizice nr. 1109 la data de 28.09.2007, prin care parata le-a acordat un credit in suma de 20.000 euro, pentru nevoi personale.In conformitate cu contractul de credit mai sus arătat, li s-a acordat un credit de către parata, pe care urma sa il returneze in termen de 120 de rate lunare, cu o dobânda variabila de 10,9%. Dobânda este formata din dobânda variabila afișată la sediile BCR la care se adaugă 2,50 p.p. .De asemenea, in conformitate cu pct. 9.b din contract, pentru acordarea creditului, reclamanților li s-a perceput un comision de acordare credit de 1,95% - flat din valoarea imprumutata, iar pe parcursul derulării contractului, pe langa dobânda perceputa, mai aveau obligația plații: unui comision de administrare lunar - de 10,00 euro - reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului, cat si a unui comision de urmărire riscuri - de 56,00 euro pe luna, acest comision fiind calculat ca un procent de 0,28% din valoarea creditului acordat.La momentul contractării creditului, alegerea reclamanților pentru banca paratei a fost făcuta in funcție de dobânda perceputa, dobânda care comparativ cu cea afișată de alte banei concurente era avantajoasa pentru reclamanți. Parata, prin reprezentanții ei, nu a precizat însă ca din valoarea creditului se va scădea suma aferenta comisionului de acordare si ca in afara de dobânda de 10,9% pe an vor avea de plătit anumite comisioane, care au crescut considerabil valoarea sumei lunare pe care trebuia sa o returneze.Reclamanții au menționat că nu au avut nicio putere de decizie asupra negocierii clauzelor contractuale inscrise in convenția semnata cu parata, clauzele fiind preformulate si nicio reașezare a contractului pe poziții de relativa egalitate a partilor semnatare nefiind posibila.Având in vedere imposibilitatea de negociere a clauzelor contractuale la momentul semnării contractului, apreciază ca prevederile inscrise la pct. 9 din contract sunt clauze abuzive.A mai arătat că prevederea referitoare la comisionul de acordare credit – înscris la pct. 9 lit. B din contract întrunește toate condițiile prevăzute la art. 4 din Legea 193/2000 pentru a fi considerată o clauză abuzivă, având în vedere că această clauză nu a fost negociată direct cu reclamanții, în calitate de consumatori și a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, deoarece reclamanții au solicitat de la pârâtă acordarea unui împrumut de 20 000 Euro, însă în realitate, prin perceperea comisionului de acordare al creditului, suma efectiv remisă de către bancă nu a fost de 20 000 Euro, ci de 19 610 Euro. A mai arătat că pârâta la calculul dobânzii lunare pe care trebuia sa o ramburseze s-a luat ca baza de calcul suma de 20.000 euro si nu cea de 19.610 euro cat i s-a acordat in mod efectiv cu titlu de credit de către banca.A menționat că dobânda lunara, comisionul de administrare credit cat si comisionul de urmărire riscuri - toate au fost calculate in funcție de intreaga suma acordata, ceea ce a majorat in mod semnificativ suma lunara pe care reclamanții trebuie sa o ramburseze paratei.A mai menționat că dezechilibrul a fost creat ca urmare a incalcarii exigentelor bunei-credinte de către parata, întrucât parata nu a acționat potrivit bunei-credinte, acordând in fapt o suma mai mica decât cea menționata ca fiind imprumutata si percepand dobânda si comisioane la suma nereal acordata.Cu privire la prevederea conform căreia reclamanții aveau obligația de plata a unui comision lunar de administrare - inscrisa la pct. 9 lit.c), au menționat că în ceea ce privește criticile privitoare la negocierea acestei clauze si la dezechilibrul contractual al partilor sunt aceleași ca cele prezentate la punctul aferent comisionului de acordare credit.Cat privește buna-credinta a paratei la perceperea acestui comision au menționat că prin aplicarea acestui comision lunar, in cuantum fix de 10 euro (0,05% din valoarea creditului acordat si nu la soldul creditului), parata a urmărit disimularea unui procent din dobânda.

Au susținut că acest comisionul de administrare nu reprezintă, in aceste condiții, decât o dobânda mascata, menita sa faca dificila evaluarea de către consumatori, a costului total al creditului raportat la costul aceluiași credit, contractat cu o alta societate bancara.Desi potrivit contractului, comisionul de administrare este fix, in cuantum de 10 euro lunar si prevederile contractuale nu pot fi modificate decât cu acordul decât cu acordul ambelor parti (art.ll din contract), parata, pe parcursul derulării contractului, in mod unilateral a modificat comisionul de administrare de la suma de 10 euro la 66 euro fara a avea acordul reclamanților si fara a-i notifica de cand urmează a opera aceasta modificare.

Cu privire la clauza referitoare la comisionul de urmărire riscuri - inscrisa la pct.9 lit.f) este de asemenea abuziva, acest comision reprezentând, ca si cel de administrare, o parte mascata a dobânzii.

Au arătat că pârâta nu a precizat nici in contractul de credit si nici in Condițiile Generale de Creditare -anexa la contractul semnat - ce reprezintă acest comision de risc, pentru ce se percepe si daca sumele plătite cu acest titlu urmează a se returna, daca riscul nu se produce pe perioada de creditare.În ceea ce privește prevederea referitoare la dobânda administrata - inscrisa la pct.5 din contract este abuziva, intrucat nu reiese in mod clar care sunt parametrii la care urma a se raporta dobânda variabila.Potrivit Condițiilor Generale de Creditare - anexa la contract - singurele mențiuni privind modificarea dobânzii sunt inscrise la pct. 2.10.a. In conformitate cu pct. 5 din contract raportat si la pct. 2.11. din Condițiile Generale de Creditare, modificarea dobânzii urma a se face prin afișare la sediile paratei, nicidecum prin comunicare imprumutatului.Prin neindicarea niciunui criteriu in funcție de care parata putea calcula dobânda variabila, lasand la libera sa apreciere stabilirea dobânzii, aceasta clauza incalca prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa prejudicieze reclamanții, in calitate de consumatori.

Au susținut că în contract nu exista nicio clauza din care sa rezulte ca parata ar avea puterea de a modifica discreționar dobânda variabila. Relevante sunt si prevederile art. 5 din contractul de credit bancar si cu raportare la art.2.10b „Pentru creditele cu dobânda variabila, stabilita in funcție de un indice de referința LIBOR/EURIBOR nivelul dobânzii se poate modifica in funcție de evoluția acestuia".Au menționat că parata nu avea dreptul de a modifica unilateral dobânda in funcție de alte considerente neprevăzute in contractul bancar si neaduse la cunoștința reclamanților. Suma estimativa pe care o solicită in prezent a-i fi returnata, cu titlu de dobânda perceputa pe nedrept de către parata, este in cuantum de 7.041,93 Euro, fiind diferența dintre dobânda alculata la cuantumul dobânzii de 10,9% pe an (dobânda inițiala) si dobânda calculata la uantumul dobânzii variabil in funcție de indicele Euribor + 2,50 p.p, cu precizarea ca modalitatea de calcul a acestei sume poate fi inexacta, ca urmare a fluctuației dobânzii contractuale pe perioada derulării contractului, fluctuații care nu i-au fost aduse la cunostinta de către parata BCR S. A.

În drept a invocat prev. art.4, art.6, art.14 din Legea nr. 193/2000; art.969 Cod civil; art. 194 si următoarele, art. 223 alin.(3), art. 451 NCpc.

În susține cererea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, expertiza tehnică în specialitatea contabilitate.

A depus la dosar un set de înscrisuri.

La data de 23.06.2014, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, fie ca efect al admiterii admiterii: excepției prescripției dreptului la acțiune în sens material; excepției inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește modificarea clauzelor reglementând elemente ale prețului contractului de credit; excepției inadmisibilității cererii de modificare a prețului contractului; excepției inadmisibilității cererii de restituire a sumelor achitate în baza prevederilor contractuale, fie ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor contractuale și restituirea prestațiilor efectuate în baza acestora, a arătat că, nulitatea ce intervine în cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una relativă, întrucât are la bază viciile de consimțământ care sunt invocate de către clienții băncii, considerate a fi existente în momentul încheierii contractelor de credit sau a actelor adiționale și care nu pot fi apreciate decât de la caz la caz, în funcție de situația particulară a fiecărui client. Așa cum calitatea de consumator se stabilește pentru fiecare individ în parte, la fel și aprecierea caracterului abuziv al unor clauze nu se poate face decât pentru fiecare contract în parte, în funcție de îndeplinirea celor 3 condiții prevăzute de Legea nr. 193/2000.Perioada în care o astfel de acțiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale pornind de la o lipsă de claritate a exprimării consimțământului din momentul încheierii contractului, poate fi inițiată, este de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Potrivit art. 6 alin. 4 din Codul Civil actual, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legii care le-au instituit, deci legii vechi.În cazul de față, contractul de credit a fost încheiat la data de 28.09.2007, deci cu aproape 7 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată (respectiv la data de 7.05.2014), fiind mai mult decât firesc că pasivitatea consumatorilor pentru atât de mult timp să fie sancționată prin aplicarea prescripției.Consideră că aceeași soluție se impune și cu privire la cererea reclamanților de restituire a sumelor achitate în temeiul dispozițiilor contractuale, sume care au fost achitate cu mai mult de 3 ani anterior înregistrării prezentei acțiuni, respectiv în perioada 7.05.2011 - 7.05.2014.

Cu privire la inadmisibilitatea cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor referitoare la prețul contractului, a arătat că dacă instanța ar admite acțiunea reclamanților, aceasta ar realiza o veritabilă modificare a clauzelor contractuale (și a valorii economice a contractului), modificare inadmisibilă atât din perspectiva dreptului comun, cât și din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 193/2000. A susținut că această cerere este făcută cu nesocotirea dispozițiilor art. 969 din Codul Civil, care consacră principiul pacta sunt servanda.Acest principiu stă la baza oricărui contract încheiat între particulari, fiind recunoscut și valorificat de practicienii dreptului încă din cele mai vechi timpuri. Voința părților este suverană și nicio putere a statului nu se poate substitui consimțământului liber exprimat al părților. Nimeni și nimic nu poate interveni în sensul alterării acestei voințe, în caz contrar ajungându-se la situația în care persoanele ar fi captive într-o relație contractuală la care nu au convenit. Contractul este legea părților, obligativitatea respectării acestei legi operând nu numai în persoana partenerilor contractuali, ci și în privința instanțelor de judecată, care numai în mod excepțional pot interveni în raporturile juridice dintre părți.

Prin urmare, dacă instanța ar da curs solicitărilor reclamanților, aceasta ar nesocoti principiul forței obligatorii a contractelor încheiate între particulari, permițând împrumutaților să se sustragă de la obligațiile asumate și să obțină modificarea în mod unilateral a obiectului principal al contractului de credit, respectiv prețul acestuia, compus din dobândă și comisioane. Consideră că instanța trebuie să ia în considerare și faptul că dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu vin să răstoarne ordinea juridică existentă. Potrivit art. 4 alin. 6 din această lege specială, nu pot face obiectul controlului instanței clauzele referitoare la prețul sau obiectul principal al contractului. Prin urmare, nici din această perspectivă acțiunea formulată nu este admisibilă.Nu trebuie pierdut din vedere faptul că „dobânda de referință BCR" nu se confundă cu Euribor. Dacă instanța ar da curs solicitării reclamanților, interpretând clauza de la art. 5 în sensul în care cele două noțiuni ar fi identice, ea ar da naștere unui vădit dezechilibru contractual în defavoarea băncii, ajungându-se la o adevărată expropriere a acesteia de un bun câștigat în sensul art. 1 din Protocolul 1.Rezultă, așadar, că nici Directiva 93/13/CEE, pe care Legea 193/2000 o transpune, nu prevede posibilitatea judecătorului de a analiza caracterul abuziv al clauzelor referitoare la prețul contractului.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de modificare a clauzei contractuale privind prețul contractului a menționat că o cererea de modificare a acțiunii este inadmisibilă întrucât nici Directiva 91/13/CEE, nici Legea nr. 193/2000 nu permit modificarea retroactivă a contractului, ci doar posibilitatea de a elimina pe viitor clauzele abuzive existente sau, în măsura în care raporturile contractuale dintre părți nu ar mai putea continua în lipsa acelor clauze, de a desființa întregul contract. Cum clauza de la art. 5, și cele de la art. 9 sunt referitoare la prețul contractului, instanța nu s-ar putea substitui părților în aprecierea corectitudinii sau oportunității prețului, apreciere subiectivă, suverană a părților la contract. Prin urmare, chiar dacă s-ar anula clauzele contractuale, acestea nu ar putea fi și înlocuite în funcție de voința unilaterală a uneia dintre părți. în acest mod, contractul ar deveni lipsit de obiectul său principal, lipsă sancționată de lege cu nulitatea contractului de credit însuși.De asemenea, nu își poate asuma competența de a modifica clauzele referitoare la prețul contractului, și pentru că ar încălca principiul primatului dreptului uniunii asupra dreptului intern, ignorând jurisprudența Curții Europene de Justiție, care, potrivit dreptului intern și tratatelor internaționale la care România este parte, constituie izvor de drept și este aplicabilă în mod prioritar. Prin urmare, consideră că în speță nu există nicio bază legală care să permită instanței de judecată: să modifice clauzele contractuale la care reclamanții face referire, fiind de datoria acesteia să vegheze la respectarea de către împrumutat a condițiilor contractuale la care a convenit în mod liber sau să analizeze, din perspectiva Legii nr. 193/2000 clauzele referitoare la prețul contractului, care comportă valențe de ordin economic, subiectiv.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de restituire a prestațiilor efectuate în baza contractului, a menționat că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat, practic, modificarea prețului contractului de credit și restituirea sumelor plătite anterior în temeiul prevederilor contractuale, anume sumele reprezentând diferența dintre costurile prevăzute expres în contract și sumele pe care aceștia, în mod unilateral, doresc să le impună ca și cost al creditului (reprezintă costuri ale creditului atât dobânda, cât și comisioanele).A menționat că admiterea acțiunii formulate nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă din partea împrumutaților, deoarece obligația acestuia se execută în timp, prin rate succesive . Nici obligațiile asumate de bancă nu au caracter uno ictu. Astfel, excepție făcând obligația de remitere a sumei împrumutate, banca mai are și o . obligații stabilite prin lege, constând în administrarea lunară a creditului, gestionarea dobânzii variabile, calcularea lunară a ratelor și a comisioanelor, vegherea la înregistrarea corectă a tuturor operațiunilor efectuate în legătură cu creditul, monitorizarea și gestionarea riscului contractului, prin remiterea lunară de raportări către Centrala Riscurilor Bancare etc. Așa fiind, contractul de credit bancar nu poate fi catalogat decât ca un contract cu executare succesivă.Conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea/modificarea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explică prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte sau contravaloarea serviciilor prestate de aceasta .

Totodată, potrivit art. 1588 Vechiul Cod Civil, aplicabil de altfel contractului încheiat sub imperiul acestei legi, în materia împrumutului de folosință dobânzile plătite, chiar nedatorate ori plătite în temeiul unei clauze nule, nu se mai restituie.În măsura în care instanța va trece totuși peste aceste apărări, consideră că respingerea acțiunii se impune și ca urmare a faptului că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea 193/2000, respectiv:

a)clauza să nu fi fost negociată;

b)clauza să fie contrară bunei-credințe;

c)clauza să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

A menționat că, în ceea ce privește costul total al unui credit, acesta este definit nu de dobânda contractuală, cum susține reclamanta, ci de D. (dobânda anuală efectivă), definită în art. 4 din Legea nr. 289/2004 (și în OUG nr. 50/2010, care însă nu este aplicabilă în prezenta cauză nici din perspectiva rationae materie, nici din perspectiva tempus regit actum). ofertele a doi prestatori de servicii comerciale vor fi comparate, așa cum legea specială prevede, prin raportare la D.. Nivelul D. este prevăzut în mod clar și ușor de înțeles la art. 6 din Contractul de credit, astfel încât nu pot fi primite susținerile reclamantei că ar fi fost indusă în eroare cu privire la prețul total al contractului și nu ar fi putut să compare oferta pârâtei cu oferta altor bănci. D. cuprinde, astfel cum definiția legală și formula de calcul prevăzută în Anexa la Legea nr. 289/2004 prevăd, nu doar dobânda contractuală, ci și comisioanele percepute conform contractului. Prin urmare, nivelul D. de 18,37% prevăzut la art. 6 din contract a fost calculat cu luarea în considerare și a comisioanelor percepute, realizându-se, astfel, o informare corectă, completă și precisă a consumatorilor cu privire la costul total al creditului.

Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, „O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv." În aprecierea îndeplinirii acestei condiții, instanța trebuie să ia în considerare existența un minim de diligentă din partea consumatorului atât pentru a înțelege dispozițiile contractuale pe care intenționează să și le asume, cât și pentru a încerca influențarea acestora. Faptul că în general contractele de credit conțin și clauze standard, preformulate, nu duce la concluzia că indiferent de situație, consumatorul nu a cunoscut condițiile de creditare, cât timp acestea au fost clar prevăzute în contract. La fel de eronată este și ipoteza că în astfel de situații consumatorul nu poate influența clauzele respective.Contractul încheiat a fost circumstanțiat în funcție exclusiv de alegerile împrumutaților, banca neputând face altceva decât să prezinte clienților opțiunile existente. întotdeauna Condițiile speciale ale contractului (contractul propriu-zis) sunt negociate direct cu clientul, procentul și modul de calcul al dobânzii, precum și tipul și cuantumul comisioanelor fiind stabilite de comun acord de părți. Pârâta nu avea nici posibilitatea și nici interesul de a forța împrumutații să convină la condiții contractuale cu care aceștia nu erau de acord. Aceasta cu atât mai mult cu cât clienții putea oricând compara oferta pârâtei cu ofertele altor bănci, folosindu-se de acestea atât ca puncte de reper, cât și ca pârghii utile în negocierea unor condiții cât mai avantajoase, urmând ca, în final, să opteze pentru acea ofertă care răspundea cel mai bine cerințelor sale.

A menționat faptului că elementul de comparație între ofertele a două bănci distincte îl constituie dobânda anuală efectivă („D."). Conform art. 3 litera g) și i) din Directiva 2008/48, Dobânda anuală efectivă reprezintă costul total al creditului care este format din „toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de creditor." Formula de calcul al D. este prevăzută în Anexa la Legea 289/2004 și este în mod obligatoriu aceeași pentru toți prestatorii de servicii financiare. Prin simpla comparare a valorilor D. la care se poate împrumuta de la două bănci diferite, reclamanții avea posibilitatea să aleagă dintre doi ofertanți pe acela care oferea un preț mai mic, pe durata și în condițiile agreate de acesta. Fără a fi supuși vreunei presiuni din partea băncii, reclamanții au optat pentru semnarea convenției de creditare cu pârâta, declarând că au înțeles clauzele contractuale și că și le însușesc în întregime, astfel cum reiese din ultimul paragraf al contractului încheiat. Prin urmare, nu se poate vorbi de contractarea în necunoștință de cauză sau de existența vreunui viciu de consimțământ.Dispozițiile art. 4-7 din Legea nr. 363/2007 de natură a contura conduita consumatorului mediu sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii nr. 193/2000, astfel încât instanța urmează a analiza conform criteriul bunei credințe conduita pârâtei prin raportare la înțelesul noțiunilor de practici comerciale înșelătoare conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007.A menționată că acele clauze contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, dimpotrivă, o decizie de eliminare a acestor clauze ar determina un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii din moment ce duce la acordarea unui credit cu titlu gratuit de către o societate bancară. S-a considerat că nu există dezechilibru contractual, și pe cale de consecință, clauza este licită, iar nu abuzivă, în următoarele situații: clauza privește limitarea dreptului consumatorului de a invoca excepția de neexecutare a contractului în cazul executării parțiale a contractului de către profesionist; clauza privește dreptul de a denunța unilateral contractul recunoscut atât consumatorului, cât și profesionistului. Pornind de la art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 al Directivei 93/13/CEE care prevăd noțiunea de „dezechilibru semnificativ" - doctrina a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind „contractul care și-a pierdut utilitatea socială și personală".Partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-l privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului.Așa cum s-a statuat în jurisprudența franceză: "Simplul fapt că o clauză figurează într-un contract de adeziune nu este suficientă pentru a demonstra că ea fusese impusă printr-un abuz de putere economică”.Nivelul dobânzii percepute în baza contractului este la un nivel comparabil cu nivelul de dobândă practicat de alți prestatori de servicii financiare, fiind evident că acesta este unul rezonabil și justificat de costul resurselor de creditare. Nivelul de dobândă nu poate fi stabilit exclusiv prin raportare la indicele EURIBOR, întrucât acesta nu reprezintă o reflecție a costului activității de creditare, ci, acest cost este compus din mult mai multe elemente pe care profesionistul trebuie să le aibă în vedere.

Prin urmare, împrumutații invocă dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu ca urmare a unui dezechilibru contractual (care ar fi putut fi remediat, spre exemplu, prin refinanțarea creditului în condiții mai avantajoase la o altă bancă), ci profită de prevederile acestei legi în vederea obținerii în mod nejustificat a unei dobânzi sub nivelul celei practicate în prezent pe piață, și pe care nici o altă bancă nu ar accepta-o.Modificarea clauzei privind dobânda (respectiv înlocuirea modului actual de calcul cu unul care ar conduce la perceperea unui preț derizoriu) echivalează cu lăsarea contractului fără obiectul său, fără contraprestația corespunzătoare, adică obligarea pârâtei să realizeze acte de comerț gratuite sau în pierdere către reclamanți, și este de natură a crea un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii.A menționat că atât dobânda, cât și comisioanele au fost stipulate în deplină concordanță cu dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii contractului, și corespund unei contraprestații echivalente din partea băncii.Potrivit opțiunii reclamanților din momentul contractării, determinarea dobânzii variabile se face prin raportare la dobânda de referință a băncii, la care se adaugă o marjă fixă (art. 5 din Condițiile Speciale).La rândul său, dobânda de referință variabilă a băncii se stabilește în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii și are la bază următoarele elemente: indicele reprezentând evoluția dobânzii indicative de pe piețele internaționale, care reflectă costurile de refinantare ale băncii (euribor/robor); primele de lichiditate asociate termenelor scurte sau lungi de creditare; costul datorat riscului de tara asociat pieței locale pe piețele internaționale; costurile asociate rezervelor minime obligatorii pentru sursele in valuta atrase, pe care banca trebuie sa le blocheze la BNR; costul generat de contribuția la fondul de garantare a depozitelor; modificările reglementarilor legale care conduc la costuri suplimentare pentru banca.

Toate aceste costuri se stabilesc și au la bază Reglementări ale BNR, fiind determinate pe baza unor indicatori obiectivi și a unor formule de calcul, băncilor fiindu-le permis, potrivit dispozițiilor legale aplicabile contractului în discuție, să acorde credite în raport de o dobândă de referință proprie interdicția de practica o astfel de dobândă a fost introdusă abia ulterior, prin OUG 50/2010, care la art. 95 prevede faptul că nu intră sub incidența acestui act normativ contractele de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare).

Din perspectiva contractului de credit, dobânda este acea parte a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului. Pentru acordarea oricărui credit și în funcție de perioada pentru care acesta este stabilit, banca este nevoită să facă anumite cheltuieli. într-o situație ideală, o bancă ar avea banii suficienți pentru a acorda creditele, din depozitele pe care le adună de la clienții săi. în această lume ideală, singurul cost efectiv al băncii pentru o anumită sumă acordată ca și credit ar fi reprezentat de dobânda pe care banca ar trebui să o plătească deponenților, la aceasta adăugându-se profitul băncii pentru a forma dobânda.Deoarece, de cele mai multe ori, depozitele unei bănci nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea de credite, o bancă este nevoită să se împrumute la rândul ei de la alte bănci, aceste împrumuturi generând, la rândul lor costuri suplimentare. Dobânda pe care o bancă trebuie să o plătească pentru un astfel de împrumut diferă de la o țară la alta, și de la o bancă la alta. Astfel cum în situația ideală, o bancă ar trebui să solicite și plata unei dobânzi care are ca nivel minim dobânda pe care acea bancă o acordă deponenților, tot astfel, la nivel interbancar, atunci când o bancă împrumută o altă bancă, valoarea minimă a dobânzii solicitate de împrumutător va trebui să acopere dobânda acordată deponenților acelei bănci. Prin urmare, o bancă românească ce se împrumută de pe piața interbancară va trebui să plătească un cost cel puțin egal cu dobânda aferentă depozitelor celorlalte bănci. Rata medie a acestor depozite este calculată sub forma indicilor BUBOR, EURIBOR sau LIBOR, în funcție de moneda creditului.Această rată a depozitelor, poate induce în eroare cu privire la costul real, iar banca este obligată să se împrumute, deoarece: Rata reprezintă o medie a dobânzilor și nu valoarea acesteia pentru o anumită bancă. Astfel, dacă banca se împrumută de la o bancă din Elveția, rata dobânzii depozitelor în Elveția s-ar putea să fie mai mare decât rata echivalentă de la o bancă din Spania sau Italia. Ca și în cazul unui client al băncii, și banca este nevoită să acopere și alte costuri ale băncii împrumutătoare, inclusiv profitul aceleia, acestea ridicând costurile mult peste rata medie desemnată de indicatorii de referință.Prin Condițiile speciale ale fiecărei convenții, părțile stabilesc un anumit tip de rată a dobânzii curente care poate fi fixă sau variabilă, în funcție de anumiți indici: LIBOR, EURIBOR (ipoteză corespunzătoare art. 2.10.b din Condițiile generale de creditare) sau dobânda de referință BCR (ipoteză corespunzătoare art. 2.10.a din Condițiile generale), în funcție de opțiunea clienților.Că dobânda de referință care se afișează la sediile BCR nu se confundă cu indicii Euribor/Libor, ci din contră cuprinde, pe lângă aceștia, o . alte costuri care revin unei bănci pe parcursul activității de creditare. Menționează că indicele Euribor reprezintă o dobândă preferențială, exclusivistă, la care se împrumută între ele un număr restrâns de bănci din Europa. Chiar daca este des utilizat ca indice de refeință, el nu echivalează cu dobânda la care se pot împrumuta pe piață băncile din România, nivel de altfel cu mult mai ridicat.Din acest motiv, cererea reclamanților de calculare a dobânzii prin raportare la Euribor și cu adăugarea marjei fixe de numai 0,2% este nelegală, având ca rezultat modificarea în mod nejustificat a prețului contractului, cu consecința scăderii dobânzii sub limita la care poate împrumuta o bancă.Dacă s-ar aplica calculul propus prin acțiune, dobânda variabilă curentă ar scădea sub nivelul de 4%, fiind cu mult mai mică chiar și decât dobânda inițială din contract, în cuantum de 10,9%. Toate costurile pe care banca le suportă pe parcursul derulării contractului de credit și care exced indicelui Euribor nu pot fi acoperite prin marja foarte mică, de numai 2,5% prevăzută în contract. Dacă dobânda s-ar fi stabilit de la bun început prin raportare la Euribor/Robor, marja fixă ar fi fost una mult mai mare, care să permită acoperirea costurilor creditului.Cererea de obligare a pârâtei la modificarea contractului în sensul propus de reclamanți și aplicarea unei dobânzi mult sub nivelul la care poate împrumuta orice altă bancă din România este abuzivă și ilegală, aducându-se atingere atât principiului specialității de folosință a persoanei juridice (care nu poate încheia acte dezinteresate), cât și dreptului de proprietate al pârâtei, consacrat prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, o astfel de modificare a procentului de dobândă este de natură a denatura concurența normală dintre operatorii economici bancari.Cât timp dobânda de referință a BCR este făcută publică prin afișare, este evident că și consumatorul a avut cunoștință de ea, atât la momentul semnării contractului, cât și ulterior. Aceasta cu atât mai mult cu cât acest indice nu a variat decât în limite foarte mici, în funcție exclusiv de costul resurselor de creditare. Or, potrivit art. 1, alin. 1 litera a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, o astfel de variație este permisă, fiind firească pentru împrumuturile cu dobândă variabilă și pe termen lung. În ceea ce privește clauzele de la art. 2.10.a si 2.io.b, arată că:

-clauza 2.10.b nu este aplicabilă contractului de credit, întrucât ea contravine dispozițiilor speciale ale contractului, îh acest sens fiind și dispozițiile art. 18 din Contract;

-așa fiind, anularea sau constatarea caracterului abuziv al clauzei 2.io.b este lipsită de interes (folos practic)pentru reclamanți;

-clauza de la 2.io.a este în deplină conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 lit. a, paragraful 2 din Anexa la Legea nr. 193/2000, care prevede că legea nu se opune clauzelor care dau dreptul băncilor să modifice nivelul dobânzii variabile, cât timp modificarea este cauzată de schimbarea costurilor de creditare, iar clientul are posibilitatea de a rezilia contractul;

-în speță, ambele condiții stabilite de Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt îndeplinite, variația dobânzii având drept cauză modificarea costurilor de creditare, iar consumatorul având dreptul de a rezilia contractul în termen de 10 zile (art. 2.11.a).

Comisioanele de la art. 9 lit. b, c și f sunt în mod legal și corect percepute, întrucât costurile activității de creditare, ca activitate financiar-bancară cu un caracter complex și care se prelungește pe o perioadă de timp îndelungată, cuprinde și alte elemente în afară de dobândă (aceasta reprezentând numai echivalentul lipsei de folosință a capitalului). Pentru bănci, activitatea de creditare presupune punerea în mișcare a unui mecanism complex, care dă naștere unor costuri de natură extrem de variată, depinzând atât de factori interni, cât și de o . factori externi. Pentru a-și asigura resursele financiare necesare, instituțiile de credit instituie o . comisioane menite a compensa o parte din costurile activității de creditare, precum costurile de administrare a creditelor acordate și cele de punere la adăpost în privința riscului de neplată a creditului.Comisioanele nu reprezintă dobânzi mascate și nu afectează concurența dintre bănci, cât timp sunt practicate de toți furnizorii de servicii financiar-bancare, și cât timp adevăratul reper / punct de referință îl reprezintă valoarea D.. Comisioanele sunt recunoscute a face parte din costul total al creditului, reprezentând un element al prețului contractului, atât de legislația internă (inclusiv de OUG 50/2010), cât și de cea europeană, și cad în mod uzual în sarcina împrumutaților. Prin urmare, comisionul de administrare:- se percepe pentru administrarea contului de credit;- cuprinde costuri cu operațiunile bancare privind întreținerea aplicațiilor informaticede gestiune a creditului și informarea permanentă a clienților.Fiind un cost determinat de o activitate constantă ca volum și intensitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului, este firesc ca acest comision să aibă aceeași valoare, constantă, pe întreaga perioadă.Or, diligentele cu care banca se îngrijește că rambursarea creditului să aibă loc în mod corect, (ratele să fie calculate corect, scadențele să fie respectate, notificările și raportările către cei abilitați și către instituțiile de reglementare competente în domeniu să fie făcute la timp etc.) sunt constante și presupun aceleași operațiuni.Este firesc ca acest comision să fie prevăzut în cuantum fix, constant pe toată perioada de creditare, pentru că implicarea băncii și serviciul prestat nu scade nici calitativ, și nici cantitativ, pe măsură ce suma împrumutată este rambursată.În ceea ce privește comisionul de acordare, și acesta este unanim recunoscut de prevederile incidente în materia contractelor financiar-bancare și protecția consumatorului. El se achită o singură dată, pentru operațiunile realizate de angajații băncii cu ocazia acordării creditului, operațiuni ce presupun efectuarea unui număr mare de verificări și parcurgerea unui volum semnificativ de documente. Pe cale de consecință, și acest comision este unul justificat, acceptat de consumator, și care oricum nu ar mai putea fi contestat în prezent, la mai mult de 3 ani de la data achitării sale.

Cu privire la comisionul de urmărire riscuri, atât contractul, cât și graficul de rambursare prevăd, ca și în cazul comisionului de administrare, cuantumul lunar, fix, pe care reclamanții trebuie să îl achite cu acest titlu, clauzele contractuale fiind sub acest aspect cât se poate de clare.Rațiunea economică care justifică solicitarea comisionului de risc este existența riscului de credit, un element de care banca este obligată să țină cont și să încerce să îl acopere. Prin dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele Băncii naționale Române ( BNR) nr. 17 din 18 decembrie 2003, riscul de credit este definit ca fiind „riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia".Riscul de credit este asumat în urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit și a solidității garanțiilor - reale sau personale - pe care acesta le prezintă. În momentul în care se acordă un credit, o bancă este nevoită să analizeze riscurile pe care le poate avea prin acordarea acestuia.Modalitatea și criteriile pe care banca trebuie să le ia în calcul în momentul în care analizează acordarea unui credit sunt prevăzute în Regulamentul nr. 3 din 2007 al BNR privitor la limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice.Potrivit art. 41, împrumutătorii trebuie să își organizeze activitatea de creditare astfel încât să asigure separarea clară și efectivă a funcției de promovare și vânzare a produselor de creditare de funcția de analiză a riscului de credit și monitorizare a expunerii.Fiecare bancă este obligată să stabilească nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare al fiecărui client, diferențiate pe categoriile de clientelă, pe destinația creditului (de exemplu, credit de consum, credit ipotecar), pe tipul creditului (defalcat în funcție de moneda de exprimare sau, după caz, de indexare, de tipul dobânzii, respectiv fixă ori variabilă, de termenul de acordare a creditului și de comportamentul clienților în legătură cu onorarea serviciului datoriei determinat de calitatea garanției). Aceste niveluri sunt supuse unei metodologii de reconsiderare periodică a coeficienților de ajustare a veniturilor și nivelurilor maxime admise pentru gradul de îndatorare, în vederea asigurării acurateței acestora pe o bază continuă.Pe de altă parte, împrumutătorii trebuie să se asigure că pe întreaga perioadă de acordare a creditului, gradul total de îndatorare a solicitantului se încadrează în nivelul maxim admis aplicabil acestuia.Solicită instanței ca, în măsura în care instanța de judecată trece peste toate apărările formulate anterior, aceasta să adapteze contractul în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul a ratei dobânzii variabile propus de pârâtă, respectiv valoarea indicelui de referință EURIBOR la 6 luni plus marja fixă formata din valoarea diferenței dintre dobânda de referință aplicabilă în baza prevederilor contractuale și indicele EURIBOR la 6 luni plus marja fixă din contract (EURIBOR + 10,26%).Folosirea unei dobânzi de referință proprii a băncii care acorda creditul era permisă la nivelul anului 2006, când a fost încheiat contractul de credit cu Reclamanții din prezenta cauză. Obligația renunțării la acest tip de dobândă și raportarea la Euribor/Libor/Robor a intervenit numai ca urmare a adoptării OUG 50/2010, act normativ care, potrivit art. 95, nu este aplicabil contractelor de credit aflate în derulare la data intrării în vigoare a Ordonanței.Față de cocontractantul pârâtei, reclamant în prezenta cauză, pârâta apreciază că nu îi incumbă nicio obligație legală derivând din prevederile OUG nr. 50/2010.Dispozițiile aflate în vigoare la momentul încheierii contractului au fost întru totul respectate. Principiul tempus regit actum impune evaluarea legalității contractului încheiat cu reclamanții prin prisma dispozițiilor actului normativ special, Legea nr. 289/2004 privind contractele de credit pentru consum destinate consumatorilor.

Pe fondul modificărilor legislative survenite prin . OUG nr. 50/2010 Reclamanții a învestit totuși instanța cu propunerea ce vizează o nouă modalitate de calcul a ratei dobânzii, cu consecința evidentă a micșorării costului total al creditului, sub nivelul costului preferențial stipulat în contract și sub nivelul pieței.În contextul în care instanța urmează a considera că poate interveni/adapta clauzele convenției în funcție de criteriile de transparență avute în vedere de legiuitorul recent, aceasta va trebui să mențină echilibrul contractual creat prin dispozițiile agreate la momentul încheierii contractului.Echilibrul nu poate fi păstrat decât prin reglementarea algoritmului propus de pârâtă prin actul adițional nesemnat în mod nejustificat de reclamant.Limitele ingerințelor instanței de judecată sunt circumscrise analizei ordinii juridice a contractului. Analiza sistemică a acestuia va dezvălui instanței temeinicia / oportunitatea cererii noastre reconvenționale.Dacă ar fi fost aplicabilă OUG nr. 50/2010, încă trebuia să se observe că prevederile acesteia se rezumă la a reglementa/stabili un mecanism transparent de determinare a dobânzii contractuale fără a putea constitui temei al obligării băncii la modificarea/reducerea cuantumului dobânzii comerciale.OUG nr. 50/2010 nu impune un anumit cuantum al marjei fixe, acesta determinându-se prin raportare la criterii economice obiective.O eventuală modificare a modului de reglementare a algoritmului de calcul al dobânzii nu poate afecta întinderea drepturilor și obligațiilor părților în contract.Nuanțarea metodei de calcul a ratei, în cazul în care ar fi luată în considerare de către instanță, va trebui să respecte rațiunile tehnico - economice care guvernează activitatea de creditare a pârâtei. Algoritmul propus de pârâtă prin prezenta a fost validat de către Autoritatea Națională pentru Protecțiea Consumatorilor, care prin Adresa nr. 1048 din 29.10.2010 a răspuns solicitărilor pârâtei.

Acordul dat de ANPC cu privire la mecanismul de stabilire a dobânzii reprezintă, pe de o parte, o garanție a conduitei corecte și a bunei credințe a pârâtei în raporturile cu cocontractanții-debitori, iar pe de altă parte, reprezintă primul filtru de legalitate al cererilor consumatorilor-debitori și al răspunsului dat de bancă din perspectiva atribuțiilor autorității, astfel cum rezultă din dispozițiile cuprinse în art. 2 din Hotărârea de Guvern nr. 882/2010 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.Algoritmul care menține echilibrul contractual și care dă substanță noii filosofii legislative ce prevede doar criterii de transparentizare a reglementării metodei de calcul a ratei este cel propus de pârâtă prin prezenta cerere.Modificarea modului de calcul al dobânzii comerciale, prin trecerea de la criteriul dobânzii de referință variabilă a BCR la criteriul indicelui de referința independent EURIBOR/ROBOR nu se poate realiza prin menținerea marjei fixe inițiale.Dobânda de referință astfel cum este reglementată la punctul 5 din contractul dedus analizei este o reflecție a costului resurselor de creditare pe care pârâta este nevoită a-l plăti în scopul obținerii lichidităților necesare în vederea acordării de credite către populație.Este lesne de înțeles faptul ca dobânda variază în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii în cazul în care s-a avut ca reper dobânda de referință a băncii, spre deosebire de ipoteza în care dobânda variază în funcție de indicele de referință Euribor.Instituțiile de credit sunt cele care stabilesc procentul de dobândă aplicabil împrumuturilor din oferta lor de creditare, pe care urmează să le acorde clienților săi, iar legiuitorul nu a impus o limitare a acestuia, astfel cum nu a impus nici o micșorare a costurilor creditelor aflate în derulare, inclusiv prin alinierea contractelor de credit aflate în derulare la prevederile OUG nr. 50/2010.Rațiunile tehnice mai sus; expuse stau la baza unui calcul corect și echitabil al ratei dobânzii. Daca ar fi aplicabilă OUG nr. 50/2010 în forma modificată, încă nu se poate identifica sancționarea acestui algoritm pentru că noul act normativ nu face decât să prevadă modalități noi de transparentizare.Rata dobânzii calculată conform algoritmului propus va fi raportată la fluctuațiile indicelor de referință independenți: ROBOR, EURIBOR și LIBOR. Însă, acest mecanism nu presupune modificarea valorii totale a dobânzii, ci menținerea acesteia la același nivel, cu modificarea numai a indicelui de raportare (dobânda calculată la momentul To prin raportare la dobânda de referință BCR va fi egală cu dobânda calculată la momentul To în funcție de indicele EURIBOR/ROBOR).Dobânda va fi egală cu valoarea indicelui EURIBOR/ROBOR la șase luni plus marja (formată din valoarea diferenței dintre dobânda de referință aplicabilă în baza prevederilor contractuale și indicele EURIBOR/ROBOR la șase luni plus marja fixă din contract), după următoarea ecuație: DOBÂNDA = EURIBOR 6M + [(dobânda de referință BCR - EURIBOR 6M) + 2,5pp] = EUROBOR +10,26 pp.

În drept a invocat dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/2000 coroborate cu prevederile art. 4 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, ale Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului și ale Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, în vigoare la momentul încheierii contractului, art. 969 și urm. C. Civil., art. 1 Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamanților, precum și a oricăror altor probe ar reiei din dezbateri.

La aceeași data, pârâta a formulat și cerere reconvențională solicitând adaptarea contractului în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul a ratei dobânzii variabile propus de parata, respectiv, valoarea indicelui de referință EURIBOR la 6 luni plus marja formată din: diferența calculată între dobânda de referință aplicabilă în baza prevederilor contractuale și indicele EURIBOR la 6 luni, la care se adaugă marja fixă din contract (EURIBOR + 10.26pp), cu cheltuieli de judecată.

A atașat cererii reconvenționale dovada achitării taxei de timbru de 20 lei.

La data de 14.07.2014 reclamanții au depus răspuns la întâmpinare.

Au solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune susținând parata ca in speța ar fi vorba de o nulitate relativa. Conform prevederilor Codului Civil, nu se poate deroga prin convenții sa dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publica si bunele moravuri. Contractele de credit au fost încheiate cu nesocotirea normelor care interesează ordinea publica.Legislația referitoare la clauzele abuzive este o aplicație a solidarismului contractual: clauzele abuzive sunt o fațada specifica legislației protecției consumatorului a leziunii, care este un dezechilibru contractual originar: (i) conform art. 6 din Legea nr.193/2000 clauzele abuzive sunt fara efect pentru consumator (intervenția in contracte a legiuitorului: legea are efect de levier pentru consumator); (ii) art. 4, art.14 din Legea nr.193/2000: clauzele abuzive sunt nule, administrația sau sistemul judiciar având atribuția de a constata, chiar si din oficiu, aceasta nulitate (intervenția judecătorului in contracte: judecătorul este competent nu numai sa constate nulitatea clauzelor, ci sa le înlocuiască cu alte clauze contractuale, care sa corespunda cerinței echilibrului contractual si utilității pentru parți a contactului; revizuire/reconstruirea contractului).Partea slaba in aceste contracte o reprezintă consumatorul, iar efectele nefaste ale principiului libertății de voința sunt corectate/atenuate de dispoziții legale de ordine publica menite a sprijini consumatorul . inegalitara, construita pe temeiul unei forte economice a comerciantului disproporționat de mare in raport cu consumatorul care, la data incheierii contractului are o libertate redusa de a contracta sau, in orice caz, o voința alterata de imperativul psihologic sau economic al incheierii contractului, comerciantul isi impune voința printr-un contract de adeziune, ne-negociabil; deci art. 969 cod civil nu isi găsește aplicarea in toate consecințele sale, mai ales ca el trebuie corectat prin raportare la art. 5 Cod Civil, este evident ca aceste doua elemente limitează libertatea de a contracta si circumscriu efectele contractului in spațiu si timp, in funcție de ceea ce este sau nu permis particularilor, la epoca semnării contractului sau ulterior, in cursul executării lor. . de fundamentare a Legii nr. 296/2004 privind Codul Consumului acest act normativ are drept scop crearea unui „cadru general cu privire la drepturile si obligațiile consumatorilor împotriva riscurilor de a achiziționa un produs sau serviciu care sa le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori sa le afecteze drepturile ori interesele legitime".Aceste norme sunt menite a proteja si morala si bunele moravuri, in trucat scopul acestora este de a preîntâmpina sau a corecta abuzurile ori neglijenta comercianților. Consumatorii sunt parteneri contractuali ai comercianților care nu dispun nici de cunoștințele, nici de forța economica a comercianților pentru a trata contractele lor de pe poziții egale cu comercianții.

Un alt argument care întărește ideea ca legislația protecției consumatorilor ocrotește ordinea publica reiese din prevederile Legii nr. 193/2000 care, la capitolul privitor la sancțiuni, reglementează răspunderea contravenționala a comerciantului pentru nerespectarea normelor relative la protecția consumatorilor (art.16). Ca sancțiune juridica civila, nulitatea îndeplinește: o funcție preventiva, pentru ca părțile, știind ca actul lor va fi lipsit de efecte daca nu respecta cerințele legii, vor fi diligente sa-1 încheie cu respectarea tuturor condițiilor legale de validitate; o funcție represiva, sancționând încălcarea săvârșita si o funcție reparatorie prin care se asigura, pe de o parte, restabilirea ordinii de drept încălcate, iar pe de alta parte, repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea sancționată si, uneori, adaptarea sau refacerea actului juridic prin înlocuirea de drept a clauzei ilegale cu clauza conforma dispoziției legale imperative. Înlocuirea/eliminarea clauzelor arătate anterior se impune, de asemenea, ca urmare a constatării caracterului abuziv al acestor clauze.

Ca urmare a constatării nulității, prin funcția reparatorie a acestei sancțiuni, instanta de judecata poate sa dispună adaptarea sau refacerea actului juridic (in cazul de fata a contractelor de credit ale subsemnaților), prin inlocuirea de drept a clauzelor ilegale cu unele conforme dispozițiilor legale imperative.

In plus, art. 6 din Legea nr.193/2000 statuează ca toate „clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului".

In concluzie, consumatorii pot solicita instanței sa dispună:(1) inlocuirea clauzei relative la dobânda, in sensul ca dobânda contractuala este formata din marja fixa plus Euribor;(2) eliminarea clauzelor referitoare la comisionul de acordare credit, comisionul de administrare si comisionul de urmărire riscuri;(3) eliminarea clauzelor referitoare la garanțiile suplimentare.

A invocat nulitatea absoluta a clauzelor abuzive cuprinse in contractul de credit nr.1109/28.09.2007 incheiat cu parata.Cauza este obiectivul urmărit la incheierea contractului, fiind o condiție de fond, esențiala, de validitate a actului juridic.Conform art.966 Cod civil cauza trebuie sa fie licita si morala, iar conținutul acestei cerințe este precizat de art. 968 Cod Civil, potrivit căruia, cauza este nelicita cand este prohibita de legi, este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice.

Sancțiunea care intervine in acest caz este nulitatea absoluta, care poate fi invocata oricând. Acțiunea in declararea nulității absolute este imprescriptibila conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.In lipsa unei prevederi exprese in textul legal, art. 6 si art. 7 din Legea nr.193/2000 instanța trebuie sa retina teza nulității clauzelor abuzive, intrucat stipularea lor constituie incalcarea unei norme imperative exprese: „interzice comercianților stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii" (art. 1 alin 3 din lege) Un contract cu titlu oneros va fi nul daca nu exista o proportionalitate in contraprestatii, cum este cazul contractului in speța.

Deși este adevărat ca Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora in raport cu consumatorul, insa, așa dupa cum se va arata mai jos, regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.Astfel, in ce privește natura interesului protejat, norma respectiva ocrotește un interes general, si nu unul individual, așa cum susține recurenta.Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea in legislația romaneasca a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudentei Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publica (cauza Mostaza Claro).Este greșita susținerea paratei, in sensul ca regimul juridic aplicabil nulității clauzelor de imprumut bancar ar fi unul specific nulității relative, si nu celei absolute. Dupa cum s-a arătat mai sus, potrivit jurisprudentei Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, potrivit dispozițiilor constituționale și ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeana, este obligatorie pentru instanțele romanești, exista un interes public.Ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, sa nu-si producă efectele, recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.Prin urmare, neputand a fi vorba de o nulitate relativa, nu sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin. l din Decretul nr.167/1958, nulitatea absoluta putând fi invocata oricând, ca atare, dreptul la acțiune al reclamanților neputand fi apreciat ca prescris.

Cu privire la excepția inadmisibilitatii cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor referitoare la prețul contractului si a cererii de modificare a prețului contractului, a menționat că potrivit art. 6 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele comercianților cu consumatorii, clauzele abuzive sunt fara efect pentru consumator, iar contractul va continua sa fie executat de parti doar daca, prin eliminarea acestor clauze abuzive, contractul nu se impune a fi anulat sau reziliat. Art. 4 si art. 13-14 din aceeași Legea nr. 193/2000 permit judecătorului sa intervină in contract, pentru a-l revizui sau reconstrui, dupa ce, in prealabil, a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractului, aplicand sancțiunea nulității absolute a acestor clauze. Daca rezilierea contractului pentru eliminarea clauzelor abuzive nu se impune, contractul putand fi executat in continuare, judecătorul dispune continuarea sa, de data aceasta de pe poziții echilibrate ale părților. Conform art. 4 alin.l din Legea nr.193/2000, sunt clauze abuzive acele clauze care nu au fost negociate cu consumatorul si care creează intre parti un dezechilbru semnificativ al prestațiilor, contrar cerințelor bunei-credinte.Nu poate fi primita o apărare a paratei referitoare la faptul ca aceaste clauze ar fi excluse verificării din perspectiva caracterului abuziv intrucat componenta la care se refera face parte din prețul contractului si nu a produs nici un dezechilibru semnificativ intre prestațiile părților.Art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 prevede ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil.Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere in dreptul național a Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, aceasta din urma prevăzând, in art. 4 alin. (2) faptul ca „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil". Nici Legea nr.193/2000 si nici Directiva 93/13 nu exclud automat si nediferentiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la pret, facand referire la adecvarea dintre pret si serviciile sau produsele oferite in schimb si la necesitatea exprimării in mod clar si inteligibil a clauzei referitoare la pret.In acest sens Directiva 93/13/CEE apreciază: caracterului abuziv nu se efectuează asupra raportului calitate/pret al bunurilor sau serviciilor furnizate, totuși, acest raport poate fi luat in considerare in aprecierea corectitudinii altor clauze, in sensul in care instanța poate analiza eventualul caracter abuziv al unuia dintre cele doua costuri prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost.In ce privește aspectul supus analizei, acela al prețului ca si componenta a obiectului contractului - ce consta in contravaloarea achiziționării unui bun sau prestării unui serviciu - se constata ca, atat in legea naționala cat si in cea comunitara expresia „pret" este utilizata prin raportare la sintagma „raport calitate pret", precum și la produsele si serviciile oferite in schimb.

Având in vedere modul de reglementare, sensul normelor in discuție este acela ca sunt excluse de la evaluarea caracterului abuziv acele clauze ce vizează proporționalitatea dintre calitatea bunului livrat sau serviciului prestat de comerciant și prețul plătit de consumator, situație ce nu s-ar putea pune in cazul unui contract de credit, intrucat consumatorul nu plătește o anumita calitate a mărfii ori a serviciului de care a beneficiat, ci primește o suma de bani pe care se obliga sa o restituie in condițiile convenite prin contract.In același sens, Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008, privind contractele de credit pentru consumatori (prin care s-a abrogat Directiva 87/102/CEE), la art. 3 lit. g) definește „costul total al creditului" ca fiind format din „toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri ce trebuie sa le suporte consumatorul in legătura cu creditul si care sunt cunoscute de către creditor..."Aceasta directiva a fost transpusa in legislația naționala prin O.U.G. nr. 50/2010, act normativ ce nu se aplica contractelor in curs de derulare la data adoptării sale - cum este si cazul convenției in litigiu - conform art. 95 din ordonanța, situație in care - in condițiile art. 148 din Constituție - capata aplicabilitate directiva.

A solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii de, restituire a sumelor achitate in baza prevederilor contractuale, ca neintemeiata, avandu-se in vedere faptul ca nulitatea reprezintă o sancțiune de drept civil care consta in desființarea retroactiva a unui act juridic incheiat cu incalcarea dispozițiilor legale.Nulitatea se indreapta impotriva acelor efecte care contravin dispoziției legale incalcate, lasand neatinse efectele care contrazic legea.Prestațiile efectuate in baza actului sancționat cu nulitate se restituie, deoarece nulitatea operează retroactiv de la data incheierii actului.

In consecința, restituirea prestațiilor reprezintă o cerere accesorie cererii principale, având ca obiect constatarea ca abuziva a clauzelor si anularea acestora, modul de soluționare a acestui capăt de cerere este strâns legat de cererea principala.

Totodată, reclamanții au formulat întâmpinare la cererea reconvențională, formulata de parata prin care solicita instanței de judecata sa adapteze contractul in sensul luării in considerare a algoritmului de calcul a ratei dobânzii variabile propus de parata si anume: valoarea indicelui de referința EURIBOR la 6 luni plus marja formata din - diferența calculata intre dobânda de referința aplicabila in baza prevederilor contractuale si indicele Euribor la 6 luni, la care se adaugă marja fixa din contract (Euribor +10,29 pp).Prin cererea de chemare in judecata a propus ca modalitate de schimbare a dobânzii formula de calcul: Euribor + 2,50 pp. din care Euribor este un indice de referința ușor verificabil si 2,50 pp este procentul acceptat de ambele parti prin contractul de credit. Au solicitat instanței sa aplice aceasta formula de calcul pentru următoarele motive:- legea si jurisprudenta europeana dau dreptul instanțelor de a elimina clauzele abuzive din contracte, chiar daca acestea se refera la elementele de pret;- Curtea de Justiție a Uniunii Europene care a statuat ca o instanța naționala, desi nu are voie sa modifice prevederile clauzelor contractuale, are dreptul sa le inlature in cazul in care sunt abuzive, in sensul ca acestea creaza dezechilibre intre drepturile si obligațiile consumatorilor in fata comercianților. Cei din urma au o putere mai mare si impun forma contractelor, la care consumatorii nu pot decât sa adere, fara posibilitatea negocierii;- chiar daca un contract semnat este legea părților, in situațiile in care acesta nu respecta legea si nu este făcut cu buna-credinta, jurisprudenta permite instanțelor sa intervină peste el;- Comerciantul sau prestatorul de servicii are obligația sa prezinte contracte a căror clauze sunt clare si fara echivoc. In cazul contractelor de credit, clauzele privind costurile totale trebuie sa fie redactate transparent, astfel incat sa permită consumatorul sa cunoască modul in care variază (daca vorbim de costuri variabile).Nu trebuie omis ca art. 969 C civ. nu are o existenta de sine stătătoare in ansamblul dispozițiilor Codului civil, ci el este inseparabil de art. 970 alin. 1 C civ., executarea cu buna-credinta a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului. Un contract ramane legea părților numai in măsura in care nici una dintre acestea nu ignora sau incalca cu buna știința îndatoririle care ii revin potrivit asumării si executării cu buna-credinta a prestațiilor. Tot cu titlu preliminar, trebuie menționat ca, prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si România la Uniunea Europeana.Potrivit art.148 alin. 1 și 4 din Constituția României prevederile Tratatelor Constitutive ale UE si ale celorlalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Prin urmare, dispozițiile Directivei 93/ 13/CEE au aplicabilitate directa, precum si prioritate fata de dispozițiile naționale.

Prin Legea nr. 193/2000 a fost transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 care a stabilit in mod expres competenta instanței de judecata de a constata caracterul abuziv. Interpretând aceasta Directiva Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit in cauza Oceane Grupo Editorial S.A versus Rocio Murciano Quintero (C- 240/98) ca protecția acestui act normativ conferă judecătorului național de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale in măsura in care este investit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. Potrivit jurisprudentei constante a CJUE, sistemul pus in aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea ca un consumator se găsește . inferioritate fata de un vânzător sau un furnizor in ceea ce privește atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situație care il conduce la adeziunea la condițiile redactate in prealabil de către vânzător sau furnizor, fara a putea exercita o influenta asupra conținutului acestora (pct. 37 din Ordonanța Curții in cauza G76/10). .... Astfel, potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens, ... . Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat in cauza C76/10, Pohotovosf s.r.o. împotriva Iveta Korckovskâ, prin Ordonanța din 16.11.2010, cu privire la problema daca menționarea D. in contractul de credit de consum constituie o informație esențiala acestui contract si in consecința, lipsa unei asemenea mențiuni permite sa se considere ca, in sensul an. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, clauzele acestui contract nu sunt exprimate in mod clar si inteligibil astfel incat clauza privind costul acestui credit va putea sa faca obiectul unei aprecieri din partea instanței naționale cu privire la caracterul abuziv in sensul alin. 3 din aceeași directiva. Or, potrivit pct. 1 Ut r) din Anexa la Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele clauze care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, in cazul neexecutarii sau finalizării contractului de către acesta din urma, fara a prevedea existenta compensațiilor in suma echivalenta si pentru consumator, in cazul neexecutarii contractului de către comerciant.Astfel, in ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4 din contractul de credit, privind dobânda variabila, instanța constata ca acestea respecta dispozițiile Legii nr. 193/ 2000, astfel: in ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei cuprinse la art. 4 din contractele încheiate instanța de recurs retine ca la data incheierii contractului dobânda curenta a fost stabilita de 6,2 % pe an si fiind variabila, cea curenta fiind formata din dobânda de referința valabila, care se afișează la sediile băncii la care se adaugă 1,20 p. p., iar la punctul 2.10.a din condițiile generale de creditare s-a prevăzut ca banca poate modifica dobânda, fara consimțământul consumatorului, in funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobânda aplicandu-se de la data modificării acestuia la soldul creditului existent.Stabilirea unei asemenea clauze de modificare poate fi justificata in ipoteza contractelor de credit a căror derulare este stabilita pe o perioada mare de timp conform art. 1 Ut. a alin. 2 din Legea nr. 193/2000, motivul care generează modificarea dobânzii trebuie sa fie circumscris unor ipoteze clare și sa poată fi verificate de consumator. In speța, recurentul având posibilitatea verificării dobânzii prin raportarea acesteia la elemente de ordin obiectiv la care face referire 2.10.a din condițiile generale de creditare, respectiv sa solicite pe calea dreptului comun pe baza unei expertize de specialitate daca dobânda a fost majorata fara temei si daca in funcție de costul resurselor de creditare, a fost corect majorata prin raportare la costurile inițiale, si sa solicite eventualele diferente.Or, potrivit pct. 1 lit r) din Anexa la Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele clauze care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, in cazul neexecutarii sau finalizării contractului de către acesta din urma, fara a prevedea existenta compensațiilor in suma echivalenta si pentru consumator, in cazul neexecutarii contractului de către comerciant.De altfel, negocierea indicata de recurenta reclamanta a constat in posibilitatea intimatului intervenient de a alege intre ofertele mai multor instituții bancare, insa recurenta nu a probat negocierea efectiva a clauzelor contractuale. Astfel, potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens, ...".

Contractele de credit de reatail sunt contracte pre-formulate, in baza unui model care se impune băncii romanești - subsidiara a unei banei străine care, in calitate de societate dominanta, isi impune voința, interesul si strategia, transportandu-le in contractele băncii cu terții prin instrumentalizarea acesteia in vederea atingerii propriilor scopuri; voința băncii romanești - subsidiara a băncii străine nu este decit aparent voința sa, iar interesul sau in contract este subsumat interesului general al grupului de societăți din care face parte banca romaneasca.Regulamentul BNR nr.3/2007: orice produs bancar nou este supus BNR, in vederea validării; normele interne ale băncilor, inclusiv cele relative la circuitul contractului de credit de retail in interiorul băncii, in vederea tratării lui din perspectiva riscului sunt, conform regulilor Basel II (implementate in dreptul bancar roman incepind cu decembrie 2006), supuse aprobării prealabile a BNR; avem, așadar, de-a face cu un contract - tip, un standard pe care il validează BNR inainte de a fi pus in vanzare; in orice caz, condițiile generale de afaceri, care sunt integrate oricărui contract luat in mod individual, sunt indubitabil contracte de adeziune, intrucit ele nu se negociază, acceptarea lor fiind o condiție pentru a inchieia orice contracte cu banca.Contractul in sine este importat din sistemul informatic al băncii, unde este integrat un model de contract pe baza căruia se completează orice contract; sistemul informatic al băncii lasa in mod voit spatii goale in zona numelui si a altor date de identificare ale clientului, in zona dobanzii si in zona garanțiilor suplimentare; in rest, toate celelalte clauze sunt importate din contractul tip, fixat in sistemul informatic al băncii; cel care vinde creditul nu poate modifica acest contract-tip si, in consecința, nu poate negocia contractul cu clientul.

Voința clientului se rezuma la a semna sa nu contractul; singura opțiune este de a alege intre diferite tipuri standard de contracte (ca la supermarket), opțiune care este si ea controlata de banca, intrucit banca este cea care stabilește scoringul/ratingul clientului, elemente in funcție de care, dupa analiza dosarului (pentru care banca incaseaza un comision consistent), banca indica clientului tipul de credit in care se incadreaza conform ratingului.Voința consumatorului, chiar atat de redusa ca opțiuni, este in plus alterata de timpul scurt in care trebuie sa semneze contractul; după aprobarea creditului de către banca, aprobare care se da dupa „analiza dosarului" (ceea ce durează uneori 2-3 saptamani) mai raman clientului cateva zile sau ore pentru analiza si eventual negociere, intrucat semnarea contractului de achiziție sau achiziția in sine este iminenta; cel mai grav voința clientului este alterata la creditele ipotecare, unde refuzul de a semna ar putea duce la pierderea avansului plătit de client in ante-contractul de vanzare-cumparare incheiat pentru imobilul ce ar urma sa fie finanțat cu acel credit.

Procesul de fata nu se refera la procente (in primul rand pentru ca nu se intemeiaza pe contract, ci pe lege); in proces se cere constatarea clauzelor abuzive care permit băncii sa modifice aceste procente; așadar, chiar daca s-ar susține ca a existat totuși o negociere a procentelor de dobinda/comision de risc, caracterul ne-negociat al contractului subzista, intrucat clauzele care sunt negociabile sunt cele care permit băncii controlul total al executării contractului si transferul tuturor riscurilor pe seama clientului.B. insasi recunoaște ca acest contract este unul de adeziune, prin documentele depuse la dosar.b) clauza sa fie contrara bunei-credinte; - vizează comportamentul neloial al co-contractantului.c) clauza sa dea naștere unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor in detrimentul consumatorului - prin acest dezechilibru intelegandu-se ca unul dintre contractanți dobândește un avantaj nejustificat fata de situația celeilalte parti. De esența raporturilor juridice izvorand din contracte sinalagmatice este corelativittea drepturilor si obligațiilor, respectiv faptul ca o parte se obliga sa dea, sa faca sau sa se abtina de la ceva știind ca si cealaltă parte va efectua o contrapestatie. Daca unei parti ii incumba numai obligații fara a beneficia in schimb si de drepturi, se rupe echilibrul care trebuie sa domine raporturile juridice, părțile nemaiaflandu-se pe poziții de egalitate, ci de subordonare, de putere.

La termenul de judecată din 04.09.2014, instanța a calificat excepția inadmisibilitatii acțiunii în ceea ce privește modificarea clauzelor reglementand elemente ale prețului contractului de credit, excepția inadmisibilitații cererii de modificare a pretului contractului si exceptia inadmisibilitatii cererii de restituire a sumelor achitate în baza prevederilor contractuale ca fiind apărări de fond, iar nu veritabile excepții procesuale. Totodată, a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților .

La termenul din 11.12.2014, pârâta a depus note de ședință privind cuantumul pretențiilor reclamanților. A menționat că în urma calculelor efectuate conform scară de dobândă, a rezultat că pentru perioada 28.09.2007 și până în prezent, pârâta a efectuat recalcularea dobânzii cu procentul Euribor 6M + marja 2.5p.p. La calculul efectuat nu s-a ținut cont de punctele penalizatoare datorate întârzierilor la plata ratelor. Diferența dintre dobânda calculată conform contractului de credit și cea recalculată folosind algoritmul Euribor la 6 luni + marja fixă din contract de 2,5% este în valoare de 7203,40 Euro. De la data de 20.10.2007 și până la data de 27.11.2014 s-a încasat 860 Euro cu titlu de comision de administrare. De la data de 20.10.2007 și până la data de 27.11.2014 s-au încasat 4872 Euro cu titlu de comision de urmărire riscuri. La data înregistrării cererii introductive (07.05.2014) conform cursului oficial BNR, 1 euro valora 4.4352 lei. Valoarea diferentei pe componenta de cost a dobânzii variabile este: 7203,40 Euro X 4.4352 lei =31.948, 51 lei. Valoarea pretențiilor pe componentă de cost a comisionului de administrare este: 860 X 4.4352 lei =3.814,27 lei.Valoarea pretențiilor pe componentă de cost a comisionului de urmărire riscuri este următoarea: 4872 X 4.4352 lei = 21.608,29 lei.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:

Prin Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.1109/28.09.2007, pârâta reclamanta . SA a acordat reclamanților – pârâți F. I. și F. D. un credit in valoare de 20 000 EURO pe o perioada de 120 luni, reclamanții – pârâți asumându-si obligația de rambursare in 120 de rate lunare.

Potrivit art .5 din contract „ La data încheierii prezentului contract dobânda curenta este de 10,9 % pe an și este variabila. Dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabila, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 2,50 p.p.,,

Condițiile generale de creditare - Anexa la contractul de credit bancar, prevâd următoarele ( filele 158-161):

Art.2.10.a. ( aplicabil creditelor cu dobânda variabila de tipul celui contractat de către reclamanții pârâți ) ,, Pe parcursul derulării contractului, banca poate modifica dobânda fără consimțământul împrumutatului, in funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent. Modificarea dobânzii curente, conduce la recalcularea dobânzii datorate,,.

Art.2.11.a.,, Noul procent de dobândă de referință va fi afișat la sediul băncii la data intrării în vigoare a modificării, iar dobânda rezultată se va aplica la soldul creditului existent la data modificării. In cazul liniilor de credit, împrumutatul va lua cunoștință de modificarea dobânzii anuale, precum și de graficul de rambursare actualizat, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire/extras de cont eliberat împrumutatului în mod gratuit, la ghișeele băncii. În cazul în care, în urma modificării nivelului dobânzii de către B., împrumutatul nu va rambursa restul de credit angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, se considera că împrumutatul a acceptat noul nivel al dobânzii,,

Potrivit art. 8 din Legea 193/2000 controlul respectării dispozițiilor prezentei legi se face de reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și de specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice, potrivit competențelor. Art. 12. din acelasi act normativ prevede ca procesul-verbal se transmite, după caz, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta sau în a cărei rază teritorială contravenientul își are domiciliul sau, după caz, sediul iar potrivit art. 13 instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz iar in caz contrar, instanța va anula procesul-verbal întocmit.

Art. 14 din legea nr. 193/2000 consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă. Dealtfel aceste dispozitii sunt cuprinse in Cap III al legii intitulat “organele abilitate pentru constatarea contraventiilor si solutionarea litigiilor”

Din dispozițiile menționate rezulta ca doar in situația sesizării de catre reprezentanții Autoritatii Nationale Pentru protecția Consumatorului instanta poate aplica sancțiuni contravenționale si poate dispune modificarea clauzelor contractuale.

Aceasta dispoziție nu îngrădește insa dreptul consumatorului de a se adresa instanțelor in conformitate cu dispozițiile Codului Civil si ale Codului de Procedura Civila, spre exemplu pentru a solicita anularea unor clauze contractuale pe care le apreciază a fi abuzive.

În cauză, nu sunt aplicabile dispozitiile OUG 50/2010 astfel cum a fost modificata intrucat potrivit art 95 din acest act normativ prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37¹ (refinantarea contractelorde credit), ale art. 66-69 (eliminarea comisioanelor de rambursare anticipata) și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-71 (descoperitul de cont si contractul incheiat pe o durata nedeterminata).

Cum contractul de credit se afla in curs de derulare la data intrarii in vigoare a OUG 50/2010, dispozitiile acestei ordonante nu sunt aplicabile, cu excepția articolelor mentionate mai sus si care nu sunt relevate in speta, fata de obiectul cauzei.

Instanța va analiza in cele ce urmează cererea reclamantei potrivit dispozițiilor Codului Civil prin raportare si la dispozițiile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive..

În temeiul dispozițiilor Legii nr. 193/2000, reclamanții – pârâți au solicitat, constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale care prevăd că dobânda variază in funcție de dobânda de referință variabila a băncii precum și a clauzelor care permit băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului acestei dobânzi.

Potrivit art. 969 Cod Civil 1864, căruia i se supune contractul de credit încheiat de părți, convențiile sunt legal făcute au putere de lege intre partile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din alte cauze prevăzute de lege.

Acest articol consacra principiul fortei obligatorii a contractelor ca o necesitate a asigurării stabilității si siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice civile.

Potrivit art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/200 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. ( (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Rezultă că, pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiții:

1.- clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;

2.- prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;

3.- dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.

Astfel, referitor la prima condiție, instanța reține că relațiile contractuale dintre parți au fost materializate prin asumarea unor Condiții Generale de Creditare și Condițiile Speciale. Condițiile Generale ale Contractului sunt aceleași pentru un anumit produs bancar și reprezintă corpul comun care dă specificitate produsului bancar, adeziunea vizând clauzele preformulate cuprinse în Condițiile Generale, trimise spre aprobare la B. Națională a României ., Conditiile generale prezinta clauze preformulate, fiind o adeziune, iar detaliile specifice fiecărui contract de credit- deci obiectul negocierii - sunt stabilite de Bancă împreună cu fiecare client în cadrul Condițiilor Speciale. Odată cu agrearea acestora, clientul a negociat cu societatea bancara elementele individuale consacrate în Condițiile speciale ca elemente esențiale ale contractului.

Instanța apreciază ca in momentul in care a fost incheiat acest contract, reclamanții pârâți, consumatori, au acționat de pe o poziție inegala, in raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorii nu au avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, in forma respectiva, de către banca.

Conform art. 4 aliniatul ultim din Legea nr. 193/2000, băncii ii revenea obligația de a dovedi ca a negociat in mod direct aceasta clauza cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat in cauza. Împrejurarea că, în faza pre-contractuala, clientul a fost informat în legătură cu condițiile de creditare, nu reprezintă o dovadă a negocierii, negocierea fiind diferită de respectarea obligației de informare (negocierea este precedată de informare, dar nu se confundă cu aceasta). Prezentarea către public a diferitelor pachete/opțiuni de creditare reprezintă o formă de publicitate/de informare în legătură cu serviciile oferite, însă odată făcută alegerea unui anumit tip de produs, de către consumator (dar în condițiile în care banca stabilește ratingul clientului), acesta este lipsit de posibilitatea reala de a negocia condițiile/termenii/clauzele acelui contract de credit (pentru care a optat, în urma informării).

Astfel, negocierea directă cu consumatorul nu este echivalentă cu prezentarea pachetului de servicii de către bancă și cu obligația de informare, negocierea presupunând că partea - consumator să aibă posibilitatea modificării clauzelor contractuale .

În lipsa unor probe concrete privind negocierea, instanța constată că pârâta reclamanta nu a răsturnat prezumția caracterului nenegociat al clauzelor standard, din interogatoriul administrat reclamanților pârâți rezultând ca aceștia nu au avut posibilitatea studierii contractul până in ziua in care l-au semnat.

Prin urmare, apărările pârâtei reclamantei, sub acest aspect, nu pot fi reținute.

Referitor la cea de-a doua condiție instanța reține ca pct. 5 prevede modul de calcul al dobanzii aplicabile care urma a fi variabila in funcție de dobânda de referința a băncii, care se fișa la sediile BCR, la care se adaugă 2,50 pp. Însă, in tot cuprinsul contractului aceasta noțiune nu este definita. In aceste condiții, instanța reține ca reclamanții pârâți au încheiat contractul fără a avea cunoștința care va fi nivelul dobânzii pe durata contractului de credit și nici care sunt criteriile de determinare ale acesteia, împrejurare de natura a - i prejudicia, întrucât dobânda este un element de bază . credit bancar, orice clauza nelegala cu incidenta asupra dobânzii, afectând însăși normala derulare a raporturilor contractuale.

In privința celei de-a treia condiții, instanța reține următoarele:

In contract s-a prevăzut că dobânda va fi stabilită în funcție de dobânda de referința variabila, care se afișează la sediile BCR, la care se adăuga 2,50 p.p.

Prin inserarea acestei clauze s-a creat un dezechilibru în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe, întrucât, chiar daca dobânda de referința a băncii constituie un criteriu obiectiv de calcul, fiind o noțiune definita in domeniul bancar, acesta nu a fost explicata reclamanților pârâți si nici definita in convenție, fiindu-le necunoscuta la data încheierii contractului, împrejurare de care parata reclamanta in mod evident a fost conștienta. Totodată lipsa circumstanțierii elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale, cu consecința lăsării la libera sa apreciere majorarea dobânzii, este de natura să il prejudicieze pe consumator. Aceasta clauza care da dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda nu este raportata la un indicator precis, individualizat. . Singurul factor este menționat generic drept " costul resurselor de creditare ” - pct. 2.10.a din Condiții Generale de Creditare. Mai mult, data la care poate intervine o modificare a dobânzii este una nedeterminata, întrucât nici in Condițiile speciale nu este indicata și nici in Condițiile generale de creditare. Din conținutul pct. 2.10. a. din Condiții Generale de Creditare rezulta ca dobânda se poate modifica oricând in funcție de costul resurselor de creditare. Or, indicele dat de costul resurselor de creditare este de asemenea, o noțiune nedefinită in contract . Acesta poate fi un indice determinabil. Însă, fără a avea un caracter public sau fără a fi indicate in contract criteriile de determinare ale acestuia, indicele nu poate fi cunoscut și nici prevăzut de către clientul băncii.

Astfel, neindicarea in nici un mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale, lasa la libera sa apreciere majorarea dobânzii, aceasta împrejurare fiind de natura sa îl prejudicieze pe consumator.

Posibilitatea consumatorului de a nu agrea o astfel de modificare, posibilitate prevăzută in art. 2.11 ( aliniatul 3) din Condițiile Generale, nu are valoarea de restabili un echilibru contractual, întrucât are drept consecința rambursarea restului de credit neachitat, in termen de 10 zile, consecință evident împovărătoare pentru consumator, fapt care relevă încă o data poziția superioara a băncii in raport cu clientul sau.

Pentru aceste motive, instanța reține îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr.193/2000, constatând astfel caracterul abuziv al clauzei cuprinse în pct. 5 din contractul de credit nr.1109/28.09.2007 în privința dobânzii variabile/revizuibile și a clauzelor cuprinse in pct. 2.10.a, 2.11.a din ,,Condițiile generale de acordare a creditului,, anexa la contractul de credit .

In acest context, trebuie precizat ca prin decizia nr. 3913/13.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție in dosar_/3/2011, in care s-au analizat o clauza asemănătoare cuprinsa . de parata reclamanta cu un at client persoana fizica și care prevedea o dobânda fixa in primele luni și variabila ulterior, calculata un funcție de dobânda de referința variabila care se afișa la sediile BCR, la care se aduga o marja fixa, Înalta Curte a reținut caracterul abuziv al acesteia.

In ce privește comisioanele de acordare credit, administrare și de urmărire riscuri, instanța reține următoarele:

Prin art. 9 lit.b, ‚c, f din Contractul de credit bancar este stipulat: 1. un comision de acordare credit de 1,95 % flat; 2. un comision de administrare de 10,00 Euro lunar, reprezentând un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat ; 3. un comision de urmărire riscuri de 56 ,00 Euro lunar, reprezentând un procent de 0,28 % din valoarea creditului .

Reclamanții – pârâți au solicitat constatarea caracterului abuziv al acestor clauze.

Astfel cum s-a reținut anterior, aceste clauze sunt cuprinse într-un contract preformulat, lipsindu-i caracterul negociat.

Potrivit CJUE, Directiva privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii (Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993) este aplicabila, in principiu, tuturor clauzelor contractuale care nu au fost negociate individual. Cu toate acestea, directiva prevede doua excepții privind aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractuale. Astfel, aceasta apreciere nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil.

In urma acestei interpretări, in speța trebuie analizat in primul rând daca se pune in discuție definirea obiectului contractului - obiectului principal al contractului - sau caracterul adecvat al prețului sau a remunerației - calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, iar pe de alta parte daca aceste aspecte fac obiectul cererii de fata, daca clauzele referitoare la aceste aspecte sunt exprimate in mod clar si inteligibil.

Prin art. 4 alin. 2 din Directivă se prevede că evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, dacă aceste condiții sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Curtea de Justiție a Comunității Europene a decis in cauza Kasler c Ungariei că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie să se înțeleagă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie clară și inteligibilă din punct de vedere gramatical pentru consumator, ci și ca motivele economice care stau la baza aplicării clauzei contractuale, precum și relația dintre aceasta și alte clauze ale contractului să fie clare și inteligibile pentru respectivul consumator.

Clauzele referitoare la comisionul de acordare credit, administrare și urmărire riscuri nu poate fi apreciate ca având un caracter inteligibil in sensul art. 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 câtă vreme acestea cuprind doar cuantumul comisioanelor pe care împrumutatul are obligația de a le achita lunar fără a fi indicat și motivul pentru care comisioanele au fost percepute de către bancă sau serviciile prestate de bancă pe care aceste comisioane au scopul să le acopere. Simpla menționare a denumirii și a cuantumului comisionului nefiind in măsură să satisfacă această exigență. Chiar dacă reclamanții –pârâți au cunoscut încă de la momentul încheierii contractului valoarea acestor comisioane, cu toate acestea nu a avut nici o posibilitate de a le modifica sau de a le exclude din contractul de credit.

Prin raportare la prevederile Legii 193/2000, instanța apreciază că aceste clauze determină un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților pentru următoarele motive:

1.În privințaclauzei prevăzute în convenția de credit la pct. 9 lit. b (referitoare la comisionul de acordare a creditului), comisionul de acordare credit de 1,95% flat se calculează la valoarea creditului și se plătește o singura data la prima tragere (pct.3.1. din condiții generale).

Pârâta – reclamanta a susținut că acest comision se achită pentru operațiunile realizate de angajații băncii cu ocazia acordării creditului, operațiuni ce presupun efectuarea unui număr mare de verificări și parcurgerea unui volum semnificativ de documente.

Instanța reține că obligația de a verifica dacă o persoană/cerere întrunește condițiile de creditare revine băncii, ca furnizor de servicii, deci costurile acestor activități trebuie suportate de cel ce impune aceste verificări . Operațiunile realizate de angajații băncii sunt anterioare creditării efective, iar viitorul client nu are niciun control asupra activităților astfel desfășurate. Prestațiile băncii sunt anterioare întrunirii acordului de voință, consimțământul consumatorului intervenind după efectuarea acestora. Mai mult, acest cost nu este suportat decât de persoanele ce obțin creditul solicitat, deși aceleași resurse se consumă și în cazul cererilor ce nu se finalizează prin acordarea de credit.

În concluzie, instanța apreciază că, suportarea de către consumator a unor costuri aferente unor demersuri anterioare creditului și în afara exprimării consimțământului, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților iar exigențele bunei-credințe nu sunt respectate, motiv pentru care va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute în convenția de credit nr. 1109/28.09.2007 la pct. 9 litera b (referitoare la comisionul de acordare a creditului) și va constata nulitatea absolută a acesteia.

2. În privința clauzei prevăzute în convenția de credit la pct. 9 litera c (referitoare la comisionul de administrare calculat la valoarea inițială a creditului), de 10,00 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, instanța reține:

Instanța apreciază că această clauză contractuală prin care se stabilește comisionul de administrare determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, deoarece valoarea comisionului ce se achita lunar, pe toata durata creditului, se raportează la valoarea inițială a creditului, ceea ce conduce la plata unei sume ce nu este corelată cu valoarea soldului rămas de achitat în fiecare lună de plată a respectivului comision, în condițiile în care scopul comisionului, declarat de pârâtă, este acela de a acoperi cheltuieli de monitorizare a creditului care scade progresiv cu fiecare rată lunară achitată.

Potrivit susținerilor pârâtei - reclamante din întâmpinare, comisionul de administrare este perceput pentru prestarea de către bancă a unui serviciu de administrare a contului de credit și include costuri privind monitorizarea, înregistrarea si efectuarea de operațiuni de către creditor in scopul utilizării/rambursării creditului acordat reclamanților.

Însă, obligația de a efectua operațiuni în scopul rambursării creditului acordat revine băncii, ca furnizor de servicii, deci costurile aferente acestor activități trebuie suportate de cel ce impune aceste operațiuni. Imperativul protecției consumatorilor impune eliminarea unor clauze care atrag costuri considerabile și disproporționate cu serviciile prestate, cu atât mai mult cu cât acestea au fost deja cuantificate în calculul dobânzii. Specificul activității unui profesionist (comerciant, conform vechii legislații) îl reprezintă organizarea pe riscul său, cuantumul unui comision introdus printr-o clauză a cărei negociere nu este posibilă, neputând să aibă semnificația transferării asupra consumatorilor a tuturor costurilor de activitate a băncii legată de activitatea de creditare.

Constatarea caracterului abuziv al acestei clauze nu este de natură să încalce libertatea contractuală câtă vreme aceasta nu poate fi exercitată decât în limitele fixate de legislația pentru protecția consumatorilor, care are un caracter restrictiv tocmai în considerarea faptului că urmărește să asigure echilibrul contractual între părțile aflate în poziții de inegalitate.

Prin urmare, instanța apreciază că suportarea de către consumator a unui astfel de cost, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar exigențele bunei-credințe nu sunt respectate, motiv pentru care va constata caracterul abuziv al clauzei inserate în art. 9 lit. c din contractul de credit 1109/28.09.2007.

Sub acest aspect, instanța are in vedere și decizia nr. 3913/13.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție in dosar_/3/2011, prin care s-a stabilit ca aceeași clauza care impunea un comision de administrare . de parata reclamanta cu un alt client persoana fizica, are un caracter abuziv, întrucât genereză in dezechilibru contractual prin operarea unui transfer inechitabil al riscurilor din sarcina băncii, care a impus și a acceptat o garanție de o anumita valoarea, in sarcina consumatorului care nu a facut altceva decat sa se conformeze cerințelor impuse de catre banca.

3. În privința clauzei prevăzute în convenția de credit la pct. 9 litera f (referitoare la comisionul de urmărire riscuri calculat la valoarea inițială a creditului), de 56,00 euro lunar, reprezentând un procent de 0,28% din valoarea creditului contractat, instanța reține:

De asemenea ,instanța apreciază că această clauză contractuală prin care se stabilește un comision de urmărire riscuri determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, deoarece valoarea comisionului ce se achita lunar, pe toata durata creditului, se raportează la valoarea inițială a creditului, ceea ce conduce la plata unei sume ce nu este corelată cu valoarea soldului rămas de achitat în fiecare lună de plată a respectivului comision, în condițiile în care scopul comisionului, declarat de pârâtă, este acela de a acoperi cheltuielile de identificare a cauzelor care determina nerestituirea creditelor acordate și de asigurarea protecției celorlalți clienți ai băncii, riscul scăzând progresiv cu fiecare rată lunară achitată.

Potrivit susținerilor pârâtei - reclamante din întâmpinare, comisionul de urmărire riscuri este perceput pentru prestarea de către bancă a unui serviciu de administrare a riscurilor pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea creditului.

Or, astfel de riscuri pot fi înlăturate eficient prin impunerea aducerii de garanții reale sau personale de către împrumutat, identificarea cauzelor de insolvabilitatea nefiind un serviciu efectiv prestat de bancă pe parcursul derulării contractului, ci constituie o etapa in faza de negociere a contractului, etapă in care se analizează solvabilitatea potențialului client și garanțiile ce pot fi aduse in asigurarea restituirii creditului.

Prin urmare, instanța apreciază că suportarea de către consumator a unui astfel de cost, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar exigențele bunei-credințe nu sunt respectate, motiv pentru care va constata caracterul abuziv al clauzei inserate în art. 9 lit. f din contractul de credit 1109/28.09.2007.

Consecința constatării caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobânda dobânzii variabila/revizuibila și a comisioanelor analizate constituie, in lumina art.1 alin.1 din Legea nr.193/2000, atragerea nulității absolute a acestor clauze, care, în temeiul art. 6 din Legea nr.193/2000 nu mai produc efecte asupra consumatorilor, contractul de credit putând continua și în absența clauzelor considerate abuzive.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților de restituire a sumelor achitate în temeiul clauzelor abuzive, instanța reține că unul dintre principiile consecințelor juridice ale aplicării sancțiunii nulității îl reprezintă principiul retroactivității efectelor nulității ceea ce presupune ca nulitatea să producă efecte nu numai pentru viitor ci și pentru trecut, pe toată perioada cuprinsă între momentul încheierii contractului și anularea acestuia. Din acest principiu decurge un altul respectiv cel al restabilirii situației anterioare conform căruia tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care actul nu ar fi fost încheiat.

Instanța reține că aceste principii sunt aplicabile în speță. O excepție, de la acest principiu restabilirii situației anterioare, o constituie contractul cu executare succesiva, justificarea acestei excepții constând in imposibilitatea obiectiva de restabilire a situației anterioare, evidenta in cazul contractului de locațiune, de exemplu. Insă, aceste excepție nu este aplicabila in cauză, întrucât contractul de credit nu este un contract cu executare succesivă, contract ce presupune ca obligațiile ambelor parți sa fie cu executare succesiva, ci este un contract uno ictu din moment ce prestația la care s-a obligat pârâta reclamanta pârâta a fost executată dintr-o dată, astfel că solicitarea pârâtei de respingere ca inadmisibilă a acestui capăt de cerere nu este fondată.

Din calculul efectuat de către pârâta reclamantă ( filele 26- 27), calcul agreat de către reclamanții pârâți, rezulta ca dobânda achitata suplimentar in baza contractului de credit, calculata pana la data expertizei, este de 7 203,40 EURO. De asemenea, comisionul de administrare achitata este de 860 Euro, iar comisionul de urmărire riscuri este in cuantum de 4872 Euro. Suma totală de 12 935,40 Euro este nedatorata având in vedere anularea clauzelor din care s-a născut aceasta obligație de plata, motiv pentru care va obliga parata reclamanta la plata acestei sumei.

Pentru toate aceste motive, instanța va admite cererea de chemare în judecată principală .

Instanța va respinge ca neîntemeiata cererea reconvenționala formulata de pârâta reclamanta . SA împotriva reclamanților pârâți întrucât instanța nu poate interveni și adăuga la acest contract întrucât in acest mod s-ar încălca libertatea contractuala a părților, motiv pentru care impunerea dobânzii propuse de catre pârâta –reclamantă este contrara legii. Părțile au libertatea de a negocia și stabili o dobânda aplicabila raportului contractual, in caz contrar rămânând aplicabila dobânda inițială de 10,9 % .

In temeiul art. 453 C., va obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 2500 lei, cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea principală formulată de reclamanții – pârâți F. I., CNP_, F. D., CNP_ ambii cu domiciliul ales la C. T. Cabinet de Avocat din sector 3, București, .. 1-5, ., ., în contradictoriu cu pârâta - reclamantă B. C. R. SAJ_, CUI_ cu sediul ales la SCA N. N. D. KINGSTON PETERSEN din sector 1, București, .. 1A, bl. ..

Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în Contractul de credit nr. 1109 /28.09.2007 la pct. 5 și la pct. 2.10.a ,2.11.a, 2.11 din ,,Condițiile generale de creditare - anexa la contractul de credit bancar,,( referitoare la dobânda revizuibilă).

Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în Contractul de credit nr. 1109 /28.09.2007 la pct. 9 litera b (referitoare la comisionul de acordare credit).

Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în Contractul de credit nr. 1109 /28.09.2007 la pct. 9 litera c (referitoare la comisionul de administrare).

Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în Contractul de credit nr. 1109 /28.09.2007 la pct. 9 litera f (referitoare la comisionul de urmărire riscuri) și în consecință:

Constată nulitatea absoluta a clauzele referitoare la dobânda revizuibilă, comisionul de acordare credit, comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri.

Obligă pârâtă să restituie reclamanților suma de 12 935,40 Euro, in echivalent lei la cursul BNR din data plății.

Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă B. C. R. SAJ_, CUI_ cu sediul ales la SCA N. N. D. KINGSTON PETERSEN din sector 1, București, .. 1A, ., în contradictoriu cu reclamanții – pârâți F. I., CNP_, F. D., CNP_ ambii cu domiciliul ales la C. T. Cabinet de Avocat din sector 3, București, .. 1-5, ., ., ca neîntemeiată.

Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 2500 lei, cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2015.

Președinte, Grefier,

I. E. L. D. M.

Red. Tech. IL/DM/5ex/04.05.2015

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3964/2015. Judecătoria...		Acţiune în constatare. Sentința nr. 4146/2015. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie la executare. Sentința nr. 4017/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Sentința nr. 3885/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI Evacuare. Sentința nr. 3939/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Sentința nr. 3964/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Sentința nr. 4146/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI Pretenţii. Sentința nr. 4170/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI Sechestru asigurător. Sentința nr. 4121/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI Întoarcere executare. Sentința nr. 1961/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI